Stirea recenta despre un incident tehnic la o centrala nucleara din Ucraina, probabil ca a dat fiori reci multora dintre noi care au inca vii in minte imginile accidentului de la Fukushima din 2011 sau celor (de o anumita varsta) care inca isi mai amintesc momentele de cosmar traite in urma cu 28 de ani in timpul dezastrului de la Cernobyl (tot in Ucraina).
Este si normal sa te cutremuri cand auzi astfel de stiri atat vreme cat un accident nuclear este una dintre cele mai devastatoare catastrofe cu care omenirea se poate confrunta la un moment dat. Se spune, de exemplu ca accidentul de la Cernobyl a afectat direct si indirect circa 9 milioane de oameni iar explozia reactoarelor centralei de la Fukushima a dus in final, la pagube pentru Japonia de 250 de miliarde de dolari, aproape de doua ori cat produsul intern brut anual al Romaniei.
Desi, opinia publica a fost obisnuita sa priveasca capacitatile nucleare ca si surse de energie ieftina si nepoluanta, aceste doua dezastre alaturi de altele asemanatoare petrecute de-a lungul timpului au aratat ca, in fapt costurile pot fi mult mai mari, insuportabil de mari.
Recunoscandu-se forta distructiva uriasa a proceselor atomice scapate de sub control, domeniul nuclear este foarte strict reglementat si monitorizat atat la nivel national cat si international. Astfel, pe plan mondial functioneaza Agentia Internationala pentru Energie Atomica (IAEA) care are printre obiectivele sale impunerea standerdelor de operare in siguranta a capacitatilor nucleare. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene exista agentia Euroatom dar si WENRA o asociatie a agentiilor guvernamentale de reglementare a activitatilor nucleare din tarile membre. WENRA actioneaza pentru stabilirea unui cadru comun si integrat la nivelul Uniunii privind reglementarile legale din domeniul nuclear si a unui sistem comun de inspectii regulate si de monitorizare a respectarilor regulilor de siguranta la facilitatile nucleare europene.
Mai mult decat atat, in Statele Unite si tarile Uniunii Europene, capacitatile nucleare sunt calificate ca si „infrastructuri critice” adica acele „elemente, sisteme sau o componentă a acestora, aflat pe teritoriul naţional, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale ori economice a persoanelor şi a cărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii.” (Legea 18/2011)
In conformitate cu legislatia europeana si nationala, infrastructurile critice, deci inclusiv sau mai ales capacitatile nucleare, trebuie sa beneficieze de o securizare specifica si elevata in acord cu importanta lor, cu amenintarile si riscurile identificate ca fiind relevante. Masurile de securitate special dedicate infrastructurilor critice din sectorul energiei nucleare au in vedere in principal, protejarea proceselor fizice si industriale fata de interventii ale unor vectori de amenitare care pot genera nu numai accidente catastrofale dar si alte posibile riscuri precum dispersia neautorizata si necontrolata de material radioactiv sau intreruperea furnizarii de energie electrica catre populatie si agenti economici. De exemplu, se spune ca sus-amintitul incident care a provocat oprirea unui reactor la centrala nucleara de la Zaporoje, a dus la sistarea alimentarii cu energie intr-o zona locuita de aproximativ 9 milioane de locuitori. Din fericire, se pare ca nu au fost si scurgeri de material radioactiv. De data asta…
Oricum, imediat dupa incident au si aparut zvonuri ca in fapt, acesta ar fi fost rezultatul unei actiuni diversioniste realizate de elemente ale fortelor separatiste pro-ruse care actioneaza in Estul Ucrainei (Donbas). Autoritatile ucrainiene nu a confirmat aceeasta ipoteza si au insistat pe faptul ca nu s-au produs contaminari radioactive.
Ucraina dispune de 14 reactoare nucleare grupate in 4 centrale atomo-electrice si are una dintre cele mai importante capacitati energo-nucleare din Europa, de altfel centrala de la Zaporoje este cea mai mare din Europa.
In acelasi timp, Ucraina nu este o tara membra a Uniunii Europene si desi se poate prezuma ca respecta standardele de siguranta impuse de IAEA si coopereaza cu organismele europene de monitorizare, in acelasi timp se pot ridica indreptatite semne de intrebare in legatura cu angajamentul si determinarea autoritatilor ucraininene in implementarea si respectarea prevederilor directivelor europene privind siguranta in domeniul nuclear si securizarea infrastructurilor critice. Totodata, tinand cont ca in conditiile curente, in care noile autoritati pro-europene de la Kiev depun eforturi sustinute pentru a stabiliza tara din punct de vedere social si economic dupa mai bine de un an de tulburari politice si sociale si in acelasi timp se confrunta cu miscarile secesioniste din Est sustinute de Rusia, oricine isi poate pune in mod legitim intrebarea daca sistemele de protectie si siguranta ale capacitatilor nucleare ucrainiene mai functioneaza intr-adevar in parametri optimi.
In acest context, mai trebuie stiut ca centrala de la Zaporje se afla la numai 200 kilometri de zonele controlate de separatistii din Donbas si de asemenea, chiar in luna mai a acestui an surse de presa ucrainiene au semnalat ca organele de militie locale au respins o tentativa de preluare a controlului asupra centralei sustinuta de un grup de circa 40 de „civili” inarmati cu pistoale mitraliera. De asemenea, reprezentanti ai organizatiei Greenpeace (citati masiv de de presa rusa) isi exprimau ingrijorarea fata de faptul ca securitatea centralei de la Zaporoje este inadecvata data fiind proximitatea ei fata de zonele de conflict militar. Mai mult decat atat, Zaporoje se pare ca este considerat ca fiind un punct de regrupare a armatei ucrainiene de unde sunt lansate si operatiunile militare impotriva fortelor secesioniste.
Avand toate aceste date, este greu de spus daca aceste semnale si „near-miss”-uri transmise in media in legatura cu centrala de la Zaporoje, nu ar putea fi descifrate si intr-o alta cheie. De exemplu, sunt oficiali ucrainieni care exprima deschis reprosuri la adresa Occidentului care in ultima perioada nu mai pare foarte interesat de rezolvarea conflictului ucrainian. Recentele declaratii ale unor reprezentanti ai unor guverne europene care au respins explicit o posibila aderare a Ucrainei la NATO si UE au accentuat probabil si mai mult frustrarea Kievului. Frustrari sunt exprimate si de cealalalta parte a baricadei. Separatistii care se afla sub presiunea continua a armatei ucrainiene si-ar dori o mai mare si mai directa implicare a Rusiei si de asemenea, si-ar dori ca presedintele Putin sa aiba o pozitie mai putin ambigua si sa faca o mutare decisiva pentru anexarea zonei Novorossya (denumirea ruseasca a estului Ucrainei) la Rusia, asa cum a procedat in cazul Crimeei.
Deci cu atat mai mult, in aceste conditii, un scenariu in care una din partile combatante ar decide la un momentdat sa joace si cartea nucleara ar putea sa nu mai para chiar imposibil.
In orice ce caz, chiar daca in urma acestui incident minor se poate spune ca putem rasufla usurati ca nu s-a intamplat nimic grav, evenimentul, indiferent de posibile conotatii si interpretari, ar trebui totusi vazut ca un urias semnal de alarma (wake-up call!) pentru factorii politici responsabili interni si internationali. Jocul cu focul (nuclear) este un sport mult prea extrem.
Lasand la o parte aspectele geopolitce din Ucraina, din punctul de vedere al specialistilor in securitate, iata ca, daca pana acum accidentele nucleare cunoscute au avut la origine in principal erori umane sau catastrofe naturale (Fukushima) deja trebuie avuta in vedere la modul cel mai serios amenintarile generate de proximitatea acestor facilitati de zonele in care se desfasoara operatiuni de razboi. Un atac asupra unei centrale nucleare condus de o grupare paramilitara in scop de sabotaj sau pentru a forta indeplinirea unor cerinte de natura politica sau pur si simplu pentru a obtine foloase materiale in conditiile actuale, se poate transforma in orice moment dintr-o ipoteza teoretica dintr-o evaluare de risc, intr-o realitate crancena. Acest tip de amenintari trebuie cu atat mai mult constientizate in conditiile asa numitelor „razboaie hibride” cum este cazul celui din Ucraina, cand combatantii sunt trupe neregulate care nu respecta in mod necesar legile razboiului si conventiile militare privitoare la conducerea operatiunilor de lupta.
Este indubitabil ca focarul de conflict armat din Ucraina, care se afla chiar la granita de Est a UE este de natura sa produca mutatii greu de anticipat nu numai in ceea ce priveste Ucraina ci si asupra climatului de siguranta si ordine publica din intreaga regiune, astfel ca in aceste zile, securitatea in general si in primul rand securitatea infrastructurilor critice trebuie reconsiderata si tratata de o maniera cat se poate de serioasa.
In acelasi timp, trebuie spus si stiut ca in pofida unui cadru de reglementare si legislativ destul de consistent si in Romania dar si in alte state ale UE, masurile de implementare si aplicare a legislatiei privind securitatea infrastructurilor critice nu sunt inca la un nivel suficient. Mai mult decat atat, pe fondul crizei care inca mai planeaza asupra economiilor europene, investitiile in cresterea nivelului de securitate fizica a infrastructurilor critice s-au facut in destule cazuri, doar la „minima rezistenta” sau chiar au lipsit cu desavarsire. Insa, avand in vedere actuala volatilitate politica si militara din spatiile din imediata proximitate, a continua sa tratezi imperativele de securitate ale infrastructurilor critice doar la o maniera formala poate fi calificata cel putin ca o iresponsabilitate. Este momentul sa ne schimbam atitudinea fata de securitate si sa renuntam la a mai crede ca „astfel lucruri nu se pot intampla la noi”. Este momentul sa realizam pana nu e prea tarziu, ca securizarea infrastructurilor critice trebuie tratata serios cu masuri de securitate profesioniste adaptate riscurilor si amenintarilor ce pot fi generate in noile conditii geopolitice.
Este totodata un moment in care ridicarea nivelului profesional in structurile de securitate fie ele publice dar mai ales private trebuie sa devina de asemenea o prioritate atat pentru guvernanti dar si pentru mediul privat.
Profesorul Oleg Bucharin (1997) de la Universitatea din Princeton, Statele Unite, un reputat specialist in probleme de securitate in domeniul nuclear spunea ca „instruirea si pregatirea agentilor de securitate este cheia de bolta in asigurarea securitatii unui reactor nuclear”. In continuare el arata ca moralul scazut, lipsa de pregatire, sau managementul defectuos al fortelor de securitate pot avea consecinte devastatoare. De asemenea nivelul scazut de salarizare este punctat de profesorul Bucharin ca fiind principala cauza care poate submina moralul personalului de securitate si pe cale de consecinta, la subminarea efectivitatii masurilor de securitate.
Din pacate, in continuare atribuirea contractelor pentru servicii de securitate destinate inclusiv securizarii infrastructurilor critice se face tot pe criteriul „pretului cel mai mic”. Trebuie insa stiut si constientizat ca in fapt, un contract de servicii de securitate (in care cheltuielile cu forta de munca depasesc 85% din costuri) care este atribuit pe acest criteriu de pret mic, inseamna ca salarizarea agentilor de paza este cel mult la nivelul salariului minim pe economie, inseamna program de lucru pentru agenti prelungit peste limitele legale si fara plata orelor suplimentare, insemna angajarea pe posturile de agenti de paza a unor oameni fara minime calitati individuale pentru aceasta ocupatie, inseamna lipsa programelor legale de instruire si supervizare, inseamna echipare si dotare ieftina si de proasta calitate sau intr-o singura fraza, serviciile de securitate platite cu pretul cel mai mic inseamna servicii de securitate inefective, de slaba calitate, incapabile sa faca fata unei amenintari reale.
Mai mult decat atat, uneori (sau de cele mai multe ori) preturile mici la care sunt atribuite contractele de servicii de securitate mai insemna si evaziune fiscala si „munca la negru”.
Comisia Europeana a sesizat pericolul reprezentat de achizitiile publice de servicii ieftine si de proasta calitate si anul acesta a modificat legislatia europeana in domeniul achizitiei publice prin Directiva Europena 24/2014 CE si prin care se elimina „cel mai mic pret” ca si criteriu de atribuire a contractelor de achizitii publice, care de acum ar trebui incheiate cu furnizorii care prezinta cea mai avantajoasa oferta din punct de vedere tehnico-economic.
Totodata, Confederatia Europeana a Serviciilor de Securitate (CoESS) cu sprijinul Comisiei Europene a reusit deja sa lanseze Manualul pentru Achizitia de Servicii de Securitate de Calitate (disponibili si in limba romana), un instrument deosebit de eficient in a sprijini pe achizitorii de servicii de securitate sa identifice si sa aleaga acei furnizorii profesionisti care pot intr-adevar sa ofere o prestatie, efectiva si profesionala la un pret corect.
Din pacate insa, termenul de transpunere in legislatia nationala a Directivei 24/2014 CE este tocmai in 18 aprilie 2016 si nu sunt mari sperante ca guvernantii nostri se vor grabi sa transpuna directiva mai repede, inainte de acest termen.
Deci, in final si parafrazandu-l pe Marin Preda, nu ne ramane decat sa fim optimisti si sa speram ca timpul va mai avea rabdare cu noi.
Gabriel Badea
Referinte:
http://ec.europa.eu/energy/nuclear/euratom/euratom_en.htm
https://news.pn/en/incidents/104234
http://www.reuters.com/article/2014/07/30/us-ukraine-crisis-rebels-idUSKBN0FZ1LZ20140730
http://www.bbc.com/news/world-europe-28951324
http://www.neweasterneurope.eu/interviews/1317-a-test-on-the-abandonment-of-ukraine
http://www.ibtimes.com/ukrainians-protest-against-europe-saying-it-abandoned-maidan-russia-1623772