Reading Time: 56 minutes

Nu exista o spaima mai mare pentru un parinte, decat aceea pe care o traieste atunci cand nu-si mai gaseste copilul…

Nu exista o suferinta mai mare pentru un parinte decat aceea de a-si fi inmormantat propriul copil.

Cei mai multi dintre parinti si-ar sacrifica propria viata daca ar fi convinsi ca aceasta este singura cale de a-si salva copilul de la moarte.

Statul, indiferent ca se cheama Romania sau altfel, nu va putea niciodata sa asigure 100% siguranta copiilor nostrii.

Astfel de adevaruri de necontestat m-au facut incep acest demers de documentare d fenomenului rapirilor de copii.  Dar si de gandul, ca multi dintre noi, parintii, inca ne complacem in credinta ca traim intr-o lume sigura si copii nostri sunt la adapost de orice rele. Si chiar daca lucruri groaznice se petrec uneori in jurul nostru, nu putini dintre noi inca mai cred ca „noua nu ni se poate intampla asa ceva”…

As fi fericit ca acest documentar sa ajute cat de putin, sa fie un prim pas, o pietricica la construirea unei lumi mai sigure pentru copii nostrii…in Romania.

Chiar si un singur copil rapit, este deja prea mult…

Se pare ca nu exista o statistica sau date verificate despre acest fenomen la nivel global, dar coroborand cifre din mai multe surse se poate concluziona ca fenomenul are o exindere globala si un impact mai mult sau mai putin semificativ, indiferent de tara, indiferent de nivelul de trai si nivelul de civilizatie.

De exemplu, conform raportului organizatiei Missing Children Europe, in Europa, in anul 2015 ar fi disparut in conditii suspecte, circa 15.000 de copii[1].

In Statele Unite sunt raportate anual circa 80.000 de disparitii de copii dintre care in medie, 350 de cazuri pe an sunt confirmate ca rapiri[2].

In ceea ce priveste Romania, desi nu am reusit sa gasesc statistici oficiale privind rapirile de copii, informatii din surse publice spun ca in 2018 au disparut de acasa circa 3600 de minori. Aproximativ 95% sunt sunt gasiti sau se intorc…despre ceilalti, de multe ori nu se mai stie nimic…[3]

Insa, facand abstractie de cifrele seci din statistici,  orice om normal din orice parte a lumii va fi de acord, ca  rapirea de copii este una dintre cele mai odioase forme de criminalitate.   Numai gandul la calvarul indurat de copii nevinovati si fara aparare, aflati in puterea unor bestii dezumanizate, te ingrozeste si iti da fiori reci pe sira spinarii. Pe langa suferinta copiilor rapiti, viata parintilor lor devine de asemenea, un adevarat supliciu. Starea de incertitudine, neputinta, gandul la grozaviile indurate de copilul tau rapit sunt cele mai grele torturi imaginabile, deopotriva pentru mama sau tatal micutilor smulsi din sanul familiei. Iar in cazul unui deznodamant nefericit, mustrarile de constiinta, reprosurile, sentimentul de vina, ii vor urmari toata viata ramasa pe acesti parinti si cu siguranta le va grabi sfarsitul.

Deci indiferent cat de extins sau nu este acest fenomen la un moment dat, pana la urma, chiar si numai o singur caz de copil rapit este capabil sa genereze o imensa emotie, in toate straturile societatii, si in principiu, in oricare dintre tarile lumii, rapitorii si cei care molesteaza copii sunt considerati ca cea mai joasa speta de infractori.

De ce  copii sunt mai expusi la rapiri?

In primul rand, probabil pentru ca e mult mai usor sa rapesti un copil decat un adult.  In mod natural, copii sunt mai mai vulnerabili, ei nu au forta fizica necesara sa opuna o rezistenta efectiva, iar lipsa lor de experienta si natura lor curioasa, caracteristica varstei, ii face sa cada mai usor prada infractorilor versati si psihopatilor.

In al doilea rand, copii sunt rapiti pentru ca sunt foarte „pretiosi”. De pilda, infractorii sunt constienti de efectul emotional devastator suferit de parintii ai caror copii sunt rapiti, si exact pe asta mizeaza atunci cand le cer acestora sume uriase drept rascumparare. Chiar si fara sa fie rascumparati, copii „au valoare”. Ei pot produce bani buni atunci cand criminali sinistri ii transforma in sclavi in retele de crima organizata, prostitutie, cersetorie, munca fortata s.a.

Ce-i motiveaza pe rapitori?

In general rapirile de copii au in spate motivatii diverse, dar oricum toate sunt greu de acceptat pentru un om normal.

Sunt si rapiri de copii care nu au neaparat un substrat malign, in esenta. De fapt, din statistici rezulta ca cele mai multe dintre cazurile de rapiri de copii au ca autori…pe insisi parintii lor[4]. Cel putin aceasta este statistica in America, dar nu exista niciun motiv sa credem ca si in alte parti de lume lucru lucrurile ar sta altfel. Sunt foarte multe situatiile in care parinti care divorteaza, nu se inteleg asupra custodiei copiilor sau nu sunt de acord cu deciziile judecatorilor de incredintare a minorilor si atunci recurg la acest gest extrem. Din fericire, daca se poate spune asa, in general, acest tip de rapiri in familie, nu au un final tragic, evident, daca nu punem la socoteala trauma psihica produsa minorilor de catre parinti egoisti si iresponsabili.

Parinti si…parinti!

Pe de alta parte, si in astfel de situatii sunt parti intunecate. De exemplu, sunt cazuri de parinti denaturati care isi omoara copii in bataie sau le mor copii din neglijenta lor culpabila, si pentru a scapa de pedeapsa, le ascund corpusoarele si ii declara la politie pierduti sau rapiti. De exemplu in Franta au fost semnalate de-a lungul timpului mai multe astfel de cazuri, dintre care unele de-a dreptul macabre, pentru care sintagma de „parinti denaturati” nu poate exprima decat prea putin dimensiunile ororilor[5]. Asemanator, in anul 2007, in cazul disparitiei in Portugalia a unei fetitite din Marea Britanie (Madeleine McCann) s-a banuit ca de fapt, fetita ar fi decedat din neglijenta parintilor sai care au simulat rapirea pentru a nu fi facuti responsabili. Acesta a fost probabil cel mai mediatizat caz de disparitie a unui copil la nivel international, in ultimii ani si nu este inchis nici azi[6]. Netflix a produs si difuzeaza un foarte vizionat documentar despre disparitia micutei Madeleine.

Este foarte probabil ca in urma unor astfel de cazuri de parinti denaturati, in mai toate tarile, procedura privind investigarea cazurilor de disparitie a copiilor, prevede aplicarea testului poligraf, mai intai parintilor si rudelor apropiate care locuiesc sau au avut contact cu victima inaintea disparitiei.

Rascumpararile…

Se pare insa, ca pe langa rapirile in care sunt implicati parintii, foarte numeroase sunt si cazurile de rapiri pentru rascumparare. Aceasta practica este foarte extinsa in America Latina, dar si in Africa sau in Orientul Mijlociu. Situatia politica volatila, conflictul armat prelungit si vidul de autoritate, lipsa unor forte politienesti capabile sa impuna legea, au transformat rapirile de persoane, in special de copii fara aparare, intr-o adevarata industrie, in aceste zone.

De exemplu, in vremurile de glorie ale Statului Islamic, rapirile pentru rascumparare erau la ordinea zilei in orasele din Siria si Iraq. Rapirile erau executate nu numai de catre teroristii jihadisti, ci si de elemente din armata regulata, care incercau astfel sa suplineasca neplata salariilor sau sa-si rotunjeasca veniturile[7].

Rapiri de copii pentru rascumparare au loc si in Europa, unde de regula sunt vizati copii care provin din familii mai bogate, care isi pot permite sa plateasca sume consistente pentru eliberarea copiilor lor.

In anul 2015 au fost inregistrate doua astfel de cazuri in Germania. Cel mai tragic dintre acestea a avut loc in luna august a acelui an.

Anneli-Marie, o fata de 17 ani din Meissen (in apropiere de Dresda) a plecat la plimbare cu bicicleta si cainele sau, in imprejurimile casei in care locuia , ea si  parintii sai, antreprenori de succes in constructii. Fata nu s-a mai intors acasa, bicicleta a fost gasita abandonata impreuna cu catelul, la o margine de drum, nu foarte departe de locuinta. In aceeasi seara parintii au fost apelati telefonic, solicitandu-li-se o rascumparare de 1.200.000 de Euro. Parintii au fost de acord sa plateasca dar rapitorii nu au mai revenit. In acelasi timp, politia a intrat pe fir. Au fost mobilizati 1200 de politisti in actiunile de cautare, dar fara succes. Totusi, pornind de la urmele  de ADN descoperite pe bicicleta fetei, in scurt timp, unul dintre rapitori a fost identificat . Trei zile mai tarziu au fost arestati doi barbati care au recunoscut ca sunt autorii faptei. Din pacate a fost prea tarziu pentru Anneli…

Anchetatorii au scos la iveala informatii uluitoare in acest caz. Cel care pusese la cale odiosul act nu era un infractor invederat, ci era un bucatar somer, tata de familie cu doi copii, dar caruia ii placea sa traiasca pe picior mare, la un nivel mult peste posibilitatile sale. Acumulase datorii de peste 600.000 de Euro si era incoltit de creditori. In disperare de cauza, a ajuns la concluzia ca cel mai usor ar fi sa-si plateasca datoriile, rapind o persoana dintr-o familie bogata, care ar putea sa-i plateasca o rascumparare pe masura datoriilor sale si a stilului lui de viata extravagant. Apoi, s-a apucat sa studieze pe Internet cazuri de rapire, si tot pe Internet, mai exact pe Facebook, a inceput sa-si caute si potentiale victime. Asa a ajuns la Anneli-Marie, care se potrivea profilului de victima pe care il urmarea. Imediat a inceput sa faca pregatirile. A cumparat, eter, cablu si banda izolatoare. Si-a racolat si un complice cu care a inceput sa spioneze casa in care locuia fata. Asa au ajuns la constatarea ca Aneli isi scoate catelul la plimbare, in mod regulat, aproximativ la aceeasi ora  a zilei. Dupa circa o saptamana au atacat. Au venit cu masina in spatele victimei, au impins-o de pe bicicleta si au fortat-o sa intre in masina. Dupa care au dus-o pe o proprietate abandonata, apartinand soacrei celui care pusese la cale rapirea.  De aici l-au apelat ulterior pe tatal victimei, chiar de pe telefonul ei. Pentru ca fata era agitata si tipa, au decis sa o adoarma cu eter. In acest timp, si-au dat seama ca au uitat sa-si puna mastile pe fata, iar victima in mod cert ii va recunoaste cand va fi eliberata. Au intrat in panica si atunci au hotarat sa o ucida… Dupa ce s-au documentat din nou pe Internet, s-au hotarat sa o omoare punandu-i pe cap o punga de plastic, pe care au strans-o cu cablu in jurul gatului. Fata a murit la scurt timp sufocata si sugrumata. Au ingropat cadavrul in spatele unui zid si au fugit. De parca nu s-ar fi intamplat nimic, rapitorul s-a intors dupa cateva zile la locul faptei, pentru a prezenta proprietatea spre vanzare unor potentiali clienti.

Asa cum am aratat, pornind de la urmele de ADN lasate pe bicicleta, politia germana l-au identificat pe unul dintre faptuitori, care se afla in baza de date a politiei, pentru un delict minor. Punandu-i telefonul sub urmarire l-a identificat si pe complice si apoi i-au localizat si arestat pe amadoi.  

Un an mai tarziu, la incheierea procesului, autorul principal a fost condamnat pe viata, in timp ce complicele sau a primit 8 ani si jumatate de inchisoare.

Foarte palida consolare pentru parintii distrusi. Mai tarziu acestia au infiintat o fundatie in memoria ficei lor pierdute.[8]

TIGER KIDNAPING

O specie derivata din rapirile pentru rascumpare sunt si asa numitele rapiri tip „tigru”. Denumirea a fost inventata de politia din Marea Britanie, care a observat ca la fel ca si tigrii, infractorii care comit astfel de fapte isi urmaresc victima timp indelungat si ataca atunci cand sunt foarte siguri de succes.

O rapire de tip “Tigru” este facuta nu in scop de rascumparare, ci pentru a santaja si a forta pe apartinatorii victimei sa actioneze intr-un anume fel, de regula, pentru a-i determina sa comita o infractiune in beneficiul rapitorului. De fapt, acest tip de rapire are de-a face destul de mult cu luarile de ostateci[9] practicate inclusiv de gruparile teroriste.

Cel mai celebru caz de astfel de rapirea s-a intamplat in anul 2008.

Un grup inarmat a intrat in forta in casa unor angajati ai celei mai importante banci din Irlanda de Nord. Le-a rapit familiile si le-a dus in locatii necunoscute. De acolo au amenintat cu torturarea si mutilarea persoanelor rapite, in cazul in care respectivii angajati ai bancii nu le vor preda toti banii din safe-ul bancii. Cei doi s-au supus si ulterior au aflat ca sunt partasi la cel mai mare jaf din istoria  Marii Britanii, circa 26 de milioane de lire sterline fiind sustrase[10].

De altfel specialistii spun ca cele mai multe dintre rapirile Tiger vizeaza sistemul bancar si ca acest nou tip de infractionalitate este un raspuns, o adaptare la cresterea continua a masurilor de securitate fizica implementate in banci si care, in prezent, fac aproape imposible hold-up-urile clasice.

TRAFIC…

Rapirile asociate cu traficul de fiinte umane si exploatarea raman totusi, una dintre cele mai lucrative categorii de rapiri…

In astfel de cazuri, de multe ori rapitorii actioneaza la „comanda” procurand „carne vie” pentru retele de munca fortata sau sclavie, pentru retele de prostitutie si pedofilie, retele de cersetorie, pentru retele de infractori care se ocupa cu  furtul din buzunare sau cu spargeri de case sau chiar traficul de droguri.

Astfel de rapitori sunt organizati in structuri criminale specializate. Au o logistica superioara, mijloace de transport, comunicatii, ascunzatori si adaposturi temporare. In acelasi timp, dispun de cunostinte si abilitati avansate in domeniile, tehnologiei informatiilor, falsificarilor de documente, in recrutarea si controlarea, mijlocitorilor, informatorilor si oficialilor corupti.

Trist este ca, aparent, Romania „exceleaza” in ceea ce priveste „traficul de carne vie” la nivelul Uniunii Europene. De altfel se vede si cu ochiul liber, In toate marile orase din Europa pot fi vazuti cersind pe strazi, copii din Romania, iar buletinele de stiri abunda de cazuri de astfel de copii trimisi la furat in Vest.

In acest sens, este “celebru” (in sens negativ) cazul retelei de trafic de copii, care isi avea baza in orasul Tandarei si opera in Marea Britanie. Investigatia derulata in comun de catre autoritatile din Romania si Regatul Unit a indentificat 1087 de copii din Romania exploatati in afara granitelor tarii, in activitati de cersetorie si scheme de fraudare a sistemului de asistenta sociala[11].

De asemenea, chiar in Romania,  in anul 2016 au fost depistate cazuri de sclavie si munca fortata. Copii si tineri unii dintre ei rapiti de pe strada, au sfarsit in lanturi, batuti, batjocoriti, tinuti fara mancare si supusi la munci grele si injositoare si perversiuni sexuale, de catre membrii unor clanuri de etnici rromi[12] .

In acelasi timp, Scalvia sexuala este si ea o destinatie principala  a tinerelor, inclusiv minore care sunt smulse sau rapite din sanul famiilor prin diverse metode si traficate ca si “carne vie”.

Sunt cunoscute situatii in care retele criminale au organizat adevarate campanii on-line, pe retele de socializare, pentu racolarea unor tinere fete, prin promisiuni false de locuri de munca sau casatorie in strainatate (metoda „lover boy”). In unele cazuri, infractorii au constrans fetele sa devina sclave sexuale, prin santaj, utilizand imagini compromitatoare pe care acestea le puneau cu usurinta la dispozitia rau-facatorilor. Odata ce au fost scoase de sub controlul familiei, unele au fost exploatate in retele de prostitutie din tara, altele ajunse in strainatate.  Li s-au luat documentele au fost sechestrate, terorizate sfarsind prin a fi vandute ca o marfa, intre proxeneti. Nu de putine ori, bandele interlope nu s-au dat inapoi sa rapeasca minore pentru a le exploata sexual in afara tarii[13].

Dark Web – Targ virtual de sclave sexuale.

In general, rapirile in scop de exploatare sexuala au loc in medii defavorizate, sarace, dar uneori apar si in straturi sociale mai elevate.

In anul 2018, Chloe Ayling in varsta de 20 ani care lucra pentru o agentie de modeling din     Marea Britanie,  a fost atrasa intr-o cladire abandonata din Milano, Italia, sub pretextul unei sedinte foto. Odata intrata, doi oameni mascati au imobilizat-o si i-au injectat un drog care a facut-o sa-si piarda cunostinta. Apoi, a fost bagata intr-o geanta de voiaj si tranportata in portbagajul unei masini, la o ferma abandonata, aflata intr-o zona izolata aproape de frontiera dintre Italia si Franta. Acolo, rapitorii i-au facut poze in posturi indecente pe care le-au publicat pe Dark-Web (Internetul Ascuns – o retea folosita de infractori pentru tranzactii ilegale), cu intentia de a o vinde pe fata la licitatie, catre retele de sclavie sexuala. In acelasi timp, i-au cerut agentiei pentru care lucra Chloe, o recompensa de 300.000 Euro, sub amenintarea ca in caz contrar, modelul va fi trimisa si vanduta in Orientul Mijlociu. Dupa 6 zile, Chloe a fost eliberata, iar unul din rapitori a fost capturat, in urma unei stratageme puse la cale de politisti, cu cu ocazia negocierilor pentru recompensa. S-a dovedit ca rapitorul era un polonez, progamator IT, stabilit in              Marea Britanie. In acelasi timp, cu ocazia investigarii acestui caz, a ajuns in atentia autoritatilor italiene posibile legaturi ale celor care au rapit-o pe Chloe cu o organizatie numita Black Death (eng. moartea neagra), o organizatie ilegala, care se presupune ca opereaza in tari ale Europei de Est si care ar fi specializata in furnizarea de sclave sexuale in Orientul Mijlociu[14].

Mult mai dramatic a fost cazul modelului de origine suedeza, Frida Farell.

Aceasta nu a realizat ca acceptand o invitatie la un casting in Londra, pentru o brosura unei agentii de turism, va sfarsi prin a fi transformata in sclava sexuala. Dupa ce a trecut de casting, i s-a facut o oferta de 7.000 de lire si a fost invitata a doua zi pentru inca o sedinta foto, in aceeasi locatie, aflata de altfel, intr-o zona eleganta a capitalei britanice. Cand a revenit a doua zi, a fost intampinata cu un pahar de lapte, in care s-a dovedit ca i se pusesera droguri. Dupa ce nu a mai putut opune rezistenta, a fost mutata in alta incapere din subsol, unde a fos fortata sa intretina raporturi sexuale cu zeci de barbati, timp de trei zile. Frida scapa in cele din urma, profitand de neglijenta rapitorului, care a uitat usa descuiata. Dupa cosmarul trait, a mai trebuit sa faca fata si atitudinii sceptice a politistilor, carora nu le venea sa creada ca s-a putut intampla asa ceva in mijlocul Londrei, intr-un astfel de cartier select. In acelasi timp acestia ii aminteau permanent, ca totusi ea a intrat de bunavoie in birourile agentiei respective. Oricum, rapitorul nu a putut fi prins, pentru ca nu i s-a putut da de urma. Localul asa zisei agentii de publicitate fusese inchiriat pe termen scurt si cu plata in avans unei persoane cu identitate falsa. De asemenea, webiste-ul agentiei s-a dovedit a fi si el unul fals, fiindgazduit pe un server neidentificabil, localizat intr-o tara din Estul Europei.

Frida Farrell a ramas marcata pe viata, suferind inca atacuri de panica si avand permanent cosmaruri. Mai tarziu a acceptat ca tragica sa poveste sa constituie baza unui scenariu de film, din dorinta ca experienta sa fie cunoscuta si astfel sa poate ajuta ca alte fete sau femei sa nu devina victime la randul lor. Selling Isobel (Vanzand-o pe Isobel), asa cum se cheama filmul a fost lansat in 2017[15].

Grooming

Cu putine exceptii de genul celor doua cazuri prezentate mai sus, in general rapirile in scop de exploatare, infractorii se orienteaza totusi, preponderent catre copii si tineri din medii dezavantajate, din asezamintele de asistenta sociala sau care provin din familii si zone paupere, cu un nivel de educatie precara si pentru care accesul la autoritati si justitie este cele mai multe ori foarte limitat.

In aceste medii sunt cunoscute si asa numitele cazuri de „grooming”, respectiv, cand rapirea este precedata si continuata cu un proces de conditionare psihica, prin manipulare pentru castigarea increderii dar si prin constrangere, santaj si chiar tortura. Prin aceasta metoda, se urmareste ca victima sa-si accepte conditia de fiinta exploatata si sa nu mai incerce sa se intoarca la viata anterioara. In urma aplicarii acestei tehnici perverse, treptat, victima dezvolta chiar un fel de atasament nesanatos fata de rapitor, ajungand in mod paradoxal sa-l scuze si sa-l apere pe acesta si din contra, sa-i vada pe politistii veniti sa le salveze ca pe niste inamici.

Specialisti in domeniul psihologiei victimelor spun ca in in aceste cazuri criminalii au capatat si exersat niste abilitati de determina cu intentie dezvoltarea sindromului Stockholm in psihicul persoanelor rapite[16].

Sindromul Stockholm, de regula apare spontan, atunci cand intre victime si raufacatori, in cazuri de rapire si luare de ostateci, se creaza o conexiune emotionala. Acest lucru se intampla mai ales in situatiile cand infractorii si victimele laolalta petrec mai mult timp impreuna. Se stie, aceasta anomalie emotionala a fost descoperita si botezata ca atare, in urma unui atac cu luare de ostateci care a avut loc in anul 1973 asupra unei banci din capitala Suediei. Atunci functionarii respectivei banci care fusesera tinuti ostateci, au refuzat sa depuna marturie impotriva banditilor si chiar au strans bani pentru a le finanta apararea in instanta. Acest comportament a fost asociat cu o tulburare psihica care afecteaza persoanele care trec prin astfel de situatii traumatice.

Este cu atat mai mult de asteptat, ca in cazul copiilor, care sunt mult mai vulnerabili decat adultii, aceasta conditionare psihica sa se instaleze mult mai repede.

De asemenea, in ultima perioada sunt semnalate multe cazuri in care grooming-ul incepe in mediul online, unde pradatorii sexuali isi cauta victimele si incearca sa le castige increderea prin diverse metode cel mai adesea pretinzand ca sunt la randul lor copii. Apoi victimele sunt convinse sa accepte intalniri in afara casei unde sunt rapite si exploatate, agresate sau si mai rau.

Grooming traditional

Pe de alta parte, trebuie spus ca grooming-ul are totusi niste radacini in traditii originare din Asia Centrala si chiar in traditia Islamica, unde astfel de practici, inclusiv rapirea fetelor de varste foarte fragede, nu este considerata neaparat, anormala.

Traditia rapirii fetelor apare in special in tari si culturi unde exista si obiceiul „cumpararii” mireselor. De exemplu in trecut, in China rapirea era considerata o forma legitima de a evita plata datorata parintilor miresei. Si acum, datorita dezechilibrului intre sexe generat de preferinta chinezilor pentru copii baieti si accentuat de politca „un singur copil” de familie (impusa in China incepand cu 1980), traficul cu fete cumparate sau de-a dreptul rapite din Vietnam sau Laos  a devenit o industrie infloritoare in Republica Populara[17].

De asemenea, rapirea fetelor in vederea casatoriei este o practica comuna in tari asiatice precum Uzbekistan, Cecenia, Dagestan, Azerbaijan s.a. In Kyrgystan, practica este atat de extinsa – circa 35% din casatorii sunt incheiate prin forta si cele mai multe dintre fete sunt minore – incat a starnit ingrijorarea UNICEF[18].

In acelasi timp, fenomenul este extins si in Pakistan unde  are si niste accente incompatibile cu perceptia comuna, occidentala despre civilizatie si demnitatea umana. Sunt date conform carora,in aceasta tara, anual, circa 1000 de fete de religie crestina sau hindu sunt rapite, convertite la Islam si casatorite cu forta cu barbati musulmani. Cele mai multe dintre fete sunt minore, unele chiar si sub varsta de 15 ani[19].

Incercarile autoritatilor pakistaneze de a interzice casatoriile cu minore se loveste de opozitia liderilor religiosi, care considera ca aceasta masura ar fi o incalcare a traditiei islamice. Ei insista ca in  conformitate cu scrierile Coranului, casatoria timpurie este acceptata, insusi profetul Mohammed s-ar fi logodit cu cea de-a doua sa sotie Aisha, cand aceasta ar fi avut doar 6 ani, iar casatoria s-ar fi consumat cand Aisha avea 9 ani[20].

In religia musulmana se considera ca maturitatea incepe de la varsta pubertatii.

Pakistanezii se pare ca au dus acest grooming traditional si in Marea Britanie. In ultimii ani a fost opinia publica britania a fost socate sa afle despr  un numar mare de cazuri, in care retele criminale formate din emigranti din Pakistan, atrageau fete de etnicitate engleza, le rapeau, le puneau in dependenta si fie le transformau in sclave sexuale fie acestea urmau calea convertirii si casatoriei fortate cu barbati pakistanezi.

In anul 2018, Agentia Nationala pentru combaterea Criminalitatii (NCA) din Regatul Unit anunta ca investigheaza circa 420 de suspecti, care folosind metoda grooming-ului ar fi abuzat sexual circa 1500 de victime, in majoritate minore[21].

Activitatea acestei retele a fost documentata incepand cu anul 1997.

Pe marginea acestor cazuri s-a declansat o mare dezbatere publica in Marea Britanie si in special in legatura cu predilectia acestor retele pentru exploatarea cu prepoderenta a fetelor din rasa alba caucaziana si de religie crestina. Establishment-ul britanic a incercat sa estompeze aspectul rasial si religios al problemei, probabil pentru a nu crea o si mai mare emotie publica sau pentru a nu genera reactii necontrolate xenofobe fata de comunitatea pakistaneza.

Dar cu toate ca din considerente  de „corectitudine politica”,   aspecte esentiale, care tin de diferentele culturale majore intre civilizatia occidentala si cea orientala au fost trecute sub tacere, ele nu pot sa fie ignorate definitiv, pentru ca pana la urma, exact aceste particularitati culturale au fost cele care au avut un rol major in initierea si extinderea pe scara larga a acestei practici criminale in    Marea Britanie.

In primul rand, daca in Occident, orice om normal nu poate sa priveasca rapirea, violurile si molestarea sexuala a copiilor decat cu oroare si dezgust, in Orient, asa cum am aratat, din contra,  rapirea este quasi acceptata, face parte din traditie si uneori e considerata chiar un „act de barbatie”. De asemenea, casatoria timpurie a copiilor de 8, 10 ani, uneori cu adulti care ar putea sa le fie bunici nu e considerata un lucru iesit din comun.

Chiar si in ceea ce priveste violul, desi este condamnat de Sharia (legea islamica), totusi sunt Imami in Pakistan, dar si in alte tari musulmane (e.g. Egipt), care in predicile lor, le spun credinciosilor, ca cei care violeaza femei crestine au asigurat un loc special in rai!!![22]

Deci, cel putin in ochii unor musulmani, femeile crestine devin astfel o tinta legitima pentru viol.

Perceptia diferita asupra femeilor este o alta deosebire culturala cu un rol determinant in economia acestor crime. Emanciparea afisata de femeile occidentale, exprimata prin felul dezinhibat de a se purta si stilul modern (uneori chiar provocator) de a se imbraca sunt interpretate de cei care vin din cultura orientala si neexpusi la modernitate, ca fiind trasaturile specifice ale unor „femei usoare” sau de-a dreptul prostituate. Acesti oameni apartinand unei culturi diferite, nu inteleg feminisimul si modernitatea asa cum le percep vest-europenii. Ei nu inteleg sau inteleg foarte greu, ca in tarile apartinand culturii occidentale, o femeie, inclusiv asa zisele „femei usoare” au dreptul sa spuna „NU” si in niciun caz, nu trebuie rapite, batute si violate pentru asta.

Spre deosebire, femeile musulmane, conform traditiei islamice sunt protejate (adica pazite) permanent, atat in familia originara cat si in familia sotului. De asemenea, sunt educate si se asteapta ca ele sa se poarte permanent de o maniera modesta, „onorabila”, neprovocatoare. Nu poarta haine care sa le sublinieze formele (atunci cand nu poarta burka), nu ies in public neinsotite de un barbat din familie sau o femeie mai in varsta. Evident, in cultura islamica femeile nu consuma alcool, cu atat mai mult este exclus ca o femeie  sa consume alcool in public, nu ies in evidenta, nu se manifesta zgomotos. Asa cum am spus, conform legii islamice violul este pedepsit cu moartea[23].  Dar in acelasi timp de foarte multe ori, in caz de viol, tot femeile sunt cele facute vinovate, pentru ca „i-au incurajat” pe violatori prin atitudine sau pur si simplu pentru ca „nu au opus suficienta rezistenta”.

Avand in vedere toate aceste lucruri am putea accepta, asa cum insista unii sustinatori ai superioritati religiei islamice, ca in tarile traditional musulmane, violul este eradicat?!

Pe de alta parte, in mod cert, civilizatia vestica, progresista, care a trecut inclusiv prin Revolutia Sexuala, nu se mai poate intoarce in timp. In zilele noastre, femeile, pe buna dreptate au aceleasi drepturi ca si barbatii si nimeni decat propria lor constiinta si vointa, nu le poate impune cum sa se poarte si cum sa se imbrace.

In acelasi timp insa, nu putem avea asteptari nerealiste vis-a-vis de integrarea peste noapte, a unor grupuri masive de populatii venite din traditia islamica, in cultura occidentala. Nu putem sa credem ca odata ajunsi in Occident si poate mai facand si 1 an de curs de integrare (in Germania), gata! Li s-au sters complet vechiul mod de gandire, traditiile si apucaturile…si in special modul cum privesc si trateaza femeile, inclusiv pe tinerele fete.

Tendinta de a minimaliza realitatea existentei acestor incompatibilitati culturale din considerente politicianiste si mai ales lipsa unei abordari sistematice bazata pe realitati, a probelemelor generate de aceste diferente intre civilizatii, a avut si are efecte negative neprevazute si mai mult decat atat, probabil ca a avut o contributie majora in amorsarea sentimentului anti-imigrationist in Marea Britanie care in cele din urma a alimentat Brexit-ul.

„Am intalnit si tzigani fericiti!”

Oricum nu ar trebui sa ne uitam foarte departe ca sa vedem traditii si credinte despre rapirile de femei si  copii, chiar in Europa. In acest sens, in folclorul multor tari europene se regasesc povesti si legende despre nomazii care „fura copii”.

Nu este clar si nici documentat ca acest obicei ar mai fi inca practicat, dar mass media inca semnaleaza cazuri, in care reprezentanti ai unor comunitati nomade de rromi sunt suspectati de rapire sau sechestrare de copii[24].

Migratia…

Daca in trecut rapirile atribuite comunitatii rrome erau puse in legatura cu obiceiul „cumpararii miresei” si cu exogamia, in aceste zile se vorbeste din ce in ce mai mult despre exploatare si de abuzarea sistemelor de asigurari sociale din tarile Occidentale.

Tot in contextul migratiei, se pare ca a mai aparut o noua varietate de de rapire. Conform unor ipoteze aflate in circulatie publica in Germania, copii din Orientul Mijlociu sau din Afganistan ar fi furati de persoane care doresc sa migreze pentru a-si creste sansele sa primeasca azil in tarile Occidentale. De asemenea, este vehiculata si banuiala ca unii dintre copii refugiati, care ajung fara insotitor in Occident sunt furati din centre si adaposturi, pentru a fi vanduti cuplurilor fara copii, Germania.

O alta categorie vulnerabila expusa la rapiri si abuzuri, o pot reprezenta si copii persoanelor aflate in migratie sua plecate la munca in strainatate si care de multe ori sunt lasati acasa, in grija unor rude incapabile sa asigure o supervizare adecvata acestor copii. Pot fi situatii in care, copiii fiind lasati in grija unor persoane al caror grad de rudenie cu acestia nu este suficient de apropiat,  acestea, in absenta parintilor, nici nu pot demara procedurile legale specifice acestor situatii de disparitie sau rapire.

Copii Soldati

O alta forma sinistra de rapiri de minori este semnalata in unele tari Africane precum Nigeria, Uganda, Congo, Somalia unde gherile paramilitare sau grupari teroriste, se stie ca smulg copii de langa parintii lor pentru a-i transforma in soldati si asasini pentru gruparile teroriste si paramilitare. Profitand de usurinta cu care pot fi manipulate constiintele in formare ale copiilor acestia sunt prefacuti in masini de ucis printr-un odios proces de spalarea creierelor[25].

Tot in Africa, copii mai sunt rapiti si ucisi pentru ca parti din organismul lor sa fie folosite in ritualuri vrajitoresti. O categorie aparte o formeaza cei care sufera de albinism, ale caror membre sunt foarte cautate pentru prepararea unor leacuri si potiuni „magice” si leacuri[26].

Nu in ultimul rand, avem rapirile asociate cu comportamente deviante de tip sociopat sau psihopat.

Desi asa cum spun specialistii,  acestea cazuri sunt destul de rare (din fericire) aceste sunt si cele care produc cea mai mare durere, suferinta si emotie publica.  Si asta in principal, pentru ca in ochii oamenilor obisnuiti, astfel de situatii, apar ca niste grozavii lipsite de sens. Mai mult decat atat, acest tip de rapiri sunt premergatoare si asociate cu alte infractiuni foarte grave grave, violul, abuzul sexual si omorul, pornografia infantila, pedofilia…adica niste nenorociri si mai mari!

Cine sunt pradatorii?

In cazul infractorilor sociopati  „trigger”-ul care potenteaza rapirea,  poate sa fie razbunarea sau alte manifestari sociopate de tip expresiv, gen reglari de conturi sau afirmarea suprematiei teritoriale, in mediile interlope.

In astfel de situatii de crime expresive, rapirile sunt savarsite nu in scopul obtinerii unui beneficiu tangibil ci pentru a afirma o pozitie de putere, pentru a transmite un mesaj catre adversari sau pentru anturaj. De regula, in aceste cazuri victimele fac parte din acelasi mediu cu faptuitorii.

Sunt considerate sociopate, persoanele care au dificultati in a se conforma la regulile de convietuire intr-o societate normala si in general  le este greu sa traiasca intr-un mediu structurat. Tulburarea antisociala de comportament este intalnita si la multi oameni obisnuiti si nu intotdeauna acestia ajung sa devina infractori. Dar pe de alta parte, cei mai multi dintre infractori sufera de aceasta deficienta comportamentala, atunci cand nu sunt psihopati de-a binelea.

In acelasi timp, si tulburarile obsesiv compulsive de natura patologica joaca si ele un rol important in potentarea acestui tip de criminalitate asociat cu rapirile. Se presupune ca, o astfel de conditionare psiho-patologica este inascuta dar se poate declansa si in urma unor abuzuri suferite in copilarie, fie  in urma unor socuri sau stresuri puternice suferite pe parcursul vietii. Asa s-ar putea explica de ce uneori avem cazuri, cand oameni aparent normali, capi de familie respectabili si chiar stalpi ai societatii devin peste noapte pradatori violatori si ucigasi. Alte teorii presupun ca la mijloc este vorba si de o dereglare hormonala care predispune la tulburari psihice, hiperexcitabilitate sexuala si dificultati privind autocontrolul si reprimarea instinctelor primare. Datorita acestor dezechilibre, psihopatii ar fi lipsiti de capacitatea psihica de a empatiza, ba din contra, se pare ca suferintele pe care le provoaca, ii linisteste. De asemene psihopatii nu au constiinta si nu simt remuscari atunci cand fac rau.[27]

In cele mai multe cazuri autorii unor fapte abominabile impotriva copiilor, intr-adevar pot fi calificati drept psihopati. Numai o fiinta total lipsita de empatie si constiinta ar putea, in mod deliberat sa comita atrocitati, mai ales impotriva unor fiinte nevinovate.

Cu referire la psihopatii criminali si specialisti si consultanti ai FBI, citati de New York Times, arata ca autorii unor acte de abuz impotriva copiilor sunt de regula, barbati, persoane frustrate, neadaptate, neimplinite in viata, care traiesc in promiscuitate, izolati, asociali, fizic neatractivi. In general, acestia recurg la rapire, printre altele, tocmai pentru ca le lipseste abilitatea de a relationa cu alte persoane sau au fost violent respinsi la un moment dat[28].

In aceasta categorie de psihopati intra obsedatii sexual, exhibitionistii, pedofilii s.a. Acestia sunt cei care sunt atrasi si profita de starea de  vulnerabilitatea a copiilor.

In acelasi timp nu toti acesti psihopati cu deviatii de comportament sunt violenti sau ajung sa comita violente. In schimb isi dezvolta capabilitati deosebite de manipulare si persuasiune malefica, pe care le pun in practica pentru a-si atrage victimele in capcana si se folosesc cu mare succes inclusiv de mediul online.

Recent, canalul HBO a produs si difuzat un documentar referitor la acuzatiile de pedofilie aduse cunoscutului artist american Michael Jackson, decedat in 2009. Pelicula descrie cu lux de amanunte mecanismul si tehnicile de manipulare extrem de sofisticate, pe care le pot pune in practica pedofilii versati, pentru a-si racola victimele, chiar de sub nasul parintilor.

Din pacate, cazurile in care psihopatii obsedati totusi recurg la violenta nu sunt rare. Inclusiv in tara noastra astfel de manifestari apar cu regularitate. Este de exemplu, si cazul psihopatului violator in serie din Braila, care a sechestrat si agresat si violat sub amenintarea cutitului mai multe fetite si femei inainte sa fie prins[29]. Din aceeasi categorie a criminalilor psihopati fac parte si maniacii sadici, care isi gasesc placere in suferintele provocate victimelor.

Psihopatii molesteaza sexual victimile supunandu-le inclusiv la violente sau chiar le lichideaza, mai sunt numiti  „pradatori sexuali” (eng. sexual predators). Au fost botezati asa datorita modului in care isi cauta, isi urmaresc cu persistenta, isi ataca victimele si uneori isi ucid victimele, fara nici o justificare, similar fiarelor salbatice. Se spune ca aceasta denumire ar fi fost folosita pentru prima oara de J. Edgar Hoover, celebrul si primul director al FBI. De altfel, meticulozitatea in planificarea atacurilor este ceea ce ii deosebeste pe psihopati de sociopati. Este si ceea ce ii face pe psihopati mai periculosi si mai letali.

In America, cel putin in anumite state, pradatorii sexuali violenti sunt inscrisi pe liste speciale care pot fi consultate public. De asemenea acestia au un regim special de executarea pedepselor cu inchisoare, putandu-li-se refuza eliberarea chiar si dupa ispasirea condamnarii, daca se considera ca inca pot reprezenta un pericol public. Asta este o recunoastere implicita a faptului ca psihopatii, practic nu se pot reabilita. De asemenea in cateva state americane a fost introdusa castrarea chimica pentru cei care molesteaza sexual copii. Si in Europa masura este adoptata in Polonia, Estonia si Republica Moldova.

Din pacate, conform specialistilor FBI, citati mai sus circa 40% dintre rapirile savarsite de acest tip de infractori psihopati sfarsesc prin decesul victimelor. Asta se intampla chiar si in conditiile in care nu intotdeauna ei urmaresc moartea victimei, dar recurg la violenta ucigasa din lasitate, atunci cand simt pericolul ca ar putea fi prinsi sau cand victima opune o rezistenta mai puternica.

Politia si Psihopatii: Cazul Doutroux

Unul dintre cele mai cunoscute astfel de cazuri este cel al belgianului Mark Doutoux  care a actionat in perioada 1986-1998. Desi se crede  ca numarul victimelor sale a fost mult mai mare, in final a fost acuzat si condamnat pentru ca a rapit, torturat si violat 6 fete intre 8 si 17 ani, dintre care 4 au fost ucise in chinuri groaznice, ingropate de vii sau lasate sa moara de foame.

Mark Doutroux este intruchiparea psihopatului obsedat sexual si sadic. Isi tinea victimele in niste buncare secrete construite special, fara ferestre si care aveau aerisire in plafon astfel incat sa nu poate fi depistate de cainii politisti.

Fetele rapite erau tinute in conditii degradante, violate si torturate. Doutroux le folosea nu numai ca sclave sexuale, dar in acelasi timp le filma si fotografia pentru a produce materiale pornografice pe care le vindea.

In acelasi timp, isi supunea victimele la un regim de teroare psihica pentru a le manipula si a le pune in dependenta fata de el. Atat de eficient a fost procesul de spalare a creierului pus in practica de Doutroux, incat una dintre ultimele sale victime in varsta de 14 ani, dupa ce a petrecut peste 70 de zile in buncarul sau, izolata de lume, ajunsese se creada ca parintii sai o urasc si singurul care o protejeaza este chiar rapitorul sau. Atat de puternic i s-au fixat in minte minciunile lui Doutroux incat, atunci cand in final politia a ajuns la ascunzatoarea in care era tinuta pentru a o elibera, fata l-a intrebat pe rapitor daca poate sa plece si i-a multumit acestuia ca este de acord si l-a sarutat la plecare…

Cazul a facut valuri imense in Belgia si pe plan international. Pe buna dreptate, opinia publica belgiana a fost oripilata si indignata pentru ca acest dezaxat sinistru a putut opera aproape nestingherit mai bine de 10 ani, timp in care a fost arestat si eliberat succesiv, de mai multe ori. Cel mai tragic a fost faptul ca, desi politia a perchezitionat casa in care se aflau captive 2 dintre fetitele rapite, ambele in varsta de 8 ani (si care ulterior ar fi murit de foame, abandonate in buncar, fara mancare si apa, pentru mai bine de 100 de zile), nu a reusit sa le descopere si politistii prezenti la fata locului, chiar au ignorat tipetele lor de ajutor . Mai mult decat atat, furia publica a fost alimentata  si de faptul ca Doutroux a sustinut tot timpul procesului ca a actionat ca un furnizor de „carne vie” pentru o retea internationala de pedofilie si sclavie sexuala, din care ar fi facut parte oficialitati, oameni de afaceri si polticieni din Belgia, dar chiar si din alte tari ale Europei de Vest. Comisia parlamentara constituita ca urmare a acestor alegatii, a concluzionat ca nu exista dovezi care sa confirme ca Doutroux ar fi beneficiat de protectia unor personalitati, dar in acelasi timp a scos in evidenta ca in acest caz, criminalul a profitat masiv de incompetenta, prostia si coruptia, la cote endemice in randurile politiei belgiene, la acea data. In urma acestui caz, sub presiunea opiniei publice, fortele de politie belgiene au fost restructurate si de asemena sistemul judecatoresc[30].

Cazul Alcaser

O alta crima odioasa comisa de infractori psihopati, in urma careia politia a fost acuzata de incompetenta si a declansat un scandal public, s-a petrecut in Spania anului 1992.

Dorind sa ajunga la o petrecere scolara dintr-un orasel vecin, trei fete de 14 si 15 ani din orasul Alcaser, Valencia au facut autostopul, fara sa stie ca asa vor intra pe mainile unor psihopati sadici. Acestia le-au rapit si le-au dus intr-o casa abandonata, izolata unde le-au violat si batjocorit. Apoi, doua dintre ele au fost ucise in bataie, in timp ce a treia mai intai a fost torturata – printre altele criminalii taindu-i cu cutitul mamelonul unuia dintre sani – apoi intepata cu cutitul si in final impuscata in cap. Doua dintre victime au fost gasite decapitate. Cadavrul uneia dintre fete a fost profanat inainte de a fi ingropat, ceea ce arata un nivel de sadism greu de imaginat.  Oricum, criminalii nici nu s-au straduit sa-si ascunda urmele prea bine, aruncandu-si victimele una peste alta intr-un sant si acoperindu-le cu un strat subtire de pamant care a fost spalat de prima ploaie.

In cursul investigatiei au fost aduse la lumina incompetente, ineptii si disfunctionalitati majore in sistemul politienesc din Spania acelor timpuri. Astfel, s-a dovedit ca unul dintre criminali era teoretic la inchisoare in momentul comiterii abominabilei crime. El fusese condamnat anterior pentru rapirea si sechestrarea unei femei (pentru ca i-ar fi furat o punga de heroina) pe care a legat-o cu un lant de gat, in curtea parintilor lui  si a batut-o aproape in continuu, timp de 25 de ore. Pentru aceasta fapta fusese condamnat la 6 ani inchisoare. Dupa un an petrecut in penitenciar, a primit 6 zile de permisie, dar „a uitat” sa se mai intoarca la inchisoare sa-si ispaseasca restul de pedeapsa. Datorita unor erori de comunicare si birocratiei din sistemul penitenciar spaniol,  a durat inca 6 luni pana a fost emis un mandat de arestare pe numele evadatului. Prea tarziu pentru victime…Si pentru ca lantul absurditatilor sa nu se incheie nici dupa moartea fetelor, acelasi individ reuseste sa evadeze de doua ori dupa ce a fost arestat, ultima oara fara a mai fi prins vreodata. Totodata, indignarea publica si acuzele de musamalizare a cazului, au fost alimentate si de faptul ca la locul crimei s-ar fi gasit par pubian originar de la 7 persoane diferite, altele decat presupusii asasini si victimele lor, persoane care nu au fost identificate niciodata.[31]

Din nefericire multe dintre aceste psihopatii care conduc la criminalitate, nu sunt clasificate ca boli psihice care necesita internare si tratament de urgenta, pana cand nu se manifesta ca atare. Astfel ca, multi din acesti oameni cu dezechilibre psihice majore, in majoritatea cazurilor nediagnosticate, umbla liberi pe strada, ca niste veritabile bombe cu ceas pe doua picioare.

Psihopatie de gen

Tulburari psihice sunt invocate si in cazul anumitor femei care comit rapiri de copii.  In acest sens sunt mentionate in literatura de specialitate situatiile in care, femei  fura bebelusi si copii mici din parcuri, din fata gradinitelor sau chiar din maternitate. De regula insa vorbim de femei cu tulburari psihice grave dezvoltate pe fondul frustrarilor si stresului generat de imposibilitatea de a concepe si a naste copii proprii[32].

Sunt copiii rapiti pentru a li se preleva organele?

Sunt foarte multe stiri despre astfel de fapte, care s-ar fi petrecut in special in Asia de Sud Est in India, in tari Africane, in Filipine sau Mexic. Insa nu de putine ori, aceste relatari nu au fost confirmate sau s-au dovedit a fi rodul unor manipulari in scop poltic sau produsul imaginatiei unor ziaristi, in goana dupa senzational.

Este insa foarte real ca exista o piata neagra si un trafic ilegal de organe umane, care sunt obtinute in conditii dubioase, prin specularea saraciei unor oameni sau prin constrangere. Deci, chiar si in absenta unor cazuri certe, rapirea copiilor in scopul prelevarii organelor poate fi o ipoteza perfect plauzibila.

Deci, cat de iminent este pericolul rapirii copiilor, in general?

Statisticile nationale si cele de la nivelul Uniunii Europene care nu sunt foarte accesibile si nu dau repere foarte exacte, ne induc ideea ca totusi rapirile in scop criminal nu sunt foarte frecvente,  cel putin in partea de lume in care traim.

De exemplu,  conform organizatiei Amber Alert Europe, in trimestrul 2 al acestui an (2019) au fost semnalate nu mai mult de 13 disparitii de copii in Europa. Cele mai multe cazuri au fost inregistrate in Republica Ceha (7). Pana la sfarsitul lunii iulie fusesera gasiti si returnati familiei 10 dintre acestia. Intr-un singur caz dintre cele 10 (o fata in varsta de 12 ani din Rotterdam, Olanda), se pare ca a fost vorba de o rapire. Despre soarta celorlalti 3 copii inca (august 2019) nu se stie nimic[33].

Psihozele

Chiar daca aparent rapirile de copii nu sunt foarte frecvente, atunci cand se intampla, chiar si un singur caz,  impactul emotional, nu numai pentru cei implicati dar si pentru restul comunitatii este extraordinar de mare. Atat de mare, incat chiar si numai o tentativa de rapire sau zvonul unor posibile rapiri de copii, poate sa genereze psihoze colective.  Nu de putine ori, zvonuri despre rapitori de copii s-au lasat cu linsaje si isterie in masa[34].

Chiar si la noi in tara, este bine cunoscut cazul faimoasei „ambulante negre”,  cand, ca urmare a unor stiri false despre rapiri de copii, amplificate pe retelele de socializare, membrii unei asociatii culturale au fost pe punctul sa fie linsati, pentru ca circulau intr-un microbuz dubios[35].

Ce-i de facut?

Am vazut ca in pofida legislatiei severe in materie de pedepsire rapirilor de persoane si in ciuda interventiei hotarate a institutiilor din domeniul apararii ordinii publice (cel putin in unele tari) astfel de infractiuni continua sa aibe loc si riscul ca la un moment dat un copil sa fie rapit, poate chiar copilul nostru, chiar daca este foarte mic, este totusi, foarte real.

Pentru orice parinte responsabil, siguranta copilului este o chestiune capitala si parintii in general gandesc ca atunci cand e vorba sa ne ferim copii de rele, nici un sfat si nici o masura nu este in plus sau prea mult

Din aceasta perspectiva exista foarte multe resurse pe care parintii le pot consulta pe Internet si de unde pot afla lucruri utile, pentru a se feri pe cat de mult posbil de acest cosmar al rapirilor si disparitiilor de copii. Pe de alta parte, nu am gasit foarte multe astfel de informatii disponibile in limba romana.

Fara pretentia de a epuiza subiectul, mai jos sunt prezentate cateva recomandari si abordari utile.

Smartphone – O sabie cu doua taisuri.

In general specialisti in psihologia copilului sau in „parenting” recomanda parintilor sa nu puna telefoane mobile smart in mainile copiilor, de la varste fragede. Se pare ca intr-adevar, abuzul de „ecrane” da dependenta si este daunator pentru dezvoltarea intelectuala a copiilor. Cu toate acestea sunt destui parinti care ignora aceste sfaturi, iar cel mai adesea parintii invoca siguranta copiilor, ca principal motiv pentru care nu dau curs recomandarilor „parentologilor” . Este incontestabil insa, ca  parintii se simt mult mai putin stresati daca stiu ca pot comunica cu copii lor (cu conditia sa raspunda la telefon…) mai ales cand acestia sunt plecati de acasa.  Dar si mai mult decat atat, telefoanele mobile SMART se pot dovedi foarte utile in prevenirea agresiunilor impotriva minorilor, inclusiv in cazuri de rapire.

Aplicatii Salvatoare

Pe langa functia de comunicare in telefoanele smart se pot incarca aplicatii (de exemplu “Find Friends”) care permit localizarea membrilor familei in timp real, astfel ca intotdeauna parintii pot sti daca copilul se afla intr-un loc considerat sigur.

Foarte utile sunt  si aplicatiile tip “Panic Button” (Buton de Panica), prin care copii aflati in stari de pericol isi pot alerta parintii sau pe cei in grija carora se afla si pot transmite incusiv coordonatele geografice pentru localizare sau chiar harti.

Acestea se pot descarca de pe magazinele de aplicatii disponibile pentru fiecare sistem de operare.

Nu in ultimul rand, este la fel de recomandat si instalarea pe telefoanele copiilor a aplicatiei oficiale  “APEL 112”, care si ea transmite un apel insotit de coordonatele geografice catre dispeceratul national al Serviciului de Urgenta, in Romania.

Trebuie insa facuta precizarea ca aceste aplicatii functioneaza doar daca telefonul are o cartela de voce si de date (adica se poate conecta la Internet), in acelasi timp!!!

Chiar si fara aceste aplicatii, anumiti producatori care au sesizat potentialul telefoanelor mobile in asigurarea sigurantei personale, au introdus functiuni noi, menite sa asiste persoanele care se confrunta cu situatii periculoase.

De exemplu telefoanele mobile care utilizeaza sistemul de operare iOS pot apela automat numarul de urgenta 112, apasand de 5 ori consecutiv butonul lateral al telefonului sau butonul de deasupra (la modelele mai vechi), sau apasand in acelasi timp doua butoane de pe lateralele opuse ale telefoanelor.

Posibil ca aceste functiuni sa existe si la alte marci de telefoane.

Ce trebuie sa stim insa, este ca telefoanele mobile clasice, precum si telefoanele smart dar care nu au conexiune de date (adica nu se pot conecta la Internet) nu pot fi localizate in cazul unui apel de urgenta, decat prin utilizarea datelor furnizate de operatorul de telefonie mobila si cu ajutorul unei tehnologii care in mod normal nu este accesibila publicului larg.

Pericolele pandesc pe Retelele de Socializare si Mediul Virtual

Pe de alta parte,  asa cum am scris mai sus, telefoanele smart pot fi o sabie cu doua taisuri. Adica pe langa functiunile de securitate, utilizarea telefoanelor smart de catre copii pot creste gradul de vulnerabilitate al acestora.

Rau-facatorii, care in ziua de azi au ajuns sa fie foarte familiarizati cu tehnologia, pot si ei la randul lor sa-i localizeze pe copii aflati fara aparare atunci cand utilizeaza Internetul.

In acest sens, parintii trebuie sa le explice copiilor ca trebuie sa-si faca setarile in telefoane astfel incat sa nu permita aplicatiilor pe care le instaleaza sa transmita date despre pozitia lorsi sa nu-si faca cunoscute pe diverse retele de socializare, adresa, locatia unde se gaseste la un momendat (check-in), sau numarul de telefon. De asemenea, nu este recomandata postarea pe retelele de socializare  a unor fotografii, in care pot fi identificate locuinte sau imprejurimi ale acestora, masini si  numere de inmatriculare.

Totodata, copii trebuie invatati ca nu trebuie sa comunice pe retele de socializare cu necunoscuti care au preocupari ciudate, deviante sau initiaza conversatii despre subiecte neadecvate varstei.

Conform politiei britanice citate de BBC, in anul 2018, pe parcursul a 6 luni, au fost inregistrate peste 1900 de comunicari cu caracter sexual in care au fost implicati copii. Cele mai multe dintre acestea au avut loc pe Instagram si Facebook[36].

In afara de retelele de socializare, mediul virtual mai are si alte zone care pot contribui la victimizarea copiilor si adolescentilor.

Canalele de comunicatie ale jocurilor video sunt medii prin care copii pot ajunge sa converseze cu necunoscuti, rau-intentionati. Aceste canale de comunicatie sunt in afara oricarui control, si la fel ca si in cazul retelelor de socializare, ele pot fi folosite in deplina anonimitate de catre infractori si dezaxati.

Pentru a le insela increderea, pradatorii adulti din mediul virtual, de exemplu, pretind ca ar fi si ei tot copii, avand aceleasi interese sau pasiuni comune cu victimele.  Apoi, profitand de naivitatea specifica varstei, dirijeaza conversatia astfel incat sa obtina cat mai multe informatii, pe care le pot folosi ulterior in activitatile criminale. De exemplu, o simpla remarca intr-o astfel de conversatie on-line, despre faptul ca parintii sunt plecati de-acasa, il pot pune pe copil intr-o situatie de mare pericol.

In alte cazuri, pradatori sexuali si pedofili, folosind astfel de tactici de disimulare si manipulare online, dupa ce castiga increderea copiilor, le solicite fotografii din intimitate pe care fie le traficheaza pe Internet, fie le folosesc ulterior in scop de santaj si extorsiune.

Soft-uri de Control pe Internet

In general este recomandat, ca si in cazul in care folosesc telefoane smart si tablete, accesul copiilor pe retele de socializare sau pe aplicatiile de comunicare online sa fie limitat la strictul necesar (daca intr-adevar este necesar) si controlat.

Soft-uri de control parental care se pot instala pe telefoane, pe tablete dar si pe calculatoare sunt destul de eficiente in restrictionarea accesului copiilor, catre aplicatii, jocuri si website-uri nepotrivite sau periculoase. Un exemplu este programul QUSTODIO, dar pe Internet se pot gasi si alte optiuni. Este de recomandat sa se aleaga un program care a fost testat in prealabil si de catre alti utilizatori.

Tracker-e/ Dispozitive portabile de localizare GPS

Si in cazul in care mai sunt parinti, care totusi nu doresc sa-si doteze copii cu telefoane smart inainte de vreme, dar in acelasi timp doresc sa controleze copii in afara casei, acestia trebuie sa stie, ca pe  piata exista o serie de dispozitive utile, care permit localizarea si monitorizarea deplasarilor copiilor.

De exemplu,  Vodafone a creat si lansat un ceas de mana pentru copii, ceas care este prevazut cu senzor de localizare GPS, transmite alerte de panica si poate sa asigure comunicarea directa (voce) intre copii aflati in stari de pericol si parintii lor sau personalul unor servicii de asistenta in caz de urgenta.

De asemenea pe Amazon, dar si pe E-mag se gasesc atat ceasuri, cat si localizatoare sau dispozitive anti-pierdere pentru copii care pot fi folosite cu succes.

Este recomandat totusi, ca inainte de a achizitiona astfel de dispozitive sa se consulte specificatiile tehnice si chiar sa se faca teste in special in ceea ce priveste durata de functionare a bateriei, acoperirea (in interior si exterior) si acuratetea localizarii.

De asemenea este recomandat sa se citeasca si comentariile (recomandarile) pe care alti cumparatori si utilizatori le-au facut pe pagina web de prezentare a dispozitivului. Sunt situatii cand furnizorii de astfel de produse au tendinta sa exagereze in privinta capabilitatilor produselor lor, iar unii vanzatori online chiar prezinta caracteristici false, bazandu-se pe faptul ca sunt mai putini cumparatorii care vor returna produsul necorespunzator.

Ori, astfel de dispozitive trebuie alese cu mare grija si rigurozitate, pentru ca orice neatentie sau compromis privind calitatea echipamentului in cauza,  poate avea consecinte dramatice.

Nu in ultimul rand, odata cumparat, echipamentul de localizare trebuie verificat zilnic din punct de vedere al bunei functionari si de asemenea, trebuie sa aiba bateria incarcata la 100% atunci cand copilul pleaca din casa.

ALTE SFATURI UTILE

Este clar ca tehnologia ajuta foarte mult in a preveni pierderea sau rapirea copiilor, dar e suficient?! Ne permitem toti sa dotam copii cu telefoane mobile smart sau alte gadget-uri de securitate?

Prin masuri practice si adoptarea unui comportament prudent si responsabil de genul celor prezentate mai jos, putem sa crestem spre 100% siguranta copiilor nostrii, chiar si fara sa facem apel la tehnologie si fara nici un alt cost suplimentar.

• In mod natural copii au o fire curioasa si permanent au tendita sa exploreze lucruri si locuri noi, uneori plecand pe nesimtite de langa parintii lor care, pentru un moment sunt distrasi sau sunt preocupati cu alte probleme. Ideal este, ca ori de cate ori se iese in public cu copii, trebuie cel putin mentinut contactul vizual permanent cu acestia iar, in ceea ce priveste copii care au o personalitate mai activa, trebuie, pe cat posibil tinut permanent contacutul fizic, (adica sa fie tinuti de mana) in timpul deplasarilor in medii aglomerate si nu numai.
• Aceleasi reguli trebuie urmate si atunci cand se iese in parc sau se merge la locuri de joaca. Multi parinti au senzatia ca aceste zone de recreere sunt sigure, pentru ca au falsa perceptie ca nu se poate intampla nimic rau in public, (nu-i asa?!) si pierd contactul vizual cu copii, fiind distrasi de diverse activitati, butoneaza telefoanele, citesc sau sunt absorbiti in conversatii cu alti parinti. Trebuie stiut insa ca, au fost destule situatii in care copii au disparut din parcuri in plina zi, de langa parintii lor, si fara sa observe nimeni lipsa lor. Trebuie de asemenea stiut ca, parcurile sunt locuri care concentreaza multi copii si de aceea, reprezinta o atractie deosebita si pentru pedofili obsedati, eshibitionisti si alte categorii de psihopati. Acestia sunt foarte abili in a specula orice clipa de neatentie si de a localiza rapid orice copil ratacit sau nesupravegheat, si stiu sa profite de situatie, pe neobservate. De regula, ei uzeaza de diverse tehnici de apropiere de copii. Ofera dulciuri, jucarii, jocuri video pe telefon s.a. A fost un caz documentat, la Navodari in care un presupus pedofil isi atragea victimele folosindu-se de un catel[37].
• De aceea, parintii care isi insotesc copii in parcuri si locuri de joaca trebuie sa fie atenti si sa sesizeze posibila prezenta in zona a unor potentiali pradatori sexuali si atunci cand sunt observate astfel de persoane, ele trebuie confruntate activ si alertata urgent politia.

Nu vorbim cu persoane necunoscute!

In acelasi timp, copii trebuie sa fie educati in privinta contactelor persoane necunoscute. Regula ca „nu avem voie sa vorbim cu oameni straini” a fost piatra de temelie a educatiei parintesti dintotdeauna, si oricat de desueta ar parea azi, este in continuare o invatatura buna de urmat si azi (sau mai ales acum) in epoca revolutiei tehnologice si digitale.

In general copii au o reactie instinctiva de respingere fata de persoane care au o infatisare ciudata, bizara, infricosatoare, dar de cele mai multe ori pradatorii sexuali adopta o infatisare normala. De aceea, copii trebuie invatati sa nu evalueze pericolul prezentat de anumite persoane care vin in preajma lor, doar dupa infatisarea lor ci si dupa modul in care acestea se comporta.

• Copii trebuie invatati ca, daca sunt abordati de persoane necunoscute care le ofera dulciuri, jucarii, cadouri, biciclete, scutere etc. TREBUIE SA REFUZE hotarat cu voce tare (striga NU).
• Copii trebuie invatatati sa REFUZE hotarat cu voce tare (striga NU) persoane necunoscute care le solicita ajutorul in gasirea unei adrese, a unui catel pierdut sau a altui animal de companie sau care vor sa le arate un fenomen sau animal nemaivazut sau sa le impartaseasca un secret nemaiauzit;
• Copii trebuie invatati sa se distanteze imediat de persoane care se recomanda ca fiind reprezentanti ai unor autoritati si pretind copiilor sa-i urmeze pentru clarificarea unor situatii inchipuite. Chiar si in cazul in care acestia le sechestreaza posesiuni scumpe ca de exemplu biciclete, jucarii telecomandate, telefoane etc. pentru a-i determina pe copii sa-i urmeze, copii trebuie sa fie invatati sa-si abandoneze posesiunile si sa paraseasca imediat si cu cea mai mare viteza zona cautand suportul unor adulti de incredere.
• Copii trebuie invatati sa respinga orice tentativa de atingere fizica venita din partea unor adulti.
• Copii trebuie invatati sa REFUZE hotarat (striga NU) orice invitatie de a fi plimbati cu masina sau alte vehicule si in general orice invitatie de a se apropia de o masina sau orice alt vehicul.

In toate aceste cazuri copii trebuie sa exprime un NU hotarat si puternic, sa tzipe dupa ajutor din toate puterile si sa paraseasca urgent zona in care se afla persoana dubioasa. Totodata, copii trebuie urgent sa-si alerteze parintii iar in lipsa acestora sa se adreseze unor oameni in uniforma, politisti, militari, agenti de paza sau vanzatorilor din magazine sau altor parinti aflati in apropiere.

La Gradinita si  Scoala

Scolile, gradinitele sunt si ele locuri vizate de rapitorii de copii, fie ca sunt soti sau sotii frustrati, infractori sau psihopati. Aglomeratia de parinti, copii, masini, profesori, caracteristice inceputului si terminarii programului de scoala, este un cadru aproape ideal pentru organizarea unei rapiri.

De aceea, si pentru aceste momente de vulnerabilitate trebuie avute in vedere cateva precautii.

Astfel este bine ca fie copilul sa fie dus la scoala de catre parinti sau de o persoana de mare incredere si capabila fizic. La preluarea de la scoala sau gradinita, este foarte recomandat sa nu se intarzie, ba chiar sa se vina cu circa 30 de minute in avans. In acest fel se previne situatia in care copilul poate sa cada victima unor raufacatori, care pot pretinde ca au fost trimisi de parinti pentru a-i lua de la scoala. De asemenea, venind mai repede se pot detecta eventuale prezente suspecte in zona scolii.

In cazul in care parintele totusi este indisponibil, trebuie sa trimita la scoala o persoana de mare incredere, cunoscuta de copil. In niciun caz un necunoscut. Se recomanda sa i se spuna copilului ca niciodata nu va fi luat de la scoala de o persoana necunoscuta si sa nu mearga cu o astfel de persoane indiferent ce i-ar spune. De asemenea, se recomanda chiar stabilirea unei parole secrete pe care cel care vine, chiar daca este un cunoscut, sa i-o poata spune copilului. De asemenea ideal ar fi ca scoala sa nu permita copiilor sa plece acasa, pana nu este preluat de un parinte sau de o persoana cunoscuta si aprobata de parintii copilului.

In cazul in care, totusi nu exista o persoana apropiata pentru ducerea si aducerea copiilor la si de la scoala, este bine sa apelam la un alt parinte sau la un serviciu specializat de taxi pentru copii. In Bucuresti sunt mai multe astfel de servicii (e.g. KidCab, Kiddocab, Kid Taxi). In mod normal aceste companii au soferi verificati, sisteme de notificare automata a parintilor, privind preluarea si predarea copiilor, iar cursele pot fi urmarite pe traseu, online in timp real.  Servicii de preluarea copiilor in siguranta pot fi contractate si de la firmele de securitate care ofera acest serviciu.

In situatiile in care copii fac drumul spre scoala si inapoi, pe jos sau cu mijloacele de transport in comun, fara sa fie insotiti de un adult, este bine sa fie invatati sa se deplaseze in grupuri cat mai mari. De asemenea este recomandat ca in aceste situatii numele copiilor sa nu fie inscriptionat vizibil pe haine sau ghiozdane. Copii pot fi derutati si pot accepta sa vorbeasca cu necunoscuti cand acestia ii striga pe nume, pe strada.

Cei mici trebuie instruiti sa vina de la scoala direct acasa si evident nu trebuie sa se abata de la traseu. Nici pe drumul spre scoala, nu trebuie  sa accepte invitatii sau plimbari cu masina din partea unor necunoscuti si nici chiar de la persoane cunoscute, daca in prealabil nu au discutat cu parintii despre aceasta situatie. La sosirea acasa, copii trebuie sa-si apeleze parintii, sa-i anunte ca totul e in regula.

Precautii trebuie luate si atunci cand copii se deplaseaza cu bicicleta. Intr-un numar semnificativ de cazuri, copii au fost atacati exact in momenul cand se deplasau pe bicicleta. Asta pentru ca pe bicicleta pot fi usor ambuscati, iar socul atacului este amplificat de pierderea echilibrului, astfel, atacatorii obtinand foarte usor controlul asupra victimelor.  De aceea, ca si masura de precautie, este recomandat ca atunci cand se deplaseaza pe bicicleta, copii sa formeze grupuri cat se poate de mari.

Sfaturi utile pentru protectia copiilor pot fi gasite si diverse alte website-uri dedicate de pe Internet. In Romania, in acest sens poate fi consultat website-ul organizatiei SALVATI COPIII: https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/copii-disparuti/siguranta-copiilor-in-vacanta

Bona, inamicul de acasa?!

Bonele sunt si ele pe lista rapitorilor de copii. Rapirile comise de bone se intampla fie pe fondul unor dispute inclusiv salariale cu parintii copilului sau al unor tulburari psihice anterioare sau pe care bona le capata in timp. De exemplu, bona poate dezvolta un atasament bolnavicios fata de copilul pe care il are in ingrijire dublat de inchipuirea ca parintii naturali ai copilului sunti incapabili sau nu isi iubesc suficient copilul. De asemenea pot fi bone care provin din medii apropiate lumii interlope si care pot fi racolate pentru a facilita o rapire pentru recompensa, de exemplu.

Deci, in alegerea bonei trebuie avute in vedere nu doar cazierul, pregatirea si experienta si recomandarile sale, ci si istoricul ei medical. De asemenea, verificarea si controlul asupra bonei nu trebuie sa se opreasca odata cu angajarea. Parintii trebuie sa fie permanent atenti la orice schimbare in comportamentul bonei, care ar putea indica fie o boala psihica in evolutie, fie o preocupare de natura criminala. In acest sens este recomandata supravegherea video completa a locuintei (atentie ca nu trebuie obtinut consimtamantul bonei, conform RGPD, persoanele fizice neavand aceasta obligatie). De asemenea este recomandat sa se faca supravegheri aleatorii, de la distanta atunci cand bonele ies la plimbare sau in parc cu copii sau cand duc sau aduc copii de la scoala. Astfel se poate observa cat de atente sunt si daca tin copilul sub supraveghere continua. Nu in ultimul rand, este de asemenea recomandat, fie inainte de angajare fie atunci cand apar semne de intrebare in comportamentul bonei,  sa se apeleze la un detectiv particular, care poate sa-i verifice acesteia trecutul (background checking) si anturajul.

Nici acasa nu suntem siguri?!

Nu in ultimul rand, masurile pentru securizarea casei pot si ele sa contribuie la siguranta copiilor, mai ales atunci cand sunt lasati singuri in casa sau in curte.

O casa prevazuta cu camere de supraveghere la vedere, poate sa descurajeze in mare masura orice tip de infractor.

Camerele nu sunt greu de instalat, nu sunt foarte scumpe si de asemenea pot fi monitorizate de la distanta, inclusiv pe un telefon smart.

Un sistem de alarma antiefractie este si el de natura sa reduca riscul de rapire. In acest caz trebuie sa fie activata si optiunea „buton de panica” iar copii trebuie invatati cum sa-l actioneze in cazul in care locuinta este vizata de un rau-facator.Totodata este recomandat sa se incheie un contract de monitorizare cu societate specializata, capabila sa sa intervina la alarma, in timpul cel mai scurt (recomandat 3 maxim 5 minute).

Cu adolescentii este cel mai greu!

Insa, pe masura ce cresc, copii isi consolideaza personalitatea si devin mai independenti. Adolescentii accepta din ce in ce mai greu autoritatea si controlul parintesc, vor sa aiba intimitate, vor sa-si traiasca propriile experiente de viata. Mai mult, adolescentii in mod natural si pe fondul transformarilor care se petresc in organismul lor, sunt predispusi la acte de teribilism, in care isi asuma riscuri de o maniera pe care, cel putin noi adultii o consideram irationala.

In aceste vremuri, este destul de dificil pentru un parinte sa mai traseze reguli stricte adolescentilor fara sa declanseze conflicte si crize de personalitate.

Pe de alta parte, este de datoria unui parinte sa faca tot posibilul sa-i constientizeze permanent pe adolescenti si tineri (adica sa-i „bata la cap”) despre pericolele care ii pandesc in afara casei, chiar si cu riscul de a li se raspunde cu ironii si comentarii obraznice….Chiar daca „sfaturile parintesti” sunt respinse in prima faza si calificate ca „pisalogeala”, nu trebuie sa ne descurajam. Sunt sanse mari ca ele sa se imprime cumva in subconstientul copiilor, adolescentilor, tinerilor, si sa apara la suprafata exact atunci cand e nevoie, in cazul unei situatii extreme.

In orice caz, cu un minim de tact si diplomatie si in special tratandu-i pe tineri ca pe niste persoane responsabile si nu ca pe niste copii, se pot induce, chiar si adolescentilor rebeli, niste rutine de comportament responsabil care sa conduca catre o conduita prudenta si precauta.

Exista anumite abordari recomandate de specialisti, pe care parintii le pot utiliza in relatia cu copii lor adolescenti, astfel incat sa se incredinteze ca acestia vor urma niste reguli simple de siguranta atunci cand socializeaza in afara casei. Aceste reguli care de fapt sunt niste preacutii, daca sunt urmate reduc substantial riscul unei posibile rapiri, si mai mult decat atat, pot preveni ai alte pericole cu care se pot confrunta adolescentii si tinerii.

O astfel de abordare este si regula celor 4 intrebari de baza pe care parintii trebuie sa le puna adolescentilor inainte de plecarea la evenimente, petreceri  sau pur si simplu „in oras”.

1. Unde are loc evenimentul, sau in ce zona iti vei petrece timpul (adresa)?
2. Cine vine dintre cunoscuti (asigurati-va ca aveti numerele lor de telefon)?
3. Cat va dura si la ce ora se va intoarce acasa?
4. Cum si cu cine este organizat transportul la si de la eveniment (de respins optiunile riscante)?E

Evident parintii pot si se recomanda sa puna cat mai multe intrebari si sa ceara cat mai multe detalii pentru a-si face o idee clara despre cat de sigura este “iesirea” copiilor..

In ceea ce priveste deplasarile adolescentilor este bine de stiut ca cel putin aplicatia UBER are o functiune (family profile) care permite titularului de cont, adica parintilor, nu numai sa plateasca pentru calatoriile membrilor familiei, dar sa si vada pe propriul telefon, in timp real, deplasarile acestora. Posibil ca si alte aplicatii de mobilitate urbana sa aiba astfel de functiuni.

In orice caz, atunci cand trebuie sa se deplaseze, tinerii nu ar trebui sa apeleze la „ocazie”,  si atunci cand nu se poate evita, sa caute pe cat posibil sa mai ia cu ei un companion si/sau sa-si sune parintii sau apropiatii si sa le transmita numarul masinii (sau o poza cu numarul masinii). De recomandat ca apelul sa se faca din masina, astfel incat soferul sa auda ca tanarul este in contact cu parintii sai. De asemenea, parintii trebuie sunati si cand se ajunge la destinatie, in siguranta.

Provocarea din partea victimei?!

Un alt aspect care s-a dovedit a fi un „trigger” important in declansarea agresiunilor asupra tinerelor fete, a fost imbracamintea si atitudinea provocatoare. Este o scuza frecventa pe care psihopatii o invoca pentru a-si justifca atacurile, respectiv ca fetele in cauza erau imbracate ca niste „femei usoare” si deci intru-catva ar fi fost normal in mintea lor ca fetele sa cedeze avansurilor lor. Pe de alta parte, foarte multi parinti au dificultati in a  impune fetelor lor adolescente si tinere sa adopte o tinuta sobra cand ies in public. Opozitia lor poate fi de inteles pana la urma. Tinerele vor sa-si exprime personalitatea, sa se integreze si sa castige popularitate in grupul lor, inclusiv prin felul de a se imbraca si de a se purta.  Pe de alta parte, psihopatii sunt indivizi care se confrunta cu dezechilibre psihice majore, dezechilibre care le inhiba autocontrolul si le potenteaza comportamentul violent. Asa cum s-a vazut in cazurile prezentate  mai sus, acesti indivizi nu au capacitatea de a manifesta empatie sau respect pentru valorile umane. Mai mult decat atat, prin punerea etichetei de „femeie usoara” sau „prostituata”, practic, psihopatul isi dezumanizeaza victima, o aduce in mintea sa, la stadiul de animal sau chiar obiect cu care poate sa faca ce vrea, fara nici o mustrare de constiinta. Totodata, in foarte multe cazuri, s-a dovedit ca psihopatii obsedati si violenti au un nivel de educatie precara sunt limitati si abrutizati. Deci orice speranta si incercare a victimei de rezona cu un astfel de individ dezaxat, de a-i trezi compasiunea in incercarea de a scapa, in mare masura ar putea sa fie o speranta zadarnica.

Din nefericire, comportamente deviante se pot dezvolta si la adolescenti si tineri aparent normali, care sub influenta unor dezechilibre hormonale specifice varstei, combinate cu alcool sau chiar droguri (dezinhibitori) plus consum de materiale pornografice in exces si sub presiunea nelipsitului „spirit de gasca” se pot transforma in niste bestii capabile de rapiri si violuri in grup[38].

Sigur, in 99% din situatii sansele unei fete sa se de intalneasca cu un psihopat sau cu o gasca de violatori, poate nu sunt foarte mari. Totusi, inainte de a pleca neinsotite la o petrecere, intr-un club sau la alt eveniment, fetele ar trebui totusi sa-si puna intrebarea daca merita sa-si asume chiar si un risc de doar 0,1% de a-si pierde sau distruge viata, doar pentru ca „trebuie neaparat” sa porti o tinuta care le epateaza pe prietene sau ii face pe baieti „sa intoarca capul”?!

Evident ca este incorect ca oamenii normali trebuie sa-si schimbe comportamentul sau fetele sa nu se imbrace asa cum isi doresc din cauza unor psihopati. Dar viata ne arata ca astfel de psihopati exista iar mormintele victimelor lor nevinovate confirma aceasta crunta realitate…

SPIKING

Tot in ceea ce priveste petrecerile si iesirile in cluburi este bine sa se discute cu tanarul sau cu adolescentul despre consumul de alcool, care teoretic nu ar trebui sa se intample, dar daca totusi „se intampla”, trebuie sa-i fie explicat tanarului ce inseamna un consum de alcool responsabil. Evident consumul de stupefiante la petreceri trebuie evitat cu desavarsire.

Tinerii trebuie sa stie ca de foarte multe ori rapirile sunt asociate cu consumul de alcool si de droguri voluntar, involuntar sau fortat. In foarte multe cazuri de rapire sau molestare sexuala s-a dovedit ca victimele au consumat fara sa stie alcool in exces sau droguri care le-au fost puse pe ascuns, in bauturi.

Aceasta metoda de „prepara” bauturile viitoarelor victime cu alcool (in cazul bauturilo nealcoolice), droguri sau substante incapacitante este cunoscuta sub denumirea de „spiking”.

Tinerii trebuie invatati ca pe tot timpul cat se afla la petreceri sau in cluburi, este obligatoriu sa-si tina paharele in raza vizuala tot timpul, sa le tina acoperite cu mana sau cu servetele, sa schimbe paharele cu bauturi daca le-au lasat nesupravegheate, de exemplu pe durata cat au fost la toaleta sau pe ringul de dans. De asemenea, este recomandat sa bea direct din sticla sau din cutie/doza, pentru ca este mai greu de strecurat prafuri/pastile in astfel de recipienti. Si nu in ultimul rand, sa nu accepte bauturi de la necunoscuti si nici de la cunoscuti, daca simt ca acestia ar avea intentii necurate.

Ce ar mai trebui sa mai stie parintii?!

Chiar si in cazul in care sunt luate mai mult sau mai putine precautii, rapirile sunt o realitate pe care parintii copiilor rapiti trebuie sa o gestioneze.  

In opinia specialistilor FBI primele 48 de ore sunt vitale.

Primele ore dupa disparita unui copil sunt si cele in care sansele ca acesta sa fie recuperat sunt cele mai mari.

In majoritatea cazurilor in care au fost recuperati copii rapiti, succesul s-a datorat actiunilor de alertare in masa si cautare intreprinse in acest interval de 48 de ore.

Mai mult decat atat, specialistii spun ca in 48 ore copii pot dezvolta involuntar anumite forme de dependenta fata de rapitor (Sindromul Stockhom) si sunt pomenite cazuri in care copii rapiti care au petrecut mai mult timp cu rapitorii, chiar si cand ar fi putut sa scape sau ar fi putut cere ajutor, chiar si de la politisti aflati in zona, in mod paradoxal s-au abtinut in mod intentionat sa o faca, facand jocul rapitorilor, astfel ingreunand cautarile si reducand sansele unui final fericit.

De aceea, atunci cand sunt indicii clare ca este vorba de o rapire, parintii trebuie sa anunte imediat autoritatile si sa alerteze toate rudele si cunoscutii care pot ajuta la cautari si pot da informatii utile.

In momentul cand un copil dispare, ipoteza scoaterii lui din tara trebuie si ea luata in considerare, dar trebuie stiut ca sccoaterea copiilor rapiti peste granita nu este usor de pus in practica. Legislatia romana nu permite calatoria peste granita a minorilor fara un acord scris si notarizat al ambilor parinti. Deci, situatiile in care copii sunt rapiti pentru a fi scosi din tara ar trebui sa fie rare si daca totusi se intampla, atunci inseamna ca avem de-a face cu retele organizate de trafic de persoane care dispun de resurse si logistica extinsa de natura sa furnizeze documente false sau sa organizeze treceri ilegale ale frontierei.

Asa cum am mai spus, pe Internet se pot gasi multe informatii utile pentru parinti, despre cum sa procedeze in cazul in care se confrunta cu o astfel de tragedie. De regula informatiile sunt publicate fie pe website-urile unor organizatii si fundatii dedicate protejarii si apararii drepturilor copiilor sau pe website-urile autoritatilor publice care au in competenta aceasta problema.

Un bun exemplu in acest sens sunt website-urile organizatiilor INITIATIVE VERMISSTE KINDER (https://www.initiative-vermisste-kinder.de/) din Germania sau ACTION AGAINST ABDUCTION (http://www.actionagainstabduction.org/about-2/) din Marea Britanie.

Din nefericire, nu foarte multe astfel de informatii utile sunt disponibile si in limba romana.

Ce face statul si societatea?

In mod normal rapirea de persoane este vazuta ca o infractiune foarte grava in toate tarile democratice si legea prevede sanctuni deosebit de aspre pentru astfel de fapte.

Dar legislatia severa si pedepsele mari, asa cum s-a vazut, totusi nu-i descurajeaza pe infractorii versati si nici pe psihopati. Asta si pentru ca, una e sa existe legi severe si cu totul alta este sa se reuseasca aplicarea lor si sa se impuna respectarea lor.  Infractionalitatea continua sa existe nu neaparat pentru ca nu exista legi sau ca legile nu sunt suficient de drastice, ci pentru ca infractorii stiu ca autoritatile nu pot impune respectarea legii peste tot, si tot timpul! Si cu atat mai mult, in tarile cu o guvernanta slaba, incompetenta sau contestata, infractionalitate de mare pericol social, este mai mult de cat probabil sa infloareasca.

Pe de alta parte, totusi cel putin in unele parti ale lumii, fortele politienesti, guverne si societatea civila, in timp, au dezvoltat si implementat bune practici care si-au dovedit efectivitatea in materie de contracararea rapirilor de copii.

Sa chemam FBI-ul!

In Statele Unite problema disparitiei si rapirii copiilor este tratata foarte serios. Probabil ca abordarea americana a aceste problematici, poate reprezenta un model pentru intreaga lume, si in special in ceea ce priveste modul cum organizeaza cooperarea atat cu alte organe competente si cum stie sa atraga si sa foloseasca resurse puse la dispozitie de societatea civila.

Strategia americana de a combate disparitiile suspecte si rapirile de copii se bazeaza pe 4 elemente cheie:

1. Mentinerea unor forte de reactie rapida specializate in cazuistica de rapiri de copii si disparitii suspecte, apte sa intervina in primele momente de la declansarea alertelor, oriunde pe teritoriul Statelor Unite.
2. Atragerea si implicarea in numar cat mai mare a publicului larg si voluntarilor in eforturile recuperare, cautare a copiilor rapiti si disparuti, prin intermediul unor ONG-uri specializate.
3. Mentinerea si actualizarea listelor cu pradatorii sexuali cunoscuti;
4. Implicarea activa a parintilor in eforturile de cautare si recuperare.

Este posibil ca aceasta preocupare si atentie deosebita  la nivelul autoritatilor si societatii civile americane pentru problematica rapirilor si abuzurilor impotriva copiilor sa vina din trecut, si aici trebuie amintit celebrul caz de rapire a carui victima a fost fiul celebrului pionier al aviatiei Charles Lindbergh, cel care a reusit in premiera sa traverseze Atlanticul cu un aparat de zbor cu motor. A fost un caz clasic de rapire pentru rascumpare petrecut in anul 1932, si a fost probabil primul caz de rapire a unui copil, mediatizat la scara mondiala. Din nefericire, pentru micutul Lindbergh sfarsitul a fost tragic. Rapitorii au incasat rascumpararea, dar nu au inapoiat copilul al carui trupusor a fost gasit ulterior, fara suflare. FBI a preluat atunci investigatia de la autoritatile locale si in final, criminalul a fost prins si trimis pe scaunul electric.

Incepand cu anul 1932 si ca urmare a cazului Lindbergh, FBI-ul a primit din partea Congresului American jurisdictie nelimitata asupra cazurilor de rapire de copii (Legea Lindbergh), pe tot cuprinsul Statelor Unite.

Si in prezent FBI are un serviciu specializat exclusiv pe aceasta problematica, respectiv Unitatea pentru Combaterea Infractiunilor impotriva Copiilor si a Traficului de Fiinte Umane.

Aceasta unitate are o capacitate extraordinara de raspuns la acest tip de infractiuni pe intreg teritoriul Statelor Unite.

In momentul in care este raportata o rapire de copii savarsita in scop criminal, FBI trimite imediat la fata locului o grupa operativa specializata, o asa numita ECHIPA CARD. De  fapt CARD este acronimul in engleza pentru Child Abduction Rapid Deployment, ceea ce s-ar putea traduce cu „echipa de interventie rapida in cazuri de rapiri de copii”. Echipele CARD au fost constituite exact pentru a raspunde in cel mai scurt timp in cazul unor rapiri de copii, stiut fiind faptul ca primele ore sunt cruciale pentru succesul recuperarii copiilor rapiti. Ele sunt constituite din profesionisti si tehnicieni, specialisti in stiintele comportamentului uman, cu experienta dovedita in cazurile de rapiri de copii sau disparitii suspecte. Echipele CARD se ocupa si de antrenarea si instruirea unor specialisti la nivel local care in situatii deosebit se reunesc impreuna cu echipele CARD de la nivel central, in asa numite grupari J-CARD („J „ vine de la „Joint” – adica forte reunite).

In afara de imperativul asigurarii unei interventii cat mai rapide, crearea echipelor CARD a pornit de la constatarea ca la nivel local, numarul unor astfel de evenimente tragice este relativ mic, deci ofiterii de politie din structurile teritoriale, nu au cum sa acumuleze experienta si expertiza necesara pentru investigarea si solutionarea unor astfel de cazuri complexe. Pe de alta parte tinand cont de intinderea teritoriala a Statelor Unite, echipele CARD practic lucreaza tot timpul, respectiv au un volum de munca suficient pentru a permite o specializare si o acumulare de experienta, dar si de noi capabilitati in acest domeniu infractional specific.

De asemenea, Echipele FBI-CARD pot actiona si in strainatate pe teritoriul altor state, la cerere.

Cum am aratat mai sus strategia FBI in legatura cu rezolvarea cazurilor de rapiri si disparitii de copii nu se rezuma doar la infiintara si  mentinerea echipelor CARD. FBI pune foarte mult accent pe colaborarea cu societatea civila si parintii.

Cooperarea FBI cu ONG-urile

Pe langa interventia rapida si hotarata a structurilor politienesti un alt element important in succesul operatiunilor de recuperare a copiilor disparuti si rapiti, este contributia si participare intr-un numar cat mai mare a publicului larg. Aici intervine rolul organizatiilor neguvernamentale dedicate apararii si protectiei copilului.

In primul rand, aceste organizatii,  primesc si disemineaza in masa, prin toate mijloacele de comunicatii, informatii despre copii disparuti sau rapiti, imediat dupa ce a fost semnalata disparitia. Astfel, mesajele despre disparita copiilor ajung in timpul cel mai scurt, la un numar cat mai mare de oameni, care astfel pot contribui la gasirea si recuperarea copilului.

De asemenea, ONG-urile in cauza tin evidenta si legatura cu voluntari specializati in actiuni de recuperarea copiilor rapiti sau disparuti si care vor sa se implice in cazurile active. Totodata ele ajuta parintii in suferinta, punandu-i in contact cu psihologi specializati.

Cele mai importante astfel de organizatii la nivel federal in Statele Unite sunt NCMEC -Centrul National pentru Copii disparuti si Copiii Exploatati (http://www.missingkids.org/home) si           AMBER Alert (https://www.amberadvocate.org/about/).

Foarte important este sistemul de difuzare a informatiilor despre copii disparuti pus la punct si gestionat de AMBER Alert, care in mod automat comunica cu operatori de comunicatii, radio si TV precum si cu retelele de socializare, transmitand disparitiile de copii imediat dupa ce sunt anuntate. Anunturile despre copii disparuti se difuzeaza de asemenea, pe panourile de publicitate electronice din toata tara.

Mai trebuie spus ca NCMEC  primeste finantari de bugetul public al Statelor Unite, in timp ce AMBER se bazeaza pe contributii private, dar cele doua organizatii coopereaza intre ele.

FBI si Parintii

De asemenea pe website-urile   NCMEC si Amber Alert se gasesc foarte multe sfaturi utile pentru parinti atat in ceea ce priveste prevenirea rapirilor si disparitiilor sau a altor faradelegi impotriva copiilor, cat si mai ales despre ce trebuie sa faca acestia in cazul in care totusi le-a fost rapit copilul.

Si Webite-ul FBI are si o pagina dedicata special pentru protectia copilului (https://www.fbi.gov/scams-and-safety/protecting-your-kids) in care sunt prezentate informatii utile in legatura cu toate infractiunile si riscurile la care sunt expusi copii inclusiv sfaturi si recomandari.

Foarte important, FBI  a dezvoltat o aplicatie de telefon pentru parinti, FBI ID CHILD, care sa-i ajute pe acestia sa ia cele mai potrivite masuri pentru a preveni disparitia copilului lor, dar care in acelasi timp sa se constituie intr-un ghid la purtator pentru parinti, parinti care trebuie sa reactioneze foarte rapid, cu stapanire de sine si cu determinare, in situatia nefericita cand copilul le este rapit.

Astfel, aplicatia stocheaza poze actualizate periodic si descrieri amanuntite ale copiilor, inclusiv ale unor semne distinctive.

Totodata, aceasta aplicatie permite apelarea instantanee a numarului de urgenta si a               Centrului National pentru Copii Disparuti si Exploatati (NCMEC) care impreuna cu Amber Alert difuzeaza in masa alerta de disparitie copil. Mai mult, aplicatia FBI cuprinde doua check list-uri cu tot ce trebuie sa faca parintii in primele 24 de ore si urmatoareale 24 de ore dupa disparitie (n.n. primele 48 de ore). Printre cele mai importante aspecte listate este cooperarea cu autoritatile, care trebuie sa-l sprijine pe parinte in organizarea cautarilor si in anuntarea publica a disparitiei. De asemenea, parintii trebuie sa intocmeasca rapid  sa furnizeze autoritatilor liste cu toate cunostintele, contactele si relatiile copilului. Mai departe, FBI recomanda parintilor sa se gandeasca la o recompensa pentru gasirea copilului lor, sa stabileasca noi linii de comunicatii acasa (noi numere de telefon si adrese de e-mail), pentru primirea si gestionarea informatiilor despre copilul disparut si chiar sa infiinteze un webiste dedicat.

Nu in ultimul rand, FBI le recomanda parintilor care trec printr-o astfel de drama sa nu uite sa se hraneasca si sa se odihneasca in aceasta perioada, in care pe langa eforturile uriase sustinute, stresul resimtit este enorm si poate sa duca la epuizare, exact in momentul cand parintii, cu atat mai mult chiar trebuie sa fie in deplinatatea fortelor lor.

Cum e in Europa?

In mare masura, tarile Uniunii Europene au propria lor strategie de combatere a infractiunilor privind copiii, inclusiv rapirile. Si, din cate se pare, cooperarea intre statele membre se face cumva punctual in functie de situatie, fara sa existe o politica armonizata in acest sens.

Totusi se poate distinge la nivelul Uniunii o preocupare in vederea coordonarii eforturilor si actiunilor in privinta cazurilor de copii disparuti, care in perspectiva, ar putea sa conduca la o strategie comuna si la armonizarea legilor in acest domeniu. Procesul de armonizare este cu atat mai mult necesar, cu cat, asa cum se stie, circulatia transfrontaliera in interiorul Uniunii este libera, in ceea mai mare masura si asta din nefericire, evident creaza conditii favorabile pentru infractorii care rapesc si traficheaza copii.

Nici la nivelul organizatiilor non-guvernamentale la nivel UE lucrurile nu sunt la nivelul celor din Statele Unite.

Amber Alert are o extensie si in Europa care se cheama Amber Alert Europe (https://www.amberalert.eu/join-the-search/si care ar trebui sa indeplineasca aceleasi functiuni in efortul de salvare a copiilor rapiti ca si in America. Adica ar trebui sa primeasca si sa disemineze prin toate canalele de de comunicatie posibile, informatii despre copii disparuti sau rapiti, sa faciliteze relationarea parintilor cu organele de politie sau alte organe de investigare a situatiilor de disparitii de copii sa faciliteze participarea voluntarilor in activitatile de cautare a copiilor. Dar Amber Alert EU lasa TOATE aceste functiuni la latitudinea organizatiilor partenere din statele membre, care de fapt au propriile lor politici si abordari si mai ales, se pare ca nu prea comunica intre ele.

Pe de alta parte, Uniunea Europeana finanteaza in proportie de 65% activitatea organizatiei                           Missing Children Europe (MCE). In principiu, organizatia si-a prous sa faciliteze crearea de solutii transfrontaliere, campanii de constientizare, canale de cooperare si legislatie specifica, capabile sa contribuie la reducerea disparitiilor si rapirilor de copii.

Unul dintre proiectele cu care se mandreste organizatia (MCE) este telefonul de urgenta 116000 la care in principiu parintii pot suna si primi asistenta oriunde pe teritoriul UE, pentru a semnala disparitii de copii si unde pot primi asistenta in limba nationala. Conform informatiilor de pe website-ul organizatiei(http://missingchildreneurope.eu/), proiectul numarului de telefon dedicat semnalarii disparitiilor de copii 116000 ar fi implementat in majoritatea tarilor membre UE.

Nu sunt informatii ca cele doua organizatii constituite la nivel UE ar coopera intre ele.

Cum e in Romania?

In legislatia romaneasca rapirea nu este o infractiune distincta iar o fapta de rapire poate sa fie incadrata diferit. De exemplu in functie de circumstante o rapire poate fi asimilata cu o privare de libertate sau cu traficul de persoane, ambele infractiuni, prevazute de codul penal

Din perspectiva preocuparii organelor competente, lucrurile sunt impartite in functie de competente atat la nivel de politie cat si la nivel de parchet.

Cert este ca in acest moment (august 2019) nu exista o unitate dedicata exclusiv pe problematica infractiunilor contra copiilor, asa cum exista in America, nici la politie nici la parchet.

De asemenea, in ceea ce priveste implicarea si cooperarea cu organizatiile neguvernamentale care se ocupa cu protectia copiilor lucrurile nu sunt foarte clare dar oricum nu am indentificat niciun canal de cooperare intre politie, parchet si organizatii civile pentru protectia copilului in Romania. Mai mult ca sigur ca nu exista!

Nici despre cooperarea ONG-urilor din Romania cu cele doua organizatii dedicate copiilor rapiti si disparuti, identificate la nivelul UE nu sunt vesti prea bune.

Romania este reprezentata in acest moment,  (in august 2019), atat in Amber Alert Europe cat si in Missing Children Europe, de catre organizatia „Salvati Copiii”.  Pe de alta parte studiind website-ul acestui ONG (care este un off-spin al organizatiei Save the Children, din Marea Britanie) se poate constata ca in afara de declaratii solemne de bune intentii si niste sfaturi care intr-adevar par folositoare pentru prevenirea disparitiilor, dar si pentru gestionarea situatiilor de rapire, nu exista nici o procedura sau forma prin care prin intermediul acestei organizatii sa se anunte disparitii de copii si nici pentru diseminarea in masa a informatiilor despre disparitii de copii, asa cum ar trebui sa prezinte un partener AMBER. De altfel daca cineva incearca sa gaseasca pe website-ul AMBER ALERT EUROPE informatii despre copii disparuti in Romania, cautarea este redirectionata pe pagina de persoane disparute a IGPR si nu pe website-ul „Salvati Copiii” asa cum ar fi normal sa fie, dat fiind statul sau de organizatie membra a AMBER.

De asemenea telefonul 116000 poate fi apelat si in Romania, dar nu este folosit pentru disparitii de copii asa cum spune Missing Children Europe. In Romania acest telefon poarta denumirea, de „telefonul copilului” la care nu prea e clar de ce trebuie sa sune cineva. Deci nici o legatura cu Missing Children Europe. Oricum, operatorii de la „telefonul de urgenta” 116000, au program pana la ora 22. Probabil ca se presupune ca dupa ora 22, copii dorm…

Deci daca in America alertele de copii disparuti ajung in „secunda doi” inclusiv pe bilboard-urile din supermarket-uri, in Romania cam la asta se rezuma diseminarea in masa a informatiilor despre copii disparuti in Romania…la o pagina obscura pe website-ul politiei. Practic, poate cel mai important element in ecuatia gasirii unui copil disparut, adica diseminarea rapida a alertelor si informatiilor, este tratat cu o ignoranta, as zice criminala…

Totusi se pare ca se misca ceva…

Sub presiunea opiniei publice oripilata de ultimele tragedii petrecute in Romania in iulie 2019, Politia Romana a lansat o initiativa legislativa prin care in esenta doreste sa infiinteze o unitate specializata in acest domeniu, ceea ce e bine. Pe de alta parte, proiectul de lege acorda se concentreaza pe crearea premiselor unei actiuni mai eficiente a politiei in astfel de cazuri (desi sunt exprimate rezerve vis-a-vis de respectarea unor drepturi si libertati) in timp ce in continuare acorda o importanta minora cooperarii cu alte organe si mai ales cooperarii cu cu societatea civila. Astfel se confirma de fapt, ca nu exista o viziune clara si informata in spatele acestei initiative legislative(asa cum nu exista nici buget si nici personal petru preconizata unitate specializata) si de asemenea se confirma ca cel putin deocamdata, aceasta initiativa a politiei pare sa fie mai mult o actiune de PR heirupist, decat o expresia unei vointe reale de face ceva util pentru prevenirea rapirii si disparitiei de copii. Edificator pentru atitudinea opaca si limitata a Politiei in acesta problema este si urmatorul episod real.  In asa zisa „consultare publica” (de fapt o formalitate fara semnificatie si real impact) organizata de MAI pentru acest proiect, la inceputul lui august 2019, la intrebarea, de ce Politia Romana doreste sa infiinteze o linie de urgenta suplimentara pentru semnalarea disparitiilor de copii, in loc sa foloseasca numarul european 116000, reprezentantul politiei raspunde ca la acest numar de telefon se acorda si asistenta parintilor, activitate pentru care politia Romana nu este competenta…Adevarul e ca nici nu ne asteptam ca politia romana sa fie FBI…

La Bulgari s-a putut mai mult…

Spre deosebire, in Bulgaria care si ea este parte a sistemului Amber Alert Europe si unde sistemul este cu adevarat functional, odata primita alerta de disparitie copil, politia bulgara poate distribui automat fotografii si informatii despre copii disparuti, la toti utilizatorii de Facebook care se afla pe o raza de 200 km fata de locul unde a fost semnalat copilul ultima oara. Astfel se inmultesc exponential numarul celor care afla despre disparitie si astfel pot ajuta direct sau cu informatii la gasirea copilului. Deci sansele pentru copii bulgari sa fie gasiti in acele prime 48 de ore critice, cresc si ele. Deci facand haz de necaz, in cazul in care Doamne fereste ne pierdem copii e de preferat sa ne aflam in Bulgaria decat in Romania.

In Concluzie,

pericolul rapirilor si disparitiilor suspecte de copii este unul real in Romania, la fel cum este peste tot in lume. Chiar daca nu sunt foarte frecvente astfel de situatii, oricand un copil poate sa cada victima unei retele de trafic de fiinte sau a unor psihopati.

In acelasi timp, judecand prin prisma unor esecuri rasunatoare consemnate in ultimii ani, si in pofida unor bune intentii de ultima ora, institutiile statului roman par a nu dispune inca de competentele, experienta si expertiza necesara pentru gestionarea cu succes a unor astfel de cazuri. Mai mult decat atat, la nivelul statului, pare sa nu existe nici o strategie despre cum s-ar putea imbunatati in ansamblu capacitatea de raspuns in comun, atat a structurilor publice competente dar si a societatii in general in cazurile de disparitii si rapiri de copii.

Si mai nelinistitor este, ca si in ceea ce priveste implicarea societatii civile in situatii de copii rapiti si disparuti, unde aveam asteptari mai mari, de fapt, si aici suntem pe taramul faimoaselor „forme fara fond” care caracterizeaza atat de bine societatea romaneasca.

De exemplu, din informatiile public accesibile, se pare ca organizatia Salvati Copiii, care este parte, cel putin cu numele, din infrastructura europeana a organizatiilor de profil,  si-a asumat un rol in mecanismul de gestionare a disparitiilor de copii in Romania, pe care pare ca fie nu-l intelege in totalitate, fie nu este capabila sa-l joace.

Ce este cel putin la fel de nelinistitor este ca, nici la nivelul parintilor din Romania, cel putin deocamdata, nu exista acel spirit de initiativa si cooperare care ar putea sa genereze energiile capabile sa determine agentiile guvernamentale dar si ONG-urile din domeniul prevenirilor infractiunilor impotriva copiilor, ca macar in ceasul al 12 lea ceas, pana nu mai mor si alti copii, sa isi ia in serios rolul si sa faca ce trebuie si cum trebuie!

In primul rand este urgent nevoie de o STRATEGIE NATIONALA de actiune UNITARA SI COERENTA in privinta SALVARII COPIILOR DISPARUTI, RAPITI si EXPLOATATI care sa reuneasca si sa canalizeze in cel mai eficient mod cu putina toate resursele disponibile atat la nivelul statului cat si la nivelul societatii civile.

 De aici trebuie inceputa constructia!

By: Gabriel Badea
Bucharest
August, 2019

SURSE:

[1] Missing Children Europe: Facts and Trends 2017 – e-publication 2017; (http://missingchildreneurope.eu/annual-reports/categoryid/0/documentid/444)

[2] Reuters:  Kidnapped children make headlines, but abduction is rare in U.S. – e-publication 2018;

https://www.reuters.com/article/us-wisconsin-missinggirl-data/kidnapped-children-make-headlines-but-abduction-is-rare-in-u-s-idUSKCN1P52BJ

[3] DIGI 24: ROMÂNIA FURATĂ. Peste 400 de copii au dispărut fără urmă în România într-un an –Digi 24, e-publication, 2018;

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/peste-400-de-copii-au-disparut-fara-urma-anul-acesta-in-romania-1056780

[4] Jane K. Stoever: Most kidnapped children are taken by a parent. That doesn’t mean they’re safe – The Washington Post, e-publication, 2017;

https://www.washingtonpost.com/outlook/most-kidnapped-children-are-taken-by-a-parent-that-doesnt-mean-theyre-safe/2017/07/21/8340cefe-6bc9-11e7-b9e2-2056e768a7e5_story.html?noredirect=on

[5] Chloé Woitier: Quand des parents font croire à l’enlèvement de leur enfant – Le Figaro.fr, e-publication, 2013;

http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2013/09/26/01016-20130926ARTFIG00433-quand-des-parents-font-croire-a-l-enlevement-de-leur-enfant.php

[6] Adam Lusher: What Happened to Madeleine McCann. Five Possible Scenarios… – Independent, e-publication, 2019;

https://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/madeleine-mccann-disappearance-latest-what-happened-scenarios-a8632886.html

[7] Mohamed Mostafa: Mosul ISIS: Mosul sees surge in ransom kidnappings of its rich – Iraqi News, e-publication, 2017;

https://www.iraqinews.com/iraq-war/mosul-sees-surge-ransom-kidnappings-rich-newspaper/

[8] Von Stefan Locke: Mord für eine Lebenslüge – Frankfurter Allgemeine, e-publication, 2016:

https://www.faz.net/aktuell/gesellschaft/kriminalitaet/mordfall-anneli-erschuetternde-details-vor-gericht-14306320.html

[9]  Charlie Matheson: Tigger Kidnappings: A crime within a crime – AXA XL, e-publication, 2018;

https://axaxl.com/fast-fast-forward/articles/tiger-kidnapping

[10] Thomas Harding: Hostage-takers rob bank of £30m in cash – The Telegraph, e-publication, 2004

https://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1479547/Hostage-takers-rob-bank-of-30m-in-cash.html

[11] James Rothwell: How Europe’s biggest child trafficking gang escaped justice – The Telegraph, e-publication, 2019

[12] Jurnalul de Arges: Clanul Paun l-a rapit pe Rafaila din fata bisericii Sf. Ioan din Pitesti – Jurnalul de Arges, e-publication, 2017;

https://jurnaluldearges.ro/clanul-paun-l-a-rapit-pe-rafaila-din-fata-bisericii-sf-ioan-din-pitesti/

[13] Teodora Miron: Minora Rapita si obligata sa se prostitueze – Viata Libera, e-publication, 2018;

https://www.viata-libera.ro/justitie/118419-minora-rapita-si-obligata-sa-se-prostitueze

[14] Hayley Dixon & Josephine McKenna: Woman drugged and kidnapped in Italy revealed as Page 3 model Chloe Ayling – The Telegraph, e-publication, 2017;

https://www.telegraph.co.uk/news/2017/08/06/model-drugged-kidnapped-italy-revealed-page-3-girl-chloe-ayling/

[15] Kathryn Knight: My Sex Traffic Hell – The Sun, e-publication, 2018;

https://www.thesun.co.uk/fabulous/7736457/frida-farrell-raped-harley-street-sex-trafficking-uk/

[16] Massey University: Does grooming by child abusers lead to Stockholm syndrome? – Medical X Press, e-publications, 2017;

https://medicalxpress.com/news/2017-07-grooming-child-abusers-stockholm-syndrome.html

[17] The Economist: Demand for wives in China endangers women who lives on its borders – The Economist, e-publication, 2017.

https://www.economist.com/china/2017/11/04/demand-for-wives-in-china-endangers-women-who-live-on-its-borders

[18] UNICEF: UN statement on bride kidnapping and child marriage – 2018

https://www.unicef.org/kyrgyzstan/press-releases/un-statement-bride-kidnapping-and-child-marriage

[19] Samuel Smith: Christian girl kidnapped, forced into Islamic marriage in Pakistan – The Christian Post, e-publication – 2019.

https://www.christianpost.com/news/christian-girl-kidnapped-forced-into-islamic-marriage-pakistan.html.

[20] Miriam Cerah – Francois: The Truth about Muhammed and Aisha – The Guardian, e-publication, 2012

https://www.theguardian.com/commentisfree/belief/2012/sep/17/muhammad-aisha-truth

[21] Lizie Dearden: Rotherham grooming gangs: National Crime Agency Investigating more than 420 suspects in unprecedented operation. – The Independent, e-pubication, 2018.

https://www.independent.co.uk/news/uk/crime/grooming-gangs-rotherham-suspects-victims-girls-rape-uk-nca-prosecutions-a8609511.html

[22] Jake Burman: Islamic scholar `says Allah allows Muslim men to RAPE non – Muslim women to humiliate them` –  Express, e-publication, 2016;

https://www.express.co.uk/news/world/635942/Islam-Scholar-Saud-Saleh-Cairo-Slavery-Muslim-Women-Pagan-ISIS-Al-Azhar-University-Egypt

[23] Hufda: Wht does Islamic Law Say About Rape – Learn Religions, e-publications, 2018

https://www.learnreligions.com/what-does-islamic-law-say-about-rape-2004208

[24] CBS NEWS: Greek police release photos of Gypsy abduction suspects – CBS, e-publication, 2013.

https://www.cbsnews.com/news/greek-police-release-photos-of-gypsy-abduction-suspects/

[25] Jocelyn TD Kelly, Lindsay Branham & Michele R. Decker: Abducted children an youth in Lord’s Resistance Army in NortheasternDemocratic Republic of Congo (DRC): mechanisms of indoctrination and control – BMC Conflict and Health, e-publication, 2016.

https://conflictandhealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13031-016-0078-5

[26] Adrian Blomfield Dedza & Henry Mhango Blantyre – Malawi albinos kidnapped and sacrificed by witchdoctor gangs on the hunt for election charms – The Telegraph, e publication, 2019;

https://www.telegraph.co.uk/global-health/terror-and-security/malawi-albinos-kidnapped-sacrificed-witchdoctor-gangs-hunt-election/

[27] Kara Mayer Robinson: Sociopath vs Psichopath What’s the Difference? – WebMD, e-publication, 2014

https://www.webmd.com/mental-health/features/sociopath-psychopath-difference#1

[28]  Mary Duenwald: Who Would Abduct a Child? Previous Cases Offer Clues – The New York Times, e-publication, 2002.

https://www.nytimes.com/2002/08/27/science/who-would-abduct-a-child-previous-cases-offer-clues.html

[29] Observator: Pedofilul care a batjocorit doi copii în aceeaşi zi, în Galaţi şi la Brăila, abia fusese eliberat din puşcărie – Observator, e-publication, 2019.

https://observator.tv/eveniment/pedofilul-care-a-violat-doi-copii-galati-braila-pervers-sexual-287411.html

[30] Le Vif: Dutroux, l’affaire qui a ébranlé la Belgique – Le Vif, e-publication, 2010;

https://www.levif.be/actualite/belgique/dutroux-l-affaire-qui-a-ebranle-la-belgique/article-normal-537225.html

[31] S&Swritter: The Curious Case of the Alcasser Girls – Sword And Scale, e-publication, 2016;

http://swordandscale.com/the-curious-case-of-the-alcasser-girls/

[32] Fiona Guy: Psychology Of Baby Abductions: Women Who Steal Children – Crime Traveler, e-publication, 2018;

https://www.crimetraveller.org/2015/07/baby-snatcher-psychology-of-abductions/

[33] Amber Alerts Europe: Statistics AMBER Alert Europe April – June 2019

https://www.amberalert.eu/wp-content/uploads/2019/07/2019_Q2_infographic_AAEU.pdf

[34] BBC NEWS: India WhatsApp ‘child kidnap’ rumours claim two more victims – BBC NEWS, e-publication, 2018.

https://www.bbc.com/news/world-asia-india-44435127

[35] Mihai Niculeascu: Adevarul despre Ambulanta Neagea care rapeste copii – Libertatea, e-publication, 2018;

https://www.libertatea.ro/stiri/adevarul-despre-ambulanta-neagra-care-rapeste-copii-2318488

[36] BBC NEWS: Instagram biggest for child grooming online – NSPCC finds – BBC NEWS, e-publication, 2019.

https://www.bbc.com/news/uk-47410520

[37] Observator: Un pedofil urmărea şi acosta copile în parcul din Năvodari, pretextând că îşi plimbă câinele – Observator, e-publication, 2017

https://observator.tv/social/un-pedofil-se-folosea-de-caine-ca-sa-agate-fetite-in-parc-225779.html

[38] Diana Tourjée: What Drives Young Men to Gang Rape Girls? – Vice, e-publication, 2016.

https://www.vice.com/en_us/article/bmwep8/what-drives-young-men-to-gang-rape-girls