Au trecut zile bune și probabil că va trece și mai mult timp, până vom ști cu claritate tot ce s-a aflat în spatele atentatului, care a produs carnagiul de la centrul comercial CROCUS, dintr-o suburbie a Moscovei.
Deși au pierit peste 140 de persoane, în acest moment, pare că nu există o preocupare reală pentru aflarea adevărului, ci doar de construirea unor scenarii, care să poată fi exploatate în plan politic și propagandistic, respectiv, o instrumentalizare politică evidentă și cinică, în același timp, a acestei nenorociri.
De fapt era de așteptat ca, în contextul unui conflict militar în desfășurare, care pare că a împărțit lumea în două, aceste victime nevinovate ale terorismului, devin o cantitate neglijabilă în jocul politic și propagandistic, prin care, părțile aflate în conflict încearcă să obțină, fie beneficii, fie să prevină prejudicii de imagine, în plan politic.
Astfel că, deși atentatul a fost revendicat fără echivoc de gruparea jihadistă ISIS-K, în paralel părțile aflate în conflict „oferă” publicului explicații alternative despre „autorii reali”, în funcție de interesul fiecăruia Niciuna dintre aceste scenarii nu sunt susținute cu dovezi irefutabile, dar fiecare dintre acestea pot fi acceptate ca fiind plauzibile și în același timp, toate pot fi contrazise. Dar să le luăm pe rând.
Ucrainenii sunt de vină!
Este teoria care a fost îmbrățișată imediat de exponenții regimului de la Kremlin și pe care au promovat-o la rang de explicație oficială. Marea problemă a acestei ipoteze de lucru este că, nu există, nu a fost prezentată, nici o probă materială directă care să o susțină. În afară de speculații și imprecații încruntate gen „las’ că știm noi mai bine”, Rușii nu au arătat absolut nici o dovadă, în susținerea incriminării Ucrainei. Mai mult decât atât, în secvențele video „scurse” în mediul online despre prinderea și interogatoriile „la cald” luate suspecților tadjici, deși se vede clar că după arestare, aceștia au fost bătuți zdravăn și torturați (unuia i s-a tăiat urechea și a fost obligat să și-o înghită, altuia pare că îi lipsește un ochi), aceștia nu au fost în stare să spună nimic concret care să lege Ucraina, într-un fel sau altul, de acest atentat.
Iar în contextul difuzării secvențelor video menționate mai sus, în care este evidențiat fără niciun dubiu, tratamentul contondent, sălbatic aplicat de „organele” ruse prezumtivilor teroriști, orice „mărturisiri” ulterioare, care ar putea incrimina Ucraina, vor fi inevitabil suspectate că au fost smulse sub tortură, deci, nu vor fi credibile.
În lipsă de dovezi concrete oficialii ruși avansează o serie de ipoteze bazate pe circumstanțe și deducții mai mult sau mai puțin logice:
Teroriștii voiau să scape în Ucraina…
Suspecții au fost prinși la circa 400 km (?!) de Moscova, spre Vest, adică aparent ar fi încercat să treacă în Ucraina. Și de aici concluzia că, ucrainenii i-ar fi sprijinit pe teroriști. Această versiune are însă câteva fracturi de logică destul de semnificative. În primul rând, este greu crezut că teroriștii ar fi putut ajunge în Ucraina, printr-o zonă de război înțesată de trupe rusești, în același timp fiind și cea mai minată zonă din lume. Susținerea că Ucrainenii ar fi creat special o „fereastră” pe linia frontului, prin care să treacă teroriștii în Ucraina, nu prea poate fi luată în serios, în aceste condiții. Apoi, în momentul arestării, mașina suspecților era mai aproape de granița cu Belarus decât de cea cu Ucraina, granița cu Belarusul evident fiind mult mai accesibilă. Totodată, recentele declarații ale președintelui Belarusului care confirmă că presupușii teroriști urmau să-i „viziteze” țara, decredibilizează și mai mult această teorie.
Teroriștii ar fi fost recrutați de Ambasada Ucrainei din Tadjikistan.
Această ipoteză, probabil se bazează pe faptul că, în urmă cu 2 ani, Ucraina, într-adevăr a avut un proiect de recrutare de voluntari din fostele țări membre ale URSS, inclusiv Tadjikistan. Dar de asemenea, nu sunt dovezi directe că respectivii ar fi fost în vreun fel, combatanți în forțele armate ucrainene. Așa cum s-a văzut din secvențele video ale interogatoriilor, mai sus-menționate, teroriștii nu dau niciun indiciu că ar aparține vreunei structuri militare, caz în care, chiar ar fi putut cere să fie tratați ca prizonieri de război, conform convențiilor de la Geneva (deși, pe de altă parte, evident că ar fost apoi judecați pentru crime de război).
Și totuși Ucraina?!
Este adevărat că totuși că, Serviciile Secrete Ucrainene sunt active pe teritoriul Rusiei și ar fi anormal să nu fie așa, având în vedere contextul războiului. Să ne amintim că anul trecut, fiica lui Dughin, ideologul Kremlinului, a murit într-un atentat cu mașină capcană executat, cel mai probabil de către o agentă a serviciilor secrete din Ucraina.
De asemenea, simbolistica aparentă din spatele atacului ar putea de asemenea să fie luată în considerație în susținerea pistei ucrainene. Centrul comercial CROCUS este proprietatea unui om de afaceri azer considerat un „om de casă”, foarte apropiat președintelui Rusiei.
Totodată, atentatul vine la scurt timp după celebrarea realegerii aproape în unanimitate a aceluiași președinte.
Nu! Ucraina ar fi avut de pierdut!
Ucraina nu ar fi avut nimic concret de câștigat în urma acestui atac. În acest moment asocierea Ucrainei cu terorismul islamic și cu uciderea populației civile ar fi fost dezastruoasă în planul relațiilor sale cu Occidentul, care oricum, în aceste zile nu traversează cele mai fericite momente. Deci, indiferent cât ar fi fost de tentant pentru Ucraineni să-i administreze Rusiei o lovitură chiar în inima țării și astfel să-i trimită „un mesaj de felicitare” președintelui rus, cu ocazia realegerii, o astfel de decizie nu ar fi adus Ucrainei niciun beneficiu, ci doar riscul alienării aliaților săi, un risc pe care în acest moment dificil, nu și-l poate permite.
Atunci, și-au făcut-o rușii cu mâna lor?!
Pe de altă parte, ucrainenii spun că, rușii și-au înscenat singuri acest atac pentru a justifica escaladarea operațiunilor militare în Ucraina și mai ales pentru a crește și menține sentimentul general al populație de solidarizare cu regimul, în contextul în care în Rusia este preconizată o nouă și nepopulară mobilizare, pentru trimiterea de noi trupe pe front.
Într-adevăr, crearea și menținerea unui sentiment generalizat de nesiguranță, a unei permanente „stări de asediu” face parte din tehnicile „de manual” utilizate de regimurile dictatoriale dintotdeauna, pentru a se menține la putere, respectiv pentru a asigura și perpetua obediența maselor. Dar Ucrainenii și adepții acestei ipoteze mai au și alte argumente:
1. În opinia multora care s-au pronunțat pe subiect, cei 4 prezumtivi teroriști (dintre care, cel puțin unul, nici măcar nu vorbea rusește) nu păreau să aibă expertiza și experiența necesară executării unei astfel de atac terorist de amploare, mai ales în capitala unui stat autoritar-polițienesc, aflat în stare de alertă continuă, în contextul conflictului militar în derulare. Așa cum se vede în secvențele difuzate pe Internet, tadjicii suspectați par niște oameni simpli, amărâți, destul de limitați… Nici pe departe nu arătau ca niște teroriști determinați, antrenați sau cu experiență combatantă. Mai degrabă, arătau ca niște muncitori emigranți care lucrează „cu ziua” munci necalificate, la negru, în economia subterană a Moscovei. Trebuie menționat că unele surse spun că în Moscova sunt aproximativ 800.000 de imigranți tadjici, mulți dintre ei emigranți ilegal sau cu vize expirate.
Ori în aceste condiții se poate naște o suspiciune pertinentă că nu suspecții prinși ar fi autorii reali ci de fapt, atentatul ar fi putut fi executat cu adevărat, de către niște oameni antrenați, din serviciile secrete ruse. Și chiar dacă se va dovedi că acești tadjici au participat într-adevăr la atentat, ei ar fi putut fi niște „oameni de umplutură” sau „oameni de sacrificiu”. În sprijinul acestei ipoteze vine și faptul că, recent au apărut înregistrări video din timpul atacului, în care niște indivizi prezenți în sala de spectacole în timpul atacului au alura unor agenți ai forțelor speciale și care au un comportament atipic, date fiind circumstanțele.
2. Prestația și reacția instituțiilor de forță ruse ar fi fost intenționat deficitară, pentru a facilita succesul atentatului. În acest sens, se spune că, deși Moscova are unul dintre cele mai mari, avansate și complexe sisteme publice de supraveghere video, din lume (probabil, inclusiv cu capabilități analitice) cu toate acestea, acesta nu a putut detecta prezența în spațiul public a unui grup de oameni înarmați cu pistoale mitralieră.
De asemenea nu se explică de ce, forțele de ordine, care sunt în număr mare în Moscova în aceste zile (moartea și înmormântarea lui Năvalnâi, alegeri, etc.), și care, de exemplu sunt foarte active și efective în depistarea și anihilarea oricărei tentative de protest public, nu au reușit de data aceasta să observe niște oameni defilând cu armele la vedere.
Mai departe, lentoarea cu care au reacționat forțele speciale, (peste o ora de la declanșarea alertei de securitate), ar fi permis astfel atacatorilor să omoare cât mai mulți oameni. Asta în condițiile în care, se spune că un sediu FSB se afla la circa 200 metri de locul atentatului.
De aici s-a tras concluzia că, și în cazul în care serviciile ruse nu au fost implicate direct, atunci acestea ar fi lăsat cu bună știință ca acest masacru să fie dus până la capăt.
3. Mai mult decât atât, este foarte curios că FSB, în condițiile în care existau informații inclusiv publice despre iminența acestei amenințări, nu a reușit să contracareze sau să dejoace această acțiune teroristă prin mijloace operative, nici măcar în faza de acte pregătitoare (care probabil că a fost foarte laborioasă).
4. Rusia a mai fost acuzată în trecut că și-a înscenat astfel de atentate. De exemplu, în 1999, pentru a justifica decizia de invadare a Ceceniei (în condițiile în care exista un acord de pace între Rusia și Cecenia), FSB a fost acuzat public, că ar fi a pus la cale o serie de atentate cu bombe, asupra unor blocuri de locuințe din Moscova, dar si din alte localități, în urma cărora și-au pierdut viața în jur de 200 de civili.
Mai trebuie spus că jurnalista rusă Ana Politkovskaya, care a dezvăluit implicarea Kremlinului în atentatele atribuite cecenilor, a căzut ea însăși victima unui atentat care a avut loc „întâmplător” chiar în ziua în care Președintele Rusiei își celebra ziua de naștere.
Aparențele pot înșela…
Totuși de data aceasta, Rusia nu mai avea nevoie de pretexte pentru vreo nouă invazie. Este discutabilă și ideea că regimul de la Kremlin ar fi avut nevoie de crearea sau amplificarea unei stări de emoție publică, în condițiile în care mobilizarea generală a opiniei publice ruse, în jurul președintelui și în susținerea războiului împotriva Ucrainei, este oricum la cotele cele mai înalte (așa cum s-a văzut și cu ocazia alegerilor prezidențiale).
De asemenea, dacă FSB ar fi vrut să însceneze un atentat pentru a da vina pe Ucraina, de ce ar fi recurs la niște teroriști tadjici, musulmani? Nu ar fi putut oare face o punere în scenă cu niște indicii care să puncteze mult mai evident implicare Ucrainei?!
Pe de altă parte, se ridică întrebarea, în ce măsură și-ar fi permis FSB o astfel de punere în scenă, care în mod evident punctează de fapt, o lipsă de performanță și competență chiar a acestui serviciu, în îndeplinirea uneia dintre funcțiile de bază ale FSB: combaterea terorismului?
Expunerea publică a unui FSB (principala forță de securitate internă a Rusei) slab, mai ales în condiții de război nu era în interesul puterii de la Moscova și în mod clar este de natură să scadă nivelul de încredere al populației în soliditatea regimului. Deci în mod normal, nici Președintele Rusiei nu ar trebui să-și permită să-și asume acest risc.
Și totuși ISIS-K – drumul cel mai scurt este drumul drept.
Este ipoteza despre originea atentatului de la CROCUS, care este acceptată de cei mai mulți observatori occidentali și nu numai și care are cele mai multe argumente si dovezi directe care o susțin. În primul rând, ISIS-K a revendicat imediat atacul de la centrul comercial CROCUS, a prezentat imagini cu cei 4 autori depunând jurământul islamic, a difuzat înregistrări video din timpul atacului. Adică, o revendicare „de manual” fără echivoc, a unui act terorist.
Și cu toate acestea și în pofida tuturor evidențelor, reprezentanții Kremlinului resping hotărât această versiune a faptelor.
De ce nu recunoaște Kremlinul, ISIS-K drept autoare a atentatului?
În primul rând, pentru că susținând pista Ucraineană, în contextul războiului informațional pe care Rusia îl poartă, beneficiile sale în plan propagandistic sunt pur și simplu mult mai mari. Ucrainenii pot fi acum demonizați și mai mult și pot fi prezentați publicului rus cu și mai mult temei, ca niște „naziști” ce sunt, care, iată, acum au devenit și teroriști ucigași de civili nevinovați.
În același timp, blamarea Ucrainei, în aceste circumstanțe servește perfect narativului propagandei ruse, care urmărește să țină populația sub impresia că Rusia nu este un stat agresor, ci ea de fapt se apără în Ucraina, luptând pentru a zădărnici niște „planuri malefice” prin care, regimul „nazist” de la Kiev și „Occidentul colectiv” urmăresc să distrugă „Mama Rusia”.
Evident, în subsidiar, învinovățirea Ucrainei pentru acest atentat oricum va crește gradul de susținere și acceptanță publică pentru orice viitoare măsură adoptată de regimul de la Moscova, fie în ceea ce privește creșterea controlului statului asupra societății civile, respectiv limitarea și mai mult a libertăților individuale, fie în ceea ce privește efortul public de război, inclusiv creșterea intensității acțiunilor militare împotriva ucrainenilor.
Nu în ultimul rând, dacă Kremlinul ar accepta că autorii atentatului sunt operatori ai ISIS-K, ar accepta implicit și faptul că deși au fost avertizați (inclusiv public) de Americani, despre iminența unui atentat ce ar urma să fie comis de ISIS-K, fie nu au luat nici o măsură, fie nu au fost în stare să facă ceva care să prevină acest atentat sângeros și pierderea de vieți omenești într-un număr atât de mare.
Președintele Rusiei și serviciile speciale ruse au mai fost acuzate în trecut de incompetență și neglijență criminală în cazul răspunsului și gestionării unor evenimente dramatice asemănătoare, respectiv atentatele de la teatrul Dubrovska din Moscova (2002) și Beslan (2004) ș.a. De fapt, Rusia este demult pe lista neagră a jihadiștilor. Rusia are o lungă istorie de conflict cu lumea musulmană, în general și cu extremiștii islamici în special. Invadarea Afganistanului de către URSS, în anul 1978 a determinat o puternică reacție în lumea musulmană, care a catalizat energiile islamului fundamentalist în lupta de rezistență împotriva invadatorului sovietic și a dus la generalizare Jihad-ului împotriva tuturor „necredincioșilor”. Să ne amintim că, însuși Ossama Ben Laden a fost implicat direct ca și combatant în luptele de guerila împotriva armatei URSS invadatoare, considerând că are o datorie sacră să sprijine lupta mujahedinilor afgani. Și tot acolo în Afganistan, Ossama a pus bazele organizației teroriste Al Qaida, cea care a precedat apariția ISIS, ca purtătoare a steagului Jihadului Islamic. Apoi au venit războaiele din Cecenia musulmană, când Rusia acționat foarte brutal cu populația cecenă, după care s-a confruntat cu primul val de atentate teroriste de factura islamistă (Teatrul Dubrovska, Beslan, Aeroportul Domodedovo ș.a.).
Mai departe, Rusia s-a implicat direct în conflictul din Siria, de partea președintelui Al Assad, respectiv în susținerea regimului de la Damasc pentru eliminarea insurgenților sunniți și anihilării Statului Islamic. Mai mult decât atât, declarațiile sforăitoare ale președintelui Rusiei, din 2017, cu privire la meritul absolut al Rusiei în lichidarea Statului Islamic, au amplificat și mai mult sentimentele de ură ale adepților islamului fundamentalist împotriva Kremlinului, care este acuzat că are mâinile pătate cu sânge musulman.
Nu în ultimul rând, poate ar trebui menționat că, în statele islamice foste componente ale URSS, inclusiv Tadjikistan (de unde provin prezumtivii teroriști) există puternice resentimente împotriva Rusiei, care este privită în general, ca un fost ocupant și putere opresoare.
Tadjici în ISIS și în ISIS-K
Probabil aceste resentimente față de ocupantul sovietic și rus, explică faptul că ISIS, în perioada sa de glorie, a atras în rândurile sale foarte mulți luptători originari din statele cu populație musulmană, foste componente ale URSS inclusiv Tadjikistan. Astfel, în 2015, se vorbea despre circa 2000 de luptători tadjici implicați de partea ISIS, în războiul din Siria. Cei mai cunoscuți dintre aceștia și care au ocupat poziții importante în ierarhia militară ale Statului Islamic au fost Nusrat Nazarov și mai ales, fostul comandant al trupelor OMON din Tadjikistan, Gulmurod Halimov, care a dezertat pentru a se alătura ISIS, în luptele din Siria.
Dar ce este ISIS-K?
Este o ramură desprinsă din ISIS-ul „original” și care are și ea ca obiectiv înființarea unui stat Islamic în Khorasan, o provincie istorică în Asia Centrală. Khorasan este considerat un fel de centru al civilizației persane, din care tadjicii se consideră că fac parte și pentru care au un mare respect. Actualmente pe teritoriul Khorasan-ului istoric se află părți din Iran, Uzbekistan, Turkmenistan și Afganistan.
Sunt mai multe acțiuni teroriste atribuite ISIS-K de la apariția acestei grupări, în 2015. Printre acestea, cele mai cunoscute sunt atacul executat asupra aeroportului din Kabul în 2021 (160 de morți) și atentatul sinucigaș de la Kerman, din Iran, comis în ianuarie 2024 și în urma căruia au murit aproximativ 100 de persoane. Trebuie, observat că și atentatorii sinucigași care au executat atacul de la Kerman, Iran au fost tot tadjici.
ISIS-K este localizat în Afganistan și se opune activ și cu destul de mult succes regimului talibanilor instalat, în 2021 la Kabul. Nu întâmplător tadjicii sunt o prezență importantă în cadrul ISIS-K. Cel mai important lider militar al Afghanistanului a fost tot un tadjik, Ahmed Shah Massoud, care s-a acoperit de glorie prin victoriile obținute împotriva invadatorilor sovietici, dar a fost și un opozant al regimului talibanilor în Afganistan, la fel ca și ISIS-K de azi. De altfel, și liderul actual al ISIS-K, Sanaullah Ghafari, este tot de etnie tadjică.
Atacul de la centrul comercial CROCUS, nu este primul executat de această organizație teroristă, împotriva Rusiei. În 2022, ISIS-K a revendicat un atac sinucigaș asupra ambasadei Federației Ruse din Kabul, în urma căruia au murit 4 persoane, dintre care 2 diplomați ruși.
Deci, este evident că ISIS-K are și motivația și capabilitatea și a prezentat cele mai credibile și directe dovezi că a organizat și executat atacul de la centru Crocus din Moscova.
Fără Allahu Akbar?!
Sunt totuși câteva aspecte ale acestei versiuni care suportă discuții.
De regulă atentatele precedente revendicate de ISIS-K au fost executate în „buna” tradiție a terorismului fundamentalist islamic, adică de către atentatori sinucigași.
Este o situație fără precedent sau foarte rară, când niște teroriști islamiști, precum cei de la CROCUS, doresc să scape de la locul antenatului, fără să fi încercat mai întâi să se martirizeze, după ce vor fi trimis cât mai mulți „infideli” în mormânt.
În atacurile teroriste de până acum, care poartă semnătura ISIS și ISIS-K și care au vizat locuri aglomerate au fost folosiți de regulă așa numiții luptători Inghimasi, care pe lângă armamentul de rigoare erau dotați cu centuri/veste explozive și care se auto-detonau, pentru a spori numărul de victime sau pentru a-i ucide pe membrii forțelor de intervenție.
La CROCUS nu a fost urmat același mod de operare. Teroriștii tadjici nu au avut veste explozive și nu au folosit exploziv, deloc (deși astfel ar fi putut produce, probabil si mai multe victime). În schimb au incendiat locația, care iarăși e o variantă de acțiune în afara tiparului obișnuit al atentatelor islamiste. Explicațiile unor analiști conform cărora, atentatorii nu s-ar fi martirizat la CROCUS pentru că ar fi plănuit atentate „în serie” (follow-on) respectiv, după CROCUS ar fi vizat o nouă locație sau locații, nu poate sta în picioare atâta timp cât prezumtivii teroriști, după ce au părăsit scena atentatului au parcurs încă 400 km fără să abordeze vreo altă țintă, și nu e clar dacă atunci când au fost capturați mai aveau armele asupra lor. Nici teoriile conform cărora teroriștii ar fi renunțat să procure explozibil pentru a scădea șansele să fie detectați prematur, nu sunt foarte plauzibile. Procurarea armamentului și muniției fiind tot atât de riscantă ca și procurarea explozibilului.
Folosirea unor „teroriști cu plată” este o altă abordare neobișnuită, chiar fără precedent raportat la istoria atentatelor islamiste. Unul dintre cei patru suspecți capturați a declarat (cât se poate pune pe bază pe declarațiile lor…), că s-a implicat în atentat pentru bani (cca 5000 USD echivalent în ruble). Însă, este de notorietate pentru cei care urmăresc fenomenul, că cei recrutați de organizațiile teroriste islamice pentru a comite atacuri si atentate, sunt persoane cu profunde convingeri religioase-islamice radicale și care trec printr-un proces de fanatizare pentru a ajunge să se considere soldați ai Jihadului, luptători în războiul sfânt împotriva necredincioșilor. Pentru aceștia, banii nu mai au nici o valoare, martiriul în numele lui Allah este cea mai mare onoare și este suprema lor recompensă. În lumea musulmană există un cult al martirilor (shaheed), familiile celor care s-au sacrificat pentru credința musulmană se bucură de cel mai mare respect și sunt susținute de comunitate.
Mai este un amănunt care indică o depărtare de modelul clasic al atentatului islamist. Se pare că la CROCUS au lipsit faimoasele strigăte de luptă ale jihadiștilor Allahu-Akbar (Allah e Cel mai mare) emblematic pentru orice atentat de inspirație fundamentalist islamică.
Sigur, faptul că sunt unele aspecte neobișnuite precum cele de mai sus, nu înseamnă neapărat că ISIS-K și-a atribuit în mod fals acest atentat. Mai ales în condițiile în care revendicarea se sprijină pe dovezi directe (fimări din timpul atentatului), solide, care rămân în picioare chiar dacă modul de operare a fost diferit și ar putea să ridice niște semne de întrebare.
Oricum, începând de la Al-Qaida, organizațiile teroriste islamice au ieșit din formatul clasic al unei grupări teroriste, bazat pe structuri fixe și sisteme ierarhice explicite, ele având acum un caracter mult mai puțin definit, nestructurat, cu celule autonome care funcționează fără o coordonare ierarhică directă. În acest nou „format”, nucleele teroriste sunt mult mai flexibile și adaptabile la mediul în care acționează și în același timp pot „inova” fără nici o restricție inclusiv în ceea ce privește modul de operare. De asemenea, faptul că ISIS-K are acum un lider tânăr (29 ani) poate să semnaleze o mai mare deschidere a grupului pentru a aborda și dezvolta noi metode de atac, altele decât cele clasice.
Dar povestea nu se termină aici!
Cele 3 variante prezentate mai sus sunt doar cele mai discutate și invocate teorii în legătură responsabilii direcți și din umbră ale atacului terorist petrecut în Rusia pe 23 Martie. Dar mai sunt altele despre care se vorbește foarte puțin spre deloc…
De fapt, ISIS-K nu există?!
Așa cum arătam mai sus, structura flexibilă și autonomă adoptată de organizațiile teroriste islamiste, le fac mai reziliente și adaptabile, dar același timp și mai pretabile pentru penetrări, infiltrări și chiar manipulări. Adică acele „operațiuni” speciale care au creat un renume anumitor servicii secrete.
Și da, au fost cazuri în istorie când, organizații teroriste au fost de la început creația unor servicii secrete. De asemenea, au fost situații când serviciile secrete s-au folosit de structuri teroriste pentru a lovi în adversarii politici și ideologici. În special în timpul războiului rece, URSS a creat și sprijinit organizații teroriste în Vestul Europei sau în Orientul Mijlociu. De asemenea, este de notorietate că Ossama Bin Laden a fost susținut de CIA, în timpul războiului din Afganistan. Aceste tactici și strategii au fost și probabil mai sunt folosite pentru a destabiliza și a lovi indirect inamicul cu care o confruntare directă nu era posibilă sau nu ar fi fost eficientă.
Acum însă, nu foarte mulți observatori ai evenimentelor au sesizat și nici nu au făcut legătura cu faptul că, ultimele două lovituri masive administrate de ISIS-K au fost la adresa Iranului, la începutul anului și acum, împotriva Rusiei.
Rusia și Iranul sunt două țări aliate, de facto, amândouă angrenate mai mult sau mai puțin deschis, într-o confruntare cu „Occidentul colectiv”, un conflict care se extinde din Ucraina, până în Golful Aden și mai departe pe continentul african.
Este adevărat că și regimul de la Moscova ca și cel de la Teheran, (Rusia pentru motive arătate mai sus) sunt ținte legitime pentru islamiștii radicali. Dar iată că, de data asta obiectivele ISIS-K sunt pe aceleași aliniamente cu Statele Unite și NATO. Este oare o coincidență sau s-a aplicat cumva dictonul, „dușmanii, dușmanilor mei sunt prietenii mei”?!
Turnurile Kremlinului
Așa cum se arată mai sus, bâlbâiala structurilor de forță rusești în prevenirea și apoi gestionarea răspunsului la acest atac, au alimentat suspiciunile în legătură cu o posibilă înscenare pusă la cale de serviciile secrete ruse. Pe de altă parte atacul de la centrul CROCUS a scos în evidență slăbiciuni grave chiar ale serviciilor speciale ruse.
Dar, nu cumva de fapt chiar acesta era obiectivul al acestui atac demonstrativ?
Nu ar fi prima oară în istoria Rusiei când un astfel de eveniment este de fapt creat, ca un pretext pentru epurări, schimbări la vârf în „establishment-ul” moscovit. De exemplu, în 1987, din senin, un pilot amator din Germania de Vest aterizează cu un avion de mici dimensiuni, chiar în Piața Roșie din Moscova…Nu și-a putut nimeni explica cum în plin Război Rece, un băiat de 19 ani, a reușit să traverseze pe deasupra granițele și un vast teritoriu al URSS și să ajungă la Moscova. Asta în pofida tuturor super-sofisticatelor sisteme de apărare anti-aeriană ale Armatei Roșii, care s-au blocat în proceduri birocratice, confuzie și incompetență și poate complicitate. Este de notorietate acum că atunci Gorbaciov s-a folosit de vizita acestui „turist” neobișnuit din RFG, ca pretext pentru a schimba toată conducerea Armatei Roșii și a Serviciilor Secrete sovietice, care se opuneau reformelor sale. În zilele noastre, cunoscătorii regimului de la Moscova povestesc despre lupta pentru putere, tensiunea constantă și competiția permanentă în care se află factorii de influență și facțiunile care gravitează în jurul Președintelui. Totodată, recentul episod Prigojin a scos și el la suprafață lupta intestină în interiorul regimului, pentru resurse, favoruri și avantaje. Răposatul, vorbea despre aceste facțiuni rivale numindu-le, „Turnurile Kremlinului” și care în opinia lui, nu s-ar fi dat în lături de la nimic, pentru putere, influență și bani.
În același timp, este bine-cunoscută și rivalitatea dintre cele două mari puteri ale spionajului si contraspionajului rusesc, FSB și GRU. Amândouă dispun de mari resurse și au și expertiza necesară să organizeze cele mai complexe operații speciale în Rusia și în afara ei, de la asasinarea unui opozant politic, până la executarea unei lovituri de stat într-o țară africană, de exemplu.
Ca să nu mai vorbim și de rivalități și lupte de putere chiar în interiorul serviciilor secrete. Da, instituțiile de forță ale Rusiei au fost puse într-o lumină foarte proastă în urma acestui atentat de la CROCUS…dar cel mai șifonat a ieșit FSB-ul… Oare a existat un interes în compromiterea imaginii FSB – ului, condus de septuagenarul Alexander Borotnikov, un apropiat al Președintelui Rusiei, din vremea când amândoi erau ofițeri KGB la Leningrad? Un interes atât de mare încât viețile celor 140 de ruși morți să nu mai conteze?! De fapt, până la urmă ce mai înseamnă 140 de victime în plus, în comparație cu zecile de mii care au murit și mor în continuare pentru „mama Rusia”, pe câmpiile Ucrainei…
În loc de Concluzie
Pe măsură ce trec zilele devine din ce în ce mai evident că nu se vor fi descifrate niciodată și 100% clar, toate dedesubturile acestui carnagiu înfiorător în care și-au pierdut viața atât de mulți oameni nevinovați. Sunt totuși niște constatări factuale care se pot face fără teama de a greși:
1. În primul rând, încă odată se dovedește că omul de rând este cel care plătește ultimul preț pentru deciziile celor care au acaparat frâiele puterii. Probabil că, majoritatea celor care au murit sau suferă în continuare de pe urma rănilor căpătate în atacul de la CROCUS, cu câteva zile înainte, votaseră (probabil că cei mai mulți din convingere) în alegerile prezidențiale, investind astfel cu încrederea lor, un regim politic, care le-a pus viața sub o continuă amenințare și care atunci când a venit urgia peste ei, acel regim, nu a putut sau poate nu a vrut să le apere viețile.
2. Atacul terorist de la Moscova a scos la iveală un lucru foarte grav. Este a doua oară când, în stare de război fiind, securitatea internă a Rusiei e pusă la grea încercare, iar structurile sale de forță interne s-au arătat a fi impotente. Prima oară a fost când trupa lui Prigojin nu a putut fi oprită decât prin negocieri și asta când mai avea puțin și intra în Moscova. Iar acum, o ceată de tadjici flenduroși, în pofida măsurilor excepționale de securitate reușesc, fără prea mare efort, să pună la cale și să execute un atac terorist la scară mare, chiar în inima Rusiei.
Tocmai în aceste condiții de război, Rusia nu ar trebui să-și poată permite să aibă și să arate astfel de slăbiciuni. Și dacă într-adevăr le are și nu se va întări în cel mai scurt timp, atentatul de la CROCUS ar putea să fie un semnal, un simptom că Rusia nu va pierde războiul în Ucraina, ci îl va pierde la ea acasă.
3. Dacă într-adevăr ISIS-K este în spatele atacului de la CROCUS, această organizație se profilează a fi una dintre cele mai periculoase grupări islamice de până acum, care este capabilă să organizeze atacuri la scară mare și la mari distanțe de bazele sale din Afganistan, în teritorii cu un nivel înalt de protecție anti-teroristă. Asta înseamnă că e doar o chestiune de timp până când își va face simțită prezența și în Occident. Asta înseamnă că terorismul islamic ar putea să revină un factor critic în algoritmul și așa foarte volatil și complex al politicii planetare.
Gabriel Badea Viena – 27 Martie 2024
https://www.reuters.com/world/leader-isis-group-linked-moscow-attack-has-global-ambitions-2024-03-25/ https://www.cbc.ca/news/world/russia-isis-k-background-1.7153581
https://www.rferl.org/a/tajikistan-islamic-state-fighters-recruiting-sharia-syria/26821694.html
