Reading Time: 11 minutes

Valurile de refugiati musulmani care asediaza Europa in aceste zile starnesc mari controverse si discutii in cercurile politice, in mass media dar si la nivelul  cetateanului de rand. Este si normal sa fie asa, Europa nu s-a mai confruntat niciodata, din epoca navalirilor barbare cu astfel de miscari masive de populatii. Iar in fata acestui potop, toate mecanismele de aparare si coeziune ale Uniunii Europene au colapsat aducandu-ne poate in memorie caderea si ultimele zile ale Imperiului Roman sau ale Imperiului Bizantin care s-au prabusit sub presiunea invadatorilor de la Rasarit.

In general  opiniile si reactiile europenilor fata de aceasta ciudata calamitate variaza de la intelegere, compasiune si deschidere pana la respingere si reprimare, asa ca problema refugiatilor din Orientul Mijlociu si Africa pare ca a impartit Europa in doua tabere.

Cei care nu-i vor ca vecini pe migrantii musulmani si sunt sustinatori declarati ai gardurilor la frontiera si a masurilor de forta, de regula invoca in special pericolul terorist care cred ei ca va creste prin afluxul de extremisti jihadisti  amestecati printre refugiatii ce vin fara incetare de la Est si Sud. Probabil ca acestora le sunt inca proaspete in memorie, socantele acte de teroare de la Charlie Hebdo, de la Lyon, sau Copenhaga, opera unor teroristi „lupi singuratici” toti provenind din randul comunitatilor islamice stabilite de-a lungul timpului in Europa de Vest.

Pe de alta parte, simpatizantii refugiatilor, ii vad déjà pe refugiatii orientali ca pe niste europeni  in devenire care odata iesiti de sub spectrul iataganului Statului Islamic sau de sub jugul dictatorului Bashar al Assad ori de sub opresiunea si teroarea Talibanilor din Afghanistan vor imbratisa imediat valorile umaniste europene, grabindu-se sa-si gaseasca slujbe onorabile si sa devina contribuabili de nadejde ai statului de adoptie, unde vor locui de-acum incolo ca niste cetateni model. Astfel cred ei se vor reversa si trendurile demografice negative, un spectru datator de fiori pentru cele mai multe dintre guvernele tarile Europei de Vest care sunt deja afectate de depopulare si  imbatranirea accelerata a populatiei.

Insa si simptizantilor si opozantilor actualului val de migranti pare ca le scapa adevarata dimensiune a acestui fenomen fara precedent.  De fapt acum nu este este vorba doar despre drama unor mii, zeci de mii de refugiati sau migranti ci de fapt asistam la inca un episod dintr-o caticlismica ciocnire dintre civilizatia Occidentala si cea Orientala, un proces care a inceput inca din antichitate si a stat la originea maririi si decaderii multor imperii de-o parte si de alta a Bosforului si Muntilor Ural.

Sunt cauze complexe care stau  la baza acestui conflict milenar, dar un lucru ar trebui sa fie clar pentru toata lumea. Desi poate nu este foarte evident, pentru ca priviti de o maniera superficiala europenii si orientalii nu par atat deosebiti intre ei, de fapt intre cele dou civilizatii, de-a lungul timpului s-a creat  si exista o falie imensa greu de traversat si de unii si de altii. Aceasta falie nu a  fost astupata niciodata de la apritia religiei islamice si pana in prezent. In istoria de pana acum, nu se poate identifica nici o perioada de timp semnificativa in care crestinii sa fi convietuit in deplina pace si armonie cu musulmanii.

Ca europeni si crestini  educati in spiritul pozitivist al logicii si ratiunii, in general suntem tentati sa punem acest antagonism pe seama unor cauze obiective de natura religioasa, politica sau economica.

Dar e mai mult decat atat….

In dimineata zilei de 19 martie 2015, o tanara afghana pe numele ei Fahrkunda, isi ia la revedere la familie plecand  de acasa ca sa conduca un curs de citire a Coranului la care se oferise sa fie profesor voluntar. La 27 ani Fahrkunda era o tanara musulmana profund religioasa. Purta  cu strictete Burka si Hijab-ul si isi facea rugaciunile de 5 ori pe zi, asa cum cere invataura islamica. Dealtfel ea era absolventa de studii universitare de drept islamic, deci un expert in probleme religioase si isi dorea sa devina judecatoare de drept canonic. Intre timp facea voluntariat la madrass-ele (scoli islamice) din Kabul, unde preda cursuri de religie.

Dupa terminarea orelor de scoala din acea zi, la intoarcere, in drum spre casa se mai abate pe la o moschee unde se roaga si ajuta la curatenie.

La iesire se opreste si intra in discutie cu un mullah (clreric) care vindea amulete islamice in fata templului. Fahrkunda, care sigur se vedea o autoritate in materie de religie si o musulmana devotata, ii reproseaza mullahului aceasta practica, pentru ca in opinia ei amuletele sunt de fapt o superstitie, in contradictie cu perceptele religiei  iar vanzarea lor in fata moscheiei este un pacat.

Mullahul insa departe de a se simti vinovat devine  iritat ca este luat la intrebari de tanara invatata si brusc  incepe sa strige in gura mare, ca Fahrkunda este o americanca care a ars Coranul. In urmatoarele secunde fata este inconjurata de o gloata furioasa care zmulgandu-i valul de pe fata, incep sa o loveasca fara mila cu pumnii cu picioarele cu bate si cu pietre.

Niciunul dintre atacatorii sai nu si-a pus intrebarea daca mullahul spune adevarul, daca a existat intr-adevar un Coran ars, sau daca e cazul sa-i dai cu parul in cap unei fete pentru ca ars o carte, oricat ar fi fost de sfanta aceasta carte ori daca e normal ca o femeie fara aparare sa fie calcata in picioare de niste zdrahoni abrutizati in plina zi si in inauntrul unui lacas sfant. Niciun moment nu si-au pus astfel de intrebari… intrebari firesti pentru orice persoana… rationala…

Totusi, din multimea de  participanti la violente si spectatori (care filmau scena cu telefoanele mobile) s-au gasit in cele din urma doi cetateni dintre care unul era politist sa o scoata pe Fahrkunda din mainile multimii furioase si sa o puna la adapost intr-o incapere din Moschee.

Din pacate insa lucrurile nu s-au oprit aici…

Constient de pericol, politistul salvator se  ofera sa o scoata  pe Fahrkunda din moschee sub protectia lui si sa o duca la prima statie de politie unde ar putea sa i se ofere o mai buna protectie. Chiar si in aceasta situatie grea, consecventa insa cu principiile sale religioase, fata accepta sa mearga la Politie dar cere sa fie insotita de o femeie politist pentru ca nu se cade ca o femeie musulmana sa mearga pe strada alaturi de un barbat fie el si politist, care nu-i este sot , tata sau ruda apropiata.

In asteptarea politistei insa, afara tensiunea crestea iar numarul celor care cereau razbunare pentru presupusa ardere a Coranului ajunsese sa fie de ordinul miilor. In cele din urma isteria religioasa amorsata de mullahul vanzator de amulete nu mai poate fi zagazuita. Multimea  patrunde in incaperea in care era tinuta Fahrkunda si chiar sub privirile politistilor aceasta este aruncata de pe un acoperis si este din nou calcata in picioare si lovita cu pietre si bate de multimea inversunata.  Probabil pentru ca „tratamentul” li s-a parut oarecum ineficient, Fahrkunda este apoi tarata in strada unde este adusa o masina care trece in mod repetat cu rotile peste ea in timp ce se afla inca in viata.  Dupa aceea corpul plin de sange este legat de acceasi masina si  este tarat  pe strazi pana la malul terasat al unui rau unde este aruncat,  pentru ca acolo, alte bestii sa inceapa sa-i zdrobeasca capul cu lespezi mari de piatra luate din albia respectivului rau. Intr-un final. apare un alt individ care toarna 2 sticle de benzina si da foc masei de carne insangerata care ajunsese sa fie corpul Fahrkundei. Flacarile au starnit si mai mult frenezia gloatei criminale, multi  venind sa intretina focul  cu propriile lor haine. Dupa ce  se sting flacarile, ce a mai ramas din Fahrkunda este aruncat in apele raului in urletele isterice ale multimii care scandeaza  „ Allahu Akbar”. Adica Allah e cel mai mare….

Clipurile video care redau momentele dramatice ale supliciului Fahrkundei filmate cu telefoanele mobile devin rapid virale pe internet. Din nou, nimeni nu se intreaba ce vina uriasa ar fi putut sa justifice uciderea cu bestialitate a unei femei  fara aparare. Ba din contra, toate postarile sunt insotite de comentarii pline de satisfactie si efuziune, de parca intreg Afghanistanul ar fi scapat de un mare pericol, de un capcaun sau un balaur cu sapte capete.

Mai mult decat atat, la corul celor care jubilau si sarbatoreau moartea Fahrkundei pe internet s-au alaturat si oficialitati, politicieni si lideri religiosi ai tarii.

De exemplu in postarea sa, seful politiei din Kabul spune ca Fahrkunda a primit ce a meritat pentru ca a dat foc Coranului ca sa primeasca mai usor azil poltic in Occident.   Pentru a intregi tabloul, un alt inalt oficial afghan posteaza pe internet o declaratie  de sustinere a abominabilei fapte:  „…aceasta persoana oribila si odioasa a fost pedepsita de compatriotii nostrii musulmani pentru faptele ei. Astfel ei au devedit stapanilor acestieia ca afghanii nu-si doresc decat Islamul si nu pot sa tolereze imperialismul, apostazia si spionii”.

Declaratii  halucinante pentru orice om trait in spiritul valorilor occidentale…. 

Cum ar putea, un om normal (dupa standardele occidentale) sa justifice un astfel de linsaj oribil care s-a petrecut nu in vremurile intunecate ale evului mediu  ci in plin secol 21?! Un linsaj executat cu un sange rece si o cruzime inspaimantatoare, nu de niste teroristi sinistri ai Statului Islamic, nici de vreo banda de Talibani fanatizati, ci de oameni obisnuiti. oameni cu familii si copii acasa, oameni cu slujbe onorabile, studenti si chiar copii de 15 – 16 ani ?!?!?

Ulterior cand s-a aflat cine era de fapt Fahrkunda, au aparut si reactiile de protest. Dar afghanii nu au protestat  pentru ca este anormal in orice societate civilizata sa omori o femeie in strada, in plina zi ca pe un caine turbat fara ca politia prezenta in numar destul de mare la fata locului sa intervina, ci pentru  ca au realizat ca Fahrkunda, de fapt a fost acuzata in mod fals de arderea Coranului. Adica da, daca intr-adevar ar fi ars Coranul, atunci ar fi fost chiar in regula sa fie omorata… dar asa….?!

Oricum, in urma protestelor, si guvernul afghan s-a sesizat si  a instituit o comisie de cercertare din care au fost chemati sa faca parte si niste inalti lideri religiosi, comisie care sa cerceteze nu cum a fost posibila o astfel de crima sinistra ci sa constate daca Fahrkunda a dat sau nu foc la Coran!!!…

In cele din urma  Comisia a constatat oficial ca Fahrkunda nu a avut nici o vina, nu a ars niciun Coran iar cei care au ucis-o trebuie acuzati de crima si profanare. Din cele cateva mii de participanti la supliciul Fahrkundei au fost trimisi in judecata circa 40 de barbati, dintre care circa 19 politisti vinovati de neimplicare. Patru barbati, dintre care si un pusti de 16 ani au fost condamnati la moarte (pedeapsa comutata intre timp), multi altii au fost achitati iar altii nu au fost prinsi nici pana in ziua de azi.

Memoria Fahrkundei a fost reabilitata si ca o ironie a soartei, Fahrkunda a fost declarata „shahida” adica martira a religiei islamice o onoare rezervata eroilor jihadisti.

Deci in ce lume traiesc oamenii astia?! Din ce lume vin acesti oameni care in aceste zile cer adapost in Europa?!

Moartea Fahrkundei a fost o tragedie inimaginabila dar din aceasta imprejurare, comentatorii exodului isalmic catre Europa dar si cetatenii tarilor in care acestia se vor stabili, trebuie totusi sa retina cateva lucruri de mare semnificatie care pot sa ajute mult in a intelege ce se intampla, de ce se intampla si cum ar putea sa arate viitorul pe aceasta falie crestino-musulmana.

In primul rand, chiar si in acest caz de linsaj, in spirit european gandind, nu ar trebui sa generalizam si sa credem ca toti afghanii sunt niste fanatici religiosi dezaxati,  dar ce trebuie totusi  observat este ca din cei circa 7000 de spectatori si participanti directi la martirizarea Fahrkundei, doar 2 (doi) s-au manifestat normal dupa standardele de comportament occidental, adica asa cum e si firesc au incercat sa apere o femeie nevinovata de atacul  multimii dezlantuite.

In acelasi timp europenii, in special germanilor trebuie sa le fie clar ca de acum incolo ca vor trebui sa convietuiasca alaturi cu oameni care au o viziune despre lume si viata total diferita de a lor .

De exemplu, musulmanii nu pun acelasi pret pe viata precum occidentalii. Musulmanii vad in moarte implinirea unui destin inexorabil, vointa lui Dumnezeu (In-sha Allah) caruia nu are rost sa i te opui mai ales ca oricum esti mult mai fericit in „viata de apoi” decat aici pe Pamant. De aici si multimea de voluntari musulmani care isi sacrifica in mod deliberat viata in acte de teroare de inspiratie jihadista si tot asa se explica de ce familiile celor care au murit in accidentul petrecut recent la locurile sfinte de la Mecca (s-a prabusit o macara peste o Moschee) au primit felicitari de la o inalta fata religioasa (un imam) cu ocazia inaltarii la ceruri a celor apropiati, in loc sa primeasca condoleante, asa cum credem noi crestinii ca este normal in astfel de situatii.   Tot din aceasta credinta vine si dispretul total al musulmanilor pentru orice masura de protectie personala. De pilda foarte rar se pot vedea musulmani purtand casca de protectie atunci cand merg pe motocicleta iar cei care se protejeaza totusi sunt ridiculizati de societate. Asta in timp ce europenii  pun casca de protectie copiilor lor si atunci cand merg pe tricicleta.

In aceeasi nota a dispretului pentru viata, in cultura musulmana, crima pentru onoare sau crima pentru razbunare este perfect justificata si justificabila in plan moral si social. Orice barbat este dator sa ucida pentru a se razbuna sau pentru a apara onarea sa  si a familiei sale. In astfel de cazuri, in multe tari musulmane autoritatile se prefac ca nu vad astfel de cazuri sau daca sunt presate sa se implice, autorii unor astfel de crime pentru onoare sau pentru razbunare primesc doar pedepse derizorii in comparatie cu gravitatea perceputa a faptelor.

De asemenea occidentalii trebuie sa mai stie ca cei mai multi dintre musulmani inca traiesc sub imperiul principiului biblic al Talionului adica „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Asta insemna ca daca un membru al unei familii este ucis fie si din culpa, rudele victimei nu considera ca s-a facut dreptate odata ce vinovatul  este pedepsit de autoritati, ci doar daca si ei la randul lor vor omora un membru al familiei ucigasului. Compensarea in bani a vietii pierdute este vazuta ca dezonoranta pentru familiile care accepta o astfel de cale de stingere a conflictului.

Deci autoritatea si justitia administrata de statul secular nu are relevanta in fata traditiilor si principiilor de viata musulmane.

In acest sens trebuie stiut ca locuitorii tarilor islamice se definesc in primul rand ca musulmani, apoi ca membrii al familiei lor sau a familiei lor extinse adica a tribului din care fac parte si mai putin ca cetateni al tarii in care locuiesc. Deci ofensele impotriva religiei musulmane sunt vazute ca un atac direct la propria identitate un atac ce trebuie negresit razbunat. Aceasta este cauza pentru care au fost si sunt victimizati caricaturistii de la Charlie Hebdo si alti “blasfemiatori” ai religiei islamice.

In acelasi timp, pentru musulmani, cuvantul liderilor religiosi, mullahi, ayatolahi, imami, caliphi cantareste mult mai greu decat cuvantul guvernantilor laici si chiar decat cuvantul parintilor sau a liderilor tribali. Mai mult decat atat cei mai multi musulmani iau cuvantul liderilor de religiosi ca atare, adica asa cum s-a vazut si in cazul Fahrkundei, niciun musulman nu va pune la indoiala, niciodata adevarul si justetea spuselor unui slujitor al lui Allah.

Viata in cultura islamica care se subsumeaza total religiei este de fapt si o explicatie pertinenta care ne poate ajuta sa intelegem cum cetateni de origine musulmana care par deplin integrati in societatile occidentale cad brusc intr-un fel de transa criminala si se transforma deodata in „lupi singuratici” insetati de sange care ucid fara discriminare asa cum a fost cazul in atentatele de la Paris, Copenhaga, Lyon sau Sidney.

In aceste conditii occidentalii care se tem ca printre refugiati se vor infiltra teroristi islamisti de fapt ar putea avea chiar o perceptie oarecum limitata asupra fenomenului. De fapt nu este vorba doar de niste elemente extremiste izolate care se pot radicaliza si transforma in teroristi. De fapt privind lucrurile dintr-o perspectiva Occidentala, cand este vorba de onoarea sa a familiei sau a religiei sale, orice musulman poate fi vazut ca un potential terorist.

Astfel devine din ce in ce mai clar de ce cu toate resursele investite si eforturile serviciilor speciale astfel fenomene nu sunt anticipate si nici prevenite cu prea mult succes.

Musulmanii nu se vor dezice usor (daca o vor face vreodata) de principiile lor de viata, de traditiile lor si  de obiceiurile lor, asta pentru ca pur si simplu, marea lor majoritate nu au inca dezvoltata capacitatea de a intelege modul de viata occidental si in special valorile vestice printre care, libertatea individului, viata sunt mai presus de apartenenta la un o religie, o familie sau la un stat  si nu invers cum se intampla de fapt in societatile dominate de religia musulmana.

Asta nu inseamna ca asimilarea acestui ultim val de refugiati musulmani in Europa  este din start o cauza pierduta. In spiritul culturii noastre de sorginte crestina, trebuie sa ne iubim aproapele indiferent cine e el si atunci cand ne face sau stim ca ne va face rau. Deci nu trebuie sa ne pierdem speranta ca acesti oameni isi vor depasi conditia si vor putea trai pasnic prentre Europeni. Dar pana atunci  Occidentul trebuie sa realizeze ca integrarea unor grupuri mari de populatii care tin de un alt sistem de valori decat cel european poate fi un experiment riscant.

Pentru a avea sanse de reusita, acest proces trebuie sa inceapa neaparat prin intelegerea deplina si acceptarea diferentelor culturale si religioase si de-o parte dar si de cealalta.  Un drum lung si anevoios plin de sincope pe parcursul caruia  in mod inevitabil vor mai avea loc drame si tragedii.

Convergenta celor doua mari civilizatii ale planetei poate fi asemanata cu dinamica placilor tectonice care trece neobservata pentru zeci si mii de ani pentru ca deodata sa genereze, cutremure, valuri ucigase, sa dea nastere la noi insule, munti si chiar continente.

Asa ca,  acei europeni, entuziasti ai integrarii si asimilarii “la foc automat” a noilor veniti ar trebui din start sa stie „la ce se baga” si pentru cata vreme, mai ales pentru ca nu este neaparat necesar ca aceasta ciocnire milenara dintre civilizatiile Occidentului si Orientului sa se termine prin asimilarea si integrarea Orientului Islamic in Occidentul Crestin.