The Golden Orb – Securitatea Încoronării

Reading Time: 23 minutes

Încoronarea unui monarh Britanic este un eveniment deosebit, prin fast, amploare și mai ales prin raritate.
Defuncta Regina Elisabeta a-II-a a avut o domnie lungă de 70 de ani, astfel că, marea majoritate a oamenilor care au urmărit sâmbătă, 5 mai 2023, ceremonia de încoronarea a regelui Carol al-III-lea (Charles III) al Marii Britanii, au fost pentru prima oară in viață martorii unui astfel de eveniment. Iar dacă, actualul rege moștenește gena longevității de la părinții săi, care au trăit mult peste 90 de ani, probabil că va mai trece destul de mult timp până când, vom vedea încă o încoronare în Regatul Unit.

Și într-adevăr, mulți dintre cei care am urmărit evenimentul live am simțit că trăim o experiență unică, am fost profund impresionați de ceremonial, de solemnitatea lui, de atmosfera patriotică și de sentimentul de coeziune națională în jurul monarhului lor, transmis de britanicii aflați în număr mare în jurul Catedralei Westminster.

Încoronarea – Cea mai mare Operațiune de Securitate

Evident însă că nu toți britanicii îl iubesc pe rege și nici monarhia. În Regatul Unit, adepții republicanismului sunt dușmani declarați ai regimului monarhic, exprimându-se deschis, cu tărie și uneori chiar cu violență împotriva acestei instituții milenare și a reprezentanților ei.
Dar nu numai republicanii pot fi o problemă. Ca orice eveniment public de mare anvergură și care are și o puternică încărcătură politică, riscurile și amenințările asociate sunt numeroase și de mare impact.
Din această perspectivă, ceremonia încoronării noului Rege al Marii Britanii, în afara semnificațiilor ei politice, sociale și culturale, a fost în același timp și o vastă operațiune de securitate și asigurare a siguranței publice, care conform unor opinii, a fost probabil cea mai mare la nivelul Marii Britanii și printre cele mai mari la nivel mondial.

Poliția Metropolitană și Karen Findlay

Coordonatorul principal al acestei vaste operațiuni a fost Comandantul Karen Findlay, șef al Secțiunii pentru Operații Majore și Siguranță Publică, din cadrul Poliției Metropolitane. Originară din Scoția, Karen are în spate o carieră de mare succes, care se întinde de-a lungul a 32 de ani de activitate.
O notă aparte în biografia comandantului Findlay este și faptul că, ea este și o reputată antrenoare de rugby feminin, sport pe care l-a și practicat.
Este multiplu specializată in activități polițienești și are în același timp o mare experiență în asigurarea securității și ordinii la evenimente publice de mare anvergură.
Astfel, în trecut, ea fost implicată în organizarea măsurilor de securitate pentru Olimpiada de la Londra, în 2012, și tot ea a fost însărcinată cu conducerea măsurilor de prevenire a turbulențelor generate de activiștii ecologiști si anti-globaliști, cu ocazia reuniunii șefilor de stat din G7, desfășurată în Marea Britanie, în 2021. Nu mai puțin remarcabilă a fost contribuția sa la organizarea măsurilor de siguranță și securitate cu ocazia jubileului reginei, dar și la funeraliile regale, în 2021 și 2022.
Deci, dacă e să ne exprimăm în terminologie sportivă, comandantul Karen Findlay „are multe meciuri în picioare” în acest domeniu deosebit de complex și de mare responsabilitate, cum este activitatea de securizare a marilor manifestații publice.

Încoronarea este deci, al patrulea eveniment public de mari dimensiuni, toate legate de Coroana Britanică, la care Poliția Metropolitană a fost chemată să-și probeze profesionalismul, în ultimii 2 ani.

De data aceasta însă, misiunea comandantului Findlay a fost mult mai grea si mai complexă decât la evenimentele precedente.

Provocări Uriașe:

Bijuteriile Coroanei

În primul rând spre deosibire de celelalte evenimente, ceremonia Încoronării presupunea folosirea mai multor obiecte de mare valoare materială și de patrimoniu, cunoscute sub denumirea generică de „Bijuteriile Coroanei”.
De la Coroanele Regale, sceptre, orb-uri, statuete până la bijuterii, toate din metale prețioase și ornate cu nestemate de cea mai mare valoare, toate acestea pot fi vizate de infractori versați sau pur și simplu de teribiliști sau psihopați, care din dorința de a ieși în evidență sau de „trăi periculos” vor să le fure sau să le distrugă.

În mod normal, Bijuteriile Coroanei sunt păstrate permanent sub măsuri stricte de pază și securitate în citadela Turnului Londrei. Sunt foarte puține și rare momentele când acestea părăsesc această incintă, iar Încoronarea a fost una din aceste ocazii.

Pe lângă bijuteriile din aur și pietre prețioase, cu ocazia încoronării este adus în catedrala de la Westminster un alt obiect care, deși nu este din metale scumpe și nu este ornat cu nestemate, valoarea sa simbolică este inestimabilă.
Aceasta este Piatra Destinului (The Stone of Destiny) care, de fapt e un simplu bloc de gresie, cântărind 152 de kilograme și care a fost considerat, din vremuri imemoriale, un simbol al regalității scoțiene. Începând cu 1296, Piatra a fost integrată ceremonialului încoronării regilor englezi și ulterior regilor Marii Britanii. Însă, în anii ‘50, ea a fost furată din catedrala Westminster, de naționaliștii scoțieni. Din 1996 a fost lăsată în custodia muzeului Castelului din Edinburgh, sub pază militară.

Protecția bijuteriilor coroanei dar și a Pietrei Destinului cade de asemenea în sarcina Poliției Metropolitane care, prin măsurile excepționale de securitate pe care le-a luat cu ocazia Încoronării, se spune că a transformat Catedrala Westminster într-o adevărată fortăreață.

Aglomerație de VIP-uri

Foarte importantă în planificarea măsurilor de securitate este însă protecția fizică a participanților la eveniment mai ales că este vorba și de prezența a numeroase persoane foarte importante (VIP).
În primul rând, pe lângă reprezentanții Casei Regale și oficiali guvernamentali britanici, numărul personalităților prezente cu ocazia acestui eveniment, mai ales șefi de stat si alți înalți demnitari străini, a fost mult mai mare decât în cazul evenimentelor majore din anii anteriori. Multe dintre aceste personalități au un profil de risc ridicat, generat de o diversitate de vectori de amenințare și astfel au contribuit semnificativ la creșterea nivelului de risc general.
Dintre înalții oaspeți prezenți, printre cei mai expuși s-au aflat președintele Israelului dar și Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite. De asemenea, vice-președintele Indiei sau Prim-ministrul Pakistanului fac și ei parte din categoria de demnitari foarte expuși la riscul unui atac terorist. Nu în ultimul rând, în contextul conflictului ruso-ucrainian o atenție sporită a fost acordată soției președintelui Ucrainei, prezentă și ea în Catedrală ca invitat special.
Pe lângă oficialități, la manifestările legate de încoronare au participat și numeroase celebrități din lumea artistică și culturală care și ele au un profil de risc specific și respectiv necesită măsuri de securitate dedicate.

Participanți de ordinul milioanelor

Apoi a fost vorba de o concentrare de circa trei milioane de oameni, în centrul Londrei și pe traseul coloanei regale. Multe sute de mii dintre aceștia, au venit din afara orașului și chiar din afara țării.
În astfel de aglomerări se pot produce, îmbulzeli, învălmășeli ce pot degenera în busculade cu consecințe dramatice, respectiv, pot duce la pierderi de vieți omenești prin strivire și asfixiere.
În trecut, în Anglia au avut loc astfel de dezastre, în special cu ocazia unor meciuri de fotbal, cel mai cunoscut fiind incidentul din 1989, în care și-au pierdut viața 97 de persoane (stadionul Hillsborough din Sheffield).
Busculade în masă care degenerează în tragedii de mari proporții cu numeroase pierderi de vieți omenești au avut loc destul frecvent în Arabia Saudită cu ocazia pelerinajului anual la locurile sfinte musulmane. În cel mai dramatic astfel de eveniment, care a avut loc în anul 2015 și-au pierdut viața circa 2400 de persoane.
Mai mult decât atât, se crede că astfel de tragedii pot fi provocate intenționat și chiar în scop terorist. Ilustrativ în acest sens este dezastrului petrecut la Bagdad, în anul 2005, când în rândul participanților la o procesiune religioasă, pentru a provoca panică și busculadă a fost lansat în mod intenționat, zvonul unui iminent atentat sinucigaș cu bombă. În urma panicii instalate și care a fost urmată de o busculadă în masă au fost uciși circa 1000 de oameni.

Vizibilitate la Scară Planetară

Ceremonia Încoronării regelui este un eveniment de mare interes nu numai în Marea Britanie ci și în întreaga lume. Televiziuni de pe tot globul transmit în direct evenimentul. Ca să nu mai vorbim că a fost și prima încoronare în Marea Britanie, care a avut loc în epoca rețelelor de socializare, care amplifică infinit mai mult nivelul de vizibilitate ale oricărui eveniment public.
Această largă audiență, extraordinară, de care s-a bucurat încoronarea, ar fi putut fi exploatată ca o platformă promovare publică, de către grupări radicale sau chiar de către organizații teroriste.

Tulburări

In aceste condiții de vizibilitate maximă, trei organizații și-au făcut publică intenția de a protesta în timpul încoronării, anunțând prezența a circa 1700 de manifestanți în centrul Londrei.
Pe lângă organizația anti-monarhică, The Republic s-au asociat și grupările ecologiste, Just Stop Oil și Extinction Rebellion, toate cunoscute pentru modul radical și disruptiv în care se manifestă cu ocazia protestelor publice.
Deși toate cele trei organizații au declarat că vor folosi doar mijloace de protest și nesupunere civică pașnice, non-violente, riscul degenerării protestelor în acțiuni de sabotare a ceremoniilor de încoronare a rămas întotdeauna la un nivel crescut.
Pe de altă parte, Poliția Metropolitană a trebuit să ia în calcul și riscul unor altercații sau chiar agresiuni împotriva protestatarilor antimonarhici, care ar fi putut cădea victimă unor susținători radicali ai monarhiei, prezenți în număr mult mai mare pe străzi, la eveniment și care ar fi putut să fie nemulțumiți de aceste manifestări ostile la adresa Coroanei.

Dar nu numai la asigurarea măsurilor de securitate și ordine a trebuit să se gândească, MET sau Scotland Yard, cum i se mai spune Poliției Metropolitane. Cu această ocazie a trebuit să facă față și unor provocări de altă natură decât cele care țin strict de misiunea de bază.

Răspuns proporționat

În primul rând, evenimentul a avut un ecou și în disputele politice interne din Regat. Faptul că Încoronarea a fost organizată sub un guvern conservator, în timp ce Londra are un primar din Partidul Laburist aflat în opoziție, a adus un plus de presiune asupra polițiștilor.
Astfel s-a pus în discuție publică, în mod critic, nu numai problema costului foarte mare al evenimentului, ci și în special, cea a menținerii măsurilor de securitate în limitele unui răspuns adecvat, proporționat față de eventualele provocări sau violențe, respectiv, o intervenție polițienească ce nu trebuia să impieteze în niciun fel asupra libertăților cetățenești. Această limită impusă a unui răspuns proporțional a fost subliniată în repetate rânduri de primarul Londrei, Sadiq Khan, care s-a arătat foarte preocupat de respectarea dreptului cetățenilor de a protesta pașnic. Pe de altă parte un răspuns disproporționat, violent, în asigurarea măsurilor de securitate și ordine publică ar fi produs un imens prejudiciu de imagine, nu numai Casei Regale britanice dar si Marii Britanii în general, pe plan intern si internațional.

Menținerea Capabilității de Intervenție

În aceeași categorie a provocărilor subsidiare, a fost și cea legată de suplimentarea numărului de polițiști în zona centrală a Londrei, suplimentare necesară având în vedere dimensiunea măsurilor de ordine ce trebuiau implementate pe tot parcursul weekend-ului încoronării și asta fără ca să fie diminuată capacitatea operațională a forțelor de poliție din zonele de unde au fost dislocați polițiști suplimentari. Iar această mobilizare de forțe din celelalte districte ale Londrei, dar și din alte zone ale țării a trebuit sa fie făcută fără afectarea capacității de răspuns și intervenție a forțelor de poliție, mai ales în condițiile în care nivelul alertei de securitate a fost unul ridicat, pe tot teritoriul întregii Marii Britanii.

Royalty and Specialist Protection Command

Extraordinar de complexă și dificilă a fost și misiunea serviciului Royalty and Specialist Protection Command (RaSP), structură din cadrul Poliției Metropolitane care răspunde de protecția apropiată a familiei regale și a altor demnitari.
Cu o istorie care începe cu 140 ani in urmă, RaSP e format din ofițeri cu o pregătire superioară, care au la bază programe de training foarte riguroase.
RaSP are aproximativ 400 de ofițeri, și se ocupă inclusiv de securitatea fizică a sediilor și reședințelor oficiale.

Complexitatea misiunii RaSP cu ocazia Încoronării a fost determinată atât de situația operativă curentă cât și de multitudinea, seriozitatea riscurilor și amenințărilor identificate.

În primul rând, contextul politic intern si internațional este unul extrem de volatil, în această perioadă.
Marea Britanie este un stat cu un profil internațional foarte proeminent, o fostă mare putere colonială care încă este privită cu resentimente în anumite părți ale globului și care este implicată și în prezent în diverse focare de conflict, peste tot în lume.

Terorismul fundamentalist-islamic

Ca fost stat colonialist, dar mai ales datorită angajamentului Regatului Unit în conflictele din Orientul Mijlociu, alături de Statele Unite, terorismul de sorginte radical islamică rămâne încă un risc major, pentru britanici.
În trecutul nu foarte îndepărtat, teroriști islamiști au comis cel puțin două atentate majore în Anglia. În anul 2005, patru teroriști sinucigași s-au auto-detonat în metroul londonez, ucigând peste 50 de persoane. De asemenea, în 2017 un alt terorist sinucigaș a lovit la un concert în Manchester, în atentat pierzându-și viața alte 22 de persoane.
Și cu toate că islamismul radical nu mai are forța și recrudescența pe care o avea în deceniile trecute, când Al Qaida și ISIS puneau la cale și executau atentate în toate marile capitale ale lumii, totuși chiar și azi se mai pot găsi fundamentaliști musulmani fanatizați, gata să ucidă în numele Profetului. Iar Marea Britanie, familia regală britanică, cu tot ce reprezintă ea în plan politic, istoric și spiritual au fost întotdeauna considerate ținte legitime ale terorismului de factură fundamentalist islamică.

Prințul Harry

Iar în aceste zile, scenariul unui atentat întreprins de fundamentaliști musulmani devenise cu atât mai relevant cu cât, în recenta sa carte autobiografică, Prințul Harry, în mod nefericit evocă participarea sa la operații ale armatei britanice în Afganistan, operații în care ar fi fost uciși un număr semnificativ de insurgenți locali. Mezinul Regelui a fost timp de 10 ani ofițer în armata regală și este de notorietate că, membrii forțelor armate britanice, care au participat în operațiuni în Orientul Mijlociu sunt vizați de teroriștii islamici, deci, cu atât mai mult un ofițer care este și reprezentant important al Casei Regale poate deveni o țintă atractivă.

Securitatea Prințului Harry prezent la încoronare, a pus probleme și din alte puncte de vedere.
Deși este un membru de prim rang al familiei regale, de când a renunțat la prerogativele sale princiare, el nu mai beneficiază automat de protecția RaSP, ci doar în urma și pe baza unei evaluări de risc efectuate cu ocazia fiecărei vizite în Regat. Pe baza rezultatului unei astfel de evaluări se decide dacă i se acordă protecție și la ce nivel . Prințul Harry este foarte nemulțumit de acest tratament pe care îl consideră discriminatoriu dar și neadecvat pentru calitatea sa de ofițer veteran al armatei regale. De altfel, a contestat în instanță această decizie a Home-Office-ului.

IRA si GRU fantome ale trecutului?

Pe lângă islamismul radical, Marea Britanie este expusă la amenințări de securitate pertinente și relevante venite și de pe alte spații.
În primul rând, Regatul Unit are o lungă istorie de inamiciție și ostilitate cu Rusia care s-au accentuat, în special odată cu agresiunea împotriva Ucrainei. Guvernul conservator de la Londra s-a evidențiat ca unul dintre cei mai importanți susținători politici și din punct de vedere militar ai Kievului. Asta spre enervarea oficialităților de la Kremlin, care nu s-au sfiit la un moment dat, chiar să-l amenințe voalat pe fostul prim-ministru, Boris Johnson (și el prezent la Încoronare).
Totodată, serviciile secrete rusești au demonstrat de cel puțin două ori, că sunt capabile să conducă operațiuni speciale ostile pe teritoriul britanic. În 2006, Aleksander Litvinenko, fost ofițer KGB și critic acerb al lui Vladimir Putin a fost otrăvit la Londra cu Poloniu radioactiv, de către doi agenți secreți ruși.
Alți doi agenți veniți de la Moscova în 2018, l-au contaminat cu o substanță neuro-toxică pe Serghei Skripal și pe fiica acestuia. Skripal, un fost ofițer FSB care defectase în favoarea Regatului Unit, trăia sub protecția autorităților britanice în Salisbury, un oraș din sudul țării.
Tot în Anglia, între anii 2012-2013 au murit în condiții suspecte alți doi reprezentanți de marcă ai diasporei rusești, Boris Berezovsky și Aleksander Perepilchny, de asemenea, opozanți ai președintelui Rusiei.

Un vânt rece (la figurat) bate și de la Vest.

MI5 a ridicat la nivelul „Sever” alerta de risc asociat cu terorismul, pentru Irlanda de Nord.

Complicațiile politice rezultate în urma Brexit-ului, în privința reinstaurării frontierei fizice între Republica Irlanda (membră a Uniunii Europene) și Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit (care a părăsit Uniunea Europeană oficial, în anul 2021) creează tensiuni care pot degenera în violențe.

În trecutul apropiat, Irlanda de Nord a fost dominată de un conflict violent, de factură naționalist-separatistă, care a ținut aproape 30 de ani (The Troubles).
Armata Republicană Irlandeză (IRA) a fost cea mai importantă grupare paramilitară care a condus atunci insurgența armată împotriva forțelor militare britanice, recurgând inclusiv la acte teroriste. Astfel, IRA a revendicat atentatul în care și-a pierdut viața, în 1979, Lordul Mountbatten, prinț al Coroanei Britanice, vărul Reginei Elisabeta a-II-a. De altfel, în 1981, IRA a pus la cale un atentat (eșuat) cu bombă, care o viza direct pe Regină, iar în 1982, tot IRA a revendicat un alt atentat cu bombă, în Hyde Park la Londra, împotriva unei unități a gărzii regale. În atentat și-au pierdut viața 4 militari și 7 cai.

După acordul de pace din Vinerea Mare, 1998 (The Good Friday Agreement), acord mediat de Uniunea Europeană), IRA a renunțat la lupta armată, alăturându-se partidului Sin Fein, naționalist, în prezent cea mai importantă formațiune politică nord-irlandeză.
În prezent însă, în  condiții de tensiune politică crescândă între separatiștii catolici și unioniști loiali Regatului Unit este posibil ca elemente radicale sau facțiuni dizidente ale IRA (e.g. The Real IRA) să revină la lupta armată. Iar aceasta poate însemna o recrudescență a violențelor, dar și o creștere riscului comiterii unor atentate care să vizeze, ca și în trecut, membrii marcanți ai familiei regale.

Ținte de Nivelul 1

In aceste context politic și operativ încărcat al Încoronării, evident, concentrarea maximă de resurse si capabilități a RaSP a fost în zona catedralei Westminster care a găzduit în timpul ceremoniei religioase, circa 2200 de persoane, toate de nivel VIP.

Probabil că a fost cel mai mare număr de lideri politici și demnitari ai planetei sau „ținte de nivelul 1”, așa cum li se spune acestora în jargonul serviciilor de protecție, care au fost grupate în același loc, în același timp, vreodată în istorie. Pe lângă membrii familiei regale extinse, au fost prezenți peste 100 de șefi de stat, fiind reprezentate la nivel înalt, circa 220 de țări și teritorii, practic mai multe decât numărul țărilor membre în ONU.

Din aceasta perspectivă, pe lângă misiunea principală de protecție a personalităților, o mare provocare pentru RaSP a fost și coordonarea cu reprezentanții serviciilor de protecție străine, care, evident, i-au însoțit pe numeroșii demnitari străini prezenți la ceremonialul încoronării.

Sosirea demnitarilor străini

De fapt, RaSP a asigurat protecția demnitarilor străini, de la venire, până la părăsirea teritoriului Regatului Unit.

Organizarea sosirii a fost operațiune specială în sine și a fost planificată cu precizie, astfel încât să se prevină nu numai riscuri de securitate, dar și posibile accidente sau alte perturbări de program.

Avioanele demnitarilor au fost dirijate să aterizeze la intervale judicios stabilite, pe două aeroporturi militare, în afara Londrei. Această decizie a avut în vedere, inclusiv prevenirea unor acțiuni de protest ale activiștilor de mediu radicali care, în condițiile unor aeroporturi civile, ar fi putut să saboteze, să blocheze chiar, aterizarea aeronavelor demnitarilor invitați la încoronare.

Un exemplu în acest sens este situația petrecută în Germania, în anul 2022, când activiști ecologiști au blocat doua aeroporturi civile din Germania, lipindu-se cu un adeziv puternic de pistele de decolare și aterizare.

Cele două aeroporturi militare britanice sunt situate în zone mai puțin accesibile, iar măsurile de siguranță și protecție au putut fi implementate în condiții optime.
Demnitarii au fost apoi escortați la locurile de cazare cu mijloace auto, de către Grupul Special de Escortă (SEG) din cadrul RaSP.

Walkabout

O altă mare provocare pentru RaSP au fost așa numitele walkabout-uri ale Regelui și Reginei Consoarte dar și ale Printului Moștenitor William și ale soției sale, Ducesa de Cambridge, foarte frecvente în zilele premergătoare încoronării, dar și după.
Practic, aceste walkabout-uri sunt ceea ce la noi s-ar chema „băi de mulțime”, adică atunci când demnitarul protejat, în cazul de față Regele și membrii familiei sale, se apropie foarte mult și chiar interacționează direct cu publicul.

Spre deosebire de mama sa, defuncta Regină, actualul Rege este cunoscut pentru predispoziția sa, mult mai accentuată de a intra în contact direct și de a socializa cu supușii.

Aceste situații dau foarte mari bătăi de cap dispozitivelor de protecție apropiată care, trebuie să detecteze orice atitudine sau comportament suspect, ce poate indica o intenție ostilă.
Mai mult decât atât, în mulțimi se pot infiltra și acționa foarte ușor, la comandă sau pentru că sunt fanatizați ideologic sau religios, așa numiții asasini singuratici (lone wolves/lupi singuratici).
In astfel de circumstanțe, în 1981 a avut loc atentatul împotriva Papei Ioan Paul al-II-lea sau cel în care și a pierdut viața premierul israelian, Yitzhak Rabin, în 1997.

Atacul cu Ouă

Nu doar atentatele care vizează viața și integritatea demnitarilor sunt cele care se pot produce în timpul „băilor de mulțime”, ci și așa numitele atacuri umilitoare, prin care se aduce un grav prejudiciu de imagine personalităților protejate. Astfel de atacuri, de regulă, se materializează prin „bombardarea” personalităților cu produse alimentare, cel mai frecvent, ouă, frișcă, legume și fructe, dar și cu vopsea, cerneală sau chiar fecale. Dar au fost și cazuri când, demnitarii au fost scuipați sau chiar, loviți, pălmuiți (Președintele Franței E. Macron, în 2021).
La fârșitul anului 2022, chiar și Regele Charles III a scăpat la limită de un atac cu ouă, în timpul unei „băi de mulțime” în orașul Luton.

Psihopații

Foarte important, RaSP ca și orice alt serviciu de protecție demnitari alocă o atenție deosebită persoanelor instabile psihic, care dezvoltă fixații și obsesii bolnăvicioase pentru personalități sau lideri politici (Sindromul Adorării Celebrităților).
În Marea Britanie s-a stabilit că circa 40% din persoanele cu tulburări comportamentale, de natura obsesiilor pentru personalități au fixații pentru familia regală.
O altă categorie de persoane cu tulburări psiho-patologice care pot pune riscuri de securitate sunt cele care își doresc obsesiv să se facă remarcate public, cu orice preț, inclusiv prin comiterea de atentate sau agresiuni la adresa unor persoane celebre.
Categoriile de persoane cu tulburările psihice descrise mai sus, așteaptă cu nerăbdare astfel de „băi de mulțime” pentru a se apropia (și nu cu intenții bune) de personalitatea publică pentru care a dezvoltat respectiva obsesie.
In 1981, un individ despre care se crede că avea astfel de tulburări psihice a provocat un incident de securitate, trăgând 6 focuri cu cartușe de manevră, către calul pe care defila Regina Elisabeta a-II-a în timpul unei parade.
În același an, 1981, președintele Statelor Unite, Ronald Reagan supraviețuia unui atentat, fiind împușcat pe stradă, din apropiere, de un individ din aceeași categorie de nevrotici obsesivi.

Selfie cu VIP-uri și Drone

Folosirea pe scară largă a telefoanelor mobile inteligente a generat moda „selfie”-urilor care sunt foarte solicitate personalităților, de către publicul cu care interacționează în timpul „băilor de mulțime”. Pentru serviciile de protecție aceasta este de asemenea o mare provocare. Asta pentru că, în acele câteva secunde cât durează selfie-ul, demnitarul protejat rămâne într-o poziție imobilă, suficient de mult pentru a-l face extraordinar de vulnerabil față de atacuri din apropiere.

O altă nouă tehnologie care a intrat în sfera de preocupare a serviciilor de protecție sunt dronele. În variantele lor comerciale, ele sunt foarte accesibile publicului larg și în același timp ele pot fi convertite foarte ușor, pentru a fi folosite în atentate și alte acțiuni teroriste.

Operațiunea Golden Orb

Pe baza unor riguroase analize a riscurilor și amenințărilor de genul celor trecute în revistă mai sus, atât măsurile de securitate și siguranță cât și activitățile de protecție specială s-au desfășurat conform unor planuri și exerciții elaborate și executate cu temeinicie și profesionalism.

Planificarea, cheia de boltă a succesului

În spațiul anglo-saxon este foarte populară expresia „Fail to plan is planning to fail”. În română, această zicere ar însemna că, începerea oricărei activități fără un plan serios, făcut în prealabil, este echivalent cu a-ți propune deliberat să eșuezi în atingerea propriilor obiective. Un astfel de proverb, arătă și cât de multă importanță se acordă rigurozității, seriozității și auto-disciplinei în mentalul colectiv al britanicilor.

Planurile Operațiunii Golden Orb (glob de aur), așa cum a fost codificat evenimentul Încoronării, au început să fie elaborate cu mulți ani înainte, și au fost revizuite după ultimele evenimente majore similare, din anul 2022, respectiv jubileul și funeraliile Reginei Elisabeta a-II-a (Operațiunea London Bridge).

În afară de vulnerabilități și riscuri, au fost luate în calcul foarte multe detalii, de la prognoza meteo, până la modelele de mișcare a fluxurilor de mulțimi în jurul catedralei Westminster și Palatului Buckingham. De altfel, o parte importantă planului a fost dedicată gestionării circulației persoanelor și vehiculelor, respectiv, pentru crearea unor zone de excludere și restricționare a circulației în zone sensibile, precum și pentru conceperea unor trasee de defluire dar și rute de evacuare în situații deosebite. Aproape nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

Pe lângă Poliția Metropolitană au fost implicați toți factorii relevanți pentru buna desfășurare a evenimentului inclusiv reprezentanți ai Casei Regale și ai Bisericii Anglicane.
Cooperarea cu Poliția Transporturilor, Forțele Armate Regale, și serviciile speciale, în special MI5 au fost cruciale.

Centrul pentru Evaluarea Amenințărilor Asociate Persoanelor cu Fixații

Cunoscut sub prescurtarea FTAC (Fixated Threat Assessment Center) acest Centru a avut rol esențial în planificarea măsurilor de securitate și ordine publică.
A fost înființat în 2006, la nivelul Home Office (ministerul de interne britanic) cu sprijinul Ministerului Sănătății. Este de fapt o echipă interdisciplinară din care fac parte, medici psihiatri, psihologi, lucrători sociali și polițiști care au misiunea să monitorizeze și să evalueze posibile amenințări de securitate și siguranță publică asociate cu persoane care suferă de tulburări psihice și care au dezvoltat fixații și nevroze obsesive pentru membrii familiei regale sau alți demnitari.
Centrul a identificat circa 170 de astfel de persoane pe parcursul anului 2022. Dintre aceștia, 10 au fost categorisiți ca persoane de mare risc, 117 de risc mediu și 43 de risc minor. FTAC este în legătură directă atât cu Poliția Metropolitană dar și cu RaSP și MI5.

Prevenire – cuvântul de ordine

În perioada premergătoare Încoronării s-a constituit baza de date cu persoane suspecte sau cu antecedente, care ar fi putut interfera cu desfășurarea normală a evenimentului sau ar putea pune riscuri de securitate.
Agenți de investigații au fost angrenați în acțiuni specifice pentru determinarea eventualelor riscuri și amenințări, ce ar fi putut avea la origine astfel de indivizi. Multe dintre persoanele din baza de date menționată mai sus au fost vizitate la domiciliu, vizite care în afară de interesul operativ au avut probabil și un efect de descurajare.

Mai mult decât atât, șefii Poliției Metropolitane au fost pro-activi în abordarea directă a liderilor grupărilor protestatare care și-au anunțat prezența pe străzi la eveniment, și pe care i-au avertizat că, limita de toleranță a poliției față de acțiunile de tulburare a ordinii publice, în timpul încoronării va fi aproape de zero.

MI5
Un volum uriaș de muncă a fost depus de MI5 (serviciul de contrainformații) în pregătirea evenimentului, serviciu care și-a crescut semnificativ activitatea de investigații și supraveghere asupra “subiecților de interes”, persoane și grupări, care puteau să se angreneze în acțiuni ostile Familiei Regale.
Munca MI5 a continuat și în perioada evenimentului, reprezentanți ai serviciului făcând parte din structura de conducere și coordonare a operațiunii Golden Orb.

High Tech Security și Inteligență Artificială

Este neîndoios și faptul că, în tot acest timp MI5 a întreprins și o vastă operațiune de monitorizare a internetului, a rețelelor de socializare, a dark web-ului dar și a altor medii de comunicare online, pentru a depista eventuale preparative pentru acțiuni ostile sau perturbatoare.
Există programe software, bazate pe inteligență artificială, specializate în procesarea unui volum uriaș de date, pentru a detecta, inclusiv discuții despre acte pregătitoare ale unor activități ostile, chiar și atunci când acestea sunt exprimate în limbaj convențional sau codat.

Tehnologia avansată de securitate a fost folosită și în ceea ce privește supravegherea video în Londra, sistemele fiind prevăzute cu capabilități sporite de analiză video (video analytics) și de recunoaștere facială.
Nu trebuie să uităm totuși că, Londra este capitala cu cel mai mare număr de camere de supraveghere în funcțiune, din lume.
Capacitatea de observare în timp real a fost crescută prin folosirea dronelor aflate în dotarea Poliției Metropolitane. De asemenea au fost ridicate în aer elicoptere.

„Centrul Cerebral” de comandă al întregii operațiuni, care a fost plasat într-un buncăr rezistent la explozii, în apropiere de Tamisa de asemenea s-a bazat pe o platforma software de management integrat al informațiilor și alertelor. Acest program care are capacități avansate de analiză, specifice inteligenței artificiale are printre funcțiile sale, capabilități de monitorizarea fluxurilor de persoane în zonele de interes, managementul implementării măsurilor antiteroriste, detecția și managementul cazurilor de de persoane, vehicule sau bagaje suspecte, managementul și coordonarea în timp real a intervenției forțelor de reacție.

Contra-Terorism

Cu prilejul Încoronării a fost activat Mecanismul de Apărarea Antiteroristă al Regatului Unit, în cadrul căruia printre altele, au fost pregătite două elicoptere Blue Thunder pentru intervenție operativă, în cazul unui atac.
De asemenea tot din perspectivă antiterorista s-a acordat o mare atenție instalării de bariere mecanice, special destinate pentru prevenirea folosirii vehiculelor ca mijloc de atacarea în scop terorist a mulțimilor de participanți aflați pe străzi cu această ocazie.
Echipe de polițiști cu câini antrenați pentru detectarea substanțelor explozive au fost dispuse cu mai multe zile înainte, în teren și au efectuat controale inclusiv pe toată perioada manifestării.
Pe acoperișuri și în alte locații înalte au fost constituite puncte de supraveghere, în care au fost instalați lunetiști și observatori.
Pe întreaga durată a evenimentului s-a instituit o zonă de excludere pentru zboruri și au fost instalate echipamente anti-dronă.
Un număr important de unități CBRN au fost amplasate în mai multe puncte din oraș, pentru a face față unor posibile atacuri chimice, biologice, radiologice sau nucleare.

Acoperire Aeriană

Pentru supravegherea și prevenirea atacurilor din aer Politia Metropolitană a avut la dispoziție trei elicoptere AIRBUS, bimotor și de asemenea a fost pus în stand-by Serviciul Național de Poliție Aeriană, care are la dispoziție 4 avioane Vulcan 68R.

Cea mai mare concentrare de polițiști

Pentru asigurarea ordinii și siguranței în weekend-ul Încoronării au fost folosiți circa 29.000 de polițiști care au lucrat în schimburi. În ziua încoronării s-au mai adăugat un număr de 11.5oo de ofițeri specializați, inclusiv poliția călare și patrule fluviale pe Tamisa. În același timp, un număr semnificativ de polițiști în civil au fost dispersați în mulțime.
Forțele de poliție care au activat în cadrul operațiunii Golden Orb au fost considerate cea mai mare concentrare de forțe de ordine din istoria Marii Britanii.

Heckler and Koch MP5 și Glock 17

Deși este bine-cunoscută tradiția poliției britanice de a nu folosi arme de foc, de data aceasta, o bună parte din polițiști implicați în această operațiune au fost dotați cu pistoale sau pistoale-mitralieră. Pentru creșterea puterii de foc a forțelor din teren, suplimentar au fost dispuse vehicule de intervenție rapida, în puncte strategice.

Situații de Urgență

Planul Operațiunii Golden Orb a tratat cu multă seriozitate riscul producerii unor busculade sau învălmășeli, care în condițiile de supra-aglomerare din ziua încoronării ar fi putut avea consecințe dramatice.
Astfel, pe toate traseele precum și în zonele aglomerate au fost amplasați liniori și voluntari cu misiunea de a observa și a lua primele măsuri pentru a preveni busculadele.
De asemenea au fost implicați specialiști în managementul mulțimilor.
Foarte important, în perioada evenimentului a fost mărit de patru ori numărul ambulanțelor și a fost dublată capacitatea unităților de salvare, evacuare și intervenție în caz de incendii.

Securitatea Privată și Încoronarea

Securitatea privată a avut și ea un rol important in angrenajul de securitate și ordine publică, pus în operă în cadrul operațiunii Golden Orb.

Astfel, au fost implicați circa 16.000 de agenți de paza si voluntari, care au fost prezenți în special în parcuri sau în alte zone de concentrare și campare a turiștilor participanți la eveniment.
Nu mai puțin importantă a fost contribuția agenților de securitate privată de pe aeroporturi și cei implicați în securizarea rețelelor de transport pe calea ferată.
În perioada premergătoare, SIA – Autoritatea pentru Industria Securității a controlat, agenții din zonele de interes, pentru a preveni posibile neconformități și nereguli, în special pentru prevenirea introducerii în serviciu a unor agenți de securitate nelicențiați, respectiv necalificați.

CONTROVERSE

În acest context politic foarte încărcat menționat mai sus, bineînțeles că Golden Orb a provocat și anumite controverse.

Costul foarte mare al ceremoniei și în special al măsurilor de securitate (se vehiculează cifre de circa 250.000.000 de lire sterline) a fost unul din aceste subiecte de controversă.
Încoronarea a venit pe fondul unei crize economice care afectează Regatul Unit de ceva vreme, în contextul post-Brexit și post-pandemic. Inflația este mare și au loc scumpiri în serie la produsele de bază, făcând viața supușilor regali mai grea în comparație cu standardul de viață cu care erau obișnuiți.
Organizatorii Încoronării însă se apără spunând că, acest cost mare al măsurilor de siguranță este generat tocmai de contextul de securitate deosebit de încărcat, arătând cu degetul inclusiv către grupările protestatare antimonarhice, care plănuiau acțiuni de natură să perturbe ordinea publică.
În același timp, ca și contrapondere la cheltuielile publice mari pentru organizarea evenimentului este invocat influxul mare de vizitatori străini și turiști sosiți în Regat cu ocazia Încoronării și care care au dus la creșterea încasărilor în economia locală.
Nu în ultimul rând, se susține că impactul pozitiv de imagine al Încoronării și faptul că un astfel de eveniment de masă s-a putut desfășura în condiții de siguranță impecabile, ar consolida prestigiul Marii Britanii și imaginea sa de țară sigură și primitoare, ceea ce va atrage în viitor, un număr sporit de turiști și vizitatori, adică un balon de oxigen pentru economia britanică.

Încălcarea libertăților cetățenești.
A fost criticată maniera în care poliția și M5 au acționat pentru ținerea sub control a manifestațiilor de protest. Vizitele la domiciliu și avertismentele scrise trimise liderilor protestatarilor au fost interpretate ca acțiuni de intimidare. Arestările efectuate în rândul celor care manifestau împotriva monarhiei, inclusiv a liderului organizației The Republic au fost considerate nejustificate și abuzive. De asemenea s-a ridicat problema folosirii extensive a tehnologiei de recunoaștere facială considerată o încălcare a dreptului la intimitate și un abuz.
Faptul că legislația privind ordinea publică a fost modificată doar cu o săptămână înainte de încoronare, acordând puteri sporite poliției și înăsprind pedepsele pentru tulburarea ordinii publice (de exemplu, ocuparea și blocarea străzilor a devenit infracțiune) a fost considerată de către opoziția parlamentară, ca o încălcare flagrantă de tip totalitarist a libertății de exprimare și a dreptului de a protesta pașnic.
Guvernanții s-au apărat arătând că Încoronarea este un ceremonial de stat și desfășurarea lui în bune condiții ține de securitatea națională și este de asemenea, strâns legată de prestigiul internațional al Marii Britanii.
Totodată, într-un exercițiu de maximă transparență și asumarea responsabilității, Poliția Metropolitană a publicat pe website-ul său, toate cazurile de arestări (aproximativ 60) efectuate în weekend-ul Încoronării și motivele pentru care au fost efectuate.

Totul e Bine când se Termină cu Bine

Încoronarea și toate evenimentele asociate, după cum se știe au decurs fără incidente de securitate semnificative.
Sigur, protestatarii anti-monarhici au reușit să se facă remarcați, dar în limitele unei exercitări cât de cât civilizate a dreptului la opinie… chiar dacă opinia lor s-a dovedit a fi una neîmpărtășită de majoritatea britanicilor sau cel puțin de marea majoritate a celor prezenți pe străzi, veniți să-l celebreze și să-l aclame pe noul lor Rege.
Oricum din perspectiva, forțelor de ordine implicate, Golden Orb a fost indubitabil o mare reușită. O planificare impecabilă, care a avut în vedere toate amenințările, vulnerabilitățile și riscurile relevante pentru siguranța și securitatea evenimentului, în general, dar și cele asociate cu participanții (demnitari și publicul prezent în număr mare), și mai ales cu valorile materiale și cele spirituale asociate evenimentului.
Un accent deosebit a fost pus pe prevenire, comunicare si coordonare perfectă între forțele implicate. Foarte importante au fost si planificarea unor scenarii alternative, de natură să asigure continuitatea manifestării dar și siguranța participanților chiar și în cazul producerii unor incidente de securitate.
Nu un ultimul rând trebuie evidențiată atenția pe care forțele de ordine au acordat-o respectării limitelor legale, a echilibrului și proporționalității reacției, în toate acțiunile întreprinse pe parcursul întregului week-end al Încoronării. Nu în ultimul rând trebuie menționată transparența și responsabilitatea cu care a acționat Poliția Metropolitană, o atitudine specifică structurilor polițienești dintr-un stat cu adevărat democratic unde domnește Legea!

Probabil că Operațiunea Golden Orb va deveni o istorie de manual, un caz școală ce ar trebui predat în toate Academiile și școlile de poliție din lume.

Autor: Gabriel Badea
București, 13 Mai 2023

REFERINȚE:


Doyle Andrew UNHerd, Ireland’s Troubles will not returnhttps://unherd.com/2022/10/irelands-troubles-will-not-return/ oct 27, 2022

King Charles’ coronation bill tops £250MILLION as huge security mission launched
Laura Armstrong
29 Apr 2023
https://www.mirror.co.uk/news/royals/king-charles-coronation-bill-tipped-29849381

The Stone of Destiny
https://www.edinburghcastle.scot/see-and-do/highlights/the-stone-of-destiny

Record 11,500 police will guard the coronation in biggest security operation in British history
MATTHEW LODGE and GEORGE ODLING and MATT POWELL
3 May 2023
Daily Mail Online
https://www.dailymail.co.uk/news/article-12042783/Record-11-500-police-guard-coronation-biggest-security-operation-British-history.html

MI5
Threat level to Northern Ireland from Northern Ireland-related terrorism raised to severe – See more at: https://www.mi5.gov.uk/news/threat-level-to-northern-ireland-from-northern-ireland-related-terrorism-raised-to-severe#sthash.BXSr8rj3.dpuf
https://www.mi5.gov.uk/news/threat-level-to-northern-ireland-from-northern-ireland-related-terrorism-raised-to-severe
28.03.2023

Halo v5 supports Coronation.
Conference News
https://www.conference-news.co.uk/news/halo-solutions-supports-coronation/

The Kerslake Report
https://www.jesip.org.uk/uploads/media/Documents%20Products/Kerslake_Report_Manchester_Are.pdf

CBC
U.K. soldier Lee Rigby’s gruesome beheading described
https://www.cbc.ca/news/world/u-k-soldier-lee-rigby-s-gruesome-beheading-described-1.2444836
November 29, 2013

BBC
Alexander Litvinenko: Profile of murdered Russian spy
https://www.bbc.com/news/uk-19647226
21 January 2016

Tom Symonds
BBC
The Skripals and the Salisbury poisoning: What happened next?
https://www.bbc.com/news/uk-46538255
28 December 2018

Reuters
Climate activists glue themselves to airport tarmac in Berlin and Munich
https://www.reuters.com/business/environment/climate-activists-glue-themselves-airport-tarmac-berlin-munich-2022-12-08/
December 8, 2022

Matt Watts
Evening Standard
Man arrested after ‘egg thrown at King Charles’ in Luton
https://www.standard.co.uk/news/uk/man-arrested-egg-thrown-at-king-charles-walkabout-luton-b1045225.html
06 December 2022

Metropolitan Police

https://news.met.police.uk/news/update-arrests-made-during-policing-operation-for-the-coronation-466461

Omul cât trăiește Învață!

Reading Time: 4 minutes

Ieri si azi (20-21 Octombrie 2022) am fost la Comisia Europeană la întâlnirea grupului de lucru pentru strategii naționale în domeniul dezvoltării competențelor și educația continuă a adulților.

Din anul 2016, Comisia Europeană a publicat Agenda Europeană a Competențelor un document programatic menit, în esență să contribuie la consolidarea sustenabilității și competitivității economiilor Europene.

Demersul este justificat mai ales acum, în condițiile unei volatilități extreme a mediul politic, economic și social la nivel european și global. În acest context, statele membre trebuie să-și facă propria strategie și să implementeze măsuri active pentru recalificare (re-skilling) si dezvoltarea competentelor (up-skilling) astfel încât bazinul de competențe și calificări disponibil la nivel național si european să fie cât mai strâns corelat cu cerințele pieței muncii dar și cu evoluțiile în plan economic, tehnologic.

Oricum dinamica globală, inevitabil ar fi produs și va produce schimbări în piața muncii, chiar și absența unor factori majori perturbatori. De exemplu, pe fondul trendurilor digitalizării și trecerii la o economie verde se întrevede o inerentă diminuare a ponderii unor ocupații în sectoare intens consumatoare de forță de muncă sau chiar dispariția altora. De asemenea, vor apare noi meserii care ar putea sa presupună noi competențe și calificări și pe care angajații de azi nu le au. Impactul economic și mai ales cel social, în aceste circumstanțe poate fi enorm. Reducerea cererii în anumite sectoare ar putea duce la închiderea agenților economici, la desființare de locurilor de muncă, șomaj și instabilitate socială. Pe de altă parte, inițiative economice, investiții în sectoare noi inovative ar putea să eșueze din cauza lipsei unei resurse umane adecvat calificate și competente.

Nu în ultimul rând, chiar în acest moment, la nivelul tuturor țărilor membre UE se resimte o acută criză de forță de muncă mai ales în contextul post Covid 19. Concomitent însă, există resurse importante neutilizate, în special persoane din categorii defavorizate care nu au acces pe piața muncii, tocmai pentru că educația lor, nivelul precar al competențelor generale nu sunt compatibile cu ofertele de locuri de muncă disponibile.

De aici nevoia pentru o strategie respectiv, un sistem coerent si consistent la nivel național, pentru educația continuă a adulților (life-long learning) astfel încât oamenii să nu devină victime pasive ale schimbărilor economice și de pe piața muncii. De asemenea, o forță de muncă bine pregătită și în același timp adaptabilă crește reziliența companiilor, agenților economici iar economiile statelor membre UE, prin urmare vor deveni mai robuste și mai competitive.

În România, Ministerul Muncii a fost desemnat prin lege să coordoneze elaborarea strategiei naționale în domeniul competențelor educației continue a adulților. În continuare s-a creat un grup interministerial de lucru și un Grup Național de Coordonare adică un organism consultativ care reunește pe factorii interesați în domeniul educației si calificării adulților respectiv, patronate, sindicate, reprezentanți ai furnizorilor de formare profesională și alții. Printre cele mai interesante obiective pe care și le propune strategia românească, trebuie menționată intenția de a crea un mecanism de consultare permanent cu partenerii sociali (patronatele și sindicatele) pentru identificarea proactiva a nevoilor în domeniul competențelor si calificărilor. Poate așa vom reuși să nu mai avem programe de calificare finanțate de Uniunea Europeană, la care nu se prezintă nimeni!

Alt obiectiv important este creșterea procentului adulților participanți în forme de instruire, învățare la 12% până în anul 2027. Față de 1,9% cât este în prezent! Țelul este foarte ambițios, dar este incredibil cât de puțini adulți sunt acum preocupați de dezvoltare personală și profesională în România. Deci orice progres în această direcție trebuie apreciat. Totodată, creșterea importanței formelor de educație informală este și ea o preocupare demnă de luat aminte și de urmărit transpunerea în practică. Nu în ultimul rând, strategia își propune ca surse de finanțare, bugetul de stat, respectiv fondul pentru șomaj dar și Fondul Social European. Deci vor veni bani și de la Uniunea Europeană.

Să sperăm că implementarea strategiei, care ar trebui să înceapă anul viitor, nu va fi doar un exercițiu de „bifarea căsuțelor” în buna tradiție românească a „formelor fără fond”, ci chiar va aduce o schimbare în bine în programele de calificare și dezvoltare a competențelor în România.

Spre deosebire de țara noastră, unde strategia este „work in progress”, multe dintre țările ai căror reprezentanți au participat la întâlnire au deja strategiile naționale gata și au trecut la implementare. Astfel, pe parcursul întâlnirii au fost împărtășite experiențe și bune practici de un real folos atât în ceea ce privește elaborarea cât și implemntarea. Toate acestea urmând să se transforme într-un set de Recomandări ale Comisiei Europene. Foarte interesantă a fost strategia prezentată de Slovenia, unde a fost implicat direct sectorul corporatist, fapt ce a contribuit substanțial la succesul impemntării. Similar, strategia implementată în Cipru, unde nivelul de detaliu al fiecărei politici a asigurat nu numai o implementare efectivă, dar a pus la punct instrumentele necesare pentru evaluarea cu acuratețe a progresului si rezultatelor. Nu mai puțin interesantă a fost si strategia implementată în Polonia, care are ca note distincte, cooperarea pe orizontală între autoritățile locale din diverse regiuni ale țării și programele de reconversie și integrare profesională în economia civilă, pentru militarii care trec în rezervă.

O provocare comună a tuturor strategiilor prezentate a fost gasirea celei mai potrivite metode de convingere a adulților să reintre în procesul de învățare și identificarea celor mai potrivite metode educație pentru această categorie.

Proiectul european privind strategia pentru dezvoltarea competențelor si educația adulților este în coordonarea Comisiei Europene – directoratul DG REFORM al cărui șef adjunct este doamna Cireșica Feyer (din România) și care a avut o prezența si o prestație excelentă în cadrul seminarului.

În final, trebuie menționată atmosfera extraordinară în care s-a desfășurat întâlnirea. A fost o reală încantare maniera în care oameni din toate colțurile Europei, veniți din medii diferite, din structuri guvernamentale sau reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor, pe parcursul a două zile au lucrat împreună, au discutat, au făcut schimb de impresii și chiar și-au împărtășit din experiențele personale la o cafea și un sandwich, în pauzele de masă. Spiritul de conlucrare, colegialitatea, spiritul apartenenței comune la spațiul și cultura europeană, în esența lor adevărată!

Bruxelles, 21 Octombrie 2022

GaB

Evaluarea de Risc, intre Viata si Moarte

Reading Time: 15 minutes

de Gabriel Badea

Ideea evaluarii de risc la securitate fizica a aparut in urma cu mai bine de 8 ani in Romania, ca o initiativa legala oarecum exotica, primita si privita cu suspiciune si generand indelungi framantari si dezbateri publice, inclusiv in mediile profesionale.

S-au spus si se mai spun multe despre evaluarea de risc si nu neaparat de bine.

Unii au spus ca e o gaselnita pentru a mai stoarce niste bani de la sectorul privat. Altii au vazut aceasta noua obligatie legala ca pe un aranjament facut cu dedicatie catre politistii pensionari.
La randul lor, evaluatorii de risc, despre care vocea publica de multe ori spune ca sunt beneficiarii reali ai acestui “aranjament”, au si ei nemultumirile lor. Preturile de pe piata, concurenta distructiva si neloiala, licitatiile “cu cantec” sau lipsa de consideratie a clientilor care nu le apreciaza munca la justa ei valoare.

Din pacate insa, aceste zbateri si dezbateri in legatura cu evaluarea de risc au foarte putin de-a face cu esenta si menirea acestei activitati care, fie ea impusa sau nu prin lege, a fost dintotdeauna parte a mecanismului general standard de asigurare a securitatii prin mijloace private. Mai mult decat atat, in acest mecanism al securitatii private, evaluarea riscurilor are de altfel, un rol crucial, in special in ceea ce priveste planificarea masurilor de reducerea riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii vietii
Deci, de ani de zile se discuta mult prea mult pe teme neesentiale precum, cadrul legal, justificarea existentei si obligativitatii evaluarii, cine beneficiaza si cine nu, in schimb, se discuta foarte putin spre deloc despre cum si ce trebuie sa facem ca sa profesionalizam aceasta ramura a securitatii private, cum sa dezvoltam standardele profesionale sau sa generam altele noi, cum sa cream coduri de buna practica si de etica profesionala in domeniul evaluarii si analizei riscurilor.

Si mai rau este ca, la mai bine de 8 ani de la intrarea in vigoare a cadrului normativ, se pare ca atat comunitatea profesionala a evaluatorilor cat si ceilalti factori interesati (beneficiari, autoritate de reglementare) par sa nu constientizeze nici acum importanta reala, dincolo de obligatia legala, a unei evaluari de risc efectuate riguros si cu profesionalism, in ecuatia asigurarii si protejarii vietii si proprietatii.

Cel mai trist ar fi insa, sa se ajunga la situatia in care, justa apreciere si intelegere a rolului crucial al evaluarilor de risc sa  vina abea dupa ce evenimente tragice se vor fi petrecut.

Iata un exemplu!

Manchester Arena – Concert Ariana Grande – 22 de morti!

Zilele trecute -17 iunie 2021 – a fost publicat, la Londra, raportul comisiei de ancheta publica, privind atentatul terorist de la concertul faimoasei cantarete Ariana Grande, care avut loc in Mai 2017 pe Manchester Arena, din Marea Britanie.

Ne aducem aminte ca, acum mai bine de patru ani, la terminarea acestui concert spectatorii prezenti in numar mare au fost “intampinati” la iesire de un terorist islamist sinucigas, care s-a auto-detonat ucigand 22 de persoane si ranind alte 800, unele dintre acestea ramanand cu sechele si dizabilitati grave, pentru tot restul vietii lor. Victimele, in majoritatea lor, au fost tineri, adolescenti si copii. Intre cei ucisi de explozia criminala s-a aflat si o fetita de numai 8 ani.
A fost unul dintre cele mai sangeroase si cinice atentate executate de militantii jihadisti in Europa Occidentala, in acea perioada.

Modul de Operare

Asa cum au stabilit institutiile britanice competente, autorul atentatului a fost un tanar de 22 de ani, de origine libiana, nascut si crescut in Marea Britanie. Dupa caderea regimului Gadaffi, acesta, impreuna cu familia sa, s-a repatriat in Libia, tatal sau participand activ la razboiul civil intre factiunile care isi disputa si acum conducerea statului nord-african. Aflat in Libia, tanarul a cazut sub influenta unei factiuni islamiste si s-a radicalizat, transformandu-se in scurt timp dintr-un tanar promitator, crescut si educat in spiritul educatiei Occidentale, intr-un terorist sinucigas, gata sa se sacrifice pentru cauza Islamismului extremist.

Patruns de ideile jihadiste, autorul atentatului, impreuna cu fratele sau, si sub pretextul ca vor sa-si reia studiile intrerupte, in 2017 s-au intors la Manchester, orasul lor natal. De fapt, intentia lor reala era ca, in numele Statului Islamic, sa comita un atentat terorist de mare impact pe teritoriul Marii Britanii.

Avand acces la materiale informative ale ISIS, si-au insusit foarte bine tehnica construirii bombelor artizanale si, odata ajunsi in Anglia, cei doi frati au inceput sa comande online materialele si substantele necesare construirii unui dispozitiv exploziv improvizat. Dupa ce au construit bomba au umplut-o cu cateva kilograme de suruburi si piulite pentru a-i spori efectul ucigator si au trecut la selectarea tintei. Concertul sustinut de faimoasa cantareata americana, care era de asteptat ca va concentra intr-un singur loc (si anume pe Manchester Arena) un numar foarte mare de persoane – tot atatea victime potentiale ale actului terrorist – si care avea o expunere mediatica enorma, a fost o tinta ideala din punctul lor de vedere.

Recunoasterea

Conform informatiilor din ancheta, dupa ce s-au hotarat asupra tintei, cei doi teroristi au inceput recunoasterea sistematica a obiectivului. Astfel, in scurt timp, au analizat organizarea dispozitivului de paza existent la Manchester Arena, limitele in care acesta opereaza, regulile si procedurile de acces, structura sistemului de supraveghere video, zonele si unghiurile acoperite de catre acesta.

Pentru ca si-au dat seama ca, datorita masurilor de control al accesului in incinta, nu va fi posibil sa patrunda cu dispozitivul exploziv la spectacol, au ales ca loc al atentatului o zona exterioara, respectiv unul dintre cele patru puncte de acces si defluire. Au decis sa detoneze bomba exact la acea iesire din Manchester Arena care ducea catre statia de metrou, gara si alte statii pentru mijloacele de transport in comun. Adica in acea zona unde au presupus, pe buna dreptate, ca va fi cel mai mare trafic de persoane la terminarea spectacolului. La fel, odata concertul incheiat se asteptau ca si masurile de securitate sa se relaxeze.

Aceste informatii, rezultate din activitati sistematice de recunoastere, i-au permis atentatorului sa-si calculeze si sa-si planifice foarte bine atacul. Astfel ca, in seara concertului, teroristul sinucigas, dupa ce a ajuns in punctul respectiv, s-a ascuns intr-o zona din apropierea respectivei iesiri, ramanand nederanjat de nimeni pana la terminarea concertului. Apoi a iesit si a detonat bomba ascunsa intr-un rucsac, chiar in mijlocul spectatorilor care paraseau in numar mare Arena.

Investigatia publica

Asa cum se asteptau si isi doreau teroristii, atentatul a creat un impact emotional extraordinar la nivelul opiniei publice britanice si, prin urmare, autoritatile s-au simtit obligate sa ia in consideratie mai multe masuri pentru prevenirea in viitor a unor astfel de acte. In acest context s-a ajuns la concluzia ca este necesara o cercetare mai aprofundata a cazului si nu doar din perspectiva legala.

Astfel, in 2019 a fost demarata o investigatie publica, la initiativa ministerului de interne britanic (Home Office). Aceasta s-a derulat in paralel cu urmarirea penala a cazului si a avut ca obiectiv identificarea cauzelor si circumstantelor care au facilitat si care au condus la aceasta atrocitate. Scopul final a fost ca, pe baza concluziilor raportului, sa se initieze masuri legale si sa se genereze bune practici pentru cresterea sigurantei evenimentelor cu participare publica numeroasa, vizate de atentate teroriste.

Securitate inefectiva – Evaluarea riscurilor deficitara

In esenta, raportul final al investigatiei publice, publicat pe 17 iunie 2021, scoate in evidenta grave lacune in ceea ce priveste masurile de securitate derulate pentru asigurarea securitatii concertului de pe Manchester Arena in seara respectiva.

De asemenea, raportul investigatiei subliniaza ca masurile de Securitate, inefective in prevenirea atentatului, au fost rezultatul modului deficitar in care au fost evaluate riscurile de securitate fizica ale acestui eveniment.
Foarte important, raportul spune ca atentatul ar fi putut fi prevenit sau consecintele sale ar fi fost mult mai mici daca procesul de evaluare a riscurilor la care era expus evenimentul ar fi fost unul serios si sistematic iar beneficiarii l-ar fi tratat cu responsabilitate, ar fi constientizat vulnerabilitatile existente si ar fi luat masurile necesare de remediere.

Manchester Arena: Infrastructura Publica Expusa la Risc Terorist

Manchester Arena este una dintre cele mai mari sali polivalente din Europa, cu o capacitate de 21.000 de locuri. A fost construita in anul 1995 si de atunci a fost folosita atat pentru evenimente sportive cat si cultural-artistice. A gazduit evenimente sportive cu ocazia Jocurilor Commonwealth-ului (2002) si a fost folosita ca sala de antrenament pentru echipele de baschet ale SUA si Angliei, in timpul Olimpiadei de la Londra (2012). De asemenea, tot aici au fost organizate importante gale de box profesionist la care au participat sportivi de renume, precum Mike Tyson si David Haye, campioni mondiali.
Nu in ultimul rand, pe Manchester Arena au concertat nume celebre, monștri sacri ai muzicii international, precum The Rolling Stones, U2, Madonna, Lady Gaga sau Luciano Pavarotti. In acest context, autoritatile britanice au clasificat arena ca infrastructura expusa pericolului terorist.

Evaluarea riscului general, cat si riscurile particulare evenimentelor desfasurate pe Manchester Arena, erau obligatorii din punct de vedere legal la data comiterii atentatului.

Manchester Arena – 4 (patru) Evaluari de Risc la Securitate Fizica

Atat operatorul arenei cat si firma de securitate contractata pentru paza arenei si asigurarea securitatii la evenimente si-au indeplinit obligatia legala de a evalua riscul de securitate la care este expus atat personalul propriu cat si si vizitatorii complexului, dar cam atat…

Evaluarea CTSA

Marea Britanie este un stat a carui expunere la riscul comiterii de acte teroriste pe teritoriul sau este mult mai ridicat decat in alte tari. Contribuie la aceasta situatie atat istoria cat si actuala sa pozitie internationala.
Preocuparea autoritatilor britanice in directia prevenirii unor astfel de acte se indreapta deopotriva atat catre sfera publica cat si catre cea privata.
Manchester Arena a beneficiat de acest suport guvernamental cu ajutorul caruia a realizat o prima evaluare de risc, anume dedicata amenintarii teroriste.
Aceasta insa, a fost de fapt o autoevaluare executata de operatorul arenei impreuna cu un specialist al Sistemului pentru Consiliere Antiterorista (CTSA) de pe langa guvernul britanic. Evaluarea CTSA s-a bazat pe o matrice tip grila, in care riscul terorist era evaluat pe baza unui punctaj. Informatiile referitoare la masurile de securitate existente au fost insa introduse si cuantificate de catre reprezentantii arenei, fara ca datele sa fie validate si verificate in teren nici de ei, nici de o terta parte, nici de catre expertul CTSA. Astfel, au fost introduse in evaluare date neverificate din care unele sau dovedit a fi nereale. De asemenea, evaluarea CTSA a luat in considerare doar perimetrul obiectivului, nu si zonele adiacente ale acestuia. Totodata, scenariile teroriste luate in calcul s-au referit strict la situatii de patrundere si executare a actului terorist in interiorul incintei. Scenariul comiterii unui atentat terorist asupra spectatorilor care parasesc arena la incheierea evenimentului fiind ignorat cu desavarsire.

In aceste conditii, precum si pe baza punctelor calculate cu ajutorul grilei mai sus mentionate, s-a concluzionat ca riscul unui atentat terorist este foarte scazut si mai ales ca, aranjamentele de securitate existente sunt suficiente si nu sunt necesare masuri in plus.

Manchester Arena – Analiza de Risc

Detinatorii Arenei au intocmit si o evaluare de risc generala, inainte de comiterea atentatului. In sectiunea dedicata amenintarilor teroriste, a fost luat in consideratie si scenariul unui atentat impotriva spectatorilor, in afara arenei, avandu-se in vedere traseul de defluire al spectatorilor catre gara si statiile mijloacelor de transport in comun. De asemenea, in acest document, riscul unui atac terorist a fost calificat ca fiind “foarte ridicat”. Si aceasta analiza a folosit tot o matrice clasica impact/probabilitate/timp. Dar spre deosebire de evaluarea CTSA, aceasta a luat totusi in calcul lipsa controlului asupra accesului in spatiul aferent iesirii din incinta, precum si faptul ca iesirea din arena era parte dintr-un nod de transport in comun, urban, interurban si international. In mod similar, s-a luat in calcul atractivitatea crescuta a arenei pentru un act de teroare, luandu-se in considerare si evenimentul din Mai 2017, respectiv faptul ca arena era operata de o firma americana iar evenimentul era sustinut de un artist american, stiut fiind ca interesele americane erau tinta predilecta a teroristilor islamisti.

Din pacate, reprezentantii firmei organizatoare nu au constientizat concluziile acestei evaluari din perspectiva luarii unor masuri de reducere a riscurilor. Pe de alta parte, nici raportul in sine, in afara de semnalarea vulnerabilitatilor si riscului crescut, nu propunea masuri concrete de reducere sau cresterea nivelului de securitate. In acest context, raportul a fost considerat doar o formalitate.

Manchester Arena – Planul De Urgenta si Contingenta

Operatorul arenei a mai efectuat si o a treia evaluare generala a riscului, care a fost inclusa intr-un plan de urgenta si contingenta. Aceasta evaluare a folosit tot o matrice clasica de tip impact/probabilitate.

Dar desi Manchester Arena, asa cum se stia deja, era inclusa pe lista obiectivelor cu risc ridicat de atac terorist, iar indicele national de risc terorist la acea data era la nivel ridicat “sever”,  aceasta evaluare de risc inclusa in Planul de Urgenta mai sus mentionat, a dat o importanta scazuta acestor categorii de amenintari, considerandu-le ca “putin probabile”. Scorul mic, din perspectiva probabilitatii producerii evenimentului de securitate, a determinat o valoare generala scazuta a riscului terorist si prin urmare nu au fost recomandate masuri de securitate speciale. Ca si in cazul CTSA, nici aceasta evaluare nu a luat in consideratie posibilitatea unui atac terorist in zona imediat apropiata arenei.

Concert Ariana Grande – Evaluarea Expunerii la Riscuri a Evenimentului

Un al patrulea raport a fost intocmit in urma unei evaluari de risc dedicate in mod specific evenimentului artistic din mai 2017.  A fost insa o evaluare formala, facuta “din birou” in baza unui formular tip grila, asa cum au recunoscut in timpul investigatiei reprezentantii firmei care opereaza Arena. De data aceasta, riscul terorist este ignorat cu desavarsire. Dar cel mai grav a fost ca, in acelasi timp, acest ultim raport intocmit de reprezentantii Arenei a stat la baza constituirii dispozitivului de paza si ordine dedicat evenimentului Ariana Grande.

Manchester Arena – Firma de Securitate

Evaluarea de risc facuta de Firma de Securitate

Firma de securitate care asigura securitatea arenei, in general, si a evenimentului, in special, si-a facut si ea propria evaluare de risc. Aceasta a fost efectuata cu 4 luni inainte de atentat si a luat in considerare inclusiv riscul terorist. Insa, ca si in cazul evaluarii de risc intocmita de catre operatorul arenei cu ocazia evenimentului, si acest exercitiu a fost unul formal, respectiv pentru a se conforma unei obligatii legale. Chiar daca a evidentiat riscul, nici firma de securitate nu a dat importanta cuvenita amenintarii teroriste, ignorand inclusiv indicele national de risc terorist, care la data intocmirii evaluarii era stabilit la un nivel ridicat, si anume “sever”. Chestionati in timpul investigatiei publice, reprezentantii firmei de paza au sustinut ca de vina pentru calificarea incorecta a riscului terorist, care in evaluarea lor a fost considerat ca fiind “redus”, ar fi o greseala de redactare a raportului. In orice caz, asa cum s-a dovedit, masurile de securitate s-au dovedit inadecvate riscului.

Ce n-au vazut Evaluatorii si au vazut Teroristii!

Vulnerabilitati ale Sistemului de Supraveghere Video

Asa cum s-a stabilit in ancheta, autorul atentatului a facut multiple recunoasteri la locul faptei. A studiat sistemul de televiziune cu circuit inchis si a descoperit unghiurile moarte, respectiv zone nesupravegheate in imediata apropiere a iesirii din Arena. Aceasta informatie i-a fost de folos cu prisosinta in pregatirea atentatului. El a venit cu circa 40 de minute inainte de terminarea spectacolului. Desi avea asupra lui un rucsac voluminous, care atragea atentia, si in care disimulase dispozitivul exploziv, profitand de unghiurile moarte ale camerelor de supraveghere a stat neobservat si nedectat pana la momentul atacului.

Organizarea deficitara a Dispozitivului de Paza

Teroristii au observat in cadrul recunoasterilor, ca zona de defluire este asigurata cu un singur agent de paza, a carui misiune principala era sa previna accesul neautorizat in Arena si sa se asigure ca spectatorii pot circula liber. Este posibil ca teroristii sa-si facut si o impresie asupra capabilitatii agentilor respectivi, atunci cand au sesizat ca firma de securitate incadreaza acel post cu angajati foarte tineri si aparent neexperimentati.
In orice caz, agentul de serviciu la momentul concertului, si respectiv al atentatului, era intr-adevar un tanar de 18 ani, cu foarte putina experienta in securitatea privata. Supervizorul lui avea tot 18 ani. Desi l-a observat la un moment dat pe terorist circuland in zona postului sau, nu a considerat ca acesta ar prezenta o amenintare. Ironia face ca agentului i-au atras atentia pantofii sport “de firma” ai teroristului si nu ditamai rucsacul pe care acesta il purta in spate. Agentul de paza nu a reactionat nici cand unii dintre parintii care venisera sa-si astepte copii la iesirea de la spectacol i-au atras atentia asupra individului suspect. In cursul investigatiei, acesta a declarat ca nu a putut raporta situatia in timp real, deoarece nu a fost dotat cu mijloace de comunicatie si nu l-a abordat in mod direct pe suspect direct ca sa nu se interpreteze ca fiind un gest rasist din partea sa. Investigatia a mai relevat faptul ca agentii de securitate nu au fost instruiti in mod adecvat in ceea ce priveste recunoasterea pericolului si a vectorilor unor amenintari teroriste.
De asemenea, firma de securitate nu avea un protocol/procedura pentru transmiterea si verificarea suspiciunilor de natura terorista catre politie.

Evaluarea de Risc – Cauza si Efect

Raportul investigatiei a concluzionat ca daca sistemul de supraveghere video ar fi fost corect configurat, teroristul ar fi fost observat cand se ascundea in zona imediat apropiata iesirii, inainte de declansarea atacului. La fel s-ar fi intamplat si daca in loc de un singur agent de paza incompetent, perimetrul acoperit agenti de paza sau patrule si ar fi fost extins la toata zona de asteptare si defluire adiacenta arenei, iar agentii respectivi ar fi fost instruiti sa recunoasca situatii suspecte si elemente exterioare caracteristice vectorilor amenintarilor teroriste.
In plus, asigurarea comunicarii in interiorul dispozitivului de paza si mai cu seama cu politia sau alte organe competete, atat din punct de vedere al infrastructurii de comunicatii dar si al protocoalelor de comunicare, toate acestea ar fi putut zadarnici actul terorist si ar fi salvat viata a 22 de fiinte nevinovate si ar fi scutit de suferinte alte 800.

Deci cu toate ca s-au facut nu mai putin de 5 evaluari de risc inainte de atentat, nici una nu a depistat aceste vulnerabilitati grave in sistemul de securitate al arenei.

Astfel ca raportul investigatiei publice dedicate atentatului constata pe buna dreptate ca evaluarile de risc, facute intr-o maniera formala si superficiala, coroborat cu atitudinea iresponsabila a operatorilor arenei, au fost principalele circumstante care au permis comiterea cu succes a acestui act de teroare odios.

Invatam si noi ceva?!

Din fericire, spre deosebire de Marea Britanie si alte tari occidentale, pericolul terorist in Romania pare sa nu fie unul iminent si acut.

Insa, pericolul real in cazul nostru mai degraba este sa nu ajungem cumva sa credem ca ce s-a intamplat la Manchester Arena, “nu ni se poate intampla tocmai noua”.

Cazul Manchester Arena, prin dramatismul sau dar si prin abordarea sistematica a analizei cauzelor, adoptata de autoritatile britanice (dincolo de vanatoarea de vinovati, asa cum e obiceiul in Romania) a scos la iveala atitudini si mentalitati neprofesioniste, iresponsabile vis-a-vis de riscurile de securitate si de tartare a lor, pe care le regasim cu prisosinta si la noi.

In primul rand, ca si in cazul prezentat, de foarte multe ori (as zice de cele mai multe ori) destul de putini (evaluatori si beneficiari deopotriva) sunt cei care inteleg ca evaluarea de risc la securitate fizica trebuie sa fie un document de lucru permanent si nu doar o formalitate legala, bifata si apoi uitata intr-un sertar.

Apoi, si la noi am intalnit nu multi evaluatori care realizeaza ca munca lor nu trebuie sa se opreasca si sa se margineasca doar la a constata existenta sau inexistenta unor masuri de securitate si completarea unei grile.
De asemenea, abunda si la noi evaluarile facute din “din birou”  bazate doar pe informatiile transmise de beneficiar, pe care evaluatorii nu “se deranjeaza” sa le verifice si in teren.

Dragi colegi, asa cum am vazut in cazul din Anglia, nu e suficient sa bifezi pe grila existenta unui sistem de supraveghere video. Nu e suficient si nici profesional sa te limitezi la a constata ca obiectivul evaluat e prevazut cu personal de paza. Trebuie vazut si daca aceste masuri isi fac cu adevarat treaba, ca isi indeplinesc functiile in mod constant si continuu.

Daca noi nu facem aceste verificari, sigur infractorii si teroristii le vor face!


Daca nu ducem lucrurile pana la capat de o maniera profesionista, grila completata cu “maimuta zambitoare” nu are absolut nici o valoare reala!

Ba, mai rau, raportul evaluarii de risc facut in aceste conditii neprofesioniste ajunge de fapt sa legitimeze lipsa de responsabilitate si preocupare pentru imbunatatirea continua a securitatii obiectivelor, asa cum in mod natural o cere dinamica amenintarilor de securitate in continua schimbare. Iar asta, asa cum s-a vazut in cazul Manchester, este o reteta a dezastrului!

Evaluarea de risc trebuie sa iasa din paradigma “bifarii” obligatiei legale!

Deci, daca vrem sa fim tratati ca profesionisti, trebuie sa ne purtam ca niste profesionisti!

Daca vrem sa se schimbe ceva, daca vrem ca munca evaluatorilor de risc sa fie intr-adevar valorizata asa cum ar merita, evaluarea de risc trebuie sa iasa din paradigma limitativa a indeplinirii unei obligatii legale.

Ca reprezentant al comunitatii profesionale a securitatii private, am fost inca de la inceputuri un sustinator la evaluarii de risc. Desi am fost constient de multele neajunsuri (formalism, incompetenta, fabrici de diplome etc.) care a marcat si marcheaza aceasta activitate, am sustinut si aparat institutia evaluarii de risc la securitate fizica in fata tuturor criticilor si demersurilor oficiale si neoficiale de desfiintare a ei sau de reducere la o dimensiune nesemnificativa. Si nu au fost putine aceste incercari…
Am facut asta pentru ca am credinta ca, mai devreme sau mai tarziu, evaluarea de risc va deveni ceea ce trebuie sa fie: o masura de bun simt, aplicata responsabil pentru salvarea vietii si proprietatii, iar evaluatorii niste profesionisti respectati.

Ziua Securitatii Private – OSPA Romania – Etalonul Profesionalismului in Evaluarea de Risc

Dar nu ma bazez numai pe credinta si speranta. Din 2016, la initiativa mea, Federatia Serviciilor de Securitate premiaza in fiecare an pe cel mai bun evaluator de risc din Romania. Unul din obiectivele programului OSPA este exact acesta: stimularea performantei profesionale la nivel de excelenta, adica dincolo de asteptarile obisnuite.

Deci, Trofeul OSPA este acordat cu dedicatie acelor evaluatori care inteleg ca performanta profesionala exceptionala inseamna responsabilitate, munca, pasiune si, mai ales, depasirea limitarilor de gandire si rutinelor pe care ni le impunem singuri, uneori din comoditate si delasare.

Dar cu o floare nu se face primavara. Breasla evaluatorilor, Asociatia profesionala din acest domeniu trebuie sa considere OSPA ca un punct de plecare, ca un stimulent pentru imbunatatirea continua a standardelor de calitate si etica profesionala.
De fapt, nu cei care s-au manifestat si se manifesta impotriva, evaluarilor de risc, ci tocmai formalismul, superficialitatea, incompetenta, lipsa de responsabilitate sunt cei mai mari dusmani ai profesiei de evaluator de risc! Si toate acestea atitudini sunt cele care duc de fapt la compromiterea iremediabila a imaginii breslei si ocupatiei de evaluator si la subminarea afacerilor oneste din acest domeniu.

Din pacate, cazul Manchester Arena prezentat a aratat cu prisosinta inca odata, daca mai era nevoie ca lipsa de profesionism si seriozitate in activitatile de securitate privata in general si in special in evaluarea riscului uneori insemna moarte!

Domnul Gabriel Badea este un cunoscut specialist in securitate, om de afaceri și figură proeminentă a comunității profesionale si al miscarii patronale. În prezent, este președinte al Federației Serviciilor de Securitate, organizație “umbrelă” a asociațiilor patronale ale industriei securitatii private, din România. Totodata, ocupa pozitia de Prim Vice-Presedinte al Confederatiei Patronatelor din Industrie, Constructii Agricultura si Servicii (CONPIROM) si reprezinta aceasta organizatie in Comitetul pentru Dialog Social al Ministerului Afacerilor Interne si in cadrul Consiliului Economic si Social, organ consultativ al Guvernului si Parlamentului Romaniei. Domnul Badea este implicat în activitatea Confederației Europene a Serviciilor de Securitate (CoESS), fiind membru activ al mai multor comitete de lucru ale acestei organizatii internationale, unde reprezinta Romania. Dl. Badea a absolvit un master in domeniul managementului riscului si securitatii (MSc) la Universitatea din Leicester si un master in domeniul administrarii afecerilor (MBA) la Open University, ambele, institutii de invatamant din Marea Britanie. In recunoasterea meritelor sale academice si profesionale, dl. Badea a primit titlul de Fellow al Institutului de Securitate (The Security Institute) din Londra. 

Referinte:

https://ao-arena.com/about-us/
https://manchesterarenainquiry.org.uk/report-volume-one/#2

Fatzete ale Unui Cosmar: Rapirile de copii…

Reading Time: 56 minutes

girl jeans kid loneliness

Photo by Pixabay on Pexels.com

Nu exista o spaima mai mare pentru un parinte, decat aceea pe care o traieste atunci cand nu-si mai gaseste copilul…

Nu exista o suferinta mai mare pentru un parinte decat aceea de a-si fi inmormantat propriul copil.

Cei mai multi dintre parinti si-ar sacrifica propria viata daca ar fi convinsi ca aceasta este singura cale de a-si salva copilul de la moarte.

Statul, indiferent ca se cheama Romania sau altfel, nu va putea niciodata sa asigure 100% siguranta copiilor nostrii.

Astfel de adevaruri de necontestat m-au facut incep acest demers de documentare d fenomenului rapirilor de copii.  Dar si de gandul, ca multi dintre noi, parintii, inca ne complacem in credinta ca traim intr-o lume sigura si copii nostri sunt la adapost de orice rele. Si chiar daca lucruri groaznice se petrec uneori in jurul nostru, nu putini dintre noi inca mai cred ca „noua nu ni se poate intampla asa ceva”…

As fi fericit ca acest documentar sa ajute cat de putin, sa fie un prim pas, o pietricica la construirea unei lumi mai sigure pentru copii nostrii…in Romania.

Chiar si un singur copil rapit, este deja prea mult…

Se pare ca nu exista o statistica sau date verificate despre acest fenomen la nivel global, dar coroborand cifre din mai multe surse se poate concluziona ca fenomenul are o exindere globala si un impact mai mult sau mai putin semificativ, indiferent de tara, indiferent de nivelul de trai si nivelul de civilizatie.

De exemplu, conform raportului organizatiei Missing Children Europe, in Europa, in anul 2015 ar fi disparut in conditii suspecte, circa 15.000 de copii[1].

In Statele Unite sunt raportate anual circa 80.000 de disparitii de copii dintre care in medie, 350 de cazuri pe an sunt confirmate ca rapiri[2].

In ceea ce priveste Romania, desi nu am reusit sa gasesc statistici oficiale privind rapirile de copii, informatii din surse publice spun ca in 2018 au disparut de acasa circa 3600 de minori. Aproximativ 95% sunt sunt gasiti sau se intorc…despre ceilalti, de multe ori nu se mai stie nimic…[3]

Insa, facand abstractie de cifrele seci din statistici,  orice om normal din orice parte a lumii va fi de acord, ca  rapirea de copii este una dintre cele mai odioase forme de criminalitate.   Numai gandul la calvarul indurat de copii nevinovati si fara aparare, aflati in puterea unor bestii dezumanizate, te ingrozeste si iti da fiori reci pe sira spinarii. Pe langa suferinta copiilor rapiti, viata parintilor lor devine de asemenea, un adevarat supliciu. Starea de incertitudine, neputinta, gandul la grozaviile indurate de copilul tau rapit sunt cele mai grele torturi imaginabile, deopotriva pentru mama sau tatal micutilor smulsi din sanul familiei. Iar in cazul unui deznodamant nefericit, mustrarile de constiinta, reprosurile, sentimentul de vina, ii vor urmari toata viata ramasa pe acesti parinti si cu siguranta le va grabi sfarsitul.

Deci indiferent cat de extins sau nu este acest fenomen la un moment dat, pana la urma, chiar si numai o singur caz de copil rapit este capabil sa genereze o imensa emotie, in toate straturile societatii, si in principiu, in oricare dintre tarile lumii, rapitorii si cei care molesteaza copii sunt considerati ca cea mai joasa speta de infractori.

De ce  copii sunt mai expusi la rapiri?

In primul rand, probabil pentru ca e mult mai usor sa rapesti un copil decat un adult.  In mod natural, copii sunt mai mai vulnerabili, ei nu au forta fizica necesara sa opuna o rezistenta efectiva, iar lipsa lor de experienta si natura lor curioasa, caracteristica varstei, ii face sa cada mai usor prada infractorilor versati si psihopatilor.

In al doilea rand, copii sunt rapiti pentru ca sunt foarte „pretiosi”. De pilda, infractorii sunt constienti de efectul emotional devastator suferit de parintii ai caror copii sunt rapiti, si exact pe asta mizeaza atunci cand le cer acestora sume uriase drept rascumparare. Chiar si fara sa fie rascumparati, copii „au valoare”. Ei pot produce bani buni atunci cand criminali sinistri ii transforma in sclavi in retele de crima organizata, prostitutie, cersetorie, munca fortata s.a.

Ce-i motiveaza pe rapitori?

In general rapirile de copii au in spate motivatii diverse, dar oricum toate sunt greu de acceptat pentru un om normal.

Sunt si rapiri de copii care nu au neaparat un substrat malign, in esenta. De fapt, din statistici rezulta ca cele mai multe dintre cazurile de rapiri de copii au ca autori…pe insisi parintii lor[4]. Cel putin aceasta este statistica in America, dar nu exista niciun motiv sa credem ca si in alte parti de lume lucru lucrurile ar sta altfel. Sunt foarte multe situatiile in care parinti care divorteaza, nu se inteleg asupra custodiei copiilor sau nu sunt de acord cu deciziile judecatorilor de incredintare a minorilor si atunci recurg la acest gest extrem. Din fericire, daca se poate spune asa, in general, acest tip de rapiri in familie, nu au un final tragic, evident, daca nu punem la socoteala trauma psihica produsa minorilor de catre parinti egoisti si iresponsabili.

Parinti si…parinti!

Pe de alta parte, si in astfel de situatii sunt parti intunecate. De exemplu, sunt cazuri de parinti denaturati care isi omoara copii in bataie sau le mor copii din neglijenta lor culpabila, si pentru a scapa de pedeapsa, le ascund corpusoarele si ii declara la politie pierduti sau rapiti. De exemplu in Franta au fost semnalate de-a lungul timpului mai multe astfel de cazuri, dintre care unele de-a dreptul macabre, pentru care sintagma de „parinti denaturati” nu poate exprima decat prea putin dimensiunile ororilor[5]. Asemanator, in anul 2007, in cazul disparitiei in Portugalia a unei fetitite din Marea Britanie (Madeleine McCann) s-a banuit ca de fapt, fetita ar fi decedat din neglijenta parintilor sai care au simulat rapirea pentru a nu fi facuti responsabili. Acesta a fost probabil cel mai mediatizat caz de disparitie a unui copil la nivel international, in ultimii ani si nu este inchis nici azi[6]. Netflix a produs si difuzeaza un foarte vizionat documentar despre disparitia micutei Madeleine.

Este foarte probabil ca in urma unor astfel de cazuri de parinti denaturati, in mai toate tarile, procedura privind investigarea cazurilor de disparitie a copiilor, prevede aplicarea testului poligraf, mai intai parintilor si rudelor apropiate care locuiesc sau au avut contact cu victima inaintea disparitiei.

Rascumpararile…

Se pare insa, ca pe langa rapirile in care sunt implicati parintii, foarte numeroase sunt si cazurile de rapiri pentru rascumparare. Aceasta practica este foarte extinsa in America Latina, dar si in Africa sau in Orientul Mijlociu. Situatia politica volatila, conflictul armat prelungit si vidul de autoritate, lipsa unor forte politienesti capabile sa impuna legea, au transformat rapirile de persoane, in special de copii fara aparare, intr-o adevarata industrie, in aceste zone.

De exemplu, in vremurile de glorie ale Statului Islamic, rapirile pentru rascumparare erau la ordinea zilei in orasele din Siria si Iraq. Rapirile erau executate nu numai de catre teroristii jihadisti, ci si de elemente din armata regulata, care incercau astfel sa suplineasca neplata salariilor sau sa-si rotunjeasca veniturile[7].

Rapiri de copii pentru rascumparare au loc si in Europa, unde de regula sunt vizati copii care provin din familii mai bogate, care isi pot permite sa plateasca sume consistente pentru eliberarea copiilor lor.

In anul 2015 au fost inregistrate doua astfel de cazuri in Germania. Cel mai tragic dintre acestea a avut loc in luna august a acelui an.

Anneli-Marie, o fata de 17 ani din Meissen (in apropiere de Dresda) a plecat la plimbare cu bicicleta si cainele sau, in imprejurimile casei in care locuia , ea si  parintii sai, antreprenori de succes in constructii. Fata nu s-a mai intors acasa, bicicleta a fost gasita abandonata impreuna cu catelul, la o margine de drum, nu foarte departe de locuinta. In aceeasi seara parintii au fost apelati telefonic, solicitandu-li-se o rascumparare de 1.200.000 de Euro. Parintii au fost de acord sa plateasca dar rapitorii nu au mai revenit. In acelasi timp, politia a intrat pe fir. Au fost mobilizati 1200 de politisti in actiunile de cautare, dar fara succes. Totusi, pornind de la urmele  de ADN descoperite pe bicicleta fetei, in scurt timp, unul dintre rapitori a fost identificat . Trei zile mai tarziu au fost arestati doi barbati care au recunoscut ca sunt autorii faptei. Din pacate a fost prea tarziu pentru Anneli…

Anchetatorii au scos la iveala informatii uluitoare in acest caz. Cel care pusese la cale odiosul act nu era un infractor invederat, ci era un bucatar somer, tata de familie cu doi copii, dar caruia ii placea sa traiasca pe picior mare, la un nivel mult peste posibilitatile sale. Acumulase datorii de peste 600.000 de Euro si era incoltit de creditori. In disperare de cauza, a ajuns la concluzia ca cel mai usor ar fi sa-si plateasca datoriile, rapind o persoana dintr-o familie bogata, care ar putea sa-i plateasca o rascumparare pe masura datoriilor sale si a stilului lui de viata extravagant. Apoi, s-a apucat sa studieze pe Internet cazuri de rapire, si tot pe Internet, mai exact pe Facebook, a inceput sa-si caute si potentiale victime. Asa a ajuns la Anneli-Marie, care se potrivea profilului de victima pe care il urmarea. Imediat a inceput sa faca pregatirile. A cumparat, eter, cablu si banda izolatoare. Si-a racolat si un complice cu care a inceput sa spioneze casa in care locuia fata. Asa au ajuns la constatarea ca Aneli isi scoate catelul la plimbare, in mod regulat, aproximativ la aceeasi ora  a zilei. Dupa circa o saptamana au atacat. Au venit cu masina in spatele victimei, au impins-o de pe bicicleta si au fortat-o sa intre in masina. Dupa care au dus-o pe o proprietate abandonata, apartinand soacrei celui care pusese la cale rapirea.  De aici l-au apelat ulterior pe tatal victimei, chiar de pe telefonul ei. Pentru ca fata era agitata si tipa, au decis sa o adoarma cu eter. In acest timp, si-au dat seama ca au uitat sa-si puna mastile pe fata, iar victima in mod cert ii va recunoaste cand va fi eliberata. Au intrat in panica si atunci au hotarat sa o ucida… Dupa ce s-au documentat din nou pe Internet, s-au hotarat sa o omoare punandu-i pe cap o punga de plastic, pe care au strans-o cu cablu in jurul gatului. Fata a murit la scurt timp sufocata si sugrumata. Au ingropat cadavrul in spatele unui zid si au fugit. De parca nu s-ar fi intamplat nimic, rapitorul s-a intors dupa cateva zile la locul faptei, pentru a prezenta proprietatea spre vanzare unor potentiali clienti.

Asa cum am aratat, pornind de la urmele de ADN lasate pe bicicleta, politia germana l-au identificat pe unul dintre faptuitori, care se afla in baza de date a politiei, pentru un delict minor. Punandu-i telefonul sub urmarire l-a identificat si pe complice si apoi i-au localizat si arestat pe amadoi.  

Un an mai tarziu, la incheierea procesului, autorul principal a fost condamnat pe viata, in timp ce complicele sau a primit 8 ani si jumatate de inchisoare.

Foarte palida consolare pentru parintii distrusi. Mai tarziu acestia au infiintat o fundatie in memoria ficei lor pierdute.[8]

TIGER KIDNAPING

O specie derivata din rapirile pentru rascumpare sunt si asa numitele rapiri tip „tigru”. Denumirea a fost inventata de politia din Marea Britanie, care a observat ca la fel ca si tigrii, infractorii care comit astfel de fapte isi urmaresc victima timp indelungat si ataca atunci cand sunt foarte siguri de succes.

O rapire de tip “Tigru” este facuta nu in scop de rascumparare, ci pentru a santaja si a forta pe apartinatorii victimei sa actioneze intr-un anume fel, de regula, pentru a-i determina sa comita o infractiune in beneficiul rapitorului. De fapt, acest tip de rapire are de-a face destul de mult cu luarile de ostateci[9] practicate inclusiv de gruparile teroriste.

Cel mai celebru caz de astfel de rapirea s-a intamplat in anul 2008.

Un grup inarmat a intrat in forta in casa unor angajati ai celei mai importante banci din Irlanda de Nord. Le-a rapit familiile si le-a dus in locatii necunoscute. De acolo au amenintat cu torturarea si mutilarea persoanelor rapite, in cazul in care respectivii angajati ai bancii nu le vor preda toti banii din safe-ul bancii. Cei doi s-au supus si ulterior au aflat ca sunt partasi la cel mai mare jaf din istoria  Marii Britanii, circa 26 de milioane de lire sterline fiind sustrase[10].

De altfel specialistii spun ca cele mai multe dintre rapirile Tiger vizeaza sistemul bancar si ca acest nou tip de infractionalitate este un raspuns, o adaptare la cresterea continua a masurilor de securitate fizica implementate in banci si care, in prezent, fac aproape imposible hold-up-urile clasice.

TRAFIC…

Rapirile asociate cu traficul de fiinte umane si exploatarea raman totusi, una dintre cele mai lucrative categorii de rapiri…

In astfel de cazuri, de multe ori rapitorii actioneaza la „comanda” procurand „carne vie” pentru retele de munca fortata sau sclavie, pentru retele de prostitutie si pedofilie, retele de cersetorie, pentru retele de infractori care se ocupa cu  furtul din buzunare sau cu spargeri de case sau chiar traficul de droguri.

Astfel de rapitori sunt organizati in structuri criminale specializate. Au o logistica superioara, mijloace de transport, comunicatii, ascunzatori si adaposturi temporare. In acelasi timp, dispun de cunostinte si abilitati avansate in domeniile, tehnologiei informatiilor, falsificarilor de documente, in recrutarea si controlarea, mijlocitorilor, informatorilor si oficialilor corupti.

Trist este ca, aparent, Romania „exceleaza” in ceea ce priveste „traficul de carne vie” la nivelul Uniunii Europene. De altfel se vede si cu ochiul liber, In toate marile orase din Europa pot fi vazuti cersind pe strazi, copii din Romania, iar buletinele de stiri abunda de cazuri de astfel de copii trimisi la furat in Vest.

In acest sens, este “celebru” (in sens negativ) cazul retelei de trafic de copii, care isi avea baza in orasul Tandarei si opera in Marea Britanie. Investigatia derulata in comun de catre autoritatile din Romania si Regatul Unit a indentificat 1087 de copii din Romania exploatati in afara granitelor tarii, in activitati de cersetorie si scheme de fraudare a sistemului de asistenta sociala[11].

De asemenea, chiar in Romania,  in anul 2016 au fost depistate cazuri de sclavie si munca fortata. Copii si tineri unii dintre ei rapiti de pe strada, au sfarsit in lanturi, batuti, batjocoriti, tinuti fara mancare si supusi la munci grele si injositoare si perversiuni sexuale, de catre membrii unor clanuri de etnici rromi[12] .

In acelasi timp, Scalvia sexuala este si ea o destinatie principala  a tinerelor, inclusiv minore care sunt smulse sau rapite din sanul famiilor prin diverse metode si traficate ca si “carne vie”.

Sunt cunoscute situatii in care retele criminale au organizat adevarate campanii on-line, pe retele de socializare, pentu racolarea unor tinere fete, prin promisiuni false de locuri de munca sau casatorie in strainatate (metoda „lover boy”). In unele cazuri, infractorii au constrans fetele sa devina sclave sexuale, prin santaj, utilizand imagini compromitatoare pe care acestea le puneau cu usurinta la dispozitia rau-facatorilor. Odata ce au fost scoase de sub controlul familiei, unele au fost exploatate in retele de prostitutie din tara, altele ajunse in strainatate.  Li s-au luat documentele au fost sechestrate, terorizate sfarsind prin a fi vandute ca o marfa, intre proxeneti. Nu de putine ori, bandele interlope nu s-au dat inapoi sa rapeasca minore pentru a le exploata sexual in afara tarii[13].

Dark Web – Targ virtual de sclave sexuale.

In general, rapirile in scop de exploatare sexuala au loc in medii defavorizate, sarace, dar uneori apar si in straturi sociale mai elevate.

In anul 2018, Chloe Ayling in varsta de 20 ani care lucra pentru o agentie de modeling din     Marea Britanie,  a fost atrasa intr-o cladire abandonata din Milano, Italia, sub pretextul unei sedinte foto. Odata intrata, doi oameni mascati au imobilizat-o si i-au injectat un drog care a facut-o sa-si piarda cunostinta. Apoi, a fost bagata intr-o geanta de voiaj si tranportata in portbagajul unei masini, la o ferma abandonata, aflata intr-o zona izolata aproape de frontiera dintre Italia si Franta. Acolo, rapitorii i-au facut poze in posturi indecente pe care le-au publicat pe Dark-Web (Internetul Ascuns – o retea folosita de infractori pentru tranzactii ilegale), cu intentia de a o vinde pe fata la licitatie, catre retele de sclavie sexuala. In acelasi timp, i-au cerut agentiei pentru care lucra Chloe, o recompensa de 300.000 Euro, sub amenintarea ca in caz contrar, modelul va fi trimisa si vanduta in Orientul Mijlociu. Dupa 6 zile, Chloe a fost eliberata, iar unul din rapitori a fost capturat, in urma unei stratageme puse la cale de politisti, cu cu ocazia negocierilor pentru recompensa. S-a dovedit ca rapitorul era un polonez, progamator IT, stabilit in              Marea Britanie. In acelasi timp, cu ocazia investigarii acestui caz, a ajuns in atentia autoritatilor italiene posibile legaturi ale celor care au rapit-o pe Chloe cu o organizatie numita Black Death (eng. moartea neagra), o organizatie ilegala, care se presupune ca opereaza in tari ale Europei de Est si care ar fi specializata in furnizarea de sclave sexuale in Orientul Mijlociu[14].

Mult mai dramatic a fost cazul modelului de origine suedeza, Frida Farell.

Aceasta nu a realizat ca acceptand o invitatie la un casting in Londra, pentru o brosura unei agentii de turism, va sfarsi prin a fi transformata in sclava sexuala. Dupa ce a trecut de casting, i s-a facut o oferta de 7.000 de lire si a fost invitata a doua zi pentru inca o sedinta foto, in aceeasi locatie, aflata de altfel, intr-o zona eleganta a capitalei britanice. Cand a revenit a doua zi, a fost intampinata cu un pahar de lapte, in care s-a dovedit ca i se pusesera droguri. Dupa ce nu a mai putut opune rezistenta, a fost mutata in alta incapere din subsol, unde a fos fortata sa intretina raporturi sexuale cu zeci de barbati, timp de trei zile. Frida scapa in cele din urma, profitand de neglijenta rapitorului, care a uitat usa descuiata. Dupa cosmarul trait, a mai trebuit sa faca fata si atitudinii sceptice a politistilor, carora nu le venea sa creada ca s-a putut intampla asa ceva in mijlocul Londrei, intr-un astfel de cartier select. In acelasi timp acestia ii aminteau permanent, ca totusi ea a intrat de bunavoie in birourile agentiei respective. Oricum, rapitorul nu a putut fi prins, pentru ca nu i s-a putut da de urma. Localul asa zisei agentii de publicitate fusese inchiriat pe termen scurt si cu plata in avans unei persoane cu identitate falsa. De asemenea, webiste-ul agentiei s-a dovedit a fi si el unul fals, fiindgazduit pe un server neidentificabil, localizat intr-o tara din Estul Europei.

Frida Farrell a ramas marcata pe viata, suferind inca atacuri de panica si avand permanent cosmaruri. Mai tarziu a acceptat ca tragica sa poveste sa constituie baza unui scenariu de film, din dorinta ca experienta sa fie cunoscuta si astfel sa poate ajuta ca alte fete sau femei sa nu devina victime la randul lor. Selling Isobel (Vanzand-o pe Isobel), asa cum se cheama filmul a fost lansat in 2017[15].

Grooming

Cu putine exceptii de genul celor doua cazuri prezentate mai sus, in general rapirile in scop de exploatare, infractorii se orienteaza totusi, preponderent catre copii si tineri din medii dezavantajate, din asezamintele de asistenta sociala sau care provin din familii si zone paupere, cu un nivel de educatie precara si pentru care accesul la autoritati si justitie este cele mai multe ori foarte limitat.

In aceste medii sunt cunoscute si asa numitele cazuri de „grooming”, respectiv, cand rapirea este precedata si continuata cu un proces de conditionare psihica, prin manipulare pentru castigarea increderii dar si prin constrangere, santaj si chiar tortura. Prin aceasta metoda, se urmareste ca victima sa-si accepte conditia de fiinta exploatata si sa nu mai incerce sa se intoarca la viata anterioara. In urma aplicarii acestei tehnici perverse, treptat, victima dezvolta chiar un fel de atasament nesanatos fata de rapitor, ajungand in mod paradoxal sa-l scuze si sa-l apere pe acesta si din contra, sa-i vada pe politistii veniti sa le salveze ca pe niste inamici.

Specialisti in domeniul psihologiei victimelor spun ca in in aceste cazuri criminalii au capatat si exersat niste abilitati de determina cu intentie dezvoltarea sindromului Stockholm in psihicul persoanelor rapite[16].

Sindromul Stockholm, de regula apare spontan, atunci cand intre victime si raufacatori, in cazuri de rapire si luare de ostateci, se creaza o conexiune emotionala. Acest lucru se intampla mai ales in situatiile cand infractorii si victimele laolalta petrec mai mult timp impreuna. Se stie, aceasta anomalie emotionala a fost descoperita si botezata ca atare, in urma unui atac cu luare de ostateci care a avut loc in anul 1973 asupra unei banci din capitala Suediei. Atunci functionarii respectivei banci care fusesera tinuti ostateci, au refuzat sa depuna marturie impotriva banditilor si chiar au strans bani pentru a le finanta apararea in instanta. Acest comportament a fost asociat cu o tulburare psihica care afecteaza persoanele care trec prin astfel de situatii traumatice.

Este cu atat mai mult de asteptat, ca in cazul copiilor, care sunt mult mai vulnerabili decat adultii, aceasta conditionare psihica sa se instaleze mult mai repede.

De asemenea, in ultima perioada sunt semnalate multe cazuri in care grooming-ul incepe in mediul online, unde pradatorii sexuali isi cauta victimele si incearca sa le castige increderea prin diverse metode cel mai adesea pretinzand ca sunt la randul lor copii. Apoi victimele sunt convinse sa accepte intalniri in afara casei unde sunt rapite si exploatate, agresate sau si mai rau.

Grooming traditional

Pe de alta parte, trebuie spus ca grooming-ul are totusi niste radacini in traditii originare din Asia Centrala si chiar in traditia Islamica, unde astfel de practici, inclusiv rapirea fetelor de varste foarte fragede, nu este considerata neaparat, anormala.

Traditia rapirii fetelor apare in special in tari si culturi unde exista si obiceiul „cumpararii” mireselor. De exemplu in trecut, in China rapirea era considerata o forma legitima de a evita plata datorata parintilor miresei. Si acum, datorita dezechilibrului intre sexe generat de preferinta chinezilor pentru copii baieti si accentuat de politca „un singur copil” de familie (impusa in China incepand cu 1980), traficul cu fete cumparate sau de-a dreptul rapite din Vietnam sau Laos  a devenit o industrie infloritoare in Republica Populara[17].

De asemenea, rapirea fetelor in vederea casatoriei este o practica comuna in tari asiatice precum Uzbekistan, Cecenia, Dagestan, Azerbaijan s.a. In Kyrgystan, practica este atat de extinsa – circa 35% din casatorii sunt incheiate prin forta si cele mai multe dintre fete sunt minore – incat a starnit ingrijorarea UNICEF[18].

In acelasi timp, fenomenul este extins si in Pakistan unde  are si niste accente incompatibile cu perceptia comuna, occidentala despre civilizatie si demnitatea umana. Sunt date conform carora,in aceasta tara, anual, circa 1000 de fete de religie crestina sau hindu sunt rapite, convertite la Islam si casatorite cu forta cu barbati musulmani. Cele mai multe dintre fete sunt minore, unele chiar si sub varsta de 15 ani[19].

Incercarile autoritatilor pakistaneze de a interzice casatoriile cu minore se loveste de opozitia liderilor religiosi, care considera ca aceasta masura ar fi o incalcare a traditiei islamice. Ei insista ca in  conformitate cu scrierile Coranului, casatoria timpurie este acceptata, insusi profetul Mohammed s-ar fi logodit cu cea de-a doua sa sotie Aisha, cand aceasta ar fi avut doar 6 ani, iar casatoria s-ar fi consumat cand Aisha avea 9 ani[20].

In religia musulmana se considera ca maturitatea incepe de la varsta pubertatii.

Pakistanezii se pare ca au dus acest grooming traditional si in Marea Britanie. In ultimii ani a fost opinia publica britania a fost socate sa afle despr  un numar mare de cazuri, in care retele criminale formate din emigranti din Pakistan, atrageau fete de etnicitate engleza, le rapeau, le puneau in dependenta si fie le transformau in sclave sexuale fie acestea urmau calea convertirii si casatoriei fortate cu barbati pakistanezi.

In anul 2018, Agentia Nationala pentru combaterea Criminalitatii (NCA) din Regatul Unit anunta ca investigheaza circa 420 de suspecti, care folosind metoda grooming-ului ar fi abuzat sexual circa 1500 de victime, in majoritate minore[21].

Activitatea acestei retele a fost documentata incepand cu anul 1997.

Pe marginea acestor cazuri s-a declansat o mare dezbatere publica in Marea Britanie si in special in legatura cu predilectia acestor retele pentru exploatarea cu prepoderenta a fetelor din rasa alba caucaziana si de religie crestina. Establishment-ul britanic a incercat sa estompeze aspectul rasial si religios al problemei, probabil pentru a nu crea o si mai mare emotie publica sau pentru a nu genera reactii necontrolate xenofobe fata de comunitatea pakistaneza.

Dar cu toate ca din considerente  de „corectitudine politica”,   aspecte esentiale, care tin de diferentele culturale majore intre civilizatia occidentala si cea orientala au fost trecute sub tacere, ele nu pot sa fie ignorate definitiv, pentru ca pana la urma, exact aceste particularitati culturale au fost cele care au avut un rol major in initierea si extinderea pe scara larga a acestei practici criminale in    Marea Britanie.

In primul rand, daca in Occident, orice om normal nu poate sa priveasca rapirea, violurile si molestarea sexuala a copiilor decat cu oroare si dezgust, in Orient, asa cum am aratat, din contra,  rapirea este quasi acceptata, face parte din traditie si uneori e considerata chiar un „act de barbatie”. De asemenea, casatoria timpurie a copiilor de 8, 10 ani, uneori cu adulti care ar putea sa le fie bunici nu e considerata un lucru iesit din comun.

Chiar si in ceea ce priveste violul, desi este condamnat de Sharia (legea islamica), totusi sunt Imami in Pakistan, dar si in alte tari musulmane (e.g. Egipt), care in predicile lor, le spun credinciosilor, ca cei care violeaza femei crestine au asigurat un loc special in rai!!![22]

Deci, cel putin in ochii unor musulmani, femeile crestine devin astfel o tinta legitima pentru viol.

Perceptia diferita asupra femeilor este o alta deosebire culturala cu un rol determinant in economia acestor crime. Emanciparea afisata de femeile occidentale, exprimata prin felul dezinhibat de a se purta si stilul modern (uneori chiar provocator) de a se imbraca sunt interpretate de cei care vin din cultura orientala si neexpusi la modernitate, ca fiind trasaturile specifice ale unor „femei usoare” sau de-a dreptul prostituate. Acesti oameni apartinand unei culturi diferite, nu inteleg feminisimul si modernitatea asa cum le percep vest-europenii. Ei nu inteleg sau inteleg foarte greu, ca in tarile apartinand culturii occidentale, o femeie, inclusiv asa zisele „femei usoare” au dreptul sa spuna „NU” si in niciun caz, nu trebuie rapite, batute si violate pentru asta.

Spre deosebire, femeile musulmane, conform traditiei islamice sunt protejate (adica pazite) permanent, atat in familia originara cat si in familia sotului. De asemenea, sunt educate si se asteapta ca ele sa se poarte permanent de o maniera modesta, „onorabila”, neprovocatoare. Nu poarta haine care sa le sublinieze formele (atunci cand nu poarta burka), nu ies in public neinsotite de un barbat din familie sau o femeie mai in varsta. Evident, in cultura islamica femeile nu consuma alcool, cu atat mai mult este exclus ca o femeie  sa consume alcool in public, nu ies in evidenta, nu se manifesta zgomotos. Asa cum am spus, conform legii islamice violul este pedepsit cu moartea[23].  Dar in acelasi timp de foarte multe ori, in caz de viol, tot femeile sunt cele facute vinovate, pentru ca „i-au incurajat” pe violatori prin atitudine sau pur si simplu pentru ca „nu au opus suficienta rezistenta”.

Avand in vedere toate aceste lucruri am putea accepta, asa cum insista unii sustinatori ai superioritati religiei islamice, ca in tarile traditional musulmane, violul este eradicat?!

Pe de alta parte, in mod cert, civilizatia vestica, progresista, care a trecut inclusiv prin Revolutia Sexuala, nu se mai poate intoarce in timp. In zilele noastre, femeile, pe buna dreptate au aceleasi drepturi ca si barbatii si nimeni decat propria lor constiinta si vointa, nu le poate impune cum sa se poarte si cum sa se imbrace.

In acelasi timp insa, nu putem avea asteptari nerealiste vis-a-vis de integrarea peste noapte, a unor grupuri masive de populatii venite din traditia islamica, in cultura occidentala. Nu putem sa credem ca odata ajunsi in Occident si poate mai facand si 1 an de curs de integrare (in Germania), gata! Li s-au sters complet vechiul mod de gandire, traditiile si apucaturile…si in special modul cum privesc si trateaza femeile, inclusiv pe tinerele fete.

Tendinta de a minimaliza realitatea existentei acestor incompatibilitati culturale din considerente politicianiste si mai ales lipsa unei abordari sistematice bazata pe realitati, a probelemelor generate de aceste diferente intre civilizatii, a avut si are efecte negative neprevazute si mai mult decat atat, probabil ca a avut o contributie majora in amorsarea sentimentului anti-imigrationist in Marea Britanie care in cele din urma a alimentat Brexit-ul.

„Am intalnit si tzigani fericiti!”

Oricum nu ar trebui sa ne uitam foarte departe ca sa vedem traditii si credinte despre rapirile de femei si  copii, chiar in Europa. In acest sens, in folclorul multor tari europene se regasesc povesti si legende despre nomazii care „fura copii”.

Nu este clar si nici documentat ca acest obicei ar mai fi inca practicat, dar mass media inca semnaleaza cazuri, in care reprezentanti ai unor comunitati nomade de rromi sunt suspectati de rapire sau sechestrare de copii[24].

Migratia…

Daca in trecut rapirile atribuite comunitatii rrome erau puse in legatura cu obiceiul „cumpararii miresei” si cu exogamia, in aceste zile se vorbeste din ce in ce mai mult despre exploatare si de abuzarea sistemelor de asigurari sociale din tarile Occidentale.

Tot in contextul migratiei, se pare ca a mai aparut o noua varietate de de rapire. Conform unor ipoteze aflate in circulatie publica in Germania, copii din Orientul Mijlociu sau din Afganistan ar fi furati de persoane care doresc sa migreze pentru a-si creste sansele sa primeasca azil in tarile Occidentale. De asemenea, este vehiculata si banuiala ca unii dintre copii refugiati, care ajung fara insotitor in Occident sunt furati din centre si adaposturi, pentru a fi vanduti cuplurilor fara copii, Germania.

O alta categorie vulnerabila expusa la rapiri si abuzuri, o pot reprezenta si copii persoanelor aflate in migratie sua plecate la munca in strainatate si care de multe ori sunt lasati acasa, in grija unor rude incapabile sa asigure o supervizare adecvata acestor copii. Pot fi situatii in care, copiii fiind lasati in grija unor persoane al caror grad de rudenie cu acestia nu este suficient de apropiat,  acestea, in absenta parintilor, nici nu pot demara procedurile legale specifice acestor situatii de disparitie sau rapire.

Copii Soldati

O alta forma sinistra de rapiri de minori este semnalata in unele tari Africane precum Nigeria, Uganda, Congo, Somalia unde gherile paramilitare sau grupari teroriste, se stie ca smulg copii de langa parintii lor pentru a-i transforma in soldati si asasini pentru gruparile teroriste si paramilitare. Profitand de usurinta cu care pot fi manipulate constiintele in formare ale copiilor acestia sunt prefacuti in masini de ucis printr-un odios proces de spalarea creierelor[25].

Tot in Africa, copii mai sunt rapiti si ucisi pentru ca parti din organismul lor sa fie folosite in ritualuri vrajitoresti. O categorie aparte o formeaza cei care sufera de albinism, ale caror membre sunt foarte cautate pentru prepararea unor leacuri si potiuni „magice” si leacuri[26].

Nu in ultimul rand, avem rapirile asociate cu comportamente deviante de tip sociopat sau psihopat.

Desi asa cum spun specialistii,  acestea cazuri sunt destul de rare (din fericire) aceste sunt si cele care produc cea mai mare durere, suferinta si emotie publica.  Si asta in principal, pentru ca in ochii oamenilor obisnuiti, astfel de situatii, apar ca niste grozavii lipsite de sens. Mai mult decat atat, acest tip de rapiri sunt premergatoare si asociate cu alte infractiuni foarte grave grave, violul, abuzul sexual si omorul, pornografia infantila, pedofilia…adica niste nenorociri si mai mari!

Cine sunt pradatorii?

In cazul infractorilor sociopati  „trigger”-ul care potenteaza rapirea,  poate sa fie razbunarea sau alte manifestari sociopate de tip expresiv, gen reglari de conturi sau afirmarea suprematiei teritoriale, in mediile interlope.

In astfel de situatii de crime expresive, rapirile sunt savarsite nu in scopul obtinerii unui beneficiu tangibil ci pentru a afirma o pozitie de putere, pentru a transmite un mesaj catre adversari sau pentru anturaj. De regula, in aceste cazuri victimele fac parte din acelasi mediu cu faptuitorii.

Sunt considerate sociopate, persoanele care au dificultati in a se conforma la regulile de convietuire intr-o societate normala si in general  le este greu sa traiasca intr-un mediu structurat. Tulburarea antisociala de comportament este intalnita si la multi oameni obisnuiti si nu intotdeauna acestia ajung sa devina infractori. Dar pe de alta parte, cei mai multi dintre infractori sufera de aceasta deficienta comportamentala, atunci cand nu sunt psihopati de-a binelea.

In acelasi timp, si tulburarile obsesiv compulsive de natura patologica joaca si ele un rol important in potentarea acestui tip de criminalitate asociat cu rapirile. Se presupune ca, o astfel de conditionare psiho-patologica este inascuta dar se poate declansa si in urma unor abuzuri suferite in copilarie, fie  in urma unor socuri sau stresuri puternice suferite pe parcursul vietii. Asa s-ar putea explica de ce uneori avem cazuri, cand oameni aparent normali, capi de familie respectabili si chiar stalpi ai societatii devin peste noapte pradatori violatori si ucigasi. Alte teorii presupun ca la mijloc este vorba si de o dereglare hormonala care predispune la tulburari psihice, hiperexcitabilitate sexuala si dificultati privind autocontrolul si reprimarea instinctelor primare. Datorita acestor dezechilibre, psihopatii ar fi lipsiti de capacitatea psihica de a empatiza, ba din contra, se pare ca suferintele pe care le provoaca, ii linisteste. De asemene psihopatii nu au constiinta si nu simt remuscari atunci cand fac rau.[27]

In cele mai multe cazuri autorii unor fapte abominabile impotriva copiilor, intr-adevar pot fi calificati drept psihopati. Numai o fiinta total lipsita de empatie si constiinta ar putea, in mod deliberat sa comita atrocitati, mai ales impotriva unor fiinte nevinovate.

Cu referire la psihopatii criminali si specialisti si consultanti ai FBI, citati de New York Times, arata ca autorii unor acte de abuz impotriva copiilor sunt de regula, barbati, persoane frustrate, neadaptate, neimplinite in viata, care traiesc in promiscuitate, izolati, asociali, fizic neatractivi. In general, acestia recurg la rapire, printre altele, tocmai pentru ca le lipseste abilitatea de a relationa cu alte persoane sau au fost violent respinsi la un moment dat[28].

In aceasta categorie de psihopati intra obsedatii sexual, exhibitionistii, pedofilii s.a. Acestia sunt cei care sunt atrasi si profita de starea de  vulnerabilitatea a copiilor.

In acelasi timp nu toti acesti psihopati cu deviatii de comportament sunt violenti sau ajung sa comita violente. In schimb isi dezvolta capabilitati deosebite de manipulare si persuasiune malefica, pe care le pun in practica pentru a-si atrage victimele in capcana si se folosesc cu mare succes inclusiv de mediul online.

Recent, canalul HBO a produs si difuzat un documentar referitor la acuzatiile de pedofilie aduse cunoscutului artist american Michael Jackson, decedat in 2009. Pelicula descrie cu lux de amanunte mecanismul si tehnicile de manipulare extrem de sofisticate, pe care le pot pune in practica pedofilii versati, pentru a-si racola victimele, chiar de sub nasul parintilor.

Din pacate, cazurile in care psihopatii obsedati totusi recurg la violenta nu sunt rare. Inclusiv in tara noastra astfel de manifestari apar cu regularitate. Este de exemplu, si cazul psihopatului violator in serie din Braila, care a sechestrat si agresat si violat sub amenintarea cutitului mai multe fetite si femei inainte sa fie prins[29]. Din aceeasi categorie a criminalilor psihopati fac parte si maniacii sadici, care isi gasesc placere in suferintele provocate victimelor.

Psihopatii molesteaza sexual victimile supunandu-le inclusiv la violente sau chiar le lichideaza, mai sunt numiti  „pradatori sexuali” (eng. sexual predators). Au fost botezati asa datorita modului in care isi cauta, isi urmaresc cu persistenta, isi ataca victimele si uneori isi ucid victimele, fara nici o justificare, similar fiarelor salbatice. Se spune ca aceasta denumire ar fi fost folosita pentru prima oara de J. Edgar Hoover, celebrul si primul director al FBI. De altfel, meticulozitatea in planificarea atacurilor este ceea ce ii deosebeste pe psihopati de sociopati. Este si ceea ce ii face pe psihopati mai periculosi si mai letali.

In America, cel putin in anumite state, pradatorii sexuali violenti sunt inscrisi pe liste speciale care pot fi consultate public. De asemenea acestia au un regim special de executarea pedepselor cu inchisoare, putandu-li-se refuza eliberarea chiar si dupa ispasirea condamnarii, daca se considera ca inca pot reprezenta un pericol public. Asta este o recunoastere implicita a faptului ca psihopatii, practic nu se pot reabilita. De asemenea in cateva state americane a fost introdusa castrarea chimica pentru cei care molesteaza sexual copii. Si in Europa masura este adoptata in Polonia, Estonia si Republica Moldova.

Din pacate, conform specialistilor FBI, citati mai sus circa 40% dintre rapirile savarsite de acest tip de infractori psihopati sfarsesc prin decesul victimelor. Asta se intampla chiar si in conditiile in care nu intotdeauna ei urmaresc moartea victimei, dar recurg la violenta ucigasa din lasitate, atunci cand simt pericolul ca ar putea fi prinsi sau cand victima opune o rezistenta mai puternica.

Politia si Psihopatii: Cazul Doutroux

Unul dintre cele mai cunoscute astfel de cazuri este cel al belgianului Mark Doutoux  care a actionat in perioada 1986-1998. Desi se crede  ca numarul victimelor sale a fost mult mai mare, in final a fost acuzat si condamnat pentru ca a rapit, torturat si violat 6 fete intre 8 si 17 ani, dintre care 4 au fost ucise in chinuri groaznice, ingropate de vii sau lasate sa moara de foame.

Mark Doutroux este intruchiparea psihopatului obsedat sexual si sadic. Isi tinea victimele in niste buncare secrete construite special, fara ferestre si care aveau aerisire in plafon astfel incat sa nu poate fi depistate de cainii politisti.

Fetele rapite erau tinute in conditii degradante, violate si torturate. Doutroux le folosea nu numai ca sclave sexuale, dar in acelasi timp le filma si fotografia pentru a produce materiale pornografice pe care le vindea.

In acelasi timp, isi supunea victimele la un regim de teroare psihica pentru a le manipula si a le pune in dependenta fata de el. Atat de eficient a fost procesul de spalare a creierului pus in practica de Doutroux, incat una dintre ultimele sale victime in varsta de 14 ani, dupa ce a petrecut peste 70 de zile in buncarul sau, izolata de lume, ajunsese se creada ca parintii sai o urasc si singurul care o protejeaza este chiar rapitorul sau. Atat de puternic i s-au fixat in minte minciunile lui Doutroux incat, atunci cand in final politia a ajuns la ascunzatoarea in care era tinuta pentru a o elibera, fata l-a intrebat pe rapitor daca poate sa plece si i-a multumit acestuia ca este de acord si l-a sarutat la plecare…

Cazul a facut valuri imense in Belgia si pe plan international. Pe buna dreptate, opinia publica belgiana a fost oripilata si indignata pentru ca acest dezaxat sinistru a putut opera aproape nestingherit mai bine de 10 ani, timp in care a fost arestat si eliberat succesiv, de mai multe ori. Cel mai tragic a fost faptul ca, desi politia a perchezitionat casa in care se aflau captive 2 dintre fetitele rapite, ambele in varsta de 8 ani (si care ulterior ar fi murit de foame, abandonate in buncar, fara mancare si apa, pentru mai bine de 100 de zile), nu a reusit sa le descopere si politistii prezenti la fata locului, chiar au ignorat tipetele lor de ajutor . Mai mult decat atat, furia publica a fost alimentata  si de faptul ca Doutroux a sustinut tot timpul procesului ca a actionat ca un furnizor de „carne vie” pentru o retea internationala de pedofilie si sclavie sexuala, din care ar fi facut parte oficialitati, oameni de afaceri si polticieni din Belgia, dar chiar si din alte tari ale Europei de Vest. Comisia parlamentara constituita ca urmare a acestor alegatii, a concluzionat ca nu exista dovezi care sa confirme ca Doutroux ar fi beneficiat de protectia unor personalitati, dar in acelasi timp a scos in evidenta ca in acest caz, criminalul a profitat masiv de incompetenta, prostia si coruptia, la cote endemice in randurile politiei belgiene, la acea data. In urma acestui caz, sub presiunea opiniei publice, fortele de politie belgiene au fost restructurate si de asemena sistemul judecatoresc[30].

Cazul Alcaser

O alta crima odioasa comisa de infractori psihopati, in urma careia politia a fost acuzata de incompetenta si a declansat un scandal public, s-a petrecut in Spania anului 1992.

Dorind sa ajunga la o petrecere scolara dintr-un orasel vecin, trei fete de 14 si 15 ani din orasul Alcaser, Valencia au facut autostopul, fara sa stie ca asa vor intra pe mainile unor psihopati sadici. Acestia le-au rapit si le-au dus intr-o casa abandonata, izolata unde le-au violat si batjocorit. Apoi, doua dintre ele au fost ucise in bataie, in timp ce a treia mai intai a fost torturata – printre altele criminalii taindu-i cu cutitul mamelonul unuia dintre sani – apoi intepata cu cutitul si in final impuscata in cap. Doua dintre victime au fost gasite decapitate. Cadavrul uneia dintre fete a fost profanat inainte de a fi ingropat, ceea ce arata un nivel de sadism greu de imaginat.  Oricum, criminalii nici nu s-au straduit sa-si ascunda urmele prea bine, aruncandu-si victimele una peste alta intr-un sant si acoperindu-le cu un strat subtire de pamant care a fost spalat de prima ploaie.

In cursul investigatiei au fost aduse la lumina incompetente, ineptii si disfunctionalitati majore in sistemul politienesc din Spania acelor timpuri. Astfel, s-a dovedit ca unul dintre criminali era teoretic la inchisoare in momentul comiterii abominabilei crime. El fusese condamnat anterior pentru rapirea si sechestrarea unei femei (pentru ca i-ar fi furat o punga de heroina) pe care a legat-o cu un lant de gat, in curtea parintilor lui  si a batut-o aproape in continuu, timp de 25 de ore. Pentru aceasta fapta fusese condamnat la 6 ani inchisoare. Dupa un an petrecut in penitenciar, a primit 6 zile de permisie, dar „a uitat” sa se mai intoarca la inchisoare sa-si ispaseasca restul de pedeapsa. Datorita unor erori de comunicare si birocratiei din sistemul penitenciar spaniol,  a durat inca 6 luni pana a fost emis un mandat de arestare pe numele evadatului. Prea tarziu pentru victime…Si pentru ca lantul absurditatilor sa nu se incheie nici dupa moartea fetelor, acelasi individ reuseste sa evadeze de doua ori dupa ce a fost arestat, ultima oara fara a mai fi prins vreodata. Totodata, indignarea publica si acuzele de musamalizare a cazului, au fost alimentate si de faptul ca la locul crimei s-ar fi gasit par pubian originar de la 7 persoane diferite, altele decat presupusii asasini si victimele lor, persoane care nu au fost identificate niciodata.[31]

Din nefericire multe dintre aceste psihopatii care conduc la criminalitate, nu sunt clasificate ca boli psihice care necesita internare si tratament de urgenta, pana cand nu se manifesta ca atare. Astfel ca, multi din acesti oameni cu dezechilibre psihice majore, in majoritatea cazurilor nediagnosticate, umbla liberi pe strada, ca niste veritabile bombe cu ceas pe doua picioare.

Psihopatie de gen

Tulburari psihice sunt invocate si in cazul anumitor femei care comit rapiri de copii.  In acest sens sunt mentionate in literatura de specialitate situatiile in care, femei  fura bebelusi si copii mici din parcuri, din fata gradinitelor sau chiar din maternitate. De regula insa vorbim de femei cu tulburari psihice grave dezvoltate pe fondul frustrarilor si stresului generat de imposibilitatea de a concepe si a naste copii proprii[32].

Sunt copiii rapiti pentru a li se preleva organele?

Sunt foarte multe stiri despre astfel de fapte, care s-ar fi petrecut in special in Asia de Sud Est in India, in tari Africane, in Filipine sau Mexic. Insa nu de putine ori, aceste relatari nu au fost confirmate sau s-au dovedit a fi rodul unor manipulari in scop poltic sau produsul imaginatiei unor ziaristi, in goana dupa senzational.

Este insa foarte real ca exista o piata neagra si un trafic ilegal de organe umane, care sunt obtinute in conditii dubioase, prin specularea saraciei unor oameni sau prin constrangere. Deci, chiar si in absenta unor cazuri certe, rapirea copiilor in scopul prelevarii organelor poate fi o ipoteza perfect plauzibila.

Deci, cat de iminent este pericolul rapirii copiilor, in general?

Statisticile nationale si cele de la nivelul Uniunii Europene care nu sunt foarte accesibile si nu dau repere foarte exacte, ne induc ideea ca totusi rapirile in scop criminal nu sunt foarte frecvente,  cel putin in partea de lume in care traim.

De exemplu,  conform organizatiei Amber Alert Europe, in trimestrul 2 al acestui an (2019) au fost semnalate nu mai mult de 13 disparitii de copii in Europa. Cele mai multe cazuri au fost inregistrate in Republica Ceha (7). Pana la sfarsitul lunii iulie fusesera gasiti si returnati familiei 10 dintre acestia. Intr-un singur caz dintre cele 10 (o fata in varsta de 12 ani din Rotterdam, Olanda), se pare ca a fost vorba de o rapire. Despre soarta celorlalti 3 copii inca (august 2019) nu se stie nimic[33].

Psihozele

Chiar daca aparent rapirile de copii nu sunt foarte frecvente, atunci cand se intampla, chiar si un singur caz,  impactul emotional, nu numai pentru cei implicati dar si pentru restul comunitatii este extraordinar de mare. Atat de mare, incat chiar si numai o tentativa de rapire sau zvonul unor posibile rapiri de copii, poate sa genereze psihoze colective.  Nu de putine ori, zvonuri despre rapitori de copii s-au lasat cu linsaje si isterie in masa[34].

Chiar si la noi in tara, este bine cunoscut cazul faimoasei „ambulante negre”,  cand, ca urmare a unor stiri false despre rapiri de copii, amplificate pe retelele de socializare, membrii unei asociatii culturale au fost pe punctul sa fie linsati, pentru ca circulau intr-un microbuz dubios[35].

Ce-i de facut?

Am vazut ca in pofida legislatiei severe in materie de pedepsire rapirilor de persoane si in ciuda interventiei hotarate a institutiilor din domeniul apararii ordinii publice (cel putin in unele tari) astfel de infractiuni continua sa aibe loc si riscul ca la un moment dat un copil sa fie rapit, poate chiar copilul nostru, chiar daca este foarte mic, este totusi, foarte real.

Pentru orice parinte responsabil, siguranta copilului este o chestiune capitala si parintii in general gandesc ca atunci cand e vorba sa ne ferim copii de rele, nici un sfat si nici o masura nu este in plus sau prea mult

Din aceasta perspectiva exista foarte multe resurse pe care parintii le pot consulta pe Internet si de unde pot afla lucruri utile, pentru a se feri pe cat de mult posbil de acest cosmar al rapirilor si disparitiilor de copii. Pe de alta parte, nu am gasit foarte multe astfel de informatii disponibile in limba romana.

Fara pretentia de a epuiza subiectul, mai jos sunt prezentate cateva recomandari si abordari utile.

Smartphone – O sabie cu doua taisuri.

In general specialisti in psihologia copilului sau in „parenting” recomanda parintilor sa nu puna telefoane mobile smart in mainile copiilor, de la varste fragede. Se pare ca intr-adevar, abuzul de „ecrane” da dependenta si este daunator pentru dezvoltarea intelectuala a copiilor. Cu toate acestea sunt destui parinti care ignora aceste sfaturi, iar cel mai adesea parintii invoca siguranta copiilor, ca principal motiv pentru care nu dau curs recomandarilor „parentologilor” . Este incontestabil insa, ca  parintii se simt mult mai putin stresati daca stiu ca pot comunica cu copii lor (cu conditia sa raspunda la telefon…) mai ales cand acestia sunt plecati de acasa.  Dar si mai mult decat atat, telefoanele mobile SMART se pot dovedi foarte utile in prevenirea agresiunilor impotriva minorilor, inclusiv in cazuri de rapire.

Aplicatii Salvatoare

Pe langa functia de comunicare in telefoanele smart se pot incarca aplicatii (de exemplu “Find Friends”) care permit localizarea membrilor familei in timp real, astfel ca intotdeauna parintii pot sti daca copilul se afla intr-un loc considerat sigur.

Foarte utile sunt  si aplicatiile tip “Panic Button” (Buton de Panica), prin care copii aflati in stari de pericol isi pot alerta parintii sau pe cei in grija carora se afla si pot transmite incusiv coordonatele geografice pentru localizare sau chiar harti.

Acestea se pot descarca de pe magazinele de aplicatii disponibile pentru fiecare sistem de operare.

Nu in ultimul rand, este la fel de recomandat si instalarea pe telefoanele copiilor a aplicatiei oficiale  “APEL 112”, care si ea transmite un apel insotit de coordonatele geografice catre dispeceratul national al Serviciului de Urgenta, in Romania.

Trebuie insa facuta precizarea ca aceste aplicatii functioneaza doar daca telefonul are o cartela de voce si de date (adica se poate conecta la Internet), in acelasi timp!!!

Chiar si fara aceste aplicatii, anumiti producatori care au sesizat potentialul telefoanelor mobile in asigurarea sigurantei personale, au introdus functiuni noi, menite sa asiste persoanele care se confrunta cu situatii periculoase.

De exemplu telefoanele mobile care utilizeaza sistemul de operare iOS pot apela automat numarul de urgenta 112, apasand de 5 ori consecutiv butonul lateral al telefonului sau butonul de deasupra (la modelele mai vechi), sau apasand in acelasi timp doua butoane de pe lateralele opuse ale telefoanelor.

Posibil ca aceste functiuni sa existe si la alte marci de telefoane.

Ce trebuie sa stim insa, este ca telefoanele mobile clasice, precum si telefoanele smart dar care nu au conexiune de date (adica nu se pot conecta la Internet) nu pot fi localizate in cazul unui apel de urgenta, decat prin utilizarea datelor furnizate de operatorul de telefonie mobila si cu ajutorul unei tehnologii care in mod normal nu este accesibila publicului larg.

Pericolele pandesc pe Retelele de Socializare si Mediul Virtual

Pe de alta parte,  asa cum am scris mai sus, telefoanele smart pot fi o sabie cu doua taisuri. Adica pe langa functiunile de securitate, utilizarea telefoanelor smart de catre copii pot creste gradul de vulnerabilitate al acestora.

Rau-facatorii, care in ziua de azi au ajuns sa fie foarte familiarizati cu tehnologia, pot si ei la randul lor sa-i localizeze pe copii aflati fara aparare atunci cand utilizeaza Internetul.

In acest sens, parintii trebuie sa le explice copiilor ca trebuie sa-si faca setarile in telefoane astfel incat sa nu permita aplicatiilor pe care le instaleaza sa transmita date despre pozitia lorsi sa nu-si faca cunoscute pe diverse retele de socializare, adresa, locatia unde se gaseste la un momendat (check-in), sau numarul de telefon. De asemenea, nu este recomandata postarea pe retelele de socializare  a unor fotografii, in care pot fi identificate locuinte sau imprejurimi ale acestora, masini si  numere de inmatriculare.

Totodata, copii trebuie invatati ca nu trebuie sa comunice pe retele de socializare cu necunoscuti care au preocupari ciudate, deviante sau initiaza conversatii despre subiecte neadecvate varstei.

Conform politiei britanice citate de BBC, in anul 2018, pe parcursul a 6 luni, au fost inregistrate peste 1900 de comunicari cu caracter sexual in care au fost implicati copii. Cele mai multe dintre acestea au avut loc pe Instagram si Facebook[36].

In afara de retelele de socializare, mediul virtual mai are si alte zone care pot contribui la victimizarea copiilor si adolescentilor.

Canalele de comunicatie ale jocurilor video sunt medii prin care copii pot ajunge sa converseze cu necunoscuti, rau-intentionati. Aceste canale de comunicatie sunt in afara oricarui control, si la fel ca si in cazul retelelor de socializare, ele pot fi folosite in deplina anonimitate de catre infractori si dezaxati.

Pentru a le insela increderea, pradatorii adulti din mediul virtual, de exemplu, pretind ca ar fi si ei tot copii, avand aceleasi interese sau pasiuni comune cu victimele.  Apoi, profitand de naivitatea specifica varstei, dirijeaza conversatia astfel incat sa obtina cat mai multe informatii, pe care le pot folosi ulterior in activitatile criminale. De exemplu, o simpla remarca intr-o astfel de conversatie on-line, despre faptul ca parintii sunt plecati de-acasa, il pot pune pe copil intr-o situatie de mare pericol.

In alte cazuri, pradatori sexuali si pedofili, folosind astfel de tactici de disimulare si manipulare online, dupa ce castiga increderea copiilor, le solicite fotografii din intimitate pe care fie le traficheaza pe Internet, fie le folosesc ulterior in scop de santaj si extorsiune.

Soft-uri de Control pe Internet

In general este recomandat, ca si in cazul in care folosesc telefoane smart si tablete, accesul copiilor pe retele de socializare sau pe aplicatiile de comunicare online sa fie limitat la strictul necesar (daca intr-adevar este necesar) si controlat.

Soft-uri de control parental care se pot instala pe telefoane, pe tablete dar si pe calculatoare sunt destul de eficiente in restrictionarea accesului copiilor, catre aplicatii, jocuri si website-uri nepotrivite sau periculoase. Un exemplu este programul QUSTODIO, dar pe Internet se pot gasi si alte optiuni. Este de recomandat sa se aleaga un program care a fost testat in prealabil si de catre alti utilizatori.

Tracker-e/ Dispozitive portabile de localizare GPS

Si in cazul in care mai sunt parinti, care totusi nu doresc sa-si doteze copii cu telefoane smart inainte de vreme, dar in acelasi timp doresc sa controleze copii in afara casei, acestia trebuie sa stie, ca pe  piata exista o serie de dispozitive utile, care permit localizarea si monitorizarea deplasarilor copiilor.

De exemplu,  Vodafone a creat si lansat un ceas de mana pentru copii, ceas care este prevazut cu senzor de localizare GPS, transmite alerte de panica si poate sa asigure comunicarea directa (voce) intre copii aflati in stari de pericol si parintii lor sau personalul unor servicii de asistenta in caz de urgenta.

De asemenea pe Amazon, dar si pe E-mag se gasesc atat ceasuri, cat si localizatoare sau dispozitive anti-pierdere pentru copii care pot fi folosite cu succes.

Este recomandat totusi, ca inainte de a achizitiona astfel de dispozitive sa se consulte specificatiile tehnice si chiar sa se faca teste in special in ceea ce priveste durata de functionare a bateriei, acoperirea (in interior si exterior) si acuratetea localizarii.

De asemenea este recomandat sa se citeasca si comentariile (recomandarile) pe care alti cumparatori si utilizatori le-au facut pe pagina web de prezentare a dispozitivului. Sunt situatii cand furnizorii de astfel de produse au tendinta sa exagereze in privinta capabilitatilor produselor lor, iar unii vanzatori online chiar prezinta caracteristici false, bazandu-se pe faptul ca sunt mai putini cumparatorii care vor returna produsul necorespunzator.

Ori, astfel de dispozitive trebuie alese cu mare grija si rigurozitate, pentru ca orice neatentie sau compromis privind calitatea echipamentului in cauza,  poate avea consecinte dramatice.

Nu in ultimul rand, odata cumparat, echipamentul de localizare trebuie verificat zilnic din punct de vedere al bunei functionari si de asemenea, trebuie sa aiba bateria incarcata la 100% atunci cand copilul pleaca din casa.

ALTE SFATURI UTILE

Este clar ca tehnologia ajuta foarte mult in a preveni pierderea sau rapirea copiilor, dar e suficient?! Ne permitem toti sa dotam copii cu telefoane mobile smart sau alte gadget-uri de securitate?

Prin masuri practice si adoptarea unui comportament prudent si responsabil de genul celor prezentate mai jos, putem sa crestem spre 100% siguranta copiilor nostrii, chiar si fara sa facem apel la tehnologie si fara nici un alt cost suplimentar.

  • In mod natural copii au o fire curioasa si permanent au tendita sa exploreze lucruri si locuri noi, uneori plecand pe nesimtite de langa parintii lor care, pentru un moment sunt distrasi sau sunt preocupati cu alte probleme. Ideal este, ca ori de cate ori se iese in public cu copii, trebuie cel putin mentinut contactul vizual permanent cu acestia iar, in ceea ce priveste copii care au o personalitate mai activa, trebuie, pe cat posibil tinut permanent contacutul fizic, (adica sa fie tinuti de mana) in timpul deplasarilor in medii aglomerate si nu numai.
  • Aceleasi reguli trebuie urmate si atunci cand se iese in parc sau se merge la locuri de joaca. Multi parinti au senzatia ca aceste zone de recreere sunt sigure, pentru ca au falsa perceptie ca nu se poate intampla nimic rau in public, (nu-i asa?!) si pierd contactul vizual cu copii, fiind distrasi de diverse activitati, butoneaza telefoanele, citesc sau sunt absorbiti in conversatii cu alti parinti. Trebuie stiut insa ca, au fost destule situatii in care copii au disparut din parcuri in plina zi, de langa parintii lor, si fara sa observe nimeni lipsa lor. Trebuie de asemenea stiut ca, parcurile sunt locuri care concentreaza multi copii si de aceea, reprezinta o atractie deosebita si pentru pedofili obsedati, eshibitionisti si alte categorii de psihopati. Acestia sunt foarte abili in a specula orice clipa de neatentie si de a localiza rapid orice copil ratacit sau nesupravegheat, si stiu sa profite de situatie, pe neobservate. De regula, ei uzeaza de diverse tehnici de apropiere de copii. Ofera dulciuri, jucarii, jocuri video pe telefon s.a. A fost un caz documentat, la Navodari in care un presupus pedofil isi atragea victimele folosindu-se de un catel[37].
  • De aceea, parintii care isi insotesc copii in parcuri si locuri de joaca trebuie sa fie atenti si sa sesizeze posibila prezenta in zona a unor potentiali pradatori sexuali si atunci cand sunt observate astfel de persoane, ele trebuie confruntate activ si alertata urgent politia.

Nu vorbim cu persoane necunoscute!

In acelasi timp, copii trebuie sa fie educati in privinta contactelor persoane necunoscute. Regula ca „nu avem voie sa vorbim cu oameni straini” a fost piatra de temelie a educatiei parintesti dintotdeauna, si oricat de desueta ar parea azi, este in continuare o invatatura buna de urmat si azi (sau mai ales acum) in epoca revolutiei tehnologice si digitale.

In general copii au o reactie instinctiva de respingere fata de persoane care au o infatisare ciudata, bizara, infricosatoare, dar de cele mai multe ori pradatorii sexuali adopta o infatisare normala. De aceea, copii trebuie invatati sa nu evalueze pericolul prezentat de anumite persoane care vin in preajma lor, doar dupa infatisarea lor ci si dupa modul in care acestea se comporta.

  • Copii trebuie invatati ca, daca sunt abordati de persoane necunoscute care le ofera dulciuri, jucarii, cadouri, biciclete, scutere etc. TREBUIE SA REFUZE hotarat cu voce tare (striga NU).
  • Copii trebuie invatatati sa REFUZE hotarat cu voce tare (striga NU) persoane necunoscute care le solicita ajutorul in gasirea unei adrese, a unui catel pierdut sau a altui animal de companie sau care vor sa le arate un fenomen sau animal nemaivazut sau sa le impartaseasca un secret nemaiauzit;
  • Copii trebuie invatati sa se distanteze imediat de persoane care se recomanda ca fiind reprezentanti ai unor autoritati si pretind copiilor sa-i urmeze pentru clarificarea unor situatii inchipuite. Chiar si in cazul in care acestia le sechestreaza posesiuni scumpe ca de exemplu biciclete, jucarii telecomandate, telefoane etc. pentru a-i determina pe copii sa-i urmeze, copii trebuie sa fie invatati sa-si abandoneze posesiunile si sa paraseasca imediat si cu cea mai mare viteza zona cautand suportul unor adulti de incredere.
  • Copii trebuie invatati sa respinga orice tentativa de atingere fizica venita din partea unor adulti.
  • Copii trebuie invatati sa REFUZE hotarat (striga NU) orice invitatie de a fi plimbati cu masina sau alte vehicule si in general orice invitatie de a se apropia de o masina sau orice alt vehicul.

In toate aceste cazuri copii trebuie sa exprime un NU hotarat si puternic, sa tzipe dupa ajutor din toate puterile si sa paraseasca urgent zona in care se afla persoana dubioasa. Totodata, copii trebuie urgent sa-si alerteze parintii iar in lipsa acestora sa se adreseze unor oameni in uniforma, politisti, militari, agenti de paza sau vanzatorilor din magazine sau altor parinti aflati in apropiere.

La Gradinita si  Scoala

Scolile, gradinitele sunt si ele locuri vizate de rapitorii de copii, fie ca sunt soti sau sotii frustrati, infractori sau psihopati. Aglomeratia de parinti, copii, masini, profesori, caracteristice inceputului si terminarii programului de scoala, este un cadru aproape ideal pentru organizarea unei rapiri.

De aceea, si pentru aceste momente de vulnerabilitate trebuie avute in vedere cateva precautii.

Astfel este bine ca fie copilul sa fie dus la scoala de catre parinti sau de o persoana de mare incredere si capabila fizic. La preluarea de la scoala sau gradinita, este foarte recomandat sa nu se intarzie, ba chiar sa se vina cu circa 30 de minute in avans. In acest fel se previne situatia in care copilul poate sa cada victima unor raufacatori, care pot pretinde ca au fost trimisi de parinti pentru a-i lua de la scoala. De asemenea, venind mai repede se pot detecta eventuale prezente suspecte in zona scolii.

In cazul in care parintele totusi este indisponibil, trebuie sa trimita la scoala o persoana de mare incredere, cunoscuta de copil. In niciun caz un necunoscut. Se recomanda sa i se spuna copilului ca niciodata nu va fi luat de la scoala de o persoana necunoscuta si sa nu mearga cu o astfel de persoane indiferent ce i-ar spune. De asemenea, se recomanda chiar stabilirea unei parole secrete pe care cel care vine, chiar daca este un cunoscut, sa i-o poata spune copilului. De asemenea ideal ar fi ca scoala sa nu permita copiilor sa plece acasa, pana nu este preluat de un parinte sau de o persoana cunoscuta si aprobata de parintii copilului.

In cazul in care, totusi nu exista o persoana apropiata pentru ducerea si aducerea copiilor la si de la scoala, este bine sa apelam la un alt parinte sau la un serviciu specializat de taxi pentru copii. In Bucuresti sunt mai multe astfel de servicii (e.g. KidCab, Kiddocab, Kid Taxi). In mod normal aceste companii au soferi verificati, sisteme de notificare automata a parintilor, privind preluarea si predarea copiilor, iar cursele pot fi urmarite pe traseu, online in timp real.  Servicii de preluarea copiilor in siguranta pot fi contractate si de la firmele de securitate care ofera acest serviciu.

In situatiile in care copii fac drumul spre scoala si inapoi, pe jos sau cu mijloacele de transport in comun, fara sa fie insotiti de un adult, este bine sa fie invatati sa se deplaseze in grupuri cat mai mari. De asemenea este recomandat ca in aceste situatii numele copiilor sa nu fie inscriptionat vizibil pe haine sau ghiozdane. Copii pot fi derutati si pot accepta sa vorbeasca cu necunoscuti cand acestia ii striga pe nume, pe strada.

Cei mici trebuie instruiti sa vina de la scoala direct acasa si evident nu trebuie sa se abata de la traseu. Nici pe drumul spre scoala, nu trebuie  sa accepte invitatii sau plimbari cu masina din partea unor necunoscuti si nici chiar de la persoane cunoscute, daca in prealabil nu au discutat cu parintii despre aceasta situatie. La sosirea acasa, copii trebuie sa-si apeleze parintii, sa-i anunte ca totul e in regula.

Precautii trebuie luate si atunci cand copii se deplaseaza cu bicicleta. Intr-un numar semnificativ de cazuri, copii au fost atacati exact in momenul cand se deplasau pe bicicleta. Asta pentru ca pe bicicleta pot fi usor ambuscati, iar socul atacului este amplificat de pierderea echilibrului, astfel, atacatorii obtinand foarte usor controlul asupra victimelor.  De aceea, ca si masura de precautie, este recomandat ca atunci cand se deplaseaza pe bicicleta, copii sa formeze grupuri cat se poate de mari.

Sfaturi utile pentru protectia copiilor pot fi gasite si diverse alte website-uri dedicate de pe Internet. In Romania, in acest sens poate fi consultat website-ul organizatiei SALVATI COPIII: https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/copii-disparuti/siguranta-copiilor-in-vacanta

Bona, inamicul de acasa?!

Bonele sunt si ele pe lista rapitorilor de copii. Rapirile comise de bone se intampla fie pe fondul unor dispute inclusiv salariale cu parintii copilului sau al unor tulburari psihice anterioare sau pe care bona le capata in timp. De exemplu, bona poate dezvolta un atasament bolnavicios fata de copilul pe care il are in ingrijire dublat de inchipuirea ca parintii naturali ai copilului sunti incapabili sau nu isi iubesc suficient copilul. De asemenea pot fi bone care provin din medii apropiate lumii interlope si care pot fi racolate pentru a facilita o rapire pentru recompensa, de exemplu.

Deci, in alegerea bonei trebuie avute in vedere nu doar cazierul, pregatirea si experienta si recomandarile sale, ci si istoricul ei medical. De asemenea, verificarea si controlul asupra bonei nu trebuie sa se opreasca odata cu angajarea. Parintii trebuie sa fie permanent atenti la orice schimbare in comportamentul bonei, care ar putea indica fie o boala psihica in evolutie, fie o preocupare de natura criminala. In acest sens este recomandata supravegherea video completa a locuintei (atentie ca nu trebuie obtinut consimtamantul bonei, conform RGPD, persoanele fizice neavand aceasta obligatie). De asemenea este recomandat sa se faca supravegheri aleatorii, de la distanta atunci cand bonele ies la plimbare sau in parc cu copii sau cand duc sau aduc copii de la scoala. Astfel se poate observa cat de atente sunt si daca tin copilul sub supraveghere continua. Nu in ultimul rand, este de asemenea recomandat, fie inainte de angajare fie atunci cand apar semne de intrebare in comportamentul bonei,  sa se apeleze la un detectiv particular, care poate sa-i verifice acesteia trecutul (background checking) si anturajul.

Nici acasa nu suntem siguri?!

Nu in ultimul rand, masurile pentru securizarea casei pot si ele sa contribuie la siguranta copiilor, mai ales atunci cand sunt lasati singuri in casa sau in curte.

O casa prevazuta cu camere de supraveghere la vedere, poate sa descurajeze in mare masura orice tip de infractor.

Camerele nu sunt greu de instalat, nu sunt foarte scumpe si de asemenea pot fi monitorizate de la distanta, inclusiv pe un telefon smart.

Un sistem de alarma antiefractie este si el de natura sa reduca riscul de rapire. In acest caz trebuie sa fie activata si optiunea „buton de panica” iar copii trebuie invatati cum sa-l actioneze in cazul in care locuinta este vizata de un rau-facator.Totodata este recomandat sa se incheie un contract de monitorizare cu societate specializata, capabila sa sa intervina la alarma, in timpul cel mai scurt (recomandat 3 maxim 5 minute).

Cu adolescentii este cel mai greu!

Insa, pe masura ce cresc, copii isi consolideaza personalitatea si devin mai independenti. Adolescentii accepta din ce in ce mai greu autoritatea si controlul parintesc, vor sa aiba intimitate, vor sa-si traiasca propriile experiente de viata. Mai mult, adolescentii in mod natural si pe fondul transformarilor care se petresc in organismul lor, sunt predispusi la acte de teribilism, in care isi asuma riscuri de o maniera pe care, cel putin noi adultii o consideram irationala.

In aceste vremuri, este destul de dificil pentru un parinte sa mai traseze reguli stricte adolescentilor fara sa declanseze conflicte si crize de personalitate.

Pe de alta parte, este de datoria unui parinte sa faca tot posibilul sa-i constientizeze permanent pe adolescenti si tineri (adica sa-i „bata la cap”) despre pericolele care ii pandesc in afara casei, chiar si cu riscul de a li se raspunde cu ironii si comentarii obraznice….Chiar daca „sfaturile parintesti” sunt respinse in prima faza si calificate ca „pisalogeala”, nu trebuie sa ne descurajam. Sunt sanse mari ca ele sa se imprime cumva in subconstientul copiilor, adolescentilor, tinerilor, si sa apara la suprafata exact atunci cand e nevoie, in cazul unei situatii extreme.

In orice caz, cu un minim de tact si diplomatie si in special tratandu-i pe tineri ca pe niste persoane responsabile si nu ca pe niste copii, se pot induce, chiar si adolescentilor rebeli, niste rutine de comportament responsabil care sa conduca catre o conduita prudenta si precauta.

Exista anumite abordari recomandate de specialisti, pe care parintii le pot utiliza in relatia cu copii lor adolescenti, astfel incat sa se incredinteze ca acestia vor urma niste reguli simple de siguranta atunci cand socializeaza in afara casei. Aceste reguli care de fapt sunt niste preacutii, daca sunt urmate reduc substantial riscul unei posibile rapiri, si mai mult decat atat, pot preveni ai alte pericole cu care se pot confrunta adolescentii si tinerii.

O astfel de abordare este si regula celor 4 intrebari de baza pe care parintii trebuie sa le puna adolescentilor inainte de plecarea la evenimente, petreceri  sau pur si simplu „in oras”.

  1. Unde are loc evenimentul, sau in ce zona iti vei petrece timpul (adresa)?
  2. Cine vine dintre cunoscuti (asigurati-va ca aveti numerele lor de telefon)?
  3. Cat va dura si la ce ora se va intoarce acasa?
  4. Cum si cu cine este organizat transportul la si de la eveniment (de respins optiunile riscante)?E

Evident parintii pot si se recomanda sa puna cat mai multe intrebari si sa ceara cat mai multe detalii pentru a-si face o idee clara despre cat de sigura este “iesirea” copiilor..

In ceea ce priveste deplasarile adolescentilor este bine de stiut ca cel putin aplicatia UBER are o functiune (family profile) care permite titularului de cont, adica parintilor, nu numai sa plateasca pentru calatoriile membrilor familiei, dar sa si vada pe propriul telefon, in timp real, deplasarile acestora. Posibil ca si alte aplicatii de mobilitate urbana sa aiba astfel de functiuni.

In orice caz, atunci cand trebuie sa se deplaseze, tinerii nu ar trebui sa apeleze la „ocazie”,  si atunci cand nu se poate evita, sa caute pe cat posibil sa mai ia cu ei un companion si/sau sa-si sune parintii sau apropiatii si sa le transmita numarul masinii (sau o poza cu numarul masinii). De recomandat ca apelul sa se faca din masina, astfel incat soferul sa auda ca tanarul este in contact cu parintii sai. De asemenea, parintii trebuie sunati si cand se ajunge la destinatie, in siguranta.

Provocarea din partea victimei?!

Un alt aspect care s-a dovedit a fi un „trigger” important in declansarea agresiunilor asupra tinerelor fete, a fost imbracamintea si atitudinea provocatoare. Este o scuza frecventa pe care psihopatii o invoca pentru a-si justifca atacurile, respectiv ca fetele in cauza erau imbracate ca niste „femei usoare” si deci intru-catva ar fi fost normal in mintea lor ca fetele sa cedeze avansurilor lor. Pe de alta parte, foarte multi parinti au dificultati in a  impune fetelor lor adolescente si tinere sa adopte o tinuta sobra cand ies in public. Opozitia lor poate fi de inteles pana la urma. Tinerele vor sa-si exprime personalitatea, sa se integreze si sa castige popularitate in grupul lor, inclusiv prin felul de a se imbraca si de a se purta.  Pe de alta parte, psihopatii sunt indivizi care se confrunta cu dezechilibre psihice majore, dezechilibre care le inhiba autocontrolul si le potenteaza comportamentul violent. Asa cum s-a vazut in cazurile prezentate  mai sus, acesti indivizi nu au capacitatea de a manifesta empatie sau respect pentru valorile umane. Mai mult decat atat, prin punerea etichetei de „femeie usoara” sau „prostituata”, practic, psihopatul isi dezumanizeaza victima, o aduce in mintea sa, la stadiul de animal sau chiar obiect cu care poate sa faca ce vrea, fara nici o mustrare de constiinta. Totodata, in foarte multe cazuri, s-a dovedit ca psihopatii obsedati si violenti au un nivel de educatie precara sunt limitati si abrutizati. Deci orice speranta si incercare a victimei de rezona cu un astfel de individ dezaxat, de a-i trezi compasiunea in incercarea de a scapa, in mare masura ar putea sa fie o speranta zadarnica.

Din nefericire, comportamente deviante se pot dezvolta si la adolescenti si tineri aparent normali, care sub influenta unor dezechilibre hormonale specifice varstei, combinate cu alcool sau chiar droguri (dezinhibitori) plus consum de materiale pornografice in exces si sub presiunea nelipsitului „spirit de gasca” se pot transforma in niste bestii capabile de rapiri si violuri in grup[38].

Sigur, in 99% din situatii sansele unei fete sa se de intalneasca cu un psihopat sau cu o gasca de violatori, poate nu sunt foarte mari. Totusi, inainte de a pleca neinsotite la o petrecere, intr-un club sau la alt eveniment, fetele ar trebui totusi sa-si puna intrebarea daca merita sa-si asume chiar si un risc de doar 0,1% de a-si pierde sau distruge viata, doar pentru ca „trebuie neaparat” sa porti o tinuta care le epateaza pe prietene sau ii face pe baieti „sa intoarca capul”?!

Evident ca este incorect ca oamenii normali trebuie sa-si schimbe comportamentul sau fetele sa nu se imbrace asa cum isi doresc din cauza unor psihopati. Dar viata ne arata ca astfel de psihopati exista iar mormintele victimelor lor nevinovate confirma aceasta crunta realitate…

SPIKING

Tot in ceea ce priveste petrecerile si iesirile in cluburi este bine sa se discute cu tanarul sau cu adolescentul despre consumul de alcool, care teoretic nu ar trebui sa se intample, dar daca totusi „se intampla”, trebuie sa-i fie explicat tanarului ce inseamna un consum de alcool responsabil. Evident consumul de stupefiante la petreceri trebuie evitat cu desavarsire.

Tinerii trebuie sa stie ca de foarte multe ori rapirile sunt asociate cu consumul de alcool si de droguri voluntar, involuntar sau fortat. In foarte multe cazuri de rapire sau molestare sexuala s-a dovedit ca victimele au consumat fara sa stie alcool in exces sau droguri care le-au fost puse pe ascuns, in bauturi.

Aceasta metoda de „prepara” bauturile viitoarelor victime cu alcool (in cazul bauturilo nealcoolice), droguri sau substante incapacitante este cunoscuta sub denumirea de „spiking”.

Tinerii trebuie invatati ca pe tot timpul cat se afla la petreceri sau in cluburi, este obligatoriu sa-si tina paharele in raza vizuala tot timpul, sa le tina acoperite cu mana sau cu servetele, sa schimbe paharele cu bauturi daca le-au lasat nesupravegheate, de exemplu pe durata cat au fost la toaleta sau pe ringul de dans. De asemenea, este recomandat sa bea direct din sticla sau din cutie/doza, pentru ca este mai greu de strecurat prafuri/pastile in astfel de recipienti. Si nu in ultimul rand, sa nu accepte bauturi de la necunoscuti si nici de la cunoscuti, daca simt ca acestia ar avea intentii necurate.

Ce ar mai trebui sa mai stie parintii?!

Chiar si in cazul in care sunt luate mai mult sau mai putine precautii, rapirile sunt o realitate pe care parintii copiilor rapiti trebuie sa o gestioneze.  

In opinia specialistilor FBI primele 48 de ore sunt vitale.

Primele ore dupa disparita unui copil sunt si cele in care sansele ca acesta sa fie recuperat sunt cele mai mari.

In majoritatea cazurilor in care au fost recuperati copii rapiti, succesul s-a datorat actiunilor de alertare in masa si cautare intreprinse in acest interval de 48 de ore.

Mai mult decat atat, specialistii spun ca in 48 ore copii pot dezvolta involuntar anumite forme de dependenta fata de rapitor (Sindromul Stockhom) si sunt pomenite cazuri in care copii rapiti care au petrecut mai mult timp cu rapitorii, chiar si cand ar fi putut sa scape sau ar fi putut cere ajutor, chiar si de la politisti aflati in zona, in mod paradoxal s-au abtinut in mod intentionat sa o faca, facand jocul rapitorilor, astfel ingreunand cautarile si reducand sansele unui final fericit.

De aceea, atunci cand sunt indicii clare ca este vorba de o rapire, parintii trebuie sa anunte imediat autoritatile si sa alerteze toate rudele si cunoscutii care pot ajuta la cautari si pot da informatii utile.

In momentul cand un copil dispare, ipoteza scoaterii lui din tara trebuie si ea luata in considerare, dar trebuie stiut ca sccoaterea copiilor rapiti peste granita nu este usor de pus in practica. Legislatia romana nu permite calatoria peste granita a minorilor fara un acord scris si notarizat al ambilor parinti. Deci, situatiile in care copii sunt rapiti pentru a fi scosi din tara ar trebui sa fie rare si daca totusi se intampla, atunci inseamna ca avem de-a face cu retele organizate de trafic de persoane care dispun de resurse si logistica extinsa de natura sa furnizeze documente false sau sa organizeze treceri ilegale ale frontierei.

Asa cum am mai spus, pe Internet se pot gasi multe informatii utile pentru parinti, despre cum sa procedeze in cazul in care se confrunta cu o astfel de tragedie. De regula informatiile sunt publicate fie pe website-urile unor organizatii si fundatii dedicate protejarii si apararii drepturilor copiilor sau pe website-urile autoritatilor publice care au in competenta aceasta problema.

Un bun exemplu in acest sens sunt website-urile organizatiilor INITIATIVE VERMISSTE KINDER (https://www.initiative-vermisste-kinder.de/) din Germania sau ACTION AGAINST ABDUCTION (http://www.actionagainstabduction.org/about-2/) din Marea Britanie.

Din nefericire, nu foarte multe astfel de informatii utile sunt disponibile si in limba romana.

Ce face statul si societatea?

In mod normal rapirea de persoane este vazuta ca o infractiune foarte grava in toate tarile democratice si legea prevede sanctuni deosebit de aspre pentru astfel de fapte.

Dar legislatia severa si pedepsele mari, asa cum s-a vazut, totusi nu-i descurajeaza pe infractorii versati si nici pe psihopati. Asta si pentru ca, una e sa existe legi severe si cu totul alta este sa se reuseasca aplicarea lor si sa se impuna respectarea lor.  Infractionalitatea continua sa existe nu neaparat pentru ca nu exista legi sau ca legile nu sunt suficient de drastice, ci pentru ca infractorii stiu ca autoritatile nu pot impune respectarea legii peste tot, si tot timpul! Si cu atat mai mult, in tarile cu o guvernanta slaba, incompetenta sau contestata, infractionalitate de mare pericol social, este mai mult de cat probabil sa infloareasca.

Pe de alta parte, totusi cel putin in unele parti ale lumii, fortele politienesti, guverne si societatea civila, in timp, au dezvoltat si implementat bune practici care si-au dovedit efectivitatea in materie de contracararea rapirilor de copii.

Sa chemam FBI-ul!

In Statele Unite problema disparitiei si rapirii copiilor este tratata foarte serios. Probabil ca abordarea americana a aceste problematici, poate reprezenta un model pentru intreaga lume, si in special in ceea ce priveste modul cum organizeaza cooperarea atat cu alte organe competente si cum stie sa atraga si sa foloseasca resurse puse la dispozitie de societatea civila.

Strategia americana de a combate disparitiile suspecte si rapirile de copii se bazeaza pe 4 elemente cheie:

  1. Mentinerea unor forte de reactie rapida specializate in cazuistica de rapiri de copii si disparitii suspecte, apte sa intervina in primele momente de la declansarea alertelor, oriunde pe teritoriul Statelor Unite.
  2. Atragerea si implicarea in numar cat mai mare a publicului larg si voluntarilor in eforturile recuperare, cautare a copiilor rapiti si disparuti, prin intermediul unor ONG-uri specializate.
  3. Mentinerea si actualizarea listelor cu pradatorii sexuali cunoscuti;
  4. Implicarea activa a parintilor in eforturile de cautare si recuperare.

Este posibil ca aceasta preocupare si atentie deosebita  la nivelul autoritatilor si societatii civile americane pentru problematica rapirilor si abuzurilor impotriva copiilor sa vina din trecut, si aici trebuie amintit celebrul caz de rapire a carui victima a fost fiul celebrului pionier al aviatiei Charles Lindbergh, cel care a reusit in premiera sa traverseze Atlanticul cu un aparat de zbor cu motor. A fost un caz clasic de rapire pentru rascumpare petrecut in anul 1932, si a fost probabil primul caz de rapire a unui copil, mediatizat la scara mondiala. Din nefericire, pentru micutul Lindbergh sfarsitul a fost tragic. Rapitorii au incasat rascumpararea, dar nu au inapoiat copilul al carui trupusor a fost gasit ulterior, fara suflare. FBI a preluat atunci investigatia de la autoritatile locale si in final, criminalul a fost prins si trimis pe scaunul electric.

Incepand cu anul 1932 si ca urmare a cazului Lindbergh, FBI-ul a primit din partea Congresului American jurisdictie nelimitata asupra cazurilor de rapire de copii (Legea Lindbergh), pe tot cuprinsul Statelor Unite.

Si in prezent FBI are un serviciu specializat exclusiv pe aceasta problematica, respectiv Unitatea pentru Combaterea Infractiunilor impotriva Copiilor si a Traficului de Fiinte Umane.

Aceasta unitate are o capacitate extraordinara de raspuns la acest tip de infractiuni pe intreg teritoriul Statelor Unite.

In momentul in care este raportata o rapire de copii savarsita in scop criminal, FBI trimite imediat la fata locului o grupa operativa specializata, o asa numita ECHIPA CARD. De  fapt CARD este acronimul in engleza pentru Child Abduction Rapid Deployment, ceea ce s-ar putea traduce cu „echipa de interventie rapida in cazuri de rapiri de copii”. Echipele CARD au fost constituite exact pentru a raspunde in cel mai scurt timp in cazul unor rapiri de copii, stiut fiind faptul ca primele ore sunt cruciale pentru succesul recuperarii copiilor rapiti. Ele sunt constituite din profesionisti si tehnicieni, specialisti in stiintele comportamentului uman, cu experienta dovedita in cazurile de rapiri de copii sau disparitii suspecte. Echipele CARD se ocupa si de antrenarea si instruirea unor specialisti la nivel local care in situatii deosebit se reunesc impreuna cu echipele CARD de la nivel central, in asa numite grupari J-CARD („J „ vine de la „Joint” – adica forte reunite).

In afara de imperativul asigurarii unei interventii cat mai rapide, crearea echipelor CARD a pornit de la constatarea ca la nivel local, numarul unor astfel de evenimente tragice este relativ mic, deci ofiterii de politie din structurile teritoriale, nu au cum sa acumuleze experienta si expertiza necesara pentru investigarea si solutionarea unor astfel de cazuri complexe. Pe de alta parte tinand cont de intinderea teritoriala a Statelor Unite, echipele CARD practic lucreaza tot timpul, respectiv au un volum de munca suficient pentru a permite o specializare si o acumulare de experienta, dar si de noi capabilitati in acest domeniu infractional specific.

De asemenea, Echipele FBI-CARD pot actiona si in strainatate pe teritoriul altor state, la cerere.

Cum am aratat mai sus strategia FBI in legatura cu rezolvarea cazurilor de rapiri si disparitii de copii nu se rezuma doar la infiintara si  mentinerea echipelor CARD. FBI pune foarte mult accent pe colaborarea cu societatea civila si parintii.

Cooperarea FBI cu ONG-urile

Pe langa interventia rapida si hotarata a structurilor politienesti un alt element important in succesul operatiunilor de recuperare a copiilor disparuti si rapiti, este contributia si participare intr-un numar cat mai mare a publicului larg. Aici intervine rolul organizatiilor neguvernamentale dedicate apararii si protectiei copilului.

In primul rand, aceste organizatii,  primesc si disemineaza in masa, prin toate mijloacele de comunicatii, informatii despre copii disparuti sau rapiti, imediat dupa ce a fost semnalata disparitia. Astfel, mesajele despre disparita copiilor ajung in timpul cel mai scurt, la un numar cat mai mare de oameni, care astfel pot contribui la gasirea si recuperarea copilului.

De asemenea, ONG-urile in cauza tin evidenta si legatura cu voluntari specializati in actiuni de recuperarea copiilor rapiti sau disparuti si care vor sa se implice in cazurile active. Totodata ele ajuta parintii in suferinta, punandu-i in contact cu psihologi specializati.

Cele mai importante astfel de organizatii la nivel federal in Statele Unite sunt NCMEC -Centrul National pentru Copii disparuti si Copiii Exploatati (http://www.missingkids.org/home) si           AMBER Alert (https://www.amberadvocate.org/about/).

Foarte important este sistemul de difuzare a informatiilor despre copii disparuti pus la punct si gestionat de AMBER Alert, care in mod automat comunica cu operatori de comunicatii, radio si TV precum si cu retelele de socializare, transmitand disparitiile de copii imediat dupa ce sunt anuntate. Anunturile despre copii disparuti se difuzeaza de asemenea, pe panourile de publicitate electronice din toata tara.

Mai trebuie spus ca NCMEC  primeste finantari de bugetul public al Statelor Unite, in timp ce AMBER se bazeaza pe contributii private, dar cele doua organizatii coopereaza intre ele.

FBI si Parintii

De asemenea pe website-urile   NCMEC si Amber Alert se gasesc foarte multe sfaturi utile pentru parinti atat in ceea ce priveste prevenirea rapirilor si disparitiilor sau a altor faradelegi impotriva copiilor, cat si mai ales despre ce trebuie sa faca acestia in cazul in care totusi le-a fost rapit copilul.

Si Webite-ul FBI are si o pagina dedicata special pentru protectia copilului (https://www.fbi.gov/scams-and-safety/protecting-your-kids) in care sunt prezentate informatii utile in legatura cu toate infractiunile si riscurile la care sunt expusi copii inclusiv sfaturi si recomandari.

Foarte important, FBI  a dezvoltat o aplicatie de telefon pentru parinti, FBI ID CHILD, care sa-i ajute pe acestia sa ia cele mai potrivite masuri pentru a preveni disparitia copilului lor, dar care in acelasi timp sa se constituie intr-un ghid la purtator pentru parinti, parinti care trebuie sa reactioneze foarte rapid, cu stapanire de sine si cu determinare, in situatia nefericita cand copilul le este rapit.

Astfel, aplicatia stocheaza poze actualizate periodic si descrieri amanuntite ale copiilor, inclusiv ale unor semne distinctive.

Totodata, aceasta aplicatie permite apelarea instantanee a numarului de urgenta si a               Centrului National pentru Copii Disparuti si Exploatati (NCMEC) care impreuna cu Amber Alert difuzeaza in masa alerta de disparitie copil. Mai mult, aplicatia FBI cuprinde doua check list-uri cu tot ce trebuie sa faca parintii in primele 24 de ore si urmatoareale 24 de ore dupa disparitie (n.n. primele 48 de ore). Printre cele mai importante aspecte listate este cooperarea cu autoritatile, care trebuie sa-l sprijine pe parinte in organizarea cautarilor si in anuntarea publica a disparitiei. De asemenea, parintii trebuie sa intocmeasca rapid  sa furnizeze autoritatilor liste cu toate cunostintele, contactele si relatiile copilului. Mai departe, FBI recomanda parintilor sa se gandeasca la o recompensa pentru gasirea copilului lor, sa stabileasca noi linii de comunicatii acasa (noi numere de telefon si adrese de e-mail), pentru primirea si gestionarea informatiilor despre copilul disparut si chiar sa infiinteze un webiste dedicat.

Nu in ultimul rand, FBI le recomanda parintilor care trec printr-o astfel de drama sa nu uite sa se hraneasca si sa se odihneasca in aceasta perioada, in care pe langa eforturile uriase sustinute, stresul resimtit este enorm si poate sa duca la epuizare, exact in momentul cand parintii, cu atat mai mult chiar trebuie sa fie in deplinatatea fortelor lor.

Cum e in Europa?

In mare masura, tarile Uniunii Europene au propria lor strategie de combatere a infractiunilor privind copiii, inclusiv rapirile. Si, din cate se pare, cooperarea intre statele membre se face cumva punctual in functie de situatie, fara sa existe o politica armonizata in acest sens.

Totusi se poate distinge la nivelul Uniunii o preocupare in vederea coordonarii eforturilor si actiunilor in privinta cazurilor de copii disparuti, care in perspectiva, ar putea sa conduca la o strategie comuna si la armonizarea legilor in acest domeniu. Procesul de armonizare este cu atat mai mult necesar, cu cat, asa cum se stie, circulatia transfrontaliera in interiorul Uniunii este libera, in ceea mai mare masura si asta din nefericire, evident creaza conditii favorabile pentru infractorii care rapesc si traficheaza copii.

Nici la nivelul organizatiilor non-guvernamentale la nivel UE lucrurile nu sunt la nivelul celor din Statele Unite.

Amber Alert are o extensie si in Europa care se cheama Amber Alert Europe (https://www.amberalert.eu/join-the-search/si care ar trebui sa indeplineasca aceleasi functiuni in efortul de salvare a copiilor rapiti ca si in America. Adica ar trebui sa primeasca si sa disemineze prin toate canalele de de comunicatie posibile, informatii despre copii disparuti sau rapiti, sa faciliteze relationarea parintilor cu organele de politie sau alte organe de investigare a situatiilor de disparitii de copii sa faciliteze participarea voluntarilor in activitatile de cautare a copiilor. Dar Amber Alert EU lasa TOATE aceste functiuni la latitudinea organizatiilor partenere din statele membre, care de fapt au propriile lor politici si abordari si mai ales, se pare ca nu prea comunica intre ele.

Pe de alta parte, Uniunea Europeana finanteaza in proportie de 65% activitatea organizatiei                           Missing Children Europe (MCE). In principiu, organizatia si-a prous sa faciliteze crearea de solutii transfrontaliere, campanii de constientizare, canale de cooperare si legislatie specifica, capabile sa contribuie la reducerea disparitiilor si rapirilor de copii.

Unul dintre proiectele cu care se mandreste organizatia (MCE) este telefonul de urgenta 116000 la care in principiu parintii pot suna si primi asistenta oriunde pe teritoriul UE, pentru a semnala disparitii de copii si unde pot primi asistenta in limba nationala. Conform informatiilor de pe website-ul organizatiei(http://missingchildreneurope.eu/), proiectul numarului de telefon dedicat semnalarii disparitiilor de copii 116000 ar fi implementat in majoritatea tarilor membre UE.

Nu sunt informatii ca cele doua organizatii constituite la nivel UE ar coopera intre ele.

Cum e in Romania?

In legislatia romaneasca rapirea nu este o infractiune distincta iar o fapta de rapire poate sa fie incadrata diferit. De exemplu in functie de circumstante o rapire poate fi asimilata cu o privare de libertate sau cu traficul de persoane, ambele infractiuni, prevazute de codul penal

Din perspectiva preocuparii organelor competente, lucrurile sunt impartite in functie de competente atat la nivel de politie cat si la nivel de parchet.

Cert este ca in acest moment (august 2019) nu exista o unitate dedicata exclusiv pe problematica infractiunilor contra copiilor, asa cum exista in America, nici la politie nici la parchet.

De asemenea, in ceea ce priveste implicarea si cooperarea cu organizatiile neguvernamentale care se ocupa cu protectia copiilor lucrurile nu sunt foarte clare dar oricum nu am indentificat niciun canal de cooperare intre politie, parchet si organizatii civile pentru protectia copilului in Romania. Mai mult ca sigur ca nu exista!

Nici despre cooperarea ONG-urilor din Romania cu cele doua organizatii dedicate copiilor rapiti si disparuti, identificate la nivelul UE nu sunt vesti prea bune.

Romania este reprezentata in acest moment,  (in august 2019), atat in Amber Alert Europe cat si in Missing Children Europe, de catre organizatia „Salvati Copiii”.  Pe de alta parte studiind website-ul acestui ONG (care este un off-spin al organizatiei Save the Children, din Marea Britanie) se poate constata ca in afara de declaratii solemne de bune intentii si niste sfaturi care intr-adevar par folositoare pentru prevenirea disparitiilor, dar si pentru gestionarea situatiilor de rapire, nu exista nici o procedura sau forma prin care prin intermediul acestei organizatii sa se anunte disparitii de copii si nici pentru diseminarea in masa a informatiilor despre disparitii de copii, asa cum ar trebui sa prezinte un partener AMBER. De altfel daca cineva incearca sa gaseasca pe website-ul AMBER ALERT EUROPE informatii despre copii disparuti in Romania, cautarea este redirectionata pe pagina de persoane disparute a IGPR si nu pe website-ul „Salvati Copiii” asa cum ar fi normal sa fie, dat fiind statul sau de organizatie membra a AMBER.

De asemenea telefonul 116000 poate fi apelat si in Romania, dar nu este folosit pentru disparitii de copii asa cum spune Missing Children Europe. In Romania acest telefon poarta denumirea, de „telefonul copilului” la care nu prea e clar de ce trebuie sa sune cineva. Deci nici o legatura cu Missing Children Europe. Oricum, operatorii de la „telefonul de urgenta” 116000, au program pana la ora 22. Probabil ca se presupune ca dupa ora 22, copii dorm…

Deci daca in America alertele de copii disparuti ajung in „secunda doi” inclusiv pe bilboard-urile din supermarket-uri, in Romania cam la asta se rezuma diseminarea in masa a informatiilor despre copii disparuti in Romania…la o pagina obscura pe website-ul politiei. Practic, poate cel mai important element in ecuatia gasirii unui copil disparut, adica diseminarea rapida a alertelor si informatiilor, este tratat cu o ignoranta, as zice criminala…

Totusi se pare ca se misca ceva…

Sub presiunea opiniei publice oripilata de ultimele tragedii petrecute in Romania in iulie 2019, Politia Romana a lansat o initiativa legislativa prin care in esenta doreste sa infiinteze o unitate specializata in acest domeniu, ceea ce e bine. Pe de alta parte, proiectul de lege acorda se concentreaza pe crearea premiselor unei actiuni mai eficiente a politiei in astfel de cazuri (desi sunt exprimate rezerve vis-a-vis de respectarea unor drepturi si libertati) in timp ce in continuare acorda o importanta minora cooperarii cu alte organe si mai ales cooperarii cu cu societatea civila. Astfel se confirma de fapt, ca nu exista o viziune clara si informata in spatele acestei initiative legislative(asa cum nu exista nici buget si nici personal petru preconizata unitate specializata) si de asemenea se confirma ca cel putin deocamdata, aceasta initiativa a politiei pare sa fie mai mult o actiune de PR heirupist, decat o expresia unei vointe reale de face ceva util pentru prevenirea rapirii si disparitiei de copii. Edificator pentru atitudinea opaca si limitata a Politiei in acesta problema este si urmatorul episod real.  In asa zisa „consultare publica” (de fapt o formalitate fara semnificatie si real impact) organizata de MAI pentru acest proiect, la inceputul lui august 2019, la intrebarea, de ce Politia Romana doreste sa infiinteze o linie de urgenta suplimentara pentru semnalarea disparitiilor de copii, in loc sa foloseasca numarul european 116000, reprezentantul politiei raspunde ca la acest numar de telefon se acorda si asistenta parintilor, activitate pentru care politia Romana nu este competenta…Adevarul e ca nici nu ne asteptam ca politia romana sa fie FBI…

La Bulgari s-a putut mai mult…

Spre deosebire, in Bulgaria care si ea este parte a sistemului Amber Alert Europe si unde sistemul este cu adevarat functional, odata primita alerta de disparitie copil, politia bulgara poate distribui automat fotografii si informatii despre copii disparuti, la toti utilizatorii de Facebook care se afla pe o raza de 200 km fata de locul unde a fost semnalat copilul ultima oara. Astfel se inmultesc exponential numarul celor care afla despre disparitie si astfel pot ajuta direct sau cu informatii la gasirea copilului. Deci sansele pentru copii bulgari sa fie gasiti in acele prime 48 de ore critice, cresc si ele. Deci facand haz de necaz, in cazul in care Doamne fereste ne pierdem copii e de preferat sa ne aflam in Bulgaria decat in Romania.

In Concluzie,

pericolul rapirilor si disparitiilor suspecte de copii este unul real in Romania, la fel cum este peste tot in lume. Chiar daca nu sunt foarte frecvente astfel de situatii, oricand un copil poate sa cada victima unei retele de trafic de fiinte sau a unor psihopati.

In acelasi timp, judecand prin prisma unor esecuri rasunatoare consemnate in ultimii ani, si in pofida unor bune intentii de ultima ora, institutiile statului roman par a nu dispune inca de competentele, experienta si expertiza necesara pentru gestionarea cu succes a unor astfel de cazuri. Mai mult decat atat, la nivelul statului, pare sa nu existe nici o strategie despre cum s-ar putea imbunatati in ansamblu capacitatea de raspuns in comun, atat a structurilor publice competente dar si a societatii in general in cazurile de disparitii si rapiri de copii.

Si mai nelinistitor este, ca si in ceea ce priveste implicarea societatii civile in situatii de copii rapiti si disparuti, unde aveam asteptari mai mari, de fapt, si aici suntem pe taramul faimoaselor „forme fara fond” care caracterizeaza atat de bine societatea romaneasca.

De exemplu, din informatiile public accesibile, se pare ca organizatia Salvati Copiii, care este parte, cel putin cu numele, din infrastructura europeana a organizatiilor de profil,  si-a asumat un rol in mecanismul de gestionare a disparitiilor de copii in Romania, pe care pare ca fie nu-l intelege in totalitate, fie nu este capabila sa-l joace.

Ce este cel putin la fel de nelinistitor este ca, nici la nivelul parintilor din Romania, cel putin deocamdata, nu exista acel spirit de initiativa si cooperare care ar putea sa genereze energiile capabile sa determine agentiile guvernamentale dar si ONG-urile din domeniul prevenirilor infractiunilor impotriva copiilor, ca macar in ceasul al 12 lea ceas, pana nu mai mor si alti copii, sa isi ia in serios rolul si sa faca ce trebuie si cum trebuie!

In primul rand este urgent nevoie de o STRATEGIE NATIONALA de actiune UNITARA SI COERENTA in privinta SALVARII COPIILOR DISPARUTI, RAPITI si EXPLOATATI care sa reuneasca si sa canalizeze in cel mai eficient mod cu putina toate resursele disponibile atat la nivelul statului cat si la nivelul societatii civile.

 De aici trebuie inceputa constructia!

By: Gabriel Badea
Bucharest
August, 2019

SURSE:

[1] Missing Children Europe: Facts and Trends 2017 – e-publication 2017; (http://missingchildreneurope.eu/annual-reports/categoryid/0/documentid/444)

[2] Reuters:  Kidnapped children make headlines, but abduction is rare in U.S. – e-publication 2018;

https://www.reuters.com/article/us-wisconsin-missinggirl-data/kidnapped-children-make-headlines-but-abduction-is-rare-in-u-s-idUSKCN1P52BJ

[3] DIGI 24: ROMÂNIA FURATĂ. Peste 400 de copii au dispărut fără urmă în România într-un an –Digi 24, e-publication, 2018;

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/peste-400-de-copii-au-disparut-fara-urma-anul-acesta-in-romania-1056780

[4] Jane K. Stoever: Most kidnapped children are taken by a parent. That doesn’t mean they’re safe – The Washington Post, e-publication, 2017;

https://www.washingtonpost.com/outlook/most-kidnapped-children-are-taken-by-a-parent-that-doesnt-mean-theyre-safe/2017/07/21/8340cefe-6bc9-11e7-b9e2-2056e768a7e5_story.html?noredirect=on

[5] Chloé Woitier: Quand des parents font croire à l’enlèvement de leur enfant – Le Figaro.fr, e-publication, 2013;

http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2013/09/26/01016-20130926ARTFIG00433-quand-des-parents-font-croire-a-l-enlevement-de-leur-enfant.php

[6] Adam Lusher: What Happened to Madeleine McCann. Five Possible Scenarios… – Independent, e-publication, 2019;

https://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/madeleine-mccann-disappearance-latest-what-happened-scenarios-a8632886.html

[7] Mohamed Mostafa: Mosul ISIS: Mosul sees surge in ransom kidnappings of its rich – Iraqi News, e-publication, 2017;

https://www.iraqinews.com/iraq-war/mosul-sees-surge-ransom-kidnappings-rich-newspaper/

[8] Von Stefan Locke: Mord für eine Lebenslüge – Frankfurter Allgemeine, e-publication, 2016:

https://www.faz.net/aktuell/gesellschaft/kriminalitaet/mordfall-anneli-erschuetternde-details-vor-gericht-14306320.html

[9]  Charlie Matheson: Tigger Kidnappings: A crime within a crime – AXA XL, e-publication, 2018;

https://axaxl.com/fast-fast-forward/articles/tiger-kidnapping

[10] Thomas Harding: Hostage-takers rob bank of £30m in cash – The Telegraph, e-publication, 2004

https://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1479547/Hostage-takers-rob-bank-of-30m-in-cash.html

[11] James Rothwell: How Europe’s biggest child trafficking gang escaped justice – The Telegraph, e-publication, 2019

[12] Jurnalul de Arges: Clanul Paun l-a rapit pe Rafaila din fata bisericii Sf. Ioan din Pitesti – Jurnalul de Arges, e-publication, 2017;

https://jurnaluldearges.ro/clanul-paun-l-a-rapit-pe-rafaila-din-fata-bisericii-sf-ioan-din-pitesti/

[13] Teodora Miron: Minora Rapita si obligata sa se prostitueze – Viata Libera, e-publication, 2018;

https://www.viata-libera.ro/justitie/118419-minora-rapita-si-obligata-sa-se-prostitueze

[14] Hayley Dixon & Josephine McKenna: Woman drugged and kidnapped in Italy revealed as Page 3 model Chloe Ayling – The Telegraph, e-publication, 2017;

https://www.telegraph.co.uk/news/2017/08/06/model-drugged-kidnapped-italy-revealed-page-3-girl-chloe-ayling/

[15] Kathryn Knight: My Sex Traffic Hell – The Sun, e-publication, 2018;

https://www.thesun.co.uk/fabulous/7736457/frida-farrell-raped-harley-street-sex-trafficking-uk/

[16] Massey University: Does grooming by child abusers lead to Stockholm syndrome? – Medical X Press, e-publications, 2017;

https://medicalxpress.com/news/2017-07-grooming-child-abusers-stockholm-syndrome.html

[17] The Economist: Demand for wives in China endangers women who lives on its borders – The Economist, e-publication, 2017.

https://www.economist.com/china/2017/11/04/demand-for-wives-in-china-endangers-women-who-live-on-its-borders

[18] UNICEF: UN statement on bride kidnapping and child marriage – 2018

https://www.unicef.org/kyrgyzstan/press-releases/un-statement-bride-kidnapping-and-child-marriage

[19] Samuel Smith: Christian girl kidnapped, forced into Islamic marriage in Pakistan – The Christian Post, e-publication – 2019.

https://www.christianpost.com/news/christian-girl-kidnapped-forced-into-islamic-marriage-pakistan.html.

[20] Miriam Cerah – Francois: The Truth about Muhammed and Aisha – The Guardian, e-publication, 2012

https://www.theguardian.com/commentisfree/belief/2012/sep/17/muhammad-aisha-truth

[21] Lizie Dearden: Rotherham grooming gangs: National Crime Agency Investigating more than 420 suspects in unprecedented operation. – The Independent, e-pubication, 2018.

https://www.independent.co.uk/news/uk/crime/grooming-gangs-rotherham-suspects-victims-girls-rape-uk-nca-prosecutions-a8609511.html

[22] Jake Burman: Islamic scholar `says Allah allows Muslim men to RAPE non – Muslim women to humiliate them` –  Express, e-publication, 2016;

https://www.express.co.uk/news/world/635942/Islam-Scholar-Saud-Saleh-Cairo-Slavery-Muslim-Women-Pagan-ISIS-Al-Azhar-University-Egypt

[23] Hufda: Wht does Islamic Law Say About Rape – Learn Religions, e-publications, 2018

https://www.learnreligions.com/what-does-islamic-law-say-about-rape-2004208

[24] CBS NEWS: Greek police release photos of Gypsy abduction suspects – CBS, e-publication, 2013.

https://www.cbsnews.com/news/greek-police-release-photos-of-gypsy-abduction-suspects/

[25] Jocelyn TD Kelly, Lindsay Branham & Michele R. Decker: Abducted children an youth in Lord’s Resistance Army in NortheasternDemocratic Republic of Congo (DRC): mechanisms of indoctrination and control – BMC Conflict and Health, e-publication, 2016.

https://conflictandhealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13031-016-0078-5

[26] Adrian Blomfield Dedza & Henry Mhango Blantyre – Malawi albinos kidnapped and sacrificed by witchdoctor gangs on the hunt for election charms – The Telegraph, e publication, 2019;

https://www.telegraph.co.uk/global-health/terror-and-security/malawi-albinos-kidnapped-sacrificed-witchdoctor-gangs-hunt-election/

[27] Kara Mayer Robinson: Sociopath vs Psichopath What’s the Difference? – WebMD, e-publication, 2014

https://www.webmd.com/mental-health/features/sociopath-psychopath-difference#1

[28]  Mary Duenwald: Who Would Abduct a Child? Previous Cases Offer Clues – The New York Times, e-publication, 2002.

https://www.nytimes.com/2002/08/27/science/who-would-abduct-a-child-previous-cases-offer-clues.html

[29] Observator: Pedofilul care a batjocorit doi copii în aceeaşi zi, în Galaţi şi la Brăila, abia fusese eliberat din puşcărie – Observator, e-publication, 2019.

https://observator.tv/eveniment/pedofilul-care-a-violat-doi-copii-galati-braila-pervers-sexual-287411.html

[30] Le Vif: Dutroux, l’affaire qui a ébranlé la Belgique – Le Vif, e-publication, 2010;

https://www.levif.be/actualite/belgique/dutroux-l-affaire-qui-a-ebranle-la-belgique/article-normal-537225.html

[31] S&Swritter: The Curious Case of the Alcasser Girls – Sword And Scale, e-publication, 2016;

http://swordandscale.com/the-curious-case-of-the-alcasser-girls/

[32] Fiona Guy: Psychology Of Baby Abductions: Women Who Steal Children – Crime Traveler, e-publication, 2018;

https://www.crimetraveller.org/2015/07/baby-snatcher-psychology-of-abductions/

[33] Amber Alerts Europe: Statistics AMBER Alert Europe April – June 2019

https://www.amberalert.eu/wp-content/uploads/2019/07/2019_Q2_infographic_AAEU.pdf

[34] BBC NEWS: India WhatsApp ‘child kidnap’ rumours claim two more victims – BBC NEWS, e-publication, 2018.

https://www.bbc.com/news/world-asia-india-44435127

[35] Mihai Niculeascu: Adevarul despre Ambulanta Neagea care rapeste copii – Libertatea, e-publication, 2018;

https://www.libertatea.ro/stiri/adevarul-despre-ambulanta-neagra-care-rapeste-copii-2318488

[36] BBC NEWS: Instagram biggest for child grooming online – NSPCC finds – BBC NEWS, e-publication, 2019.

https://www.bbc.com/news/uk-47410520

[37] Observator: Un pedofil urmărea şi acosta copile în parcul din Năvodari, pretextând că îşi plimbă câinele – Observator, e-publication, 2017

https://observator.tv/social/un-pedofil-se-folosea-de-caine-ca-sa-agate-fetite-in-parc-225779.html

[38] Diana Tourjée: What Drives Young Men to Gang Rape Girls? – Vice, e-publication, 2016.

https://www.vice.com/en_us/article/bmwep8/what-drives-young-men-to-gang-rape-girls

 

 

Recreational Drones – A New toy for Terrorists and Anarchists?!

Reading Time: 5 minutesAuthor: Gabriel Badea (MBA, MSc Security, FSyI)

Although the drone technology looks like a recent scientific break-through, the military development of drone’s history dates back in the years of the First World War when US Army attempted to develop a new class of technologized weapons called the “air torpedoes”. Later on, in 1935 Britain produced a full-size radio controlled aircraft meant to be used for training purposes.

Not much progress was achieved during the World War Two, but during the Cold War era, a new phase of development of aerial drones was launched.

For instance, in the 60’s US Army introduced in the active service the AQM 34 Ryan Firebee drones. In spite of their quite unreliable technology, they flew some 34,000 missions, throughout the Vietnam War, mostly reconnaissance or dropping propaganda leaflets flights.

Nonetheless, the American Firebees played an important role for the Israeli army in the 1973 Yom Kippur War. At that time, they were quite effective in helping Israeli Air Force to lure the fire of their enemies’ SAM rockets away from the Israeli warplanes which resulted in a significant decrease of its battle loses. Impressed by the effectiveness of this new technology after the war ended, Israel invested in developing its own military drones program.

And moreover, there were some Israeli drones engineers too who in the 80’s developed the first versions of the Predator, now the very famous American UAV.

These days, many armies around the world are regarding drones as an indispensable piece of military technology. Called by the name of UAVs (unmanned aerial vehicles) or as RPVs (remote piloted vehicles) the military drones are completing reconnaissance flights or combat missions in conflict areas such as Syria, Iraq, Afghanistan or Yemen, on a daily basis.

Nevertheless, drones are now not only a military device, but also they started to serve civilian purposes, too. Drones are doing surveillance flights for meteorological and environmental projects or are flown in search and rescue operations. Retailers such as Amazon are investing in a drone delivery service, too.

As they are growing in popularity amongst military, public services and business circles, recently, quite inconspicuously, drones entered our day-to-day life, sometimes in the benign appearance of a most wanted Christmas gift.  Indeed drone technology augmented with GPS and other software advancements lately become more affordable and easier to be operated even by school children, thus no wonder they conquered the toys and the recreational market as well.

Although many regards such recreational drones as “just toys” for kids and hobbyists, even our much popular Dji  Phantoms and Parrot Bepop or other of the likes, ending in the wrong hands could easily transform either in some quite dangerous machines or even more, in some treacherous weapons. Quite often we heard about drone accidents and pranks, but there still is an even darker side of toy drones: The makeshift weaponised drones of the terrorists.

Drones are a familiar presence to terrorists and insurgents, especially in the Middle East. Most of the armies they are fighting against are heavily relying on drones. Therefore, when off-the-shelf, low-cost recreational drones become widely accessible to the public, quite naturally terrorists didn’t miss the opportunity to make weapons out of them.

Consequently, in the last few years reports of terrorists using drones are on the rise.

Even more, at the beginning of this year, The Islamic state launched its new unit of the “Unmanned Aircraft of the Mujahedin”. Allegedly ISIS made use extensively of modified commercial drones for bombing the Iraqi and Syrian troops and moreover even for guiding and coordinating suicide attacks. Nevertheless, ISIS commanders quite commonly flew drones in the sky to gather intel over the enemy units.

However, the possibility of perpetrating chemical, biological or radiological drone-borne attacks are most disturbing threats of all. And there are many credible pieces of evidence suggesting that terrorists of ISIS were at least thinking to such new and terrifying escalation.

These days the Islamic State is on demise, but the fight is not over. Now, when there is left not too much land to fight for in Syria or Iraq, the ISIS insurgents will probably look increasingly for new targets inside the countries they regard as enemies.

Many of the foreign ISIS recruits are now returning to their countries of origin, and many are believed entered European countries under the guise of refugees. It is sensible to assume that at least some of them are likely to be skilled in weaponising an inexpensive off the shelf available toy drone and however it looks that some “how to” IS propaganda is already circulating video tutorials on the Internet

Unfortunately, in the western countries, are plenty of soft targets prone to be attacked. Public gatherings and crowds attending cultural or sports events, shopping malls, public transportation were and probably will still be on the on terrorist hit lists. Nonetheless, high visibility targets such as urban landmarks, churches and even headquarters of public authorities are also in their cross-hair because hitting such visible targets, besides generating the much desired by terrorists public emotion and fear, additionally,  it could generate prestige and morale boost to their sympathists.

Moreover, using weaponised drones in attacks against enemy’s high visibility targets is particularly attractive for them, as the video footages recorded during the attack with HD filming capabilities of such devices make a highly valued propaganda material, too.

Recently, both Homeland Department in US and Europol warned of an increased risk of terrorist attacks perpetrated by terror groups and individuals originating from the Middle East. The use of weaponised toy drones was explicitly mentioned by both organizations as a potential new sophisticated alternative to the traditional modus operandi of urban jihadists, who lately relied mostly on knives and car ramming attacks. At the same time, the Islamic State propaganda materials are urging adherents to avenge their defeat by killing “infidels” by all means including civil weaponised drones.

Not only terrorists are transforming recreational drones into weapons and tools for supporting illegal activities. Anti-government protesters started to rely on drones to augment their activism, too. The case of the Japanese environmentalist, who landed a drone carrying radioactive sand collected from the site of the Fukushima nuclear plant was extensively commented by the international media.

Similarly, animal rights activists flew surveillance drones over the research centres in the United States and Great Britain, and a human rights activist group dropped some protest leaflets over a US military facility in Darmstadt Germany. But the most rising eyebrows incident involving drones in Germany happened in 2013 when a small device piloted by an activist of the German Pirates Party landed few meters away of the Chancellor Angela Merkel speaking at an electoral gathering.

Drones enthusiasts could cause trouble, too. Drones visited the White House in Washington DC not only once, and in the UK a drone hobbyist sent his drones over the Buckingham Palace and the House of Parliament in London triggering some high-level security alerts.

In spite of tough legislation lately enacted by governments against flying drones inside populated areas, recreational drones are still hovering and landing in sensitive areas.

Unfortunately, the tough legislation doesn’t help too much as long as enforcing the regulations on people who could easily build or even weaponise drones in their garages is realistically thinking quite a difficult mission with presumably, a low rate of success.

Therefore besides tougher regulatory framework, some active physical measure of protection against drones should be considered, as well.

Sensitive areas such as military facilities, governmental buildings and public gathering premises must be provided with anti-drone technology able to detect and prevent drone intrusions within the safe zones of such premises.

A scenario with a determined criminal or terrorist using a drone strapped with explosive against a crowded public area or even against a governmental building is not to be taken lightly by antiterrorist bodies especially in the United States and EU countries.

 

References:

https://www.wired.com/2015/10/activists-drone-drops-anti-surveillance-leaflets-nsa/

https://www.japantimes.co.jp/news/2016/02/16/national/crime-legal/man-landed-drone-roof-japanese-prime-ministers-office-gets-suspended-sentence/

https://uk.reuters.com/article/uk-britain-drone/briton-fined-for-flying-drones-over-buckingham-palace-football-grounds-idUKKCN0RF1XN20150915

https://www.usatoday.com/story/news/2015/10/09/drone-crash-white-house-ellipse-us-park-police-federal-aviation-administration/73641812/

http://brobible.com/life/article/isis-weapons-terrorism-attack-america-video/

Marea Britanie intre Brexit,Terorism si CyberTerorism …

Reading Time: 6 minutesLuna Mai care indeobste te duce cu gandul la trandifiri infloriti si verdele crud al gazonului englezesc, anul acesta, pentru un numar insemnat de locuitori ai Marii Britanie aceasta luna Mai a devenit sinonima cu spaima durerea, haosul.

Intai s-a intamplat ca pentru mai bine de o zi sistemul public de sanatate (NHS), cu care britanicii se mandresc atat de mult si pentru a carui prezervare au ales sa voteze iesirea din Uniunea Europeana , sa fie aproape complet paralizat de un atac cibernetic de proportii nemaiintalnite. Spitale inchise, operatii amanate, consultatii anulate, tratamente intarziate, multime de bolnavi in primejdie de moarte…haos.

Apoi cand lucrurile pareau ca intra oarecum in normal pentru britanici, ca un traznet a venit si stirea despre masacrul de la Manchester Arena….

Dupa actul de terorism „murdar” de la Londra din Martie, jihadistii lovesc Marea Britanie din nou in acest an, si de data asta tributul de sange a fost mult mai mare, 22 de morti si alte zeci de raniti grav…. Faptul ca multe dintre victime au fost copii si tineri adauga si mai multa durere peste grozavia acestei ultime atrocitati, marca Statul Islamic.

Desi cele doua evenimente grave care au lovit Regatul Unit intr-o o singura luna, aparent pot fi catalogate ca facand parte dintr-un peisaj al insecuritatii cu care cetatenii Europei Occidentale ar trebui sa se fi obisnuit deja ca fiind “noua normalitate”, o constanta naturala a vietii cotidiene in marile metropole Europene, asa cum spunea dl. Sadiq Khan, Primarul Londrei, cu toate acestea, totusi trebuie sa observam niste particularitati si paralelisme intre cele doua acte de teroare si care ar trebui sa genereze multe si inedite teme de gandire si preocupare cel putin in randul profesionistilor in  securitate si antiterorism.

Lectii de Invatat!

In primul rand, trebuie observat ca desi atacurile cibernetice sunt din ce in ce mai acute si produc pagube economice la scara mare, ajungand chiar sa influenteze procese politice (de exemplu, alegerile din Statele Unite si nu numai) care transcend frontiere nationale, fiind socotite, cel putin in anumite cercuri (cybersecurity este noul „buzz-word” in securitate in aceste zile, nu-i asa?) ca amenintarea de securitate numarul unu la scara planetara, totusi impactul mediatic al unui act terorist chiar de proportii mai mici decat cel de la Manchester Arena este inca cu mult mai mare in comparatie cu interesul generat de respectivele acte de cyber-war sau cyber-terorism. Ce sa mai vorbim despre efectul de nesiguranta si temere indus in opinia publica, care este devastator in cazul unui act de terorism clasic in comparatie cu reactiile de o amplitudine semnificativ mai redusa provocate de atacurile cibernetice chiar si la scara foarte mare fiind, precum cel care a afectat NHS-ul britanic alaturi de alte institutii si organizatii private din alte circa 150 de tari ale lumii.

Deci, desi sunt multe opinii care considera ca sfarsitul Statului Islamic este aproape, odata cu recucerirea celor doua mari orase Mosul si Raqa, este mai mult decat cert ca atentatele de inspiratie jihadista nu vor inceta. Ba chiar, este de asteptat ca dislocarea Statului Islamic din centrele sale de rezistenta sa creeze noi si noi aspiranti la titlul de „shahid” (martir) care isi vor dori cu ardoare sa paraseasca aceata lume detonandu-se in mijlocul unor multimi de „necredinciosi”, tocmai pentru a arata ca si fara sa stapaneasca peste orase si vaste teritorii, Califatul Statului Islamic al Iraq-ului si Levantului inca exista, cel putin in sufletul soldatilor sai devotati.

Un alt aspect pe care il au in comun cele doua atacuri si care impune reflectie se refera la punerea lor in opera. Este clar acum, ca in ambele cazuri, intr-un fel sau altul ambele actiuni au speculat vulnerabilitati carora nu li s-a acordat atentia cuvenita  si pe care atacatorii le-au identificat cu promptitudine.

In cazul atacului cibernetic asupra NHS a fost speculata vulnerabilitatea sistemul informatic care in parte rula pe varianta veche de Windows XP pentru care Microsoft sistase asistenta, sau pe alte variante de Windows a caror expunere era cunoscuta, dar pentru care nu a fost facut up-grade-ul de soft indicat si transmis de  Microsoft cu aproximativ 2 luni inainte de atac. In aceste conditii a fost suficienta „infectarea” unui singur computer din retea…

Chiar fara creditam diverse teorii ale conspiratiei, este totusi rezonabil sa se presupuna ca ransomware-ului WannaCry nu a fost lansat chiar la intamplare si este foarte probabil ca aceasta lansare sa fi fost precedata de o faza de “recunoastere” a potentialelor victime vulnerabile, pretabile sa plateasca rascumpararea ceruta si care sunt suficient de vizibile ca sa impacteze opinia publica si sa creasca notorietatea atacatorilor. In acelasi timp insa, faptul ca la nivelul unei tari ca Marea Britanie, vulnerabilitatile infrastructurii informatice ale sistemului public de sanatate s-au bucurat de mai multa „atentie” din partea cyber-teroristilor decat din partea celor care ar fi trebuit sa se ocupe cu securizare retelei informatice, dar mai ales faptul ca dupa atac, nu a putut fi pus in aplicare in timp real un plan de contingenta (in cazul ca ar fi existat unul) pentru asigurarea continuitatii operationale a NHS-ului, aceasta stare de lucruri nu ar trebui sa-i lase deloc indiferenti pe contribuabilii britanici!

Si in cazul atacului terorist de la concertul Arianei Grande a fost vorba tot despre specularea unor vulnerabilitati de securitate, pe fondul unor disfunctionalitati ale “sistemului” institutiilor de forta. In acest sens, se spune ca Salman Abedi, teroristul sinucigas se afla deja in atentia MI5. De asemenea, aparent se stia ca este un islamist radicalizat, se stia ca este instabil emotional si predispus la violenta… Cu toate astea el si posibilii sai complici au reusit sa duca la indeplinire cel mai sangeros atac terorist petrecut in Anglia de la atentatele din 2005 de la metroul londonez, incoace.

Dar lasand la o parte capabilitatea discutabila a serviciilor britanice (care motiveaza ca au peste 3000 de suspecti de terorism in atentie iar monitorizarea unui singur suspect implica munca a cel putin 18 ofiteri sau chiar 30, iar in politie s-au facut restructurari masive incepand cu 2010) in privinta prevenirii, cel putin a acestui caz de terorism, in acelasi timp trebuie observat ca teroristul din Manchester, in esenta a profitat de o vulnerabilitate in conceptul de securizare a evenimentului si locatiei. O vulnerabilitate vizibila cu ochiul liber, care de altfel este inca ignorata in cazul multor altor evenimente care atrag public larg. Astfel, in timp ce admiterea participantilor la manifestari este indeobste riguros controlata si beneficiaza de masuri active de securitate, in schimb, in cele mai multe dintre cazuri defluirea de la aceste evenimente, cand in mod natural se creaza aglomerari de persoane pretabile si expuse la atacuri teroriste (si nu numai), se face de cele mai multe ori in absenta oricaror masuri  de securitate,  oamenii defiland nesupravegheati si neprotejati in grupuri mari catre parcari si mijloace de transport.   Target-area aglomerarilor de persoane neprotejate (easy target) de catre teroristi nu este o noutate. Atentatul de pe aeroportul Zaventem de la Bruxelles din 2015 de asemenea a vizat multimea din zona de check-in unde accesul este necontrolat iar masurile de securitate existente sunt pasive si pot fi relativ usor depasite. De o maniera similara si pe fondul aceleiasi tip de vulnerabilitate s-au petrecut si atentatele de pe aeroporturile din Istambul in 2016 si Domodedevo – Moscova in 2011.

Din pacate se pare ca adaptarea la noile tactici ale teroristilor este foarte greoaie. Daca pe Aeroportul din capitala Belgiei, tinandu-se cont de aceste noi vulnerabilitati relevate de atacul din 2015, a fost reorganizata securitatea in consecinta, in alte locuri lectiile ultimelor atentate nu au fost invatate… Asa cum s-a vazut si la Manchester Arena.

Salman Abedi a intrat nestingherit cu rucsacul plin cu explozibil in foaierul Arenei. S-a pozitionat intr-o zona de trecere obligatorie catre parcarea catre care era usor de presupus ca se vor indrepta un numar mare de spectatori, odata ce spectacolul se va fi terminat. A stat acolo, nebagat in seama de nimeni, amestecandu-se printre parinti care isi asteptau copiii. A asteptat cuminte, sfarsitul concertului, si s-a detonat exact cand multimea care parasea Arena a umplut foaierul…

Revenind insa la temele de meditatie si asocierile care se pot face intre cele doua atacuri care au lovit Marea Britanie in luna Mai 2017, si in acelasi timp luand in considerare nu numai proximitatea in timp a acestora dar mai ales faptul ca WannaCry a scos total sau partial din functiune peste 60 de spitale din Anglia si Scotia, inclusiv si mai ales serviciile de primire si tratare urgente medicale, care sunt cele mai solicitate in cazul unor acte teroriste sau accidente grave, situatia ca atare ar trebui sa se constitue intr-un puternic semnal de alarma pentru specialistii in strategii antiteroriste si interventie in situatii de urgenta din Regatul Unit si nu numai.

Ce s-ar intampla, daca un act terorist de mare amploare (cum a fost cel de la Paris din Noiembrie 2015) ar fi avut loc tocmai in timp ce spitalele si ambulantele ar fi fost incapacitate de un atac cibernetic?

Pornind de la astfel de intrebari,  ar fi deci momentul, daca nu s-a facut pana acum, ca in evaluarile de risc terorist dar si in planificarea raspunsului la situatii de criza, sa se ia in calcul si scenarii teribile dar perfect realiste, in care actiuni de terorism clasic de mare anvergura  ar putea fi executate in coordonare cu atacuri cibernetice care in mod intentionat sa vizeze scoaterea din functiune a infrastructurilor care asigura interventia in situatii de urgenta.

Aceasta amenintare potentiala de atacuri teroriste si cyber-teroriste combinate, trebuie luata cu atat mai mult in serios cu cat in mediul specialistilor in cybersecurity este in general acceptat faptul ca epoca romantica a hacker-ilor imberbi care atacau website-uri guvernamentale si corporatiste din dormitorul casei parintesti a cam trecut, acestia fiind acum inlocuiti de armate de adevarati „soldati” cibernetici, in spatele carora se afla grupari criminale organizate dar si actori statali.

Si mai mult decat atat, sunt voci avizate printre specialisti care sustin cu argumente pertinente ca atacul WannaCry, chiar are la origine un grup de crminalitate cibernetica organizata care este cunoscut sub numele de Lazarus si care chiar ar avea legaturi cu Coreea de Nord.

GaB

P.S. Aparent fara nicio legatura, la cateva zile dupa atentatul din Manchester si nici doua saptamani de la atacul cibernetic WannaCry, Heathrow cel mai mare aeroport din Marea Britanie si unul dintre cele mai mari din lume este inchis pe neasteptate. La fel si Gatwick, un alt aeroport important care serveste capitala Regatului Unit. Sute zboruri anulate in fiecare zi, zeci de mii de pasageri disperati, bagaje pierdute…din nou Haos!!! Autoritatile spun ca sistemul informatic a suferit o defectiune majora…. Asa o fi?!

Cam multe si curioase coincidente in Marea Britanie… chiar in luna care precede alegerile anticipate si care ar urma sa dea guvernului Theresa May ( nota bene: fost ministru de interne in guvernul Cameron) un mandat consolidat in negocierile pentru Brexit…

 

References

http://natoassociation.ca/terrorism-is-the-new-normal/https://www.theguardian.com/society/2017/may/13/jeremy-hunt-ignored-warning-signs-before-cyber-attack-hit-nhshttp://www.nbcnews.com/news/world/why-wannacry-malware-caused-chaos-national-health-service-u-k-n760126http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/wannacry-wanna-detector-accident-and-emergency-patient-appointment-operation-a7734831.html

http://www.independent.co.uk/voices/isis-mosul-iraq-caliphate-islamic-state-a7608981.htmlhttp://www.independent.co.uk/voices/salman-abedi-manchester-attack-reported-family-imam-friends-did-nothing-a7757726.html

 

 

 

 

 

 

Londra 2017 – Lupii Singuratici – Ultimii Soldati ai Statului Islamic

Reading Time: 4 minutes “Daca nu aveti exploziv sau cartuse, alegeti un necredincios American sau Francez sau unul dintre aliatii lor, oricare. Zdrobiti-i capul cu o piatra, macelariti-l cu cutitul, calcati-l cu masina…..”             Al Adnani

Atentatul de ieri de Londra vine fix la un an de zile de la operatiunea terorista de mare anvergura condusa de celula belgiana din Molenbeck a Statului Islamic, soldata cu numeroase victime la aeroportul si la o statie de metrou din Bruxelles si care mai mult decat atat,  a paralizat capitala de facto a Uniunii Europene pentru mai multe zile

Spre deosebire de atacurile bine coordonate si conduse cu luptatori Inghimas si Istishhad (kamikaze) bine garnisiti cu incarcaturi explozive, armament si munitie precum cele de la Paris si Bruxelles, la Londra avem un “lup singuratic” (se pare, un jamaican convertit la Islam) care a atacat cu masina din dotare si un cutit, probabil din „arsenalul” propriei bucatarii. Departe de mine gandul sa minimalizez gravitatea atacului terorist de ieri petrecut in inima uneia dintre cele mai importante capitale europene (daca nu cumva cea mai importanta, cel putin prin prisma efortului si angajamentului in lupta antiterorsta), dar nu se poate sa nu observam ca in ultima perioada atacurile revendicate de Statul Islamic in Occident sunt conduse in principal de “lupi singuratici” fara legaturi directe cu organizatia si ca armamentul si explozibilii sunt inlocuiti de masini si unelte casnice.

Este adevarat ca astfel de atacuri au avut loc si in trecut dar incepand cu anul 2016 a fost vizibila nu numai o crestere a ponderii atacurilor tip “lup singuratic” dar in acelasi timp si o crestere a efectivitatii acestora in conditiile in care se stie ca in general, astfel de actiuni nu beneficiaza de resurse si suport extern si pe cale de consecinta sunt considerate mai putin letale decat cele care au in spate logistica unei organizatii bine structurate asa cum a fost in cazul celulei belgiene a ISIS(Jerusalem Post 2016).

Pana in 2016, singurele exceptii mai recente de la aceasta regula sunt atentatele comise de “Lupi Singuratici” care au avut acces la arme si munitii precum Andres Brevik in Norvegia (77 de victime), Omar Mateen in Orlando Florida (94 de victime).

Apoi a venit oribilul carnagiu de la Nisa din iulie 2016 comis de catre tunisianul  Bouhlel, care a folosit un camion inchiriat pentru a secera fara discriminare pe toti cei care s-au aflat in calea lui pe Promenade des Anglais de ziua nationala a Frantei facand nu mai putin de 85de victime si sute de raniti.

Interesant este si faptul ca tot un tunisian a fost acuzat pentru un atac cu camionul copiat la indigo dupa cel de la Nisa, petrecut la in kristkindlmarkt-ul de la Berlin in ajunul Craciunului si care a ucis 12  persoane si a ranit peste 50.

Arme murdare…

La originea acestei recrudescente a atacurilor cu “arme murdare” asa cum sunt denumite aceste mijloace neconventionale de atac  sunt apelurile lansate in septembrie 2014 de catre de Abu Mohamad al Adnani cel care este considerat ca fiind “purtatorul de cuvant” dar si unul dintre cei mai importanti ideologi ISIS si care in acel an chema credinciosii musulmani din Europa Occidentala si America sa-i loveasca pe “infideli” din tarile in care traiesc cu tot ce au la indemana.

“Daca nu aveti exploziv sau cartuse, alegeti un necredincios American sau Francez sau unul dintre aliatii lor, oricare. Zdrobiti-i capul cu o piatra, macelariti-l cu cutitul, calcati-l cu masina, aruncati-l de pe o inaltime, sugrumati-l, otraviti-l…Daca nu puteti, atunci, ardet-i casa, masina sau magazinul. Sau distrugeti-i recolta…”

Printre primele atentate  in care au fost folosite vehicule ca arme de atac  au fost semnalate, de parca ar fi fost o repetitie pentru nenorocirea ce urma sa se intample la Nisa, chiar in Franta la Nante si la Dijon in Decembrie 2014, si ca la Berlin, tot in preajma Craciunului. Dar cea mai intensa campanie de atentate cu “arme murdare” este semnalata in Israel tara care se confrunta de la sfarsitul anului trecut cu o adevarata campanie terorista bazata pe folosirea in primul rand armelor albe, si care de aceea a fost numita “Stabbing Intifada”. Astfel au fost inregistrate in ultima perioada peste 160 de atacuri cu cutitul executate de elemente din randul populatiei palestiniene asupra civililor si militarilor Israelieni. Nu in ultimul rand trebuie scos in evidenta ca pe langa acestea au mai avut loc Israel si alte alte 46 de atentate teroriste folosind ca si la Londra autovehiculele ca arme de atac.

Pe de alta parte, pe langa atacurile cu masini, si in Europa au avut loc atentate savarsite cu arme albe

De exemplu, la 20 iulie 2016, in Germania , un refugiat afghan radicalizat s-a dezlantuit asupra pasagerilor unui tren. Teroristul de numai 17 ani a reusit folosind un topor si un cutit sa raneasca grav 4 pasageri, turisti japonezi dar si pe o doamna care isi plimba catelul (a lovit-o de doua ori in fata cu toporul) in apropierea statiei de cale ferata unde afganul  a coborat incercand sa scape inainte de a fi ucis de fortele speciale germane.

Nici la Londra nu este primul atac de acest fel. In 2013, doi nigerieni radicalizati de propaganda jihadista, au lovit cu masina un soldat britanic care tocmai iesise din cazarma dupa care au incercat sa-l decapiteze folosind un cutit si un satar de bucatarie.

Este foarte posibil ca si in urmatoarea perioada acest tip de atacuri executate cu “arme murdare” de catre teroristi “lupi singuratici” sa creasca in frecventa in special in tarile occidentale dar nu numai.

Sunt cateva premise care pot indreptati o astfel de prognoza pesimista.

In primul rand asistam la demantelarea portantei teritoriale a Statului Islamic. Sub presiunea unor actiuni militare tot mai bine coordonate intre cele doua structuri de aliante conduse una de Statele Unite si cealalta de Rusia, jihadistii cedeaza tot mai mult teren si probabil ca in acest an vom asista la eliminarea totala a punctelor lor de rezistenta atat in Syria cat si in Iraq. In acest context luptatorii ISIS nu vor mai fi fixati in zonele de rezistenta se vor dispersa in teritoriu, inclusiv in Europe unde foarte posibil vor fi preocupati sa organizeze noi si noi atacuri.

De asemenea pe fondul pierderilor teritoriale si a infrangerilor militare propaganda radicala a Statului Islamic se va inteti scotand si mai mult in fata “martirii” acestor ultime batalii pentru care vor cere razbunare. In contextul cresterii semnificative a numarului de adepti ai islamului odata cu sosirea masiva a refugiatilor sirieni si afghani in Europa, aparitia de noi “lupi singuratici” auto- radicalizati prin expunere la aceasta propaganda devine doar o chestiune de statistica.

Pe de alta parte masurile de control al armamentului si munititiei existente si intensificate in ultimii ani in Europa tocmai pentru a preintampina atacurile teroriste ii vor face pe jihadisti sa-si indrepte tot mai mult atentia catre masini, cutite, topoare… Otrava?!

Despre Maghiari…cu prietenie

Reading Time: 29 minutesDesteapta-te Romane…

Anul acesta, cu ocazia zilei nationale „serviciile” ne-au facut si si-au facut  “un cadou”… o premiera  terifianta si trista in acelasi timp pentru opinia publica romaneasca ….respectiv, demantelarea unui atentat in secuime si arestarea primului terrorist de inspiratie nationalist revizionista maghiara si acesta, un eveniment inedit istoria “post-decembrista” a Romaniei.

La figurat vorbind, stirea chiar a avut efectul unei bombe, impactul mediatic si emotional al acestui “breaking news” fiind amplificat mai ales in contextul in care de o buna perioada de timp opinia publica romaneasca, cuprinsa de un spirit de toleranta “europenist” a devenit a fi quasi insensibila la desele excese revizionist-autonomiste secuiesti de care auzim cu regularitate in ultimii ani.

Asta si poate pentru ca in acest moment nationalismul romanesc nu mai are „voci”, chiar si „Tribunul”,  raposatul Vadim Tudor (Dumnezeu sa-l odihneasca), in ultima perioada a vietii sale, se cam dezinteresase de subiectul nationalismului maghiar si in tot mai rarele sale aparitii publice se ocupa mai degraba de mondenitati decat de „infierarea” iredentistilor. In aceeasi nota, este interesant de observat ca Romania este una dintre putinele tari din Europa in care in acest moment nu mai exista un partid politic sau o miscare politica, cat de cat consistenta si coerenta, care sa aibe la baza ideologia nationalista.

Pe de alta parte, trebuie spus ca nici inflamarile de tip funarist sau „Romania Mare”  nu au avut vreo eficienta deosebita in plan politic la vremea lor, ba mai mult decat atat, conform unor opinii, aceste excese chiar ar fi servit de minune cercurilor extremiste maghiare care au folosit marota nationalismului vadimist si funarist ca sa inoculeze psihoza anti-romaneasca in randurile minoritarilor unguri si secui si in acelasi timp sa creeze imaginea unei Romanii intolerante si antidemocratice in ochii opiniei publice din Occident.

Totusi, indepartarea de nationalismul propriu romanesc dar si placiditatea in fata virulentei nationalismului  maghiar care se percepe atat la nivelul societatii cat si la nivelul responsabililor politici si guvernamentali de la Bucuresti ,  au o oarecare logica si justificare in noul  context geopolitic si economic in care ne gasim dupa aderarea la Uniunea Europeana si NATO. Cu toate astea, o astfel de atitudine relaxata in fata ofensivei revizionismului unguresc poate fi apreciata drept anormala, nefireasca si chiar periculoasa pentru Romania, daca este sa privim acest subiect dintr-o perspectiva istorica, o perspectiva care ne spune ca indiferent de context  politic, revansismul maghiar nu a luat niciodata pauza in cei aproape 100 de ani care au trecut de la Trianon, si ca de asemenea acest revizionism unguresc, in tot acest interval de timp nu de putine ori a cochetat cu violenta si terorismul.

Si daca aveam vreun dubiu in acest sens, iata ca in aceste zile cand Franta si alte tari din Vestul Europei inca mai traiesc sub spectrul si spaima terorismului jihadist, domnul Atilla Istvan Beke din Targul Secuiesc sau KEZDIVASARHELY pare ca ar fi dorit si a si reusit sa ne amiteasca  si sa ne confirme inca odata ca revizionismul maghiar nu doarme si totodata ca spectrul terorismului se poate intinde oricand si asupra Romaniei. Dar mai mult decat atat, gestul domnului in cauza ar trebui sa ne faca sa realizam mai ales faptul ca, la fel ca si in cazul radicalizarii religioase islamice si radicalizarea pe fond nationalist, in mod inexorabill degenereaza mai devreme sau mai tarziu in violenta si terorism.

Dar ce inseamna de fapt „radicalizare”?

Radicalizarea este un concept mult discutat in ultima perioada, in special in contextul in care sunt analizate cauzele recrudescentei actelor de teroare de inspiratie islamista comise de indivizi aparent integrati in societate si care nu sunt formal atasati unor grupari teroriste pana la comiterea actului de teroare, adica teroristii numiti si “Lupi Singuratici”.

Din punct de vedere psiho-social sunt mai multe viziuni asupra conceptului de “radicalizare”.

De exemplu, criminologii din cadrul politiei regale canadiene considera ca, radicalizarea este procesul prin care in mod sistematic si organizat persoane sau grupuri de persoane sunt expuse unui mesaj ideologic sau sistem de credinte si valori care incurajeaza adoptarea unor convingeri si manifestari extremiste.

La nivelul Uniunii Europene este acceptat (Proiectul SAFIRE) ca radicalizarea este acel proces prin care la nivelul unor indivizi si grupuri se dezvolta o stare de spirit care in anumite circumstante sau in fata unor anumite oportunitati determina pe respectivii indivizi sa se angajeze in actiuni de violenta extrema si terorism.

In acest sens, „extremismul” este definit de dictionarul „MacMillan” ca fiind aplicabil acelor ideologii care se opun valorilor si principiilor de baza ale societatii. Astfel in contextul societatilor democratice pot fi denumite ca fiind extremiste ideologiile care sustin suprematia in societate pe criterii rasiale sau religioase si/sau care se opun valorilor esentiale ale democratiei. Pot fi clasificate drept extremiste metodele prin care actori politici incearca sa-si atinga obiectivele, respectiv acele metode prin care sunt desconsiderate viata, libertatea sau drepturile fundamentale ale cetatenilor. In ceea ce priveste rolul ideologiei in procesul de radicalizare, intr-un raport al Comisiei Europene se arata ca aceasta este un element esential care catalizeaza emotii si sentimente, creaza identitati colective dar in acelasi timp actioneaza la nivel psihologic ca un dezinhibitor moral in justificarea celor mai extreme acte de violenta si terorism.  Ca exemple de ideologii care pot sta la baza formarii unor identitati colective in care violenta este prevalenta se  mentioneaza, fascismul, comunismul, nationalismul, fundamentalismul religios.

Acelasi raport arata ca un alt element important al procesului de radicalizare este propaganda. Astfel prin mijloace propagandistice este oferita argumentatia doctrinara care sa serveasca la sustinerea si legitimarea unor pozitii extremiste. Extremistii folosesc mijloace propagandistice pentru a disemina revendicari si opinii violente catre o cat mai larga audienta.

Ca si concluzie, desi exista o diversitate de opinii, toate acestea converg catre ideea ca radicalizarea este un precursor important in actul terorist mai ales cand la baza sa stau ideologii extremiste de facatura religioasa, nationalista sau politice. Deci se poate spune fara teama de a gresi ca ce se intampla in aceste zile in secuime este o descriere de manual a procesului de radicalizare pe baza unei ideologii nationaliste care in mod natural poate sa degenereze in violenta si terorism. Si aceasta situatie se intampla in Romania de ani buni…

Intr-adevar in relatiile dintre comunitatile romana si maghiara din Romania dar si in relatiile dintre Romania si Ungaria, radicalizarea pe fond nationalist nu este o noutate. Ba  cum spuneam mai sus, chiar trecutul ar fi trebuit sa fie o lectie pentru romani care sa le aduca aminte permanent despre „potentialul exploziv” al revizionismului maghiar,  pentru ca este o realitate faptul ca istoria convietuirii dintre cele 2 natiuni  este patata cu mult sange si mai ales, ar supune unii, cu mult sange romanesc… 

Dar…de ce trag clopotele, Mitica?

In orice caz si char in pofida istoriei zbuciumate, ne place sau nu ne place, le place sau nu le place, trebuie sa traim impreuna pentru ca si noi si ei, maghiari si romani, daca nu am reusit sa ne anihilam reciproc pana acum, suntem nevoiti sa ne asumam destinul care ne-a pus sau ne-a „condamnat”  sa vietuim in acelasi spatiu geografic. Mai mult decat atat, in aceste vremuri, acomodarea la princiipiile unei convietuiri pasnice ar trebui sa fie un imperativ in primul rand pentru maghiari pentru ca asa cum observa si istoricul   Lucian Boia, Ungaria “a pierdut trenul” pentru revizuirea tratatelor de pace de la Versailles si Paris, asa cum viseaza revizionistii din tara vecina si in contextul actual, realist vorbind, Ungaria nu mai poate reprezenta o amenintare serioasa pentru integritatea teritoriala a Romaniei, cel putin deocamdata.

In comparatie cu Romania, Ungaria contemporana este o tara mica pe care o traversezi cu masina pe lungime, in aproximativ 3 ore, o tara cu sub 10 milioane de locuitori si cu un spor demografic negativ, o tara fara prea mari resurse naturale care inca nu a iesit pe deplin din ultima recesiune, vastele proiecte imobiliare care inca zac abandonate la perifieriile Budapestei ar putea fi o dovada elocventa in acest sens.

Pe de alta parte Ungaria, un stat minor, cum spuneam, aparut abea dupa Primul Razboi Mondial si care se revendica de la Regatului Ungar desfiintat in secolul al XVI lea de Soliman Magnificul si transformat in provincie a Imperiului Otoman (Pasalacul de Buda) si mai apoi incepand cu sfarsitul secolului XVII fiind incorporata Imperiului Habsburgic , pe tot parcursul secolului 20 a schimbat permanent tabere si aliante in cautarea unor protectori mai mari care sa cautioneze pretentiile si fumurile sale de mica-mare putere regionala. Chiar de la inceputuri, in 1919 de exemplu, prim-ministrul nou infiintatului stat maghiar incearca sa santejeze marile puteri cu amenintarea bolsevica in incercarea disperata de a respinge decizia plebiscitara de la Alba Iulia. Karoly sustinea ca fara o Ungarie Mare, Europa va fi bolsevizata. Aliatii nu s-au lasat impresionati si in replica Karoly , pur si simplu preda puterea bolsevicilor lui Bela Kuhn,  aliatul lui Lenin. Acesta, fara nici o  justificare declanseaza un razboi total impotriva Romaniei, soldat cu multe pierderi omenesti si dupa cum se stie, se incheie cu ocuparea Budapestei de catre Armata Regala Romana.

Si dupa prabusirea Republicii bolsevice a “Sfaturilor”, Ungaria a continuat pe aceasi a cale veleitarismului si oportunismului la rang de politica externa de stat. De pilda desi amiralul Horthy a preluat puterea cu sprijinul aliatilor anglo-francezi, pentru a-si urmari interesele revizionisteel nu ezita mai tarziu sa se dezica de acestia,  sa devina vasalul lui Hitler atunci cand Germania ajunge sa domine Europa. Si intr-adevar, cu sprijinul dictatorului german, Horthy intra in Ardeal calare pe faimosul sau cal alb, imediat dupa Diktatul de la Viena. Cand insa a devenit evident ca insotirea cu Hitler ar putea deveni paguboasa, Horthy spre deosebire de Maresalul Antonescu care si-a dus crucea pana la capat, a vrut sa se arunce iarasi in bratele Aliatilor pe care ii abandonase odinioara sustinand in mod penibil ca Ungaria nu a dorit sa-si agreseze vecinii, rapturile teritoriale de care a beneficiat fiind un fel de cadouri pe care Ungaria nu a putut sa le refuze. Din pacate pentru el, nu a mai apucat sa-si duca planul pana la capat. Nemtii ii pregatisera deja inlocuirea si Ungaria nu a mai putut sa schimbe taberele, visul revizionist spulberandu-se de data asta odata cu iesirea lui Hitler din istorie. Oricum si dupa Al doilea Razboi Mondial,  ungurii chiar si din pozitia de natiune invinsa fidela Germaniei naziste pana in ultima zi de razboi, nu au ezitat sa-si sustina cauza revizionista pe langa aliati, obtinand totusi de la sovietici autonomia administrativa pentru regiunea secuiasca. Regiune apoi desfiintata de Nicolae Ceausescu  fara prea multe menajamente, in 1968 cand acesta se afla in plin elan de reafirmare a suveranitatii nationale si independentei fata de Moscova.   In aceeasi nota de oportuninsm politic, in anii ’90 Ungaria paraseste “lagarul socialist”, sarind in barca aliantei nord-atlantice. Asa cum se vede acum foarte bine, aceasta ultima repozitionare a Ungariei in plan geopolitic, pe langa “setea de libertate” a avut in mod cert si determinari de sorginte nationalista si revizionista.

In ultima perioada se pare ca tara vecina se afla din nou in plin proces de “reorientare”. Ungaria este dependenta de gazul rusesc si mai nou si de banii pompati de Rusia dupa ce maghiarii au rupt relatiile cu FMI. Circa 10 miliarde de dolari a primit in ultimii ani statul ungar de la Vladimir Putin, bani care sunt folositi proiecte comune in domeniul energiei nucleare.  Aceste determinari economice si financiare probabil au un rol important in vizibila alunecare a Ungariei in siajul Moscovei, o linie politica sustinuta cu consecventa si determinare de actuala putere de la Budapesta, o linie politica din care ca de obicei nu lipseste subtextul revizionist evident. Nu in ultimul rand trebuie observat ca aceasta apropiere  “contra naturii” de Moscova are loc in timp ce Ungaria este (inca) un stat NATO, membru al Uniunii Europene. Actualul concubinajul politic al Ungariei cu Rusia poate fi catalogat drept oarecum curios  si din perspectiva istorica, daca este sa ne amintim de modul cum a sfarsit  Revolta Ungara din 1956 sub senilele tancurilor sovietice. Dar cum am vazut, nu ar fi prima oara in istorie cand Ungaria da dovada de „flexibilitate” politica extrema.

Fulminantul politician Viktor Orban, liderul FIDESZ (partidul de guvernamant) actualul prim-ministru al Ungariei si artizanul „rapprochement”-ului cu Rusia lui Vladimir Putin si care a venit la putere in 2010 pe un val de simpatie populara fara precedent, acum in contradictie totala cu traditia filo-europeana si democratica a formatiunii sale poltice, isi exercita actul guvernarii de o maniera care pare sa ii aduca in pragul crizei de nervi pe aliatii occidentali ai Ungariei. Astfel pe langa repozitionarea nefireasca a Ungariei pe langa KREMLIN,  in ultimul timp Orban s-a facut remarcat si prin adoptarea unui discurs radical de factura  extremist nationalista anti-european, antidemocratic atat in plan intern dar la nivel international. Si mai rau decat atat, interferentele pe care FIDESZ le are cu Jobbik, o formatiune de de factura neo-fascista declarata, face ca guvernarea de la Budapesta sa se duca si mai mult spre extrema dreapta, in negurile antisemitismului, rasismului si xenofobiei.

Destul de greu de digerat de catre aliati aceasta redefinire a politicii externe maghiare ca si derapajele antidemocratice ale regimului de la Budapesta, Ungaria fiind o tara, care alta data era „premiantul clasei” noilor state integrate in Uniunea Europeana iar acum a ajungand un fel de „Domnul Goe” al comunitatii europene.

Desigur sunt unii critici „rautaciosi” ai guvernarii de la Budapesta care spun ca aceste exchibitii nationaliste si populiste ale lui Viktor Orban sunt menite sa abata atentia de la lipsa de performanta a guvernului sau in plan economic dar mai ales de la scandalurile de coruptie in care ar fi implicati apropiati politici ai primului ministru si chiar membrii familiei sale. Interesant este ca aceste scandaluri de coruptie sunt in legatura chiar cu gazul rusesc importat si distribuit pe canale controlate de „baieti destepti” din Ungaria ale caror conexiuni ar duce chiar catre „liderul absolut” de la Budapesta.

Oare si exemplul actualelor relatii dintre Rusia si Ungaria l-a avut in mite vicepresedintele american Joe Biden atunci cand a spus ca “sunt unele tari… care se folosesc de coruptie pentru a exercita o influenta nefasta si pentru a submina chiar si suveranitatea si independenta tarilor vecine….In acest fel coruptia a devenit un instrument de politica externa….”

Si daca mai era vreun dubiu despre pararea establishment-ului politic american despre Ungaria lui Viktor Orban, senatorul republican John McCain pune punctul pe “I” atunci cand spune despre Ungaria ca este “o natiune pe punctul de a-si preda suveranitatea in mainile unui dictator neo-fascist care isi petrece noptile in pat cu Vladimir Putin”.

In schimb, fara sa dea prea multa atentie “rau-voitorilor” critici din tara si strainatate si increzator in suportul popular de care inca se bucura si pe care il invoca permanent, Viktor Orban isi consolideaza treptat un stil de conducere autoritarist si discretionar asemanator cu cel al susnumitului Vladimir Putin si al lui Regep Erdogan din Turcia, un stil prin care isi doreste sa-si reduca la tacere toti adversarii politici inclusiv prin abuzarea principiilor democratice ale unui stat de drept.

Cu ajutorul parlamentarilor FIDESZ majoritari in legislativul de la Budapesta a fost initiata modificarea Consitutiei tarii, printre altele  restrangand prerogativele curtii constitutionale de a interveni in procesul de legiferare si de asemenea limitand drastic independenta justitiei. De asemenea, tot prin grija parlamentarilor FIDESZ s-au adoptat si o serie de prevederi legale controversate in legatura cu restrangerea libertatii presei, ingradirea libertatii de expresie, si accesul liber in  spatiului on-line, “noutati” legislative care au provocat inclusiv proteste de strada…

Si pe plan extern ultimele pozitionari de politica externa ale Ungariei au fost de natura sa ridice si mai mult tensiunea liderilor Europeni si Americani. Orban nu s-a sfiit sa dezavueze deschis sanctiunile impotriva Rusiei impuse de Uniunea Europeana dupa anexarea in forta Crimeei si inteventia in Donbas si de asemenea, el respinge solutiile Comisiei Europene la criza refugiatilor.

Autoritarismul, anti-europenismul, coruptia, antisemitismul si “relatiile neprincipiale” cu Putin  fac regimul de la Budapesta sa fie din ce in ce ce mai greu prizabil la Washington si Bruxelles, unde in sfarsit incepe sa se realizeze ca exista un pericol real  sa apara un fel de nou Belarus in mijlocul Europei. Si astfel fata de persistenta Ungariei care in pofida avertizmentelor primite, continua sa-si urmeze cursul politic deviant, in cele din urma au aparut si sanctiunile. Respectiv, unui numar de 6 oficiali maghiari li s-a interzis prezenta pe teritoriul Statelor Unite, o situatie fara precedent pentru un stat membru NATO si UE. In acelasi sens si in contextul dezacordurilor pe tema refugiatilor, la nivelul Uniunii Europene se discuta destul de serios posibilitatea excluderii Ungariei din spatiul Schengen.

La presiunile politice exercitate de europeni dar si in special de Statele Unite (care si-ar dori ca Ungaria sa aplice aceleasi poltici anticoruptie ca si Romania), Viktor Orban raspunde cu vechiului slogan al “neamestecului in treburile interne” atat de familiar noua romanilor de-o anumita varsta. Probabil ca in acest context, The New York Times a ajuns sa-l compare pe liderul de la Budapesta chiar cu dictatorul  Nicolae Ceausescu.

Departe de a se arata impresionat, Orban isi intensifica retorica nationalista si antidemocratica insistand ca scopul sau este sa construiasca in Ungaria un model de stat pe principii contra-liberaliste (iliberal state) considerand Rusia, China si Turcia niste exemple de success demne de urmat in acest sens.

Astfel de afirmatii nu fac decat sa duca la o racire si mai accentuata a relatiilor cu puterile din UE si NATO care este firesc sa-si sporeasca criticile la adresa Budapestei.

Intr-o astfel de conjunctura politica internationala in care Ungaria, din ce in ce mai izolata politic fata de aliatii sai, incepe sa intre intr-un “mind-set” de “cetate asediata” si in care nationalismul si xenofobia devin „armele” de baza prin care regimul Orban  incearca sa reziste persistentei cu care aliatii occidentali ii cer sa sa se conformeze la principiile unui stat de drept, democratic si european si sa abandoneze politica pro-moscovita, nu trebuie sa mai mire pe nimeni ca elementele si gruparile nationalist-extremiste maghiare devin din ce in ce mai radicale, si mai mult decat atat, este deshisa o cale pe care acest radicalism poate ajunge in acel punct critic in care patosul si vehementa pot usor degenera in agresivitate in violenta sau in terorism… mai mult sau mai putin “pe cale naturala”.

Si iarasi istoria…

In acelasi timp trebuie reamintit ca extremismul nationalist maghiar radical nu e o inventie recenta ci este, o „bomba” de mare capacitate incarcata si amorsata cu consecventa si determinare de foarte multa vreme, in fapt o „arma” de politica externa care dintotdeauna a a avut loc in arsenalul  guvernantilor de la Budapesta si care chiar au folosit-o ori de cate ori au avut ocazia si intersul sa o faca, de la reinfiintarea statului maghiar in 1918.

Sa fie si acesta un moment in care liderii de la Budapesta sa considere ca e oportun sa arunce din nou in joc cartea nationalismului si revizionismului pentru a-si atinge obiectivele de politica externa?!

Revizionismul si iredentismul, este un adevarat cult in Ungaria, o religie care fost potentata permanent mai ales dupa Trianon incoace chiar de statul maghiar dar mai ales de cercurile nationaliste ale emigratiei maghiare din Statele Unite, Canada si tarile scandinave, o diaspora foarte bine organizata si motivata si  care a tinut vie flacara revizionista chiar si in perioada comunista, cand aceasta ideologie a fost, cel putin o perioada dezavuata oficial.

Oricum chiar si in conditiile in care Romania si Ungaria erau “tari socialiste fratesti”, revizionismul nu murise complet nici in Republica Populara Ungara. Astfel, in 1985 aparea la Budapesta sub egida Academiei Ungariei si a Ministerului Culturii din Ungaria,  “Erdely Tortenete”, (Istoria Ardealului) o lucrare in 3 volume scrisa dintr-o perspectiva revizionista si chiar vadit anti-romaneasca si care a fost tradusa in engleza, franceza si germana si apoi distribuita in masa cu ocazia Forumului Cultural European gazduit de Budapesta in acel an, fiecarei delegatii nationale participante la acest eveniment international primind cel putin un exemplar. O mare lovitura propagandistica pentru  revizionistii din „tara vecina si prietena”. Protestele de la Bucuresti au fost ingnorate atunci de guvernul tovarasului Janos Kadar.

Apo, la “religia” nationalist revizionista s-au convertit intr-o masura mai mare sau mai mica si noile forte politcie “democratice” care au preluat puterea la Budapesta dupa incheierea epocii “socialismului de goulash”,  asa cum denumeau occidentalii in mod colocvial regimul communist maghiar. A existat o relativa exceptie in timpul guvernarii social-democrate, in perioada anilor 2000 cand mesajul revizionist a fost estompat intrucatva in special in perioada cand la conducerea guvernului se afla  Ferenc Gyurcsany. Insa niciodata, vreun guvern al Ungariei fie el de stanga sau de dreapta, nu s-a delimitat sau dezis in mod explicit de politica lui “Nem, nem, soha!” (Nu, nu, niciodata!) lozinca nationalist revizionistilor maghiari care resping total si definitiv Tratatul de la Trianon.

Si totusi ar fi putut fi altfel?!

Momentul 1989-1990 cand Europa de Centrala si de Est a abandonat comunismul a reprezentat totusi o „fereastra de oportunitate” cand poate relatiile romane-maghiare ar fi putut fi resetate si repornite pe o noua cale, o cale a normalitatii si a bunei convietuiri intr-o Europa unita si democratica.  In acel moment Romania si Ungaria pareau ca se afla in aceeasi parte a baricadei in procesul de iesire de sub dominatia sovietica iar romanii si maghiarii din Romania facand front comun in fata represiunii regimului Ceausescu si in lupta care a urmat pentru instituirea unui regim de inspiratie democrata in tara noastra.

Trebuie amintit ca Ungaria a fost primul stat communist care a spart “Cortina de Fier” deschizandu-si granita cu Austria inca din mai 1989, dar in acelasi timp a jucat alaturi de Polonia un rol cardinal in demantelarea “lagarului communist” din Europa Centrala si de Est un process care incepuse odata cu intrarea Uniunii Sovietice intr-un colaps accelarat, incepand cu mijlocul anilor ‘80 din secolul trecut.

Parasind foarte rapid si pe nesimtite tabara socialista, Budapesta a fost in masura sa aduca o contributie insemnata la subminarea Germaniei Democrate prin facilitarea exodului cetatenilor Est-germani catre Germania Federala prin Austria si astfel contribuind chiar prabusirea regimului lui Honecker de la Berlin (teoretic inca aliat cu Ungaria) si mai apoi la unificarea Germaniei, o atitudine pentru care insusi cancelarul Kohl le-a multumit public maghiarilor.

In acelasi timp insa, Ungaria a pus serios umarul si la rasturnarea regimului Ceausescu in Romania. Actiunile subversive in acest sens au inceput se pare chiar de la inceputul anilor ’80, cercurile maghiare dovedind o mare capacitate „vizionara” in acest sens, . Astfel era cunoscuta in epoca de catre Securitatea romana activitatea unor diplomati maghiari acreditati in Romania care se implicau activ in sprijinirea unor opozanti ai regimului ceausist, si in mod special  a pastorului Tokes Laszlo. Daca la inceput, totusi se incerca pastrarea unor aparente de normalitate, relatiile dintre cele 2 tari (inca aliate) au cunoscut o deterioare rapida in ultima parte anilor ’80, altfel spus, incepand cu 1988, Ungaria a sprijinit deschis, pe fata si la scara mare opozitia fata de regimul Ceausescu. De exemplu, tara vecina de la Vest a incurajat si a facilitat un exod masiv al cetatenilor romani spre Occident, la un momentdat vorbindu-se de circa 20,000 de refugiati romani in Ungaria printre care si personalitati de marca. Un astfel de caz celebru in epoca  a fost cel al Nadiei Comaneci care a traversat si ea in acea perioada frontiera cu Ungaria, stabilindu-se ulterior in Canada. Tot in acele zile, mai multi dizidenti romani au primit adapost, azil la Budapesta unde acestia au fost incurajati sa formeze o serie de organizatii care militau activ din emigratie impotriva regimului comunist de la Bucuresti.

Pe de alta parte, oficiile diplomatice ale Ungariei in Romania se implicau si ele din ce in ce mai activ si direct, adica “la vedere” in actiuni subversive la adresa regimului de la Bucurest. Astfel, la sfarsitul anului 1988, un diplomat al ambasadei Ungariei este surprins de serviciile secrete romanesti in zona Gradinii Icoanei din Bucuresti, distribuind manifeste cu continut ostil la adresa “oranduirii” si “carmaciului” . Practic vorbim de o actiune deschisa de subminare  a regimului politic din Romania intreprinse de catre oficiali ai statului Ungar, o situatie nemaintalnita in mod normal intre 2 state care erau inca erau aliate in cadrul Tratatului de la Varsovia.

Evident, cred ca  este inutila precizarea ca astfel de actiuni subversive au mai mult de-a face cu rutinele si tehnicile serviciilor de informatii si mai putin au legatura cu diplomatia. De altfel ulterior au aparut date conform carora respectivul “diplomat” distribuitor de manifeste ar fi fost ofiter de informatii sub acoperire.

De altfel implicarea AVO (serviciul secret maghiar) in actiunile destabilizatoare la adresa statului roman condus de Ceausescu a fost indelung comentata in presa romaneasca din perioada de inceput a anilor ‘90. De exemplu, despre exodul cetatenilor romani in Ungaria premergator caderii regimului Ceausescu, se spunea ca  ar fi fost o operatiune coordonata de serviciul secret maghiar si ca de fapt, in  taberele de refugiati infiintate  in Ungaria si in care erau gazduiti transfugii din Romania actionau ofiteri de informatii maghiari care ar fi derulat activitati specifice pe linia recrutarii, radicalizarii  si pregatirii unor elemente care ulterior ar fi fost reintroduse in tara  in cadrul unor operatiuni cu finalitate diversionista si destabilizatoare. Aceasta teza ar fi fost si mai mult intarita de faptul ca cel putin o parte dintre ofiteri de informatii maghiari semnalati cu activitati specifice in lagarele de refugiati romani (de exemplu in lagarul de la Bicske, langa Budapesta) ar fi aparut  ulterior sub acoperire de diplomati la Ambasada Ungariei de la Bucuresti,  fiind foarte activi in zilele evenimentelor din Decembrie ’89 dar si in perioada urmatoare.

Ofensiva Ungariei impotriva regimului Ceausescu s-a derulat si in plan propagandistic, astfel de la mijlocul anului 1989 postul de radio Kosuth incepe transmiterea sistematica a unor programe incitatoare pentru populatia maghiara din Romania, in acea epoca posturile de radio fiind considerate un mijloc foarte eficient de radicalizarea maselor…

In acelasi context al implicarii serviciilor secrete maghiare in actiuni de subminare a regimului Ceausescu, trebuie mentionate si demonstratiile care au degenerate in manifestari extremiste care au avut locin fata Ambasadei Romaniei de la Budapesta la care au participat in numar mare cetateni romani refugiati in Ungaria si trecuti prin lagarele de refugiati despre care se spunea ca s-ar afla sub controlul AVO. In legatura cu aceste manifestatii interesant este si faptul ca cel putin unele dintre acestea erau organizate sub egida, atunci proaspat infiintatului partid al domnului Orban –FIDESZ.

Nu in ultimul rand, trebuie amintit ca insasi izbucnirea revoltei populare impotriva regimului Ceausescu a fost asociata cu actiunea serviciilor secrete din Ungaria, vorbindu-se epoca de actiuni diversioniste si provocatoare la adresa soldatilor romani dislocati pe strazile Timisoarei si chiar asupra unor unitati militare, actiuni care erau puse pe seama unor elemente asociate cu structuri militare speciale ale Ungariei infiltrate in Romania. Pana si pastorul Tokes, care de fapt a fost protagonistul declansarii  protestelor de la Timisoara a fost si el in repetate randuri acuzat de presa nationalista romaneasca ca s-ar afla in solda serviciilor maghiare de informatii ca ofiter sub acoperire.

Pe de alta parte trebuie evidentiat faptul ca in revolta de la Timisoara  si mai apoi pe tot parcursul evenimentelor revolutionare, indiferent de mecanismele de amorsare si declansare mai mult sau mai putin oculte ale acesteia, romanii au rezonat cu maghiarii si impreuna au stat umar la umar in fata represiunii si mai apoi in toate actiunile care au dus la prabusirea regimului comunist.

Din pacate acest moment al schimbarilor de regim politic in Romania si Ungaria in care se putea porni o reconciliere istorica nu a fost inteles sau valorificat nici de maghiari nici de romani.

Au fost totusi intentii bune si ceva incercari. In iunie ‘89 a aparut o „Declaratie de la Budapesta” semnata de dizidenti din Romania si personalitati maghiare si care, desi controversata si contestata de nationalistii romani pentru ca prin introducerea in text a conceptului „Transilvania, spatiu de complementaritate…”  s-ar fi dat satisfactie pretentiilor revizioniste, acest document ar fi putut fi totusi servi ca o buna baza de pornire in reconstructia in spirit european a relatiilor maghiaro-romane, o reconciliere istorica pe baza “modelului Franco-German”.

Tot in acest spirit al reconcilierii, la foarte scurt timp, revolutia romana a fost sarbatorita intr-un grandios spectacol bilingv la Budapesta, spectacol sustinut de artisti maghiari si romani, un moment cu valoare de simbol pentru un viitor posibil parcurs comun.

Dar n-a fost sa fie… foarte curand revizionismul si iredentismul au inceput sa se faca simtite tot mai mult in discursul liderilor politici maghiari din Romania si Ungaria. De fapt, filonul nationalist fusese prezent si inainte in mesajele Budapestei, campania propagandista sustinuta de unguri impotriva lui Ceausescu atat in Ungaria cat si in Emigratie avea o puternica conotatie etnica iredentista. Este clar acum, ca in paralel cu actiunile care vizau potentarea opozitiei minoritatii maghiare din Romania fata de regimul Ceausescu a avut loc si o radicalizare pe fond nationalist revizionist a acestei comunitati.  Probabil ca nationalistii maghiari anticomunisti reuniti in Forumul Democrat Maghiar, primul partid “democrat” aparut pe esichierul politic ungar, care erau si semnatari ai sus-amintitei Declaratii de la Budapesta, nu au crezut niciodata in principiile liberalismului democratic european tolerant si inclusivist pe care le afirmau,  astfel dubland mesajul politic democratic catre etnicii maghiari din Romnia cu un subtext nationalist iredentist si revansard, pentru ca revizuirea Trianonului era si este de fapt obiectivul suprem al nationalistilor din tara vecina, schimbarea regimului fiind doar un prim pas pe aceasta cale, in viziunea lor.

Acest radicalism revitalizat la extrem in contextul luptei impotriva regimului Ceausescu ar putea sa  explice si unele dintre violentele si atrocitatile care au avut loc in Judetele Harghita si Covasna in zilele revolutiei si carora le-au cazut victime preponderant etnici romani. Pe langa aceste victime, alti multi membrii ai comunitatii romane traitoare in cele 2 judete fiind nevoite se pare sa se refugieze in alte zone ale tarii sub presiunea nationalista a secuilor din respectivele judete, asa cum rezulta din  faimosul Raport „HARCOV” intocmit in anii ’90 de o comisie parlamentara romaneasca desemnata sa ancheteze evenimentele petrecute in aceasta zona a tarii in perioada revolutiei.

Dar nivelul crescut de radicalizare nationalista si revizionista a minoritatii maghiare devine din ce in ce mai vizibil in primele luni ale anului 1990, in corelatie si pe masura ce Ungaria se apropia de primele alegeri parlamentare multipartite dupa caderea regimului comunist, alegeri la care participau formatiuni politice care isi bazau campania electorala pe mesaje cu puternic continut nationalist, iredentist, revizionist si care evident, se transmutau si in Transilvania.

Faptul ca radicalizarea etnciilor maghiari ajunsese la cote critice in acea perioada a fost dovedit cu prisosinta cu prilejul “Evenimentelor de la Targu Mures” din Martie ’90, moment in care frustrarile dar si manipularile la care au fost expusi etnicii maghiari au actionat ca o capsa detonatoare a unei explozii de manifestari violente carora le-au cazut victime si  maghiari si romani.

Si in epoca dar si mai tarziu s-a speculat despre influente oculte si din nou chiar despre implicarea serviciilor secrete maghiare in pregatirea si declansarea acestor evenimente care ar fi avut scopul sa determine o interventie straina in Romania si mai departe la realizarea unor obiective autonomist separatiste ale minoritatii maghiaro-secuiesti. Teoria implicarii serviciilor speciale maghiare in evenimentele de la Targu Mures ar putea fi sustinuta daca se ia in considerare modul ingenios in care s-a reusit manipularea unor televiziuni straine astfel incat acestea sa relateze incidentele dintr-o perspectiva care ar fi putut justifica o astfel de interventie internationala pentru protectia minoritarilor care pareau a fi opresati de populatia majoritara. De asemenea coniventa factorilor politici de la Budapesta cu acest presupus scenariu interventionist este indubitabila si este demonstrata si de luarea de pozitie a lui Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei care in acele zile denunta public „pogromul” savarsit la Targu Mures impotriva minoritatii maghiare. Greu de spus de ce acest scenariu nu a fost dus pana la capat in conditiile in care statul roman “se aduna” inca din ceata “Revolutiei”…. posibil si resurgenta nationalismului romanesc dar si mobilizarea armatei romane in zona sa fi jucat un rol…

In orice caz, trebuie observat ca scenarii asemanatoare au fost utilizate si chiar duse la indeplinire, cu alte ocazii, pentru justificarea interventiilor occidentale in fosta Yugoslavie si apoi pentru justificara interventiilor Rusiei in Georgia (Abhazia) si Ukraina (Crimeea).

Oricum ar fi, momentul Targu Mures a evidentiat destul de clar daca mai era nevoie ca nici  Ungaria “democratica”  nu putea renunta la balastul nationalist, iredentist si revizionist in relatia cu Romania chiar si in conditiile in care teoretic Ungaria devenise un stat racordat pe deplin la “valorile europene”.

A fost de asemenea clar ca o dorita reconciliere istorica probabil ca nu se va realiza prea curand intre Ungaria si Romania.

Daca totusi ar mai fost vreo speranta despre un posibil parcurs reconciliatorist , aceasta s-a spulberat in momentul cand, Joszef Antal, victorios cu partidul sau Forumul Democratic Maghiar in alegerile din martie ’90 (o coincidenta interesanta cu evenimentele de la Targu Mures), se declara un prim-ministru al celor 15 milioane de maghari traitori in lume, deci inclusiv al celor din Romania, o declaratie care i-a dus in pragul isteriei pe nationalistii romani din epoca.

Pe langa faptul ca sub presiunea nationalista maghiara si apoi romaneasca s-a ratat o sansa unica pentru o eventula „impacare istorica” maghiaro-romana se mai poate trage si alta concluzie si anume ca cel putin in perioada anilor 80-90 radicalizarea nationalist revizionista a etnicilor maghiari din Romania a avut conexiune intrinseca cu evolutiile politice de la Budapesta si a fost dublata de o pozitionare ostila a factorilor politici maghiari fata de Romania manifestata printr-o ofensiva in plan diplomatic, dar si cu o intensificare a activitatii informativ-operative a serviciilor speciale maghiare pe teritoriul Romaniei.

Daca ne uitam si mai adanc in trecut putem observa ca o astfel de ofensiva nationalist-iredentista condusa de Budapesta pe multiple planuri s-a derulat exact in aceeasi teremeni si conditii si in perioada premergatoare Diktatului de la Viena din 1940 si atunci cu destul de mult succes….

Ce trebuie observat este ca si in 1940 si in 1989 pe acest fond s-a ajuns la acte de violenta extrema inclusiv de factura terorista avand la origine elemente extremiste maghiare.

Punct si de la capat?!

Si iata ca odata cu revenirea la putere a partidului lui Viktor Orban in 2010 apar semnele unei noi crize in relatiile dintre Ungaria si Romania si concomitent, ca de obicei incepe si o nou faza de radicalizare a etnicilor maghiari si secui din Romania. Acum, ca element de noutate, apare si prinde aripi  proiectul “Tinutul Secuiesc”  o tema oarecum noua, pentru ca ideea a mai fost vehiculata si in trecut dar acum este prezentata de-o maniera mult mai coerenta si atractiva, menita sa catalizeze energiile nationaliste in special ale tinerei generatii de minoritari maghiari.

Intr-adevar, ca si Joszef Antal in 1990, noul lider de la Budapesta, Viktor Orban a castigat alegerile de doua ori avand o agenda nationalista si oarecum era de asteptat sa dea satisfactie nationalistilor care l-au votat. Pe de alta parte, se pare ca in ultima perioada, cartea nationalista ii vine foarte la indemana lui Orban in contextul in care, asa cum am vazut mai sus Ungaria mai recent merge in plan politic pe o cale a detasarii de pricipiile democratiei si statului de drept si  a confruntarii in plan politic si diplomatic  cu aliatii europeni si americani.

Indiferent de ce a determinat adoptarea la Budapesta a acestei linii nationalist populiste este clar ca ea  reverbereaza puternic si in secuime, potentzand  o efervescenta a  manifestarilor “culturale” de afirmare a identitatii secuiesti, manifestari  care uneori reunesc  mari mase de oameni si care,  practic sunt adevarate „exercitii” de radicalizare ale etnicilor maghiari si secui.

La fel si taberele si festivalurile de tineret care sunt o alta „schema de scucces” si la moda prin care de data aceasta, tanara generatie de secui este radicalizata in spiritul ideologiei nationalist revizionist-separatiste. Propagandisti specializati care vin special din Ungaria  „evanghelizeaza” in spiritul revansard maghiar mase de tineri maghiari si secui. Sunt si formatii de muzica rock unguresti de expresie ultra radicala si nationalist-iredentista care sunt invitate ca sa amplifice si sa accentueze  transa nationalist sovina a acestor tineri, de o maniera care incepe sa semene teribil de mult cu sedintele colective ale celor „2 minute de ura”  din cartea lui George Orwell „1984”.

Si mai ingrijorator este ca pe langa aceasta conditionare psihologica in masa, practicata asupra tineretului maghiar in cadrul acestor manifestari, sub masca unor activitati “sportive si turistice” se pare ca sunt derulate adevarate programe de pregatire paramilitara

Toate aceste manifestari  si tabere de radicalizare nationalista, de regula sunt organizate de niste NGO-uri si organizatii cu radacini in Ungaria si a caror vizibilitate este in continua crestere dupa 2010, adica exact dupa ce FIDESZ s-a instalat la putere in Ungaria. Gruparile in cauza isi asuma o ideologie fatis revansarda si revizionista cu accente xenofobe, antisemite si rasiste de o agresivitate nemaintalnita decat la formatiunilor fasciste ungare din perioada celui de-al doilea razboi mondial. O astfel de organizatie este si cea din care face parte presupusul terorist din Targu Secuiesc , HVIM  adica „Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate”. Pe acelasi palier nationalist-iredentist si in strans colaborare cu aceasta mai sunt Armata Proscrisilor sau Asociatia Armata Szent Laszlo, Sagetile Ungariei, organizatii cunoscute deja pentru actiunile agresive si chiar teroriste.  Sunt numeroase informatii publice care semnaleaza membrii ai acestor grupari angrenati in actiuni rasiste cu caracter dur si de intimidare la adresa populatiei de etnie roma din Ungaria si Romania dar si in manifestatii extremiste in Serbia, Slovacia si Ukraina.

Legatura dintre aceste organizatii si statul Ungar (care chiar le dezavueaza in mod formal) nu este foarte vizibila dar nu poate fi escamotata. Sunt date din care rezulta ca pe filiere oculte cel putin HVIM s-a finantat din bani proveniti din fonduri publice, bani care ar fi venit pe filiera partidului de extrema dreapta Jobik cu care HVIM are stranse legaturi si pentru care face campanie electorala si in Ungaria si in Romania si cu care FIDESZ partidul domnului Orban a impartit guvernarea pana de curand.

Un alt aspect care ar trebui sa ingrijoreze guvernantii de la Bucuresti, este faptul ca mai nou sub pretextul ca este vorba despre evenimente „cultural istorice”, taberele si manifestarile publice de radicalizare anti-romaneasca primesc si finantare de la autoritatile locale din Harghita si Covasna, autoritati care, ironia soartei, se alimenteaza la randul lor de la bugetul de stat al Romaniei. Steagurile secuiesti alaturi de cele ale Ungariei arborate ostentativ pe cladirile primariilor din secuime dau si ele masura angajarii autoritatilor locale aflate sub controlul formatiunilor politice maghiare in operatiunea de radicalizare autonomist-separatista a comunitatii maghiaro-secuiasca.

Concomitent, proiectul separatist Tinutului Secuiesc incepe sa fie promovat in mod activ si pe plan international, astfel in iunie 2011, Bruxelles vechea noastra cunostinta Tokes Laszlo organizeaza o receptie oficiala cu prilejul deschiderii Biroului de Reprezentare a Scaunelor Secuiesti, birou care functioneaza cu suportul direct al statului ungar. O promovare deosebit de agresiva in plan international a ideii autonomiste a Tinutului Secuiesc este facuta si de structurile emigratiei maghiare, foarte active in organizarea de demonstratii pro-autonomiste  in Statele Unite si in multe din capitalele Europei Occidentale. Nu lipsesc nici manifestatiile cu steaguri secuiesti din fata Ambasadelor Romaniei de la Budapesta si din alte capitale occidentale pe modelul exersat in anul 1989.

Tot acest efort propagandistic pe plan international ar putea avea o conotatie periculoasa pentru Romania, pentru ca la fel ca in 1990 se induce opiniei publice internationale in mod fals, ideea ca Romania nu respecta drepturile minoritatilor si ca exista deja o criza si deci orice escaladare a acestei probleme nu poate fi decat din vina statului roman.

Oricum, aceasta campanie desantata de incitare si radicalizare in crescendo pe fond nationalist extremist pare ca ajuns deja intr-un punct critic pentru ca din pacate chiar si inainte de cazul de la Targul Secuiesc au mai fost inregistrate si alte actiuni extreme la originea carora stau probabil persoane exaltate dar care au fost expuse la procesul de radicalizare nationalista. De exemplu, Casa memoriala a lui Avram Iancu din Targu Mures (Marosvasarhely) este tinta unor acte de vandalism culminand chiar cu un atac cu cocktail-uri Molotov care era pe punctul sa se materializeze intr-un incendiu de mari proportii. Acte de vandalism asupra statuilor lui Avram Iancu sunt de asemenea semnalate in mai multe orase din Transilvania in ultimii ani. Intr-adevar, se pare ca personalitatea “Craisorului Muntilor”  are capacitatea de a declansa nevroze obsesive in randul unor concetateni maghiari radicalizati, daca e sa ne gandim la maniera in care un domn de etnie maghiara (care era si functionar al statului roman) si-a imaginat un fel instanta de judecata publica pentru a condamna “la moarte” o papusa de paie pe care a lipise un portret al lui Iancu, o papusa pe care ulterior a si “executat-o” prin spanzurare cu ajutorul unei instalatii improvizate. Evident omul a vrut sa imortalizeze acest “moment istoric” filmandu-se pe tot parcursul aceastei scene de exhibitionism deviant dupa care a postat imaginile pe internet.

Sigur, aceste “excese” la fel ca si tentativa de atentat de la Targu Secuiesc, in general sunt condamnate de politicienii unguri care se delimiteaza de extremisti, dar cu toate acestea nu se poate trece cu vederea caracterul  incitator si provocator al acestor “initiative personale”,  pentru ca e destul de clar ca prin astfel de actiuni extremisitii revizionisti testeaza capacitatea si capacitatile de raspuns ale autoritatilor romane dar si gradul de toleranta si suportabilitate al societatii romanesti.

Oricum este foarte clar ca asistam la un proces de radicalizare continua a etnicilor maghiaro-secui din Romania, un proces  care se desfasoara sistematic sustinut cu mijloace si resurse din Ungaria si pe acest fond de radicalizare la cote inalte a minoritarilor in cauza, faptul ca multiplele actiuni de factura extremista din secuime si din Transilvania nu au degenerat inca in violente mai grave si nu au rezultat inca victime, a fost si este mai mult o chestiune de sansa….

Pana acum autoritatile romane s-au ferit sa intre in jocul provocationist al  revizionistilor separatisti, si in continuare incearca sa joace dupa regulile statului de drept.  De pilda, cetateanul spanzurator de papusi s-a ales cu dosar penal astfel ca a decis ca e mai sigur pentru el sa se mute in Ukraina. Un proces penal il asteapta si pe solistul unei formatii rock mare animator al taberelor autonomistilor pe care ii incita cu imnuri revansiste, anti-romanesti. In aceeasi nota, 4 cetateni maghiari au fost sanctionati cu interzicerea intrarii in Romania pentru 1 an, pentru implicare in actiuni nationaliste si xenophobe. De asemenea, tot pe cale judecatoreasca statul roman incepe sa-i oblige pe primarii din secuime sa coboare drapelele unguresti si secuiesti de pe cladirile publice si procesele continua.

Romania a avut si reactii in plan diplomatic, respectiv Ministerul de Externe in repetate randuri masura convocarii ambasadorului Ungariei pentru explicatii sau pentru a transmite note de protest

In tot cazul, pare destul de clar ca pana acum, ca strategia statului roman in contracarare a activitatilor autonomiste si sovine nu prea descurajeaza si nici nu impresioneaza.  Cazul Beke dar si decizia Ambasadorului Ungariei de a boicota sedinta solemna a Senatului pentru celebrarea zilei nationale a Romaniei vin sa confirme acest lucru.  Mai mult decat atat, ar trebui avut in vedere ca desi ar putea fi tratata ca o coincidenta imprejurarea ca aceste doua incidente au avut loc aproape concomitent, in acelasi timp aceasta „coincidenta” ar putea indica faptul ca nivelul de radicalizare pe linia revizionista tocmai a crescut la o cota superioara si ceea ce e mai grav este ca statul maghiar cautioneaza pe fata acest parcurs belicos. Daca aceasta interpretarea in cheie pesimista se va confirma atunci inseamna ca in urmatoarea perioada manifestarile extremiste ar putea sa creasca in numar si intensitate si atunci  ar trebui sa speram ca autoritatile romane au si un “plan B” pentru o astfel de escaladare.

Partea proasta este ca in acest moment Romania pare sa nu aiba prea multe optiuni in a gestiona criza nationalista maghiaro-secuiasaca, de o maniera care sa duca pe termen scurt la o detensionarea situatiei si la o solutie de convietuire reciproc acceptabila pe termen mediu si lung.

Un drum fara intoarcere?!

Asta se intampla in primul rand pentru ca in acest moment practic, autoritatile de la Bucuresti aproape ca nu maui au nici un fel de legatura directa cu cetatenii sai de etnie maghiaro-secuiasca, comunicarea cu acestia fiind cenzurata fie de UDMR sau Uniunea Civica fie chiar de Budapesta. Si pe plan economic, Ungaria si capitalul unguresc sunt principalii actori in economia celor 2 judete secuiesti din Romania. Mai mult decat atat, din perspectiva sociala si culturala  vorbind, mass-media romaneasca este aproape inexistenta in secuime si nu exista nici o alta forma de legatura cu aceasta zona. Maghiarii si secuii raspund doar la ce li se transmite prin media maghiara si prin organizatiile politice si culturale unguresti sau chiar de catre Viktor Orban direct. O dovada clara in acest sens fiind atitudinea comunitatii maghiare cu prilejul referendumului din 2012 care a aratat fara echivoc falia care exista intre societatea romaneasca si comunitatea etnicilor maghiari care traieste in sanul ei.

Aceasta conexare la Ungaria a maghiarilor din Romania a fost pecetluita si printr-o operatiune de “pasaportizare” initiata la scara mare de guvernul Orban, prin care o parte insemnata a acestora au dobabandit cetatenia statului Ungar. Pasaportizarea  este o operatiune specifica serviciilor secrete (daaa, din nou serviciile secrete…) care vizeaza in final crearea unei aparente de legalitate pentru o eventuala interventie internationala inclusiv de natura militara in apararea proaspetilor cetateni ai statului ungar care ar suferi vexatiuni din partea populatiei majoritare si carora le-ar putea fi incalcate drepturi in tara in care locuiesc respectiv Romania. Deci poate  ar trebui  sa ne pregatim si pentru un “remake” dupa scenariul imbunatatit si actualizat de la Targu Mures?!

Trebuie stiut ca astfel de operatiuni de “pasaportizare” a intreprins si Rusia in Abhazia si mai nou in Crimeea inainte sa-si trimita trupele sau “omuletii verzi” in teritoriile Georgiei si Ukrainei. Deci din aceasta perspectiva poate nu intamplator unele state ca de exemplu Germania, Franta sau Statele Unite, Grecia nu admit dubla cetatenie

Concluzionand, se poate spune ca pana in prezent statul roman nu a reusit sa contracareze ofensiva nationalist revizionista si separatista maghiara care inainteaza neabatuta pas cu pas pe directia unui autonnomii de facto. Ingrijorator este si faptul ca in pofida unor masuri destul de indraznete luate in ultima perioada asa cum s-a intamplat si in cazul Beke, Romania nu pare sa fie pe deplin pregatita sa faca fata unei nedorite escaladari la modul serios a tensiunilor, destul de probabile daca tinem cont de contextul politic intern si international in care se gasesc Romania si Ungaria in acest moment si intreg spatiul geo-politic adiacent.

“Charm Offensive” – un raspuns inca posibil

Totusi poate nu este prea tarziu pentru reversarea acestui trend al separatismului inexorabil, o reversare care este inca perfect posibila daca autoritatile romane si societatea romaneasca vor iesi din atitudinea usor mioritica cu care privesc cum baciul ungurean isi face de cap pe un picior de plai, pe-o gura de rai.

In mod cert arestarea si acuzarea lui Beke pentru pregatirea unor acte cu caracter terrorist indiferent de controverse si critici este un semnal puternic de fermitate pe care statul roman trebuia sa-l dea si a facut bine ca l-a dat. Un semnal care ar putea si ar trebui sa marcheze o schimbare de atitudine a autoritatilor romanesti fata radicalizarea discursului nationalist – autonomist maghiaro-secuiesc.

Pe de alta parte s-ar putea ca fermitatea si exigenta in impunerea legilor romanesti in secuime sa nu fie suficiente ca sa tempereze elanul nationalist  al unor capete infierbantate si intoxicate de trairi anti-romanesti.

Poate ca e momentul cand in sfarsit,  Romania ar trebui sa inceapa sa se gandeasca cum sa-si recastige cetatenii de etnie maghiara pe care este pe punctul sa-i piarda in mod iremediabil.

In prezent, din punctul de vedere al societatii romanesti in sensul larg al cunvantului, maghiarii nu sunt „simtiti” ca o parte integranta si aceasta stare de fapt contribuie mult la succesul pe care “evanghelistii” nationalisti-revizionisti il au in secuime. Chiar daca in Ardeal sunt si interferente de buna vecinatate intre romani si maghiari, fiecare e cu treaba lui cu sarbatorile lui cu grupul lui, cu biserica lui deci…vieti paralele. Mai mult decat atat, mai sunt destui romani in Transilvania care nu vor sa uite nici umilintele nici maghiarizarea fortata, nici Ip si Traznea…  Iar dinspre „Regat”… ungurii aproape ca nu exista sau sunt vazuti cam la fel cum sunt vazuti si extraterestrii de pe Marte… cel mult, sunt priviti doar ca niste tipi…. cam “peizani” care vorbesc o limba ciudata care nu seamana cu nimic, au nume greu de pronuntat si care apar la televizor la niste sarbatori de-ale lor cand se imbraca in niste costume caraghioase de epoca si le place sa merga cu caii prin orase… Asa ar raspunde probabil un client al cluburilor de fitze din Bucuresti daca l-ar intreba cineva ce stie despre concetatenii sai secui si maghiari. In cel mai fericit caz s-ar gasi un vecin de bar care sa-si aduca aminte despre clasicele stereotipuri adica, palinca si frumoasele unguroaice…

Cu foarte putine exceptii, intre cele 2 comunitati „conlocuitoare” adica romanii si maghiaro-secuii nu exista comunicare reala, nu exista proiecte comune, nu exista convietuire si acesta situatie asa cum am spus este inca o premisa care ajuta la propagarea si difuzarea ideologiilor extremiste si mai ales la adancirea faliei diviziunii inter-etnice.

Daca asa cum am vazut, Ungaria s-a preocupat permanent sa-si tina conantionalii din Romania aproape,  trebuie sa admitem ca de la Marea Unire incoace nu a existat nici o preocupare serioasa din partea societatii romanesti in ansamblul ei pentru ai integra pe concetatenii sai de etnie maghiara, nu in sensul de asimilare ci in sensul de buna convietiuire, pentru ai face sa simta ca intr-adevar si ei sunt parte a Romaniei.

Totusi chiar daca s-a pierdut mult timp si s-au ratat oportunitati istorice, inca mai e timp, inca se mai pot gandi si implementa, strategii, politici si programe de incluziune si de integrare in societatea romaneasca a etncilor maghiari si in urma carora si maghiarii de rand si nu doar politicienii UDMR sa ajunga  sa capitalizeze avantaje si beneficii ale apartenentei la statul roman.

Statul roman trebuie deci sa inceapa de indata o campanie de „seductie” a cetatenilor sai maghiar pentru a le aduce spiritele si inimile alaturi de Romania! Se poate, sigur se poate! Faptul ca de exemplu, Harghita si Covasna au ajuns practic cele mai sarace judete ale Romaniei ar putea si ar trebui sa le dea niste idei responsabililor de la Bucuresti in acest sens.

DE-RA-DI-CA-LI-ZA-RE

In orice caz, pe langa programele si politicile publice de reconciliere si integrare care de regula sunt gandite si ar trebui sa dea rezultate pe termen mediu si lung, din perspectiva evenimentului de la   Targu Secuiesc, pe termen scurt  trebuie avute in vedere in primul rand si in paralel, implementarea unor programe de de-radicalizare a etnicilor maghiari si secui cazuti sub inflenta unei ideologii extremiste nocive, programe dezvoltate la intersectia dintre activitatea serviciilor speciale si institutiilor de aparare a ordinii de drept  si actiuni ale societatii civile romanesti, programe care sunt capabile sa dezamorseze atitudinile si pornirile agresive ce pot degenera in violente si chiar acte de teroare.

Este foarte important de amintit in acest context, ca pericolul radicalizarilor de orice factura, religioasa, ideologica si pe fond nationalist-separatist  ocupa un loc important in preocuparile Comisiei Europene si in acest sens la  15 ianuarie 2014, Comisia emite o recomandare  catre statelor membre UE prin care le indica „să își intensifice acțiunea pentru a preveni toate tipurile de extremism care conduc la violență, indiferent de entitatea care le inspiră” si de asemenea, pentru a sustine eforturile de combatere a radicalizarii, Comisia recomanda adoptarea unor Strategii Nationale pentru prevenirea extremismului si terorismului si un program axat pe 10 direcitii de actiune pentru combaterea radicalizarii. Printre acestea sunt enumerate, dezvoltarea unor strategii nationale pentru combaterea extremismului violent, schimbul de informatii si cooperarea cu state partenere, crearea si antrenarea unui corp de specialisiti in derularea unor activitati specifice de-radicalizarii, dezvoltarea unor alternative sociale, cooperarea cu organizatii ale societatii civile samd.

Deci autoritatile romane au tot dreptul moral si legal si chiar ar trebui sa treaca urgent la actiune pe directia de-radicalizarii si prevenirii extremismului mai ales in conditiile in care contracararea actelor de terorism este un imperativ la nivelul Uniunii Europene dar si mai important pentru  ca in actualul context politic international si regional care este caracterizat de o volatilitate nemaiintalnita de la al doilea razboi mondial incoace, Romania NU ar trebui sa-si mai poata permite sa ramana in expectativa in timp ce o parte semnificativa dintre cetatenii sai este preluata sub control, manipulata si radicalizata de forte externe ostile.

Author: Gabriel Badea

Resurse, referinte:

http://topics.blogs.nytimes.com/2008/09/09/russian-passportization/

http://www.nytimes.com/2015/09/26/opinion/hungarys-politics-of-hate.html?_r=0

http://blogs.wsj.com/emergingeurope/2014/10/17/the-us-cancels-visas-for-hungarians-involved-in-corruption/

http://www.reuters.com/article/us-usa-hungary-idUSKCN0I921220141020#Bdj2LBQ4B3IRJhjL.97

https://freedomhouse.org/blog/viktor-orban-and-state-hungarian-democracy

http://www.newstatesman.com/austerity-and-its-discontents/2013/04/hungary-no-longer-democracy

http://budapestsentinel.com/articles/billions-diverted-from-hungary-state-coffers-to-natural-gas-broker/

http://athenainstitute.eu/en/map/olvas/55

http://english.atlatszo.hu/2014/07/28/hungarian-radical-right-wing-youth-movement-enjoys-public-financing/

http://jurnalul.ro/scinteia/special/asalt-asupra-ambasadei-romaniei-din-budapesta-530112.html

http://www.mei.edu/content/deradicalization-programs-and-counterterrorism-perspective-challenges-and-benefits

http://cordis.europa.eu/result/rcn/156517_en.html

De ce din nou Franta?!

Reading Time: 3 minutesLa ora la care scriu Parisul arata ca un oras sub asediu. In mai multe locuri din oras se trage si se desfasoara operatiuni de razboi de o amploare care probabil nu a mai fost vazuta pe strazile pariziene de pe vremea Comunei de la 1870 sau de la eliberarea Parisului in 1944.

Mai multi tragatori si atentatori sinucigasi au lovit simultan in mai multe locuri din capitala Frantei si in primele ore se vorbeste de peste 60 de victime si probabil ca numarul lor va creste dramatic atunci cand se va clarifica situatia de la teatrul Bataclan, unde sunt ostateci in numar mare. Fara sa mai vorbim de numarul ranitilor… Este clar cel mai mare si dramatic act de natura terorista petrecut in istoria recenta a Europei Occidentale.

Este un act de teroare organizat pe modelul celor petrecute la Mumbai si Nairobi, realizat de comandouri teroriste infiltrate in puncte aglomerate care deschid focul asupra civililor si se angajeaza in lupta cu fortele de ordine inclusiv pentru a produce cat mai multe victime.

Atacurile stil Mumbay – denumite asa dupa actiunile teroriste care au avut loc in orasul indian in anul 2008 – sunt operatiuni militare care reclama un nivel avansat de specializare, training si planificare. Au nevoie de o infrastructura logistica si de suport extinsa care sa asigure transportul, infiltrarea elementelor combatante in zona tintelor, furnizarea si depozitarea armamentului si munitiei,  sa asigure comunicatilei inclusiv cifrate intre grupurile combatante si membrii acestora,  sa permita culegerea de informatii pentru pregatirea si derularea operatiunilor, sa creeze si sa intretina puncte de sprijin (safe houses) etc. Din aceasta peespectiva atacurile in stil Mumbay sunt deosebit de efective si au un impact negativ din punct de vedere al numarului de victime, paralizarea unor functiuni sociale importante dar si din punct de vedere moral si emotional.

Pe de alta parte acest esafodaj logistico – organizatoric al actiunilor in stil Mumbay face mai dificila pastrarea in deplina conspirtativitate a actelor pregatitoare si premergatoare acestora si ofera serviciilor secrete antiteroriste multiple oportunitati de depistare, demantelare, contracarare a acestor actiuni inainte ca acestea sa se produca.

Din pacate insa si in pofida masurilor luate de autoritatile franceze, acesta este al doilea atac in stil Mumbay desfasurat cu comandouri la Paris. Primul fiind cel de la redactia Charlie Hebdo unde membrii redactiei au fost likidati tot de o astfel de structura terorista organizata, inarmata si antrenata in sistem militar.

Faptul ca Parisul, Franta a fost lovita de doua ori intr-un an de atacuri sustinute cu comandouri (cel de-al doilea atac fiind de o amploare nemaiintalnita cu multiple puncte de atac si cu un numar imens de victime), din nefericire poate duce la concluzia ca autoritatile franceze, institutiile de forta franceze au probleme serioase in a tine sub control amenintarea terorista islamista care in aceasta tara a ajuns la aceste forme complexe de organizare logistica si actiune cum nu s-a mai intalnit pana acum intr-o tara vest europeana.

De altfel si fara prea multa exagerare se poate spune ca aceste ultime actiuni teroriste din capitala Frantei  sunt de un nivel de gravitate superior in care aproape ca a atins dimensiunea unei insurgentze de factura celor care sunt in desfasurare in orase din Iraq si  Syria.

In aceeasi nota, desfasurarea ulterioare de forte speciale, mobilizarea armatei, inchiderea frontierelor, demonstratia de forta pe care o pune in scena acum (post – factum) statul francez este in mare parte tardiva si inefectiva si mai mult decat atat pare ca tine de un marketing politic oarecum deplasat (a la “Gabi” Oprea) intr-o astfel de situatie dramatica si nu face decat sa sublinieze inadecvarea raspunsului pe care statul francez este capabil sa il dea in acest moment amenintarii islamiste.

Aceasta constatare in legatura cu  (in)capacitatea statului francez de a reactiona si preveni sa se desfasoare pe teritoriul national astfel de actiuni teroriste de mare anvergura cum este si acesta din urma, care e clar ca e un “turning point” in istoria Europei este mai mult decat alarmanta daca avem in vedere cel putin cateva aspecte.

In primul rand, Franta este una din tarile importante din coalitia statelor care lupta in Syria si Iraq iar in conditiile in care isi doreste sa detina un rol si mai vizibil si mai consistent din punct de vedere militar, inclusiv cu trupe in teren  (Syria este un fost dominion francez) este foarte probabil sa fie in continuare pe lista de tinte prioritare a actiunilor teroriste islamiste in Europa.

Mai mult decat atat, asa cum spunea presedintele Obama, Franta este tara unde s-a consacrat principiul “liberte, egalite, fraternite”, o efigie a democratiei moderne, o democratie pe care coalitii conduse de Statele Unite incearca de ani de zile sa o impuna in forta in tarile islamice din Orientul Mijlociu. Deci iata ca din aceasta perspectiva Franta poate fi vazuta si ca o tinta simbolica a extremistilor musulmani.

Un alt aspect de mare ingrijorare insa il reprezinta consistenta comunitate musulmana vietuitoare in Franta, in numar de aproximativ 6 milioane pe de-o parte dar si contigentul din ce in ce mai semnificativ al francezilor cu convingeri de dreapta xenofobe. O combinatie care in acest context dramatic ar putea sa initieze si sa alimenteze cel putin un focar de tulburenta la scara mare in Franta daca nu chiar sa deschida un front de lupta European  a conflictului din Syria si Iraq.

Moartea Fahrkundei sau… Ghici cine vine la cina?

Reading Time: 11 minutesValurile de refugiati musulmani care asediaza Europa in aceste zile starnesc mari controverse si discutii in cercurile politice, in mass media dar si la nivelul  cetateanului de rand. Este si normal sa fie asa, Europa nu s-a mai confruntat niciodata, din epoca navalirilor barbare cu astfel de miscari masive de populatii. Iar in fata acestui potop, toate mecanismele de aparare si coeziune ale Uniunii Europene au colapsat aducandu-ne poate in memorie caderea si ultimele zile ale Imperiului Roman sau ale Imperiului Bizantin care s-au prabusit sub presiunea invadatorilor de la Rasarit.

In general  opiniile si reactiile europenilor fata de aceasta ciudata calamitate variaza de la intelegere, compasiune si deschidere pana la respingere si reprimare, asa ca problema refugiatilor din Orientul Mijlociu si Africa pare ca a impartit Europa in doua tabere.

Cei care nu-i vor ca vecini pe migrantii musulmani si sunt sustinatori declarati ai gardurilor la frontiera si a masurilor de forta, de regula invoca in special pericolul terorist care cred ei ca va creste prin afluxul de extremisti jihadisti  amestecati printre refugiatii ce vin fara incetare de la Est si Sud. Probabil ca acestora le sunt inca proaspete in memorie, socantele acte de teroare de la Charlie Hebdo, de la Lyon, sau Copenhaga, opera unor teroristi „lupi singuratici” toti provenind din randul comunitatilor islamice stabilite de-a lungul timpului in Europa de Vest.

Pe de alta parte, simpatizantii refugiatilor, ii vad déjà pe refugiatii orientali ca pe niste europeni  in devenire care odata iesiti de sub spectrul iataganului Statului Islamic sau de sub jugul dictatorului Bashar al Assad ori de sub opresiunea si teroarea Talibanilor din Afghanistan vor imbratisa imediat valorile umaniste europene, grabindu-se sa-si gaseasca slujbe onorabile si sa devina contribuabili de nadejde ai statului de adoptie, unde vor locui de-acum incolo ca niste cetateni model. Astfel cred ei se vor reversa si trendurile demografice negative, un spectru datator de fiori pentru cele mai multe dintre guvernele tarile Europei de Vest care sunt deja afectate de depopulare si  imbatranirea accelerata a populatiei.

Insa si simptizantilor si opozantilor actualului val de migranti pare ca le scapa adevarata dimensiune a acestui fenomen fara precedent.  De fapt acum nu este este vorba doar despre drama unor mii, zeci de mii de refugiati sau migranti ci de fapt asistam la inca un episod dintr-o caticlismica ciocnire dintre civilizatia Occidentala si cea Orientala, un proces care a inceput inca din antichitate si a stat la originea maririi si decaderii multor imperii de-o parte si de alta a Bosforului si Muntilor Ural.

Sunt cauze complexe care stau  la baza acestui conflict milenar, dar un lucru ar trebui sa fie clar pentru toata lumea. Desi poate nu este foarte evident, pentru ca priviti de o maniera superficiala europenii si orientalii nu par atat deosebiti intre ei, de fapt intre cele dou civilizatii, de-a lungul timpului s-a creat  si exista o falie imensa greu de traversat si de unii si de altii. Aceasta falie nu a  fost astupata niciodata de la apritia religiei islamice si pana in prezent. In istoria de pana acum, nu se poate identifica nici o perioada de timp semnificativa in care crestinii sa fi convietuit in deplina pace si armonie cu musulmanii.

Ca europeni si crestini  educati in spiritul pozitivist al logicii si ratiunii, in general suntem tentati sa punem acest antagonism pe seama unor cauze obiective de natura religioasa, politica sau economica.

Dar e mai mult decat atat….

In dimineata zilei de 19 martie 2015, o tanara afghana pe numele ei Fahrkunda, isi ia la revedere la familie plecand  de acasa ca sa conduca un curs de citire a Coranului la care se oferise sa fie profesor voluntar. La 27 ani Fahrkunda era o tanara musulmana profund religioasa. Purta  cu strictete Burka si Hijab-ul si isi facea rugaciunile de 5 ori pe zi, asa cum cere invataura islamica. Dealtfel ea era absolventa de studii universitare de drept islamic, deci un expert in probleme religioase si isi dorea sa devina judecatoare de drept canonic. Intre timp facea voluntariat la madrass-ele (scoli islamice) din Kabul, unde preda cursuri de religie.

Dupa terminarea orelor de scoala din acea zi, la intoarcere, in drum spre casa se mai abate pe la o moschee unde se roaga si ajuta la curatenie.

La iesire se opreste si intra in discutie cu un mullah (clreric) care vindea amulete islamice in fata templului. Fahrkunda, care sigur se vedea o autoritate in materie de religie si o musulmana devotata, ii reproseaza mullahului aceasta practica, pentru ca in opinia ei amuletele sunt de fapt o superstitie, in contradictie cu perceptele religiei  iar vanzarea lor in fata moscheiei este un pacat.

Mullahul insa departe de a se simti vinovat devine  iritat ca este luat la intrebari de tanara invatata si brusc  incepe sa strige in gura mare, ca Fahrkunda este o americanca care a ars Coranul. In urmatoarele secunde fata este inconjurata de o gloata furioasa care zmulgandu-i valul de pe fata, incep sa o loveasca fara mila cu pumnii cu picioarele cu bate si cu pietre.

Niciunul dintre atacatorii sai nu si-a pus intrebarea daca mullahul spune adevarul, daca a existat intr-adevar un Coran ars, sau daca e cazul sa-i dai cu parul in cap unei fete pentru ca ars o carte, oricat ar fi fost de sfanta aceasta carte ori daca e normal ca o femeie fara aparare sa fie calcata in picioare de niste zdrahoni abrutizati in plina zi si in inauntrul unui lacas sfant. Niciun moment nu si-au pus astfel de intrebari… intrebari firesti pentru orice persoana… rationala…

Totusi, din multimea de  participanti la violente si spectatori (care filmau scena cu telefoanele mobile) s-au gasit in cele din urma doi cetateni dintre care unul era politist sa o scoata pe Fahrkunda din mainile multimii furioase si sa o puna la adapost intr-o incapere din Moschee.

Din pacate insa lucrurile nu s-au oprit aici…

Constient de pericol, politistul salvator se  ofera sa o scoata  pe Fahrkunda din moschee sub protectia lui si sa o duca la prima statie de politie unde ar putea sa i se ofere o mai buna protectie. Chiar si in aceasta situatie grea, consecventa insa cu principiile sale religioase, fata accepta sa mearga la Politie dar cere sa fie insotita de o femeie politist pentru ca nu se cade ca o femeie musulmana sa mearga pe strada alaturi de un barbat fie el si politist, care nu-i este sot , tata sau ruda apropiata.

In asteptarea politistei insa, afara tensiunea crestea iar numarul celor care cereau razbunare pentru presupusa ardere a Coranului ajunsese sa fie de ordinul miilor. In cele din urma isteria religioasa amorsata de mullahul vanzator de amulete nu mai poate fi zagazuita. Multimea  patrunde in incaperea in care era tinuta Fahrkunda si chiar sub privirile politistilor aceasta este aruncata de pe un acoperis si este din nou calcata in picioare si lovita cu pietre si bate de multimea inversunata.  Probabil pentru ca „tratamentul” li s-a parut oarecum ineficient, Fahrkunda este apoi tarata in strada unde este adusa o masina care trece in mod repetat cu rotile peste ea in timp ce se afla inca in viata.  Dupa aceea corpul plin de sange este legat de acceasi masina si  este tarat  pe strazi pana la malul terasat al unui rau unde este aruncat,  pentru ca acolo, alte bestii sa inceapa sa-i zdrobeasca capul cu lespezi mari de piatra luate din albia respectivului rau. Intr-un final. apare un alt individ care toarna 2 sticle de benzina si da foc masei de carne insangerata care ajunsese sa fie corpul Fahrkundei. Flacarile au starnit si mai mult frenezia gloatei criminale, multi  venind sa intretina focul  cu propriile lor haine. Dupa ce  se sting flacarile, ce a mai ramas din Fahrkunda este aruncat in apele raului in urletele isterice ale multimii care scandeaza  „ Allahu Akbar”. Adica Allah e cel mai mare….

Clipurile video care redau momentele dramatice ale supliciului Fahrkundei filmate cu telefoanele mobile devin rapid virale pe internet. Din nou, nimeni nu se intreaba ce vina uriasa ar fi putut sa justifice uciderea cu bestialitate a unei femei  fara aparare. Ba din contra, toate postarile sunt insotite de comentarii pline de satisfactie si efuziune, de parca intreg Afghanistanul ar fi scapat de un mare pericol, de un capcaun sau un balaur cu sapte capete.

Mai mult decat atat, la corul celor care jubilau si sarbatoreau moartea Fahrkundei pe internet s-au alaturat si oficialitati, politicieni si lideri religiosi ai tarii.

De exemplu in postarea sa, seful politiei din Kabul spune ca Fahrkunda a primit ce a meritat pentru ca a dat foc Coranului ca sa primeasca mai usor azil poltic in Occident.   Pentru a intregi tabloul, un alt inalt oficial afghan posteaza pe internet o declaratie  de sustinere a abominabilei fapte:  „…aceasta persoana oribila si odioasa a fost pedepsita de compatriotii nostrii musulmani pentru faptele ei. Astfel ei au devedit stapanilor acestieia ca afghanii nu-si doresc decat Islamul si nu pot sa tolereze imperialismul, apostazia si spionii”.

Declaratii  halucinante pentru orice om trait in spiritul valorilor occidentale…. 

Cum ar putea, un om normal (dupa standardele occidentale) sa justifice un astfel de linsaj oribil care s-a petrecut nu in vremurile intunecate ale evului mediu  ci in plin secol 21?! Un linsaj executat cu un sange rece si o cruzime inspaimantatoare, nu de niste teroristi sinistri ai Statului Islamic, nici de vreo banda de Talibani fanatizati, ci de oameni obisnuiti. oameni cu familii si copii acasa, oameni cu slujbe onorabile, studenti si chiar copii de 15 – 16 ani ?!?!?

Ulterior cand s-a aflat cine era de fapt Fahrkunda, au aparut si reactiile de protest. Dar afghanii nu au protestat  pentru ca este anormal in orice societate civilizata sa omori o femeie in strada, in plina zi ca pe un caine turbat fara ca politia prezenta in numar destul de mare la fata locului sa intervina, ci pentru  ca au realizat ca Fahrkunda, de fapt a fost acuzata in mod fals de arderea Coranului. Adica da, daca intr-adevar ar fi ars Coranul, atunci ar fi fost chiar in regula sa fie omorata… dar asa….?!

Oricum, in urma protestelor, si guvernul afghan s-a sesizat si  a instituit o comisie de cercertare din care au fost chemati sa faca parte si niste inalti lideri religiosi, comisie care sa cerceteze nu cum a fost posibila o astfel de crima sinistra ci sa constate daca Fahrkunda a dat sau nu foc la Coran!!!

In cele din urma  Comisia a constatat oficial ca Fahrkunda nu a avut nici o vina, nu a ars niciun Coran iar cei care au ucis-o trebuie acuzati de crima si profanare. Din cele cateva mii de participanti la supliciul Fahrkundei au fost trimisi in judecata circa 40 de barbati, dintre care circa 19 politisti vinovati de neimplicare. Patru barbati, dintre care si un pusti de 16 ani au fost condamnati la moarte (pedeapsa comutata intre timp), multi altii au fost achitati iar altii nu au fost prinsi nici pana in ziua de azi.

Memoria Fahrkundei a fost reabilitata si ca o ironie a soartei, Fahrkunda a fost declarata „shahida” adica martira a religiei islamice o onoare rezervata eroilor jihadisti.

Deci in ce lume traiesc oamenii astia?! Din ce lume vin acesti oameni care in aceste zile cer adapost in Europa?!

Moartea Fahrkundei a fost o tragedie inimaginabila dar din aceasta imprejurare, comentatorii exodului isalmic catre Europa dar si cetatenii tarilor in care acestia se vor stabili, trebuie totusi sa retina cateva lucruri de mare semnificatie care pot sa ajute mult in a intelege ce se intampla, de ce se intampla si cum ar putea sa arate viitorul pe aceasta falie crestino-musulmana.

In primul rand, chiar si in acest caz de linsaj, in spirit european gandind, nu ar trebui sa generalizam si sa credem ca toti afghanii sunt niste fanatici religiosi dezaxati,  dar ce trebuie totusi  observat este ca din cei circa 7000 de spectatori si participanti directi la martirizarea Fahrkundei, doar 2 (doi) s-au manifestat normal dupa standardele de comportament occidental, adica asa cum e si firesc au incercat sa apere o femeie nevinovata de atacul  multimii dezlantuite.

In acelasi timp europenii, in special germanilor trebuie sa le fie clar ca de acum incolo ca vor trebui sa convietuiasca alaturi cu oameni care au o viziune despre lume si viata total diferita de a lor .

De exemplu, musulmanii nu pun acelasi pret pe viata precum occidentalii. Musulmanii vad in moarte implinirea unui destin inexorabil, vointa lui Dumnezeu (In-sha Allah) caruia nu are rost sa i te opui mai ales ca oricum esti mult mai fericit in „viata de apoi” decat aici pe Pamant. De aici si multimea de voluntari musulmani care isi sacrifica in mod deliberat viata in acte de teroare de inspiratie jihadista si tot asa se explica de ce familiile celor care au murit in accidentul petrecut recent la locurile sfinte de la Mecca (s-a prabusit o macara peste o Moschee) au primit felicitari de la o inalta fata religioasa (un imam) cu ocazia inaltarii la ceruri a celor apropiati, in loc sa primeasca condoleante, asa cum credem noi crestinii ca este normal in astfel de situatii.   Tot din aceasta credinta vine si dispretul total al musulmanilor pentru orice masura de protectie personala. De pilda foarte rar se pot vedea musulmani purtand casca de protectie atunci cand merg pe motocicleta iar cei care se protejeaza totusi sunt ridiculizati de societate. Asta in timp ce europenii  pun casca de protectie copiilor lor si atunci cand merg pe tricicleta.

In aceeasi nota a dispretului pentru viata, in cultura musulmana, crima pentru onoare sau crima pentru razbunare este perfect justificata si justificabila in plan moral si social. Orice barbat este dator sa ucida pentru a se razbuna sau pentru a apara onarea sa  si a familiei sale. In astfel de cazuri, in multe tari musulmane autoritatile se prefac ca nu vad astfel de cazuri sau daca sunt presate sa se implice, autorii unor astfel de crime pentru onoare sau pentru razbunare primesc doar pedepse derizorii in comparatie cu gravitatea perceputa a faptelor.

De asemenea occidentalii trebuie sa mai stie ca cei mai multi dintre musulmani inca traiesc sub imperiul principiului biblic al Talionului adica „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Asta insemna ca daca un membru al unei familii este ucis fie si din culpa, rudele victimei nu considera ca s-a facut dreptate odata ce vinovatul  este pedepsit de autoritati, ci doar daca si ei la randul lor vor omora un membru al familiei ucigasului. Compensarea in bani a vietii pierdute este vazuta ca dezonoranta pentru familiile care accepta o astfel de cale de stingere a conflictului.

Deci autoritatea si justitia administrata de statul secular nu are relevanta in fata traditiilor si principiilor de viata musulmane.

In acest sens trebuie stiut ca locuitorii tarilor islamice se definesc in primul rand ca musulmani, apoi ca membrii al familiei lor sau a familiei lor extinse adica a tribului din care fac parte si mai putin ca cetateni al tarii in care locuiesc. Deci ofensele impotriva religiei musulmane sunt vazute ca un atac direct la propria identitate un atac ce trebuie negresit razbunat. Aceasta este cauza pentru care au fost si sunt victimizati caricaturistii de la Charlie Hebdo si alti “blasfemiatori” ai religiei islamice.

In acelasi timp, pentru musulmani, cuvantul liderilor religiosi, mullahi, ayatolahi, imami, caliphi cantareste mult mai greu decat cuvantul guvernantilor laici si chiar decat cuvantul parintilor sau a liderilor tribali. Mai mult decat atat cei mai multi musulmani iau cuvantul liderilor de religiosi ca atare, adica asa cum s-a vazut si in cazul Fahrkundei, niciun musulman nu va pune la indoiala, niciodata adevarul si justetea spuselor unui slujitor al lui Allah.

Viata in cultura islamica care se subsumeaza total religiei este de fapt si o explicatie pertinenta care ne poate ajuta sa intelegem cum cetateni de origine musulmana care par deplin integrati in societatile occidentale cad brusc intr-un fel de transa criminala si se transforma deodata in „lupi singuratici” insetati de sange care ucid fara discriminare asa cum a fost cazul in atentatele de la Paris, Copenhaga, Lyon sau Sidney.

In aceste conditii occidentalii care se tem ca printre refugiati se vor infiltra teroristi islamisti de fapt ar putea avea chiar o perceptie oarecum limitata asupra fenomenului. De fapt nu este vorba doar de niste elemente extremiste izolate care se pot radicaliza si transforma in teroristi. De fapt privind lucrurile dintr-o perspectiva Occidentala, cand este vorba de onoarea sa a familiei sau a religiei sale, orice musulman poate fi vazut ca un potential terorist.

Astfel devine din ce in ce mai clar de ce cu toate resursele investite si eforturile serviciilor speciale astfel fenomene nu sunt anticipate si nici prevenite cu prea mult succes.

Musulmanii nu se vor dezice usor (daca o vor face vreodata) de principiile lor de viata, de traditiile lor si  de obiceiurile lor, asta pentru ca pur si simplu, marea lor majoritate nu au inca dezvoltata capacitatea de a intelege modul de viata occidental si in special valorile vestice printre care, libertatea individului, viata sunt mai presus de apartenenta la un o religie, o familie sau la un stat  si nu invers cum se intampla de fapt in societatile dominate de religia musulmana.

Asta nu inseamna ca asimilarea acestui ultim val de refugiati musulmani in Europa  este din start o cauza pierduta. In spiritul culturii noastre de sorginte crestina, trebuie sa ne iubim aproapele indiferent cine e el si atunci cand ne face sau stim ca ne va face rau. Deci nu trebuie sa ne pierdem speranta ca acesti oameni isi vor depasi conditia si vor putea trai pasnic prentre Europeni. Dar pana atunci  Occidentul trebuie sa realizeze ca integrarea unor grupuri mari de populatii care tin de un alt sistem de valori decat cel european poate fi un experiment riscant.

Pentru a avea sanse de reusita, acest proces trebuie sa inceapa neaparat prin intelegerea deplina si acceptarea diferentelor culturale si religioase si de-o parte dar si de cealalta.  Un drum lung si anevoios plin de sincope pe parcursul caruia  in mod inevitabil vor mai avea loc drame si tragedii.

Convergenta celor doua mari civilizatii ale planetei poate fi asemanata cu dinamica placilor tectonice care trece neobservata pentru zeci si mii de ani pentru ca deodata sa genereze, cutremure, valuri ucigase, sa dea nastere la noi insule, munti si chiar continente.

Asa ca,  acei europeni, entuziasti ai integrarii si asimilarii “la foc automat” a noilor veniti ar trebui din start sa stie „la ce se baga” si pentru cata vreme, mai ales pentru ca nu este neaparat necesar ca aceasta ciocnire milenara dintre civilizatiile Occidentului si Orientului sa se termine prin asimilarea si integrarea Orientului Islamic in Occidentul Crestin.