Desteapta-te Romane…
Anul acesta, cu ocazia zilei nationale „serviciile” ne-au facut si si-au facut “un cadou”… o premiera terifianta si trista in acelasi timp pentru opinia publica romaneasca ….respectiv, demantelarea unui atentat in secuime si arestarea primului terrorist de inspiratie nationalist revizionista maghiara si acesta, un eveniment inedit istoria “post-decembrista” a Romaniei.
La figurat vorbind, stirea chiar a avut efectul unei bombe, impactul mediatic si emotional al acestui “breaking news” fiind amplificat mai ales in contextul in care de o buna perioada de timp opinia publica romaneasca, cuprinsa de un spirit de toleranta “europenist” a devenit a fi quasi insensibila la desele excese revizionist-autonomiste secuiesti de care auzim cu regularitate in ultimii ani.
Asta si poate pentru ca in acest moment nationalismul romanesc nu mai are „voci”, chiar si „Tribunul”, raposatul Vadim Tudor (Dumnezeu sa-l odihneasca), in ultima perioada a vietii sale, se cam dezinteresase de subiectul nationalismului maghiar si in tot mai rarele sale aparitii publice se ocupa mai degraba de mondenitati decat de „infierarea” iredentistilor. In aceeasi nota, este interesant de observat ca Romania este una dintre putinele tari din Europa in care in acest moment nu mai exista un partid politic sau o miscare politica, cat de cat consistenta si coerenta, care sa aibe la baza ideologia nationalista.
Pe de alta parte, trebuie spus ca nici inflamarile de tip funarist sau „Romania Mare” nu au avut vreo eficienta deosebita in plan politic la vremea lor, ba mai mult decat atat, conform unor opinii, aceste excese chiar ar fi servit de minune cercurilor extremiste maghiare care au folosit marota nationalismului vadimist si funarist ca sa inoculeze psihoza anti-romaneasca in randurile minoritarilor unguri si secui si in acelasi timp sa creeze imaginea unei Romanii intolerante si antidemocratice in ochii opiniei publice din Occident.
Totusi, indepartarea de nationalismul propriu romanesc dar si placiditatea in fata virulentei nationalismului maghiar care se percepe atat la nivelul societatii cat si la nivelul responsabililor politici si guvernamentali de la Bucuresti , au o oarecare logica si justificare in noul context geopolitic si economic in care ne gasim dupa aderarea la Uniunea Europeana si NATO. Cu toate astea, o astfel de atitudine relaxata in fata ofensivei revizionismului unguresc poate fi apreciata drept anormala, nefireasca si chiar periculoasa pentru Romania, daca este sa privim acest subiect dintr-o perspectiva istorica, o perspectiva care ne spune ca indiferent de context politic, revansismul maghiar nu a luat niciodata pauza in cei aproape 100 de ani care au trecut de la Trianon, si ca de asemenea acest revizionism unguresc, in tot acest interval de timp nu de putine ori a cochetat cu violenta si terorismul.
Si daca aveam vreun dubiu in acest sens, iata ca in aceste zile cand Franta si alte tari din Vestul Europei inca mai traiesc sub spectrul si spaima terorismului jihadist, domnul Atilla Istvan Beke din Targul Secuiesc sau KEZDIVASARHELY pare ca ar fi dorit si a si reusit sa ne amiteasca si sa ne confirme inca odata ca revizionismul maghiar nu doarme si totodata ca spectrul terorismului se poate intinde oricand si asupra Romaniei. Dar mai mult decat atat, gestul domnului in cauza ar trebui sa ne faca sa realizam mai ales faptul ca, la fel ca si in cazul radicalizarii religioase islamice si radicalizarea pe fond nationalist, in mod inexorabill degenereaza mai devreme sau mai tarziu in violenta si terorism.
Dar ce inseamna de fapt „radicalizare”?
Radicalizarea este un concept mult discutat in ultima perioada, in special in contextul in care sunt analizate cauzele recrudescentei actelor de teroare de inspiratie islamista comise de indivizi aparent integrati in societate si care nu sunt formal atasati unor grupari teroriste pana la comiterea actului de teroare, adica teroristii numiti si “Lupi Singuratici”.
Din punct de vedere psiho-social sunt mai multe viziuni asupra conceptului de “radicalizare”.
De exemplu, criminologii din cadrul politiei regale canadiene considera ca, radicalizarea este procesul prin care in mod sistematic si organizat persoane sau grupuri de persoane sunt expuse unui mesaj ideologic sau sistem de credinte si valori care incurajeaza adoptarea unor convingeri si manifestari extremiste.
La nivelul Uniunii Europene este acceptat (Proiectul SAFIRE) ca radicalizarea este acel proces prin care la nivelul unor indivizi si grupuri se dezvolta o stare de spirit care in anumite circumstante sau in fata unor anumite oportunitati determina pe respectivii indivizi sa se angajeze in actiuni de violenta extrema si terorism.
In acest sens, „extremismul” este definit de dictionarul „MacMillan” ca fiind aplicabil acelor ideologii care se opun valorilor si principiilor de baza ale societatii. Astfel in contextul societatilor democratice pot fi denumite ca fiind extremiste ideologiile care sustin suprematia in societate pe criterii rasiale sau religioase si/sau care se opun valorilor esentiale ale democratiei. Pot fi clasificate drept extremiste metodele prin care actori politici incearca sa-si atinga obiectivele, respectiv acele metode prin care sunt desconsiderate viata, libertatea sau drepturile fundamentale ale cetatenilor. In ceea ce priveste rolul ideologiei in procesul de radicalizare, intr-un raport al Comisiei Europene se arata ca aceasta este un element esential care catalizeaza emotii si sentimente, creaza identitati colective dar in acelasi timp actioneaza la nivel psihologic ca un dezinhibitor moral in justificarea celor mai extreme acte de violenta si terorism. Ca exemple de ideologii care pot sta la baza formarii unor identitati colective in care violenta este prevalenta se mentioneaza, fascismul, comunismul, nationalismul, fundamentalismul religios.
Acelasi raport arata ca un alt element important al procesului de radicalizare este propaganda. Astfel prin mijloace propagandistice este oferita argumentatia doctrinara care sa serveasca la sustinerea si legitimarea unor pozitii extremiste. Extremistii folosesc mijloace propagandistice pentru a disemina revendicari si opinii violente catre o cat mai larga audienta.
Ca si concluzie, desi exista o diversitate de opinii, toate acestea converg catre ideea ca radicalizarea este un precursor important in actul terorist mai ales cand la baza sa stau ideologii extremiste de facatura religioasa, nationalista sau politice. Deci se poate spune fara teama de a gresi ca ce se intampla in aceste zile in secuime este o descriere de manual a procesului de radicalizare pe baza unei ideologii nationaliste care in mod natural poate sa degenereze in violenta si terorism. Si aceasta situatie se intampla in Romania de ani buni…
Intr-adevar in relatiile dintre comunitatile romana si maghiara din Romania dar si in relatiile dintre Romania si Ungaria, radicalizarea pe fond nationalist nu este o noutate. Ba cum spuneam mai sus, chiar trecutul ar fi trebuit sa fie o lectie pentru romani care sa le aduca aminte permanent despre „potentialul exploziv” al revizionismului maghiar, pentru ca este o realitate faptul ca istoria convietuirii dintre cele 2 natiuni este patata cu mult sange si mai ales, ar supune unii, cu mult sange romanesc…
Dar…de ce trag clopotele, Mitica?
In orice caz si char in pofida istoriei zbuciumate, ne place sau nu ne place, le place sau nu le place, trebuie sa traim impreuna pentru ca si noi si ei, maghiari si romani, daca nu am reusit sa ne anihilam reciproc pana acum, suntem nevoiti sa ne asumam destinul care ne-a pus sau ne-a „condamnat” sa vietuim in acelasi spatiu geografic. Mai mult decat atat, in aceste vremuri, acomodarea la princiipiile unei convietuiri pasnice ar trebui sa fie un imperativ in primul rand pentru maghiari pentru ca asa cum observa si istoricul Lucian Boia, Ungaria “a pierdut trenul” pentru revizuirea tratatelor de pace de la Versailles si Paris, asa cum viseaza revizionistii din tara vecina si in contextul actual, realist vorbind, Ungaria nu mai poate reprezenta o amenintare serioasa pentru integritatea teritoriala a Romaniei, cel putin deocamdata.
In comparatie cu Romania, Ungaria contemporana este o tara mica pe care o traversezi cu masina pe lungime, in aproximativ 3 ore, o tara cu sub 10 milioane de locuitori si cu un spor demografic negativ, o tara fara prea mari resurse naturale care inca nu a iesit pe deplin din ultima recesiune, vastele proiecte imobiliare care inca zac abandonate la perifieriile Budapestei ar putea fi o dovada elocventa in acest sens.
Pe de alta parte Ungaria, un stat minor, cum spuneam, aparut abea dupa Primul Razboi Mondial si care se revendica de la Regatului Ungar desfiintat in secolul al XVI lea de Soliman Magnificul si transformat in provincie a Imperiului Otoman (Pasalacul de Buda) si mai apoi incepand cu sfarsitul secolului XVII fiind incorporata Imperiului Habsburgic , pe tot parcursul secolului 20 a schimbat permanent tabere si aliante in cautarea unor protectori mai mari care sa cautioneze pretentiile si fumurile sale de mica-mare putere regionala. Chiar de la inceputuri, in 1919 de exemplu, prim-ministrul nou infiintatului stat maghiar incearca sa santejeze marile puteri cu amenintarea bolsevica in incercarea disperata de a respinge decizia plebiscitara de la Alba Iulia. Karoly sustinea ca fara o Ungarie Mare, Europa va fi bolsevizata. Aliatii nu s-au lasat impresionati si in replica Karoly , pur si simplu preda puterea bolsevicilor lui Bela Kuhn, aliatul lui Lenin. Acesta, fara nici o justificare declanseaza un razboi total impotriva Romaniei, soldat cu multe pierderi omenesti si dupa cum se stie, se incheie cu ocuparea Budapestei de catre Armata Regala Romana.
Si dupa prabusirea Republicii bolsevice a “Sfaturilor”, Ungaria a continuat pe aceasi a cale veleitarismului si oportunismului la rang de politica externa de stat. De pilda desi amiralul Horthy a preluat puterea cu sprijinul aliatilor anglo-francezi, pentru a-si urmari interesele revizionisteel nu ezita mai tarziu sa se dezica de acestia, sa devina vasalul lui Hitler atunci cand Germania ajunge sa domine Europa. Si intr-adevar, cu sprijinul dictatorului german, Horthy intra in Ardeal calare pe faimosul sau cal alb, imediat dupa Diktatul de la Viena. Cand insa a devenit evident ca insotirea cu Hitler ar putea deveni paguboasa, Horthy spre deosebire de Maresalul Antonescu care si-a dus crucea pana la capat, a vrut sa se arunce iarasi in bratele Aliatilor pe care ii abandonase odinioara sustinand in mod penibil ca Ungaria nu a dorit sa-si agreseze vecinii, rapturile teritoriale de care a beneficiat fiind un fel de cadouri pe care Ungaria nu a putut sa le refuze. Din pacate pentru el, nu a mai apucat sa-si duca planul pana la capat. Nemtii ii pregatisera deja inlocuirea si Ungaria nu a mai putut sa schimbe taberele, visul revizionist spulberandu-se de data asta odata cu iesirea lui Hitler din istorie. Oricum si dupa Al doilea Razboi Mondial, ungurii chiar si din pozitia de natiune invinsa fidela Germaniei naziste pana in ultima zi de razboi, nu au ezitat sa-si sustina cauza revizionista pe langa aliati, obtinand totusi de la sovietici autonomia administrativa pentru regiunea secuiasca. Regiune apoi desfiintata de Nicolae Ceausescu fara prea multe menajamente, in 1968 cand acesta se afla in plin elan de reafirmare a suveranitatii nationale si independentei fata de Moscova. In aceeasi nota de oportuninsm politic, in anii ’90 Ungaria paraseste “lagarul socialist”, sarind in barca aliantei nord-atlantice. Asa cum se vede acum foarte bine, aceasta ultima repozitionare a Ungariei in plan geopolitic, pe langa “setea de libertate” a avut in mod cert si determinari de sorginte nationalista si revizionista.
In ultima perioada se pare ca tara vecina se afla din nou in plin proces de “reorientare”. Ungaria este dependenta de gazul rusesc si mai nou si de banii pompati de Rusia dupa ce maghiarii au rupt relatiile cu FMI. Circa 10 miliarde de dolari a primit in ultimii ani statul ungar de la Vladimir Putin, bani care sunt folositi proiecte comune in domeniul energiei nucleare. Aceste determinari economice si financiare probabil au un rol important in vizibila alunecare a Ungariei in siajul Moscovei, o linie politica sustinuta cu consecventa si determinare de actuala putere de la Budapesta, o linie politica din care ca de obicei nu lipseste subtextul revizionist evident. Nu in ultimul rand trebuie observat ca aceasta apropiere “contra naturii” de Moscova are loc in timp ce Ungaria este (inca) un stat NATO, membru al Uniunii Europene. Actualul concubinajul politic al Ungariei cu Rusia poate fi catalogat drept oarecum curios si din perspectiva istorica, daca este sa ne amintim de modul cum a sfarsit Revolta Ungara din 1956 sub senilele tancurilor sovietice. Dar cum am vazut, nu ar fi prima oara in istorie cand Ungaria da dovada de „flexibilitate” politica extrema.
Fulminantul politician Viktor Orban, liderul FIDESZ (partidul de guvernamant) actualul prim-ministru al Ungariei si artizanul „rapprochement”-ului cu Rusia lui Vladimir Putin si care a venit la putere in 2010 pe un val de simpatie populara fara precedent, acum in contradictie totala cu traditia filo-europeana si democratica a formatiunii sale poltice, isi exercita actul guvernarii de o maniera care pare sa ii aduca in pragul crizei de nervi pe aliatii occidentali ai Ungariei. Astfel pe langa repozitionarea nefireasca a Ungariei pe langa KREMLIN, in ultimul timp Orban s-a facut remarcat si prin adoptarea unui discurs radical de factura extremist nationalista anti-european, antidemocratic atat in plan intern dar la nivel international. Si mai rau decat atat, interferentele pe care FIDESZ le are cu Jobbik, o formatiune de de factura neo-fascista declarata, face ca guvernarea de la Budapesta sa se duca si mai mult spre extrema dreapta, in negurile antisemitismului, rasismului si xenofobiei.
Destul de greu de digerat de catre aliati aceasta redefinire a politicii externe maghiare ca si derapajele antidemocratice ale regimului de la Budapesta, Ungaria fiind o tara, care alta data era „premiantul clasei” noilor state integrate in Uniunea Europeana iar acum a ajungand un fel de „Domnul Goe” al comunitatii europene.
Desigur sunt unii critici „rautaciosi” ai guvernarii de la Budapesta care spun ca aceste exchibitii nationaliste si populiste ale lui Viktor Orban sunt menite sa abata atentia de la lipsa de performanta a guvernului sau in plan economic dar mai ales de la scandalurile de coruptie in care ar fi implicati apropiati politici ai primului ministru si chiar membrii familiei sale. Interesant este ca aceste scandaluri de coruptie sunt in legatura chiar cu gazul rusesc importat si distribuit pe canale controlate de „baieti destepti” din Ungaria ale caror conexiuni ar duce chiar catre „liderul absolut” de la Budapesta.
Oare si exemplul actualelor relatii dintre Rusia si Ungaria l-a avut in mite vicepresedintele american Joe Biden atunci cand a spus ca “sunt unele tari… care se folosesc de coruptie pentru a exercita o influenta nefasta si pentru a submina chiar si suveranitatea si independenta tarilor vecine….In acest fel coruptia a devenit un instrument de politica externa….”
Si daca mai era vreun dubiu despre pararea establishment-ului politic american despre Ungaria lui Viktor Orban, senatorul republican John McCain pune punctul pe “I” atunci cand spune despre Ungaria ca este “o natiune pe punctul de a-si preda suveranitatea in mainile unui dictator neo-fascist care isi petrece noptile in pat cu Vladimir Putin”.
In schimb, fara sa dea prea multa atentie “rau-voitorilor” critici din tara si strainatate si increzator in suportul popular de care inca se bucura si pe care il invoca permanent, Viktor Orban isi consolideaza treptat un stil de conducere autoritarist si discretionar asemanator cu cel al susnumitului Vladimir Putin si al lui Regep Erdogan din Turcia, un stil prin care isi doreste sa-si reduca la tacere toti adversarii politici inclusiv prin abuzarea principiilor democratice ale unui stat de drept.
Cu ajutorul parlamentarilor FIDESZ majoritari in legislativul de la Budapesta a fost initiata modificarea Consitutiei tarii, printre altele restrangand prerogativele curtii constitutionale de a interveni in procesul de legiferare si de asemenea limitand drastic independenta justitiei. De asemenea, tot prin grija parlamentarilor FIDESZ s-au adoptat si o serie de prevederi legale controversate in legatura cu restrangerea libertatii presei, ingradirea libertatii de expresie, si accesul liber in spatiului on-line, “noutati” legislative care au provocat inclusiv proteste de strada…
Si pe plan extern ultimele pozitionari de politica externa ale Ungariei au fost de natura sa ridice si mai mult tensiunea liderilor Europeni si Americani. Orban nu s-a sfiit sa dezavueze deschis sanctiunile impotriva Rusiei impuse de Uniunea Europeana dupa anexarea in forta Crimeei si inteventia in Donbas si de asemenea, el respinge solutiile Comisiei Europene la criza refugiatilor.
Autoritarismul, anti-europenismul, coruptia, antisemitismul si “relatiile neprincipiale” cu Putin fac regimul de la Budapesta sa fie din ce in ce ce mai greu prizabil la Washington si Bruxelles, unde in sfarsit incepe sa se realizeze ca exista un pericol real sa apara un fel de nou Belarus in mijlocul Europei. Si astfel fata de persistenta Ungariei care in pofida avertizmentelor primite, continua sa-si urmeze cursul politic deviant, in cele din urma au aparut si sanctiunile. Respectiv, unui numar de 6 oficiali maghiari li s-a interzis prezenta pe teritoriul Statelor Unite, o situatie fara precedent pentru un stat membru NATO si UE. In acelasi sens si in contextul dezacordurilor pe tema refugiatilor, la nivelul Uniunii Europene se discuta destul de serios posibilitatea excluderii Ungariei din spatiul Schengen.
La presiunile politice exercitate de europeni dar si in special de Statele Unite (care si-ar dori ca Ungaria sa aplice aceleasi poltici anticoruptie ca si Romania), Viktor Orban raspunde cu vechiului slogan al “neamestecului in treburile interne” atat de familiar noua romanilor de-o anumita varsta. Probabil ca in acest context, The New York Times a ajuns sa-l compare pe liderul de la Budapesta chiar cu dictatorul Nicolae Ceausescu.
Departe de a se arata impresionat, Orban isi intensifica retorica nationalista si antidemocratica insistand ca scopul sau este sa construiasca in Ungaria un model de stat pe principii contra-liberaliste (iliberal state) considerand Rusia, China si Turcia niste exemple de success demne de urmat in acest sens.
Astfel de afirmatii nu fac decat sa duca la o racire si mai accentuata a relatiilor cu puterile din UE si NATO care este firesc sa-si sporeasca criticile la adresa Budapestei.
Intr-o astfel de conjunctura politica internationala in care Ungaria, din ce in ce mai izolata politic fata de aliatii sai, incepe sa intre intr-un “mind-set” de “cetate asediata” si in care nationalismul si xenofobia devin „armele” de baza prin care regimul Orban incearca sa reziste persistentei cu care aliatii occidentali ii cer sa sa se conformeze la principiile unui stat de drept, democratic si european si sa abandoneze politica pro-moscovita, nu trebuie sa mai mire pe nimeni ca elementele si gruparile nationalist-extremiste maghiare devin din ce in ce mai radicale, si mai mult decat atat, este deshisa o cale pe care acest radicalism poate ajunge in acel punct critic in care patosul si vehementa pot usor degenera in agresivitate in violenta sau in terorism… mai mult sau mai putin “pe cale naturala”.
Si iarasi istoria…
In acelasi timp trebuie reamintit ca extremismul nationalist maghiar radical nu e o inventie recenta ci este, o „bomba” de mare capacitate incarcata si amorsata cu consecventa si determinare de foarte multa vreme, in fapt o „arma” de politica externa care dintotdeauna a a avut loc in arsenalul guvernantilor de la Budapesta si care chiar au folosit-o ori de cate ori au avut ocazia si intersul sa o faca, de la reinfiintarea statului maghiar in 1918.
Sa fie si acesta un moment in care liderii de la Budapesta sa considere ca e oportun sa arunce din nou in joc cartea nationalismului si revizionismului pentru a-si atinge obiectivele de politica externa?!
Revizionismul si iredentismul, este un adevarat cult in Ungaria, o religie care fost potentata permanent mai ales dupa Trianon incoace chiar de statul maghiar dar mai ales de cercurile nationaliste ale emigratiei maghiare din Statele Unite, Canada si tarile scandinave, o diaspora foarte bine organizata si motivata si care a tinut vie flacara revizionista chiar si in perioada comunista, cand aceasta ideologie a fost, cel putin o perioada dezavuata oficial.
Oricum chiar si in conditiile in care Romania si Ungaria erau “tari socialiste fratesti”, revizionismul nu murise complet nici in Republica Populara Ungara. Astfel, in 1985 aparea la Budapesta sub egida Academiei Ungariei si a Ministerului Culturii din Ungaria, “Erdely Tortenete”, (Istoria Ardealului) o lucrare in 3 volume scrisa dintr-o perspectiva revizionista si chiar vadit anti-romaneasca si care a fost tradusa in engleza, franceza si germana si apoi distribuita in masa cu ocazia Forumului Cultural European gazduit de Budapesta in acel an, fiecarei delegatii nationale participante la acest eveniment international primind cel putin un exemplar. O mare lovitura propagandistica pentru revizionistii din „tara vecina si prietena”. Protestele de la Bucuresti au fost ingnorate atunci de guvernul tovarasului Janos Kadar.
Apo, la “religia” nationalist revizionista s-au convertit intr-o masura mai mare sau mai mica si noile forte politcie “democratice” care au preluat puterea la Budapesta dupa incheierea epocii “socialismului de goulash”, asa cum denumeau occidentalii in mod colocvial regimul communist maghiar. A existat o relativa exceptie in timpul guvernarii social-democrate, in perioada anilor 2000 cand mesajul revizionist a fost estompat intrucatva in special in perioada cand la conducerea guvernului se afla Ferenc Gyurcsany. Insa niciodata, vreun guvern al Ungariei fie el de stanga sau de dreapta, nu s-a delimitat sau dezis in mod explicit de politica lui “Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodata!) lozinca nationalist revizionistilor maghiari care resping total si definitiv Tratatul de la Trianon.
Si totusi ar fi putut fi altfel?!
Momentul 1989-1990 cand Europa de Centrala si de Est a abandonat comunismul a reprezentat totusi o „fereastra de oportunitate” cand poate relatiile romane-maghiare ar fi putut fi resetate si repornite pe o noua cale, o cale a normalitatii si a bunei convietuiri intr-o Europa unita si democratica. In acel moment Romania si Ungaria pareau ca se afla in aceeasi parte a baricadei in procesul de iesire de sub dominatia sovietica iar romanii si maghiarii din Romania facand front comun in fata represiunii regimului Ceausescu si in lupta care a urmat pentru instituirea unui regim de inspiratie democrata in tara noastra.
Trebuie amintit ca Ungaria a fost primul stat communist care a spart “Cortina de Fier” deschizandu-si granita cu Austria inca din mai 1989, dar in acelasi timp a jucat alaturi de Polonia un rol cardinal in demantelarea “lagarului communist” din Europa Centrala si de Est un process care incepuse odata cu intrarea Uniunii Sovietice intr-un colaps accelarat, incepand cu mijlocul anilor ‘80 din secolul trecut.
Parasind foarte rapid si pe nesimtite tabara socialista, Budapesta a fost in masura sa aduca o contributie insemnata la subminarea Germaniei Democrate prin facilitarea exodului cetatenilor Est-germani catre Germania Federala prin Austria si astfel contribuind chiar prabusirea regimului lui Honecker de la Berlin (teoretic inca aliat cu Ungaria) si mai apoi la unificarea Germaniei, o atitudine pentru care insusi cancelarul Kohl le-a multumit public maghiarilor.
In acelasi timp insa, Ungaria a pus serios umarul si la rasturnarea regimului Ceausescu in Romania. Actiunile subversive in acest sens au inceput se pare chiar de la inceputul anilor ’80, cercurile maghiare dovedind o mare capacitate „vizionara” in acest sens, . Astfel era cunoscuta in epoca de catre Securitatea romana activitatea unor diplomati maghiari acreditati in Romania care se implicau activ in sprijinirea unor opozanti ai regimului ceausist, si in mod special a pastorului Tokes Laszlo. Daca la inceput, totusi se incerca pastrarea unor aparente de normalitate, relatiile dintre cele 2 tari (inca aliate) au cunoscut o deterioare rapida in ultima parte anilor ’80, altfel spus, incepand cu 1988, Ungaria a sprijinit deschis, pe fata si la scara mare opozitia fata de regimul Ceausescu. De exemplu, tara vecina de la Vest a incurajat si a facilitat un exod masiv al cetatenilor romani spre Occident, la un momentdat vorbindu-se de circa 20,000 de refugiati romani in Ungaria printre care si personalitati de marca. Un astfel de caz celebru in epoca a fost cel al Nadiei Comaneci care a traversat si ea in acea perioada frontiera cu Ungaria, stabilindu-se ulterior in Canada. Tot in acele zile, mai multi dizidenti romani au primit adapost, azil la Budapesta unde acestia au fost incurajati sa formeze o serie de organizatii care militau activ din emigratie impotriva regimului comunist de la Bucuresti.
Pe de alta parte, oficiile diplomatice ale Ungariei in Romania se implicau si ele din ce in ce mai activ si direct, adica “la vedere” in actiuni subversive la adresa regimului de la Bucurest. Astfel, la sfarsitul anului 1988, un diplomat al ambasadei Ungariei este surprins de serviciile secrete romanesti in zona Gradinii Icoanei din Bucuresti, distribuind manifeste cu continut ostil la adresa “oranduirii” si “carmaciului” . Practic vorbim de o actiune deschisa de subminare a regimului politic din Romania intreprinse de catre oficiali ai statului Ungar, o situatie nemaintalnita in mod normal intre 2 state care erau inca erau aliate in cadrul Tratatului de la Varsovia.
Evident, cred ca este inutila precizarea ca astfel de actiuni subversive au mai mult de-a face cu rutinele si tehnicile serviciilor de informatii si mai putin au legatura cu diplomatia. De altfel ulterior au aparut date conform carora respectivul “diplomat” distribuitor de manifeste ar fi fost ofiter de informatii sub acoperire.
De altfel implicarea AVO (serviciul secret maghiar) in actiunile destabilizatoare la adresa statului roman condus de Ceausescu a fost indelung comentata in presa romaneasca din perioada de inceput a anilor ‘90. De exemplu, despre exodul cetatenilor romani in Ungaria premergator caderii regimului Ceausescu, se spunea ca ar fi fost o operatiune coordonata de serviciul secret maghiar si ca de fapt, in taberele de refugiati infiintate in Ungaria si in care erau gazduiti transfugii din Romania actionau ofiteri de informatii maghiari care ar fi derulat activitati specifice pe linia recrutarii, radicalizarii si pregatirii unor elemente care ulterior ar fi fost reintroduse in tara in cadrul unor operatiuni cu finalitate diversionista si destabilizatoare. Aceasta teza ar fi fost si mai mult intarita de faptul ca cel putin o parte dintre ofiteri de informatii maghiari semnalati cu activitati specifice in lagarele de refugiati romani (de exemplu in lagarul de la Bicske, langa Budapesta) ar fi aparut ulterior sub acoperire de diplomati la Ambasada Ungariei de la Bucuresti, fiind foarte activi in zilele evenimentelor din Decembrie ’89 dar si in perioada urmatoare.
Ofensiva Ungariei impotriva regimului Ceausescu s-a derulat si in plan propagandistic, astfel de la mijlocul anului 1989 postul de radio Kosuth incepe transmiterea sistematica a unor programe incitatoare pentru populatia maghiara din Romania, in acea epoca posturile de radio fiind considerate un mijloc foarte eficient de radicalizarea maselor…
In acelasi context al implicarii serviciilor secrete maghiare in actiuni de subminare a regimului Ceausescu, trebuie mentionate si demonstratiile care au degenerate in manifestari extremiste care au avut locin fata Ambasadei Romaniei de la Budapesta la care au participat in numar mare cetateni romani refugiati in Ungaria si trecuti prin lagarele de refugiati despre care se spunea ca s-ar afla sub controlul AVO. In legatura cu aceste manifestatii interesant este si faptul ca cel putin unele dintre acestea erau organizate sub egida, atunci proaspat infiintatului partid al domnului Orban –FIDESZ.
Nu in ultimul rand, trebuie amintit ca insasi izbucnirea revoltei populare impotriva regimului Ceausescu a fost asociata cu actiunea serviciilor secrete din Ungaria, vorbindu-se epoca de actiuni diversioniste si provocatoare la adresa soldatilor romani dislocati pe strazile Timisoarei si chiar asupra unor unitati militare, actiuni care erau puse pe seama unor elemente asociate cu structuri militare speciale ale Ungariei infiltrate in Romania. Pana si pastorul Tokes, care de fapt a fost protagonistul declansarii protestelor de la Timisoara a fost si el in repetate randuri acuzat de presa nationalista romaneasca ca s-ar afla in solda serviciilor maghiare de informatii ca ofiter sub acoperire.
Pe de alta parte trebuie evidentiat faptul ca in revolta de la Timisoara si mai apoi pe tot parcursul evenimentelor revolutionare, indiferent de mecanismele de amorsare si declansare mai mult sau mai putin oculte ale acesteia, romanii au rezonat cu maghiarii si impreuna au stat umar la umar in fata represiunii si mai apoi in toate actiunile care au dus la prabusirea regimului comunist.
Din pacate acest moment al schimbarilor de regim politic in Romania si Ungaria in care se putea porni o reconciliere istorica nu a fost inteles sau valorificat nici de maghiari nici de romani.
Au fost totusi intentii bune si ceva incercari. In iunie ‘89 a aparut o „Declaratie de la Budapesta” semnata de dizidenti din Romania si personalitati maghiare si care, desi controversata si contestata de nationalistii romani pentru ca prin introducerea in text a conceptului „Transilvania, spatiu de complementaritate…” s-ar fi dat satisfactie pretentiilor revizioniste, acest document ar fi putut fi totusi servi ca o buna baza de pornire in reconstructia in spirit european a relatiilor maghiaro-romane, o reconciliere istorica pe baza “modelului Franco-German”.
Tot in acest spirit al reconcilierii, la foarte scurt timp, revolutia romana a fost sarbatorita intr-un grandios spectacol bilingv la Budapesta, spectacol sustinut de artisti maghiari si romani, un moment cu valoare de simbol pentru un viitor posibil parcurs comun.
Dar n-a fost sa fie… foarte curand revizionismul si iredentismul au inceput sa se faca simtite tot mai mult in discursul liderilor politici maghiari din Romania si Ungaria. De fapt, filonul nationalist fusese prezent si inainte in mesajele Budapestei, campania propagandista sustinuta de unguri impotriva lui Ceausescu atat in Ungaria cat si in Emigratie avea o puternica conotatie etnica iredentista. Este clar acum, ca in paralel cu actiunile care vizau potentarea opozitiei minoritatii maghiare din Romania fata de regimul Ceausescu a avut loc si o radicalizare pe fond nationalist revizionist a acestei comunitati. Probabil ca nationalistii maghiari anticomunisti reuniti in Forumul Democrat Maghiar, primul partid “democrat” aparut pe esichierul politic ungar, care erau si semnatari ai sus-amintitei Declaratii de la Budapesta, nu au crezut niciodata in principiile liberalismului democratic european tolerant si inclusivist pe care le afirmau, astfel dubland mesajul politic democratic catre etnicii maghiari din Romnia cu un subtext nationalist iredentist si revansard, pentru ca revizuirea Trianonului era si este de fapt obiectivul suprem al nationalistilor din tara vecina, schimbarea regimului fiind doar un prim pas pe aceasta cale, in viziunea lor.
Acest radicalism revitalizat la extrem in contextul luptei impotriva regimului Ceausescu ar putea sa explice si unele dintre violentele si atrocitatile care au avut loc in Judetele Harghita si Covasna in zilele revolutiei si carora le-au cazut victime preponderant etnici romani. Pe langa aceste victime, alti multi membrii ai comunitatii romane traitoare in cele 2 judete fiind nevoite se pare sa se refugieze in alte zone ale tarii sub presiunea nationalista a secuilor din respectivele judete, asa cum rezulta din faimosul Raport „HARCOV” intocmit in anii ’90 de o comisie parlamentara romaneasca desemnata sa ancheteze evenimentele petrecute in aceasta zona a tarii in perioada revolutiei.
Dar nivelul crescut de radicalizare nationalista si revizionista a minoritatii maghiare devine din ce in ce mai vizibil in primele luni ale anului 1990, in corelatie si pe masura ce Ungaria se apropia de primele alegeri parlamentare multipartite dupa caderea regimului comunist, alegeri la care participau formatiuni politice care isi bazau campania electorala pe mesaje cu puternic continut nationalist, iredentist, revizionist si care evident, se transmutau si in Transilvania.
Faptul ca radicalizarea etnciilor maghiari ajunsese la cote critice in acea perioada a fost dovedit cu prisosinta cu prilejul “Evenimentelor de la Targu Mures” din Martie ’90, moment in care frustrarile dar si manipularile la care au fost expusi etnicii maghiari au actionat ca o capsa detonatoare a unei explozii de manifestari violente carora le-au cazut victime si maghiari si romani.
Si in epoca dar si mai tarziu s-a speculat despre influente oculte si din nou chiar despre implicarea serviciilor secrete maghiare in pregatirea si declansarea acestor evenimente care ar fi avut scopul sa determine o interventie straina in Romania si mai departe la realizarea unor obiective autonomist separatiste ale minoritatii maghiaro-secuiesti. Teoria implicarii serviciilor speciale maghiare in evenimentele de la Targu Mures ar putea fi sustinuta daca se ia in considerare modul ingenios in care s-a reusit manipularea unor televiziuni straine astfel incat acestea sa relateze incidentele dintr-o perspectiva care ar fi putut justifica o astfel de interventie internationala pentru protectia minoritarilor care pareau a fi opresati de populatia majoritara. De asemenea coniventa factorilor politici de la Budapesta cu acest presupus scenariu interventionist este indubitabila si este demonstrata si de luarea de pozitie a lui Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei care in acele zile denunta public „pogromul” savarsit la Targu Mures impotriva minoritatii maghiare. Greu de spus de ce acest scenariu nu a fost dus pana la capat in conditiile in care statul roman “se aduna” inca din ceata “Revolutiei”…. posibil si resurgenta nationalismului romanesc dar si mobilizarea armatei romane in zona sa fi jucat un rol…
In orice caz, trebuie observat ca scenarii asemanatoare au fost utilizate si chiar duse la indeplinire, cu alte ocazii, pentru justificarea interventiilor occidentale in fosta Yugoslavie si apoi pentru justificara interventiilor Rusiei in Georgia (Abhazia) si Ukraina (Crimeea).
Oricum ar fi, momentul Targu Mures a evidentiat destul de clar daca mai era nevoie ca nici Ungaria “democratica” nu putea renunta la balastul nationalist, iredentist si revizionist in relatia cu Romania chiar si in conditiile in care teoretic Ungaria devenise un stat racordat pe deplin la “valorile europene”.
A fost de asemenea clar ca o dorita reconciliere istorica probabil ca nu se va realiza prea curand intre Ungaria si Romania.
Daca totusi ar mai fost vreo speranta despre un posibil parcurs reconciliatorist , aceasta s-a spulberat in momentul cand, Joszef Antal, victorios cu partidul sau Forumul Democratic Maghiar in alegerile din martie ’90 (o coincidenta interesanta cu evenimentele de la Targu Mures), se declara un prim-ministru al celor 15 milioane de maghari traitori in lume, deci inclusiv al celor din Romania, o declaratie care i-a dus in pragul isteriei pe nationalistii romani din epoca.
Pe langa faptul ca sub presiunea nationalista maghiara si apoi romaneasca s-a ratat o sansa unica pentru o eventula „impacare istorica” maghiaro-romana se mai poate trage si alta concluzie si anume ca cel putin in perioada anilor 80-90 radicalizarea nationalist revizionista a etnicilor maghiari din Romania a avut conexiune intrinseca cu evolutiile politice de la Budapesta si a fost dublata de o pozitionare ostila a factorilor politici maghiari fata de Romania manifestata printr-o ofensiva in plan diplomatic, dar si cu o intensificare a activitatii informativ-operative a serviciilor speciale maghiare pe teritoriul Romaniei.
Daca ne uitam si mai adanc in trecut putem observa ca o astfel de ofensiva nationalist-iredentista condusa de Budapesta pe multiple planuri s-a derulat exact in aceeasi teremeni si conditii si in perioada premergatoare Diktatului de la Viena din 1940 si atunci cu destul de mult succes….
Ce trebuie observat este ca si in 1940 si in 1989 pe acest fond s-a ajuns la acte de violenta extrema inclusiv de factura terorista avand la origine elemente extremiste maghiare.
Punct si de la capat?!
Si iata ca odata cu revenirea la putere a partidului lui Viktor Orban in 2010 apar semnele unei noi crize in relatiile dintre Ungaria si Romania si concomitent, ca de obicei incepe si o nou faza de radicalizare a etnicilor maghiari si secui din Romania. Acum, ca element de noutate, apare si prinde aripi proiectul “Tinutul Secuiesc” o tema oarecum noua, pentru ca ideea a mai fost vehiculata si in trecut dar acum este prezentata de-o maniera mult mai coerenta si atractiva, menita sa catalizeze energiile nationaliste in special ale tinerei generatii de minoritari maghiari.
Intr-adevar, ca si Joszef Antal in 1990, noul lider de la Budapesta, Viktor Orban a castigat alegerile de doua ori avand o agenda nationalista si oarecum era de asteptat sa dea satisfactie nationalistilor care l-au votat. Pe de alta parte, se pare ca in ultima perioada, cartea nationalista ii vine foarte la indemana lui Orban in contextul in care, asa cum am vazut mai sus Ungaria mai recent merge in plan politic pe o cale a detasarii de pricipiile democratiei si statului de drept si a confruntarii in plan politic si diplomatic cu aliatii europeni si americani.
Indiferent de ce a determinat adoptarea la Budapesta a acestei linii nationalist populiste este clar ca ea reverbereaza puternic si in secuime, potentzand o efervescenta a manifestarilor “culturale” de afirmare a identitatii secuiesti, manifestari care uneori reunesc mari mase de oameni si care, practic sunt adevarate „exercitii” de radicalizare ale etnicilor maghiari si secui.
La fel si taberele si festivalurile de tineret care sunt o alta „schema de scucces” si la moda prin care de data aceasta, tanara generatie de secui este radicalizata in spiritul ideologiei nationalist revizionist-separatiste. Propagandisti specializati care vin special din Ungaria „evanghelizeaza” in spiritul revansard maghiar mase de tineri maghiari si secui. Sunt si formatii de muzica rock unguresti de expresie ultra radicala si nationalist-iredentista care sunt invitate ca sa amplifice si sa accentueze transa nationalist sovina a acestor tineri, de o maniera care incepe sa semene teribil de mult cu sedintele colective ale celor „2 minute de ura” din cartea lui George Orwell „1984”.
Si mai ingrijorator este ca pe langa aceasta conditionare psihologica in masa, practicata asupra tineretului maghiar in cadrul acestor manifestari, sub masca unor activitati “sportive si turistice” se pare ca sunt derulate adevarate programe de pregatire paramilitara
Toate aceste manifestari si tabere de radicalizare nationalista, de regula sunt organizate de niste NGO-uri si organizatii cu radacini in Ungaria si a caror vizibilitate este in continua crestere dupa 2010, adica exact dupa ce FIDESZ s-a instalat la putere in Ungaria. Gruparile in cauza isi asuma o ideologie fatis revansarda si revizionista cu accente xenofobe, antisemite si rasiste de o agresivitate nemaintalnita decat la formatiunilor fasciste ungare din perioada celui de-al doilea razboi mondial. O astfel de organizatie este si cea din care face parte presupusul terorist din Targu Secuiesc , HVIM adica „Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate”. Pe acelasi palier nationalist-iredentist si in strans colaborare cu aceasta mai sunt Armata Proscrisilor sau Asociatia Armata Szent Laszlo, Sagetile Ungariei, organizatii cunoscute deja pentru actiunile agresive si chiar teroriste. Sunt numeroase informatii publice care semnaleaza membrii ai acestor grupari angrenati in actiuni rasiste cu caracter dur si de intimidare la adresa populatiei de etnie roma din Ungaria si Romania dar si in manifestatii extremiste in Serbia, Slovacia si Ukraina.
Legatura dintre aceste organizatii si statul Ungar (care chiar le dezavueaza in mod formal) nu este foarte vizibila dar nu poate fi escamotata. Sunt date din care rezulta ca pe filiere oculte cel putin HVIM s-a finantat din bani proveniti din fonduri publice, bani care ar fi venit pe filiera partidului de extrema dreapta Jobik cu care HVIM are stranse legaturi si pentru care face campanie electorala si in Ungaria si in Romania si cu care FIDESZ partidul domnului Orban a impartit guvernarea pana de curand.
Un alt aspect care ar trebui sa ingrijoreze guvernantii de la Bucuresti, este faptul ca mai nou sub pretextul ca este vorba despre evenimente „cultural istorice”, taberele si manifestarile publice de radicalizare anti-romaneasca primesc si finantare de la autoritatile locale din Harghita si Covasna, autoritati care, ironia soartei, se alimenteaza la randul lor de la bugetul de stat al Romaniei. Steagurile secuiesti alaturi de cele ale Ungariei arborate ostentativ pe cladirile primariilor din secuime dau si ele masura angajarii autoritatilor locale aflate sub controlul formatiunilor politice maghiare in operatiunea de radicalizare autonomist-separatista a comunitatii maghiaro-secuiasca.
Concomitent, proiectul separatist Tinutului Secuiesc incepe sa fie promovat in mod activ si pe plan international, astfel in iunie 2011, Bruxelles vechea noastra cunostinta Tokes Laszlo organizeaza o receptie oficiala cu prilejul deschiderii Biroului de Reprezentare a Scaunelor Secuiesti, birou care functioneaza cu suportul direct al statului ungar. O promovare deosebit de agresiva in plan international a ideii autonomiste a Tinutului Secuiesc este facuta si de structurile emigratiei maghiare, foarte active in organizarea de demonstratii pro-autonomiste in Statele Unite si in multe din capitalele Europei Occidentale. Nu lipsesc nici manifestatiile cu steaguri secuiesti din fata Ambasadelor Romaniei de la Budapesta si din alte capitale occidentale pe modelul exersat in anul 1989.
Tot acest efort propagandistic pe plan international ar putea avea o conotatie periculoasa pentru Romania, pentru ca la fel ca in 1990 se induce opiniei publice internationale in mod fals, ideea ca Romania nu respecta drepturile minoritatilor si ca exista deja o criza si deci orice escaladare a acestei probleme nu poate fi decat din vina statului roman.
Oricum, aceasta campanie desantata de incitare si radicalizare in crescendo pe fond nationalist extremist pare ca ajuns deja intr-un punct critic pentru ca din pacate chiar si inainte de cazul de la Targul Secuiesc au mai fost inregistrate si alte actiuni extreme la originea carora stau probabil persoane exaltate dar care au fost expuse la procesul de radicalizare nationalista. De exemplu, Casa memoriala a lui Avram Iancu din Targu Mures (Marosvasarhely) este tinta unor acte de vandalism culminand chiar cu un atac cu cocktail-uri Molotov care era pe punctul sa se materializeze intr-un incendiu de mari proportii. Acte de vandalism asupra statuilor lui Avram Iancu sunt de asemenea semnalate in mai multe orase din Transilvania in ultimii ani. Intr-adevar, se pare ca personalitatea “Craisorului Muntilor” are capacitatea de a declansa nevroze obsesive in randul unor concetateni maghiari radicalizati, daca e sa ne gandim la maniera in care un domn de etnie maghiara (care era si functionar al statului roman) si-a imaginat un fel instanta de judecata publica pentru a condamna “la moarte” o papusa de paie pe care a lipise un portret al lui Iancu, o papusa pe care ulterior a si “executat-o” prin spanzurare cu ajutorul unei instalatii improvizate. Evident omul a vrut sa imortalizeze acest “moment istoric” filmandu-se pe tot parcursul aceastei scene de exhibitionism deviant dupa care a postat imaginile pe internet.
Sigur, aceste “excese” la fel ca si tentativa de atentat de la Targu Secuiesc, in general sunt condamnate de politicienii unguri care se delimiteaza de extremisti, dar cu toate acestea nu se poate trece cu vederea caracterul incitator si provocator al acestor “initiative personale”, pentru ca e destul de clar ca prin astfel de actiuni extremisitii revizionisti testeaza capacitatea si capacitatile de raspuns ale autoritatilor romane dar si gradul de toleranta si suportabilitate al societatii romanesti.
Oricum este foarte clar ca asistam la un proces de radicalizare continua a etnicilor maghiaro-secui din Romania, un proces care se desfasoara sistematic sustinut cu mijloace si resurse din Ungaria si pe acest fond de radicalizare la cote inalte a minoritarilor in cauza, faptul ca multiplele actiuni de factura extremista din secuime si din Transilvania nu au degenerat inca in violente mai grave si nu au rezultat inca victime, a fost si este mai mult o chestiune de sansa….
Pana acum autoritatile romane s-au ferit sa intre in jocul provocationist al revizionistilor separatisti, si in continuare incearca sa joace dupa regulile statului de drept. De pilda, cetateanul spanzurator de papusi s-a ales cu dosar penal astfel ca a decis ca e mai sigur pentru el sa se mute in Ukraina. Un proces penal il asteapta si pe solistul unei formatii rock mare animator al taberelor autonomistilor pe care ii incita cu imnuri revansiste, anti-romanesti. In aceeasi nota, 4 cetateni maghiari au fost sanctionati cu interzicerea intrarii in Romania pentru 1 an, pentru implicare in actiuni nationaliste si xenophobe. De asemenea, tot pe cale judecatoreasca statul roman incepe sa-i oblige pe primarii din secuime sa coboare drapelele unguresti si secuiesti de pe cladirile publice si procesele continua.
Romania a avut si reactii in plan diplomatic, respectiv Ministerul de Externe in repetate randuri masura convocarii ambasadorului Ungariei pentru explicatii sau pentru a transmite note de protest
In tot cazul, pare destul de clar ca pana acum, ca strategia statului roman in contracarare a activitatilor autonomiste si sovine nu prea descurajeaza si nici nu impresioneaza. Cazul Beke dar si decizia Ambasadorului Ungariei de a boicota sedinta solemna a Senatului pentru celebrarea zilei nationale a Romaniei vin sa confirme acest lucru. Mai mult decat atat, ar trebui avut in vedere ca desi ar putea fi tratata ca o coincidenta imprejurarea ca aceste doua incidente au avut loc aproape concomitent, in acelasi timp aceasta „coincidenta” ar putea indica faptul ca nivelul de radicalizare pe linia revizionista tocmai a crescut la o cota superioara si ceea ce e mai grav este ca statul maghiar cautioneaza pe fata acest parcurs belicos. Daca aceasta interpretarea in cheie pesimista se va confirma atunci inseamna ca in urmatoarea perioada manifestarile extremiste ar putea sa creasca in numar si intensitate si atunci ar trebui sa speram ca autoritatile romane au si un “plan B” pentru o astfel de escaladare.
Partea proasta este ca in acest moment Romania pare sa nu aiba prea multe optiuni in a gestiona criza nationalista maghiaro-secuiasaca, de o maniera care sa duca pe termen scurt la o detensionarea situatiei si la o solutie de convietuire reciproc acceptabila pe termen mediu si lung.
Un drum fara intoarcere?!
Asta se intampla in primul rand pentru ca in acest moment practic, autoritatile de la Bucuresti aproape ca nu maui au nici un fel de legatura directa cu cetatenii sai de etnie maghiaro-secuiasca, comunicarea cu acestia fiind cenzurata fie de UDMR sau Uniunea Civica fie chiar de Budapesta. Si pe plan economic, Ungaria si capitalul unguresc sunt principalii actori in economia celor 2 judete secuiesti din Romania. Mai mult decat atat, din perspectiva sociala si culturala vorbind, mass-media romaneasca este aproape inexistenta in secuime si nu exista nici o alta forma de legatura cu aceasta zona. Maghiarii si secuii raspund doar la ce li se transmite prin media maghiara si prin organizatiile politice si culturale unguresti sau chiar de catre Viktor Orban direct. O dovada clara in acest sens fiind atitudinea comunitatii maghiare cu prilejul referendumului din 2012 care a aratat fara echivoc falia care exista intre societatea romaneasca si comunitatea etnicilor maghiari care traieste in sanul ei.
Aceasta conexare la Ungaria a maghiarilor din Romania a fost pecetluita si printr-o operatiune de “pasaportizare” initiata la scara mare de guvernul Orban, prin care o parte insemnata a acestora au dobabandit cetatenia statului Ungar. Pasaportizarea este o operatiune specifica serviciilor secrete (daaa, din nou serviciile secrete…) care vizeaza in final crearea unei aparente de legalitate pentru o eventuala interventie internationala inclusiv de natura militara in apararea proaspetilor cetateni ai statului ungar care ar suferi vexatiuni din partea populatiei majoritare si carora le-ar putea fi incalcate drepturi in tara in care locuiesc respectiv Romania. Deci poate ar trebui sa ne pregatim si pentru un “remake” dupa scenariul imbunatatit si actualizat de la Targu Mures?!
Trebuie stiut ca astfel de operatiuni de “pasaportizare” a intreprins si Rusia in Abhazia si mai nou in Crimeea inainte sa-si trimita trupele sau “omuletii verzi” in teritoriile Georgiei si Ukrainei. Deci din aceasta perspectiva poate nu intamplator unele state ca de exemplu Germania, Franta sau Statele Unite, Grecia nu admit dubla cetatenie
Concluzionand, se poate spune ca pana in prezent statul roman nu a reusit sa contracareze ofensiva nationalist revizionista si separatista maghiara care inainteaza neabatuta pas cu pas pe directia unui autonnomii de facto. Ingrijorator este si faptul ca in pofida unor masuri destul de indraznete luate in ultima perioada asa cum s-a intamplat si in cazul Beke, Romania nu pare sa fie pe deplin pregatita sa faca fata unei nedorite escaladari la modul serios a tensiunilor, destul de probabile daca tinem cont de contextul politic intern si international in care se gasesc Romania si Ungaria in acest moment si intreg spatiul geo-politic adiacent.
“Charm Offensive” – un raspuns inca posibil
Totusi poate nu este prea tarziu pentru reversarea acestui trend al separatismului inexorabil, o reversare care este inca perfect posibila daca autoritatile romane si societatea romaneasca vor iesi din atitudinea usor mioritica cu care privesc cum baciul ungurean isi face de cap pe un picior de plai, pe-o gura de rai.
In mod cert arestarea si acuzarea lui Beke pentru pregatirea unor acte cu caracter terrorist indiferent de controverse si critici este un semnal puternic de fermitate pe care statul roman trebuia sa-l dea si a facut bine ca l-a dat. Un semnal care ar putea si ar trebui sa marcheze o schimbare de atitudine a autoritatilor romanesti fata radicalizarea discursului nationalist – autonomist maghiaro-secuiesc.
Pe de alta parte s-ar putea ca fermitatea si exigenta in impunerea legilor romanesti in secuime sa nu fie suficiente ca sa tempereze elanul nationalist al unor capete infierbantate si intoxicate de trairi anti-romanesti.
Poate ca e momentul cand in sfarsit, Romania ar trebui sa inceapa sa se gandeasca cum sa-si recastige cetatenii de etnie maghiara pe care este pe punctul sa-i piarda in mod iremediabil.
In prezent, din punctul de vedere al societatii romanesti in sensul larg al cunvantului, maghiarii nu sunt „simtiti” ca o parte integranta si aceasta stare de fapt contribuie mult la succesul pe care “evanghelistii” nationalisti-revizionisti il au in secuime. Chiar daca in Ardeal sunt si interferente de buna vecinatate intre romani si maghiari, fiecare e cu treaba lui cu sarbatorile lui cu grupul lui, cu biserica lui deci…vieti paralele. Mai mult decat atat, mai sunt destui romani in Transilvania care nu vor sa uite nici umilintele nici maghiarizarea fortata, nici Ip si Traznea… Iar dinspre „Regat”… ungurii aproape ca nu exista sau sunt vazuti cam la fel cum sunt vazuti si extraterestrii de pe Marte… cel mult, sunt priviti doar ca niste tipi…. cam “peizani” care vorbesc o limba ciudata care nu seamana cu nimic, au nume greu de pronuntat si care apar la televizor la niste sarbatori de-ale lor cand se imbraca in niste costume caraghioase de epoca si le place sa merga cu caii prin orase… Asa ar raspunde probabil un client al cluburilor de fitze din Bucuresti daca l-ar intreba cineva ce stie despre concetatenii sai secui si maghiari. In cel mai fericit caz s-ar gasi un vecin de bar care sa-si aduca aminte despre clasicele stereotipuri adica, palinca si frumoasele unguroaice…
Cu foarte putine exceptii, intre cele 2 comunitati „conlocuitoare” adica romanii si maghiaro-secuii nu exista comunicare reala, nu exista proiecte comune, nu exista convietuire si acesta situatie asa cum am spus este inca o premisa care ajuta la propagarea si difuzarea ideologiilor extremiste si mai ales la adancirea faliei diviziunii inter-etnice.
Daca asa cum am vazut, Ungaria s-a preocupat permanent sa-si tina conantionalii din Romania aproape, trebuie sa admitem ca de la Marea Unire incoace nu a existat nici o preocupare serioasa din partea societatii romanesti in ansamblul ei pentru ai integra pe concetatenii sai de etnie maghiara, nu in sensul de asimilare ci in sensul de buna convietiuire, pentru ai face sa simta ca intr-adevar si ei sunt parte a Romaniei.
Totusi chiar daca s-a pierdut mult timp si s-au ratat oportunitati istorice, inca mai e timp, inca se mai pot gandi si implementa, strategii, politici si programe de incluziune si de integrare in societatea romaneasca a etncilor maghiari si in urma carora si maghiarii de rand si nu doar politicienii UDMR sa ajunga sa capitalizeze avantaje si beneficii ale apartenentei la statul roman.
Statul roman trebuie deci sa inceapa de indata o campanie de „seductie” a cetatenilor sai maghiar pentru a le aduce spiritele si inimile alaturi de Romania! Se poate, sigur se poate! Faptul ca de exemplu, Harghita si Covasna au ajuns practic cele mai sarace judete ale Romaniei ar putea si ar trebui sa le dea niste idei responsabililor de la Bucuresti in acest sens.
DE-RA-DI-CA-LI-ZA-RE
In orice caz, pe langa programele si politicile publice de reconciliere si integrare care de regula sunt gandite si ar trebui sa dea rezultate pe termen mediu si lung, din perspectiva evenimentului de la Targu Secuiesc, pe termen scurt trebuie avute in vedere in primul rand si in paralel, implementarea unor programe de de-radicalizare a etnicilor maghiari si secui cazuti sub inflenta unei ideologii extremiste nocive, programe dezvoltate la intersectia dintre activitatea serviciilor speciale si institutiilor de aparare a ordinii de drept si actiuni ale societatii civile romanesti, programe care sunt capabile sa dezamorseze atitudinile si pornirile agresive ce pot degenera in violente si chiar acte de teroare.
Este foarte important de amintit in acest context, ca pericolul radicalizarilor de orice factura, religioasa, ideologica si pe fond nationalist-separatist ocupa un loc important in preocuparile Comisiei Europene si in acest sens la 15 ianuarie 2014, Comisia emite o recomandare catre statelor membre UE prin care le indica „să își intensifice acțiunea pentru a preveni toate tipurile de extremism care conduc la violență, indiferent de entitatea care le inspiră” si de asemenea, pentru a sustine eforturile de combatere a radicalizarii, Comisia recomanda adoptarea unor Strategii Nationale pentru prevenirea extremismului si terorismului si un program axat pe 10 direcitii de actiune pentru combaterea radicalizarii. Printre acestea sunt enumerate, dezvoltarea unor strategii nationale pentru combaterea extremismului violent, schimbul de informatii si cooperarea cu state partenere, crearea si antrenarea unui corp de specialisiti in derularea unor activitati specifice de-radicalizarii, dezvoltarea unor alternative sociale, cooperarea cu organizatii ale societatii civile samd.
Deci autoritatile romane au tot dreptul moral si legal si chiar ar trebui sa treaca urgent la actiune pe directia de-radicalizarii si prevenirii extremismului mai ales in conditiile in care contracararea actelor de terorism este un imperativ la nivelul Uniunii Europene dar si mai important pentru ca in actualul context politic international si regional care este caracterizat de o volatilitate nemaiintalnita de la al doilea razboi mondial incoace, Romania NU ar trebui sa-si mai poata permite sa ramana in expectativa in timp ce o parte semnificativa dintre cetatenii sai este preluata sub control, manipulata si radicalizata de forte externe ostile.
Author: Gabriel Badea
Resurse, referinte:
http://topics.blogs.nytimes.com/2008/09/09/russian-passportization/
http://www.nytimes.com/2015/09/26/opinion/hungarys-politics-of-hate.html?_r=0
http://www.reuters.com/article/us-usa-hungary-idUSKCN0I921220141020#Bdj2LBQ4B3IRJhjL.97
https://freedomhouse.org/blog/viktor-orban-and-state-hungarian-democracy
http://www.newstatesman.com/austerity-and-its-discontents/2013/04/hungary-no-longer-democracy
http://athenainstitute.eu/en/map/olvas/55
http://jurnalul.ro/scinteia/special/asalt-asupra-ambasadei-romaniei-din-budapesta-530112.html