Reading Time: 7 minutes

Stirea recenta despre un incident tehnic la o centrala nucleara din Ucraina, probabil ca a dat fiori reci multora dintre noi care au inca vii in minte imginile accidentului de la Fukushima din 2011 sau celor (de o anumita varsta) care inca isi mai amintesc momentele de cosmar traite in urma cu 28 de ani in timpul dezastrului de la Cernobyl (tot in Ucraina).

Este si normal sa te cutremuri cand auzi astfel de stiri atat vreme cat un accident nuclear este una dintre cele mai devastatoare catastrofe cu care omenirea se poate confrunta la un moment dat. Se spune, de exemplu ca accidentul de la Cernobyl a afectat direct si indirect circa 9 milioane de oameni iar explozia reactoarelor centralei de la Fukushima a dus in final, la pagube pentru Japonia de 250 de miliarde de dolari, aproape de doua ori cat produsul intern brut anual al Romaniei.

Desi, opinia publica a fost obisnuita sa priveasca capacitatile nucleare ca si surse de energie ieftina si nepoluanta, aceste doua dezastre alaturi de altele asemanatoare petrecute de-a lungul timpului au aratat ca, in fapt costurile pot fi mult mai mari, insuportabil de mari.

Recunoscandu-se forta distructiva uriasa a proceselor atomice scapate de sub control, domeniul nuclear este foarte strict reglementat si monitorizat atat la nivel national cat si international. Astfel, pe plan mondial functioneaza Agentia Internationala pentru Energie Atomica (IAEA) care are printre obiectivele sale impunerea standerdelor de operare in siguranta a capacitatilor nucleare. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene exista agentia Euroatom dar si WENRA o asociatie a agentiilor guvernamentale de reglementare a activitatilor nucleare din tarile membre. WENRA actioneaza pentru stabilirea unui cadru comun si integrat la nivelul Uniunii privind reglementarile legale din domeniul nuclear si a unui sistem comun de inspectii regulate si de monitorizare a respectarilor regulilor de siguranta la facilitatile nucleare europene.

Mai mult decat atat, in Statele Unite si tarile Uniunii Europene, capacitatile nucleare sunt calificate ca si „infrastructuri critice” adica acele „elemente, sisteme sau o componentă a acestora, aflat pe teritoriul naţional, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale ori economice a persoanelor şi a cărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii.” (Legea 18/2011)

In conformitate cu legislatia europeana si nationala, infrastructurile critice, deci inclusiv sau mai ales capacitatile nucleare, trebuie sa beneficieze de o securizare specifica si elevata in acord cu importanta lor, cu amenintarile si riscurile identificate ca fiind relevante. Masurile de securitate special dedicate infrastructurilor critice din sectorul energiei nucleare au in vedere in principal, protejarea proceselor fizice si industriale fata de interventii ale unor vectori de amenitare care pot genera nu numai accidente catastrofale dar si alte posibile riscuri precum dispersia neautorizata si necontrolata de material radioactiv sau intreruperea furnizarii de energie electrica catre populatie si agenti economici. De exemplu, se spune ca sus-amintitul incident care a provocat oprirea unui reactor la centrala nucleara de la Zaporoje, a dus la sistarea alimentarii cu energie intr-o zona locuita de aproximativ 9 milioane de locuitori. Din fericire, se pare ca nu au fost si scurgeri de material radioactiv. De data asta…

Oricum, imediat dupa incident au si aparut zvonuri ca in fapt, acesta ar fi fost rezultatul unei actiuni diversioniste realizate de elemente ale fortelor separatiste pro-ruse care actioneaza in Estul Ucrainei (Donbas). Autoritatile ucrainiene nu a confirmat aceeasta ipoteza si au insistat pe faptul ca nu s-au produs contaminari radioactive.

Ucraina dispune de 14 reactoare nucleare grupate in 4 centrale atomo-electrice si are una dintre cele mai importante capacitati energo-nucleare din Europa, de altfel centrala de la Zaporoje este cea mai mare din Europa.

In acelasi timp, Ucraina nu este o tara membra a Uniunii Europene si desi se poate prezuma ca respecta standardele de siguranta impuse de IAEA si coopereaza cu organismele europene de monitorizare, in acelasi timp se pot ridica indreptatite semne de intrebare in legatura cu angajamentul si determinarea autoritatilor ucraininene in implementarea si respectarea prevederilor directivelor europene privind siguranta in domeniul nuclear si securizarea infrastructurilor critice. Totodata, tinand cont ca in conditiile curente, in care noile autoritati pro-europene de la Kiev depun eforturi sustinute pentru a stabiliza tara din punct de vedere social si economic dupa mai bine de un an de tulburari politice si sociale si in acelasi timp se confrunta cu miscarile secesioniste din Est sustinute de Rusia, oricine isi poate pune in mod legitim intrebarea daca sistemele de protectie si siguranta ale capacitatilor nucleare ucrainiene mai functioneaza intr-adevar in parametri optimi.

In acest context, mai trebuie stiut ca centrala de la Zaporje se afla la numai 200 kilometri de zonele controlate de separatistii din Donbas si de asemenea, chiar in luna mai a acestui an surse de presa ucrainiene au semnalat ca organele de militie locale au respins o tentativa de preluare a controlului asupra centralei sustinuta de un grup de circa 40 de „civili” inarmati cu pistoale mitraliera. De asemenea, reprezentanti ai organizatiei Greenpeace (citati masiv de de presa rusa) isi exprimau ingrijorarea fata de faptul ca securitatea centralei de la Zaporoje este inadecvata data fiind proximitatea ei fata de zonele de conflict militar. Mai mult decat atat, Zaporoje se pare ca este considerat ca fiind un punct  de regrupare a armatei ucrainiene de unde sunt lansate si operatiunile militare impotriva fortelor secesioniste.

Avand toate aceste date, este greu de spus daca aceste semnale si „near-miss”-uri transmise in media in legatura cu centrala de la Zaporoje, nu ar putea fi descifrate si intr-o alta cheie. De exemplu, sunt oficiali ucrainieni care exprima deschis reprosuri la adresa Occidentului care in ultima perioada nu mai pare foarte interesat de rezolvarea conflictului ucrainian. Recentele declaratii ale unor reprezentanti ai unor guverne europene care au respins explicit o posibila aderare a Ucrainei la NATO si UE au accentuat probabil si mai mult frustrarea Kievului. Frustrari sunt exprimate si de cealalalta parte a baricadei. Separatistii care se afla sub presiunea continua a armatei ucrainiene si-ar dori o mai mare si mai directa implicare a Rusiei si de asemenea, si-ar dori ca presedintele Putin sa aiba o pozitie mai putin ambigua si sa faca o mutare decisiva pentru anexarea zonei Novorossya (denumirea ruseasca a estului Ucrainei) la Rusia,  asa cum a procedat in cazul Crimeei.

Deci cu atat mai mult, in aceste conditii, un scenariu in care una din partile combatante ar decide la un momentdat sa joace si cartea nucleara ar putea sa nu mai para chiar imposibil.

In orice ce caz, chiar daca in urma acestui incident minor se poate spune ca putem rasufla usurati ca nu s-a intamplat nimic grav, evenimentul, indiferent de posibile conotatii si interpretari, ar trebui totusi vazut ca un urias semnal de alarma (wake-up call!) pentru factorii politici responsabili interni si internationali. Jocul cu focul (nuclear) este un sport mult prea extrem.

Lasand la o parte aspectele geopolitce din Ucraina, din punctul de vedere al specialistilor in securitate, iata ca, daca pana acum accidentele nucleare cunoscute au avut la origine in principal erori umane sau catastrofe naturale (Fukushima) deja trebuie avuta in vedere la modul cel mai serios amenintarile generate de proximitatea acestor facilitati de zonele in care se desfasoara operatiuni de razboi. Un atac asupra unei centrale nucleare condus de o grupare paramilitara in scop de sabotaj sau pentru a forta indeplinirea unor cerinte de natura politica sau pur si simplu pentru a obtine foloase materiale in conditiile actuale, se poate transforma in orice moment dintr-o ipoteza teoretica dintr-o evaluare de risc, intr-o realitate crancena. Acest tip de amenintari trebuie cu atat mai mult constientizate in conditiile asa numitelor „razboaie hibride” cum este cazul celui din Ucraina, cand combatantii sunt trupe neregulate care nu respecta in mod necesar legile razboiului si conventiile militare privitoare la conducerea operatiunilor de lupta.

Este indubitabil ca focarul de conflict armat din Ucraina, care se afla chiar la granita de Est a UE este de natura sa produca mutatii greu de anticipat nu numai in ceea ce priveste Ucraina ci si asupra climatului de siguranta si ordine publica din intreaga regiune, astfel ca in aceste zile, securitatea in general si in primul rand securitatea infrastructurilor critice trebuie reconsiderata si tratata de o maniera cat se poate de serioasa.

In acelasi timp, trebuie spus si stiut ca in pofida unui cadru de reglementare si legislativ destul de consistent si in Romania dar si in alte state ale UE, masurile de implementare si aplicare a legislatiei privind securitatea infrastructurilor critice nu sunt inca la un nivel suficient. Mai mult decat atat, pe fondul crizei care inca mai planeaza asupra economiilor europene, investitiile in cresterea nivelului de securitate fizica a infrastructurilor critice s-au facut in destule cazuri, doar la „minima rezistenta” sau chiar au lipsit cu desavarsire. Insa, avand in vedere actuala volatilitate politica si militara din spatiile din imediata proximitate, a continua sa tratezi imperativele de securitate ale infrastructurilor critice doar la o maniera formala poate fi calificata cel putin ca o iresponsabilitate. Este momentul sa ne schimbam atitudinea fata de securitate si sa renuntam la a mai crede ca „astfel lucruri nu se pot intampla la noi”. Este momentul sa realizam pana nu e prea tarziu, ca securizarea infrastructurilor critice trebuie tratata serios cu masuri de securitate profesioniste adaptate riscurilor si amenintarilor ce pot fi generate in noile conditii geopolitice.

Este totodata un moment in care ridicarea nivelului profesional in structurile de securitate fie ele publice dar mai ales private trebuie sa devina de asemenea o prioritate atat pentru guvernanti dar si pentru mediul privat.

Profesorul Oleg Bucharin (1997) de la Universitatea din Princeton, Statele Unite, un reputat specialist in probleme de securitate in domeniul nuclear spunea ca „instruirea si pregatirea agentilor de securitate este cheia de bolta in asigurarea securitatii unui reactor nuclear”. In continuare el arata ca moralul scazut, lipsa de pregatire, sau managementul defectuos al fortelor de securitate pot avea consecinte devastatoare. De asemenea nivelul scazut de salarizare este punctat de profesorul Bucharin ca fiind principala cauza care poate submina moralul personalului de securitate si pe cale de consecinta, la subminarea efectivitatii masurilor de securitate.

Din pacate, in continuare atribuirea contractelor pentru servicii de securitate destinate inclusiv securizarii infrastructurilor critice se face tot pe criteriul „pretului cel mai mic”. Trebuie insa stiut si constientizat ca in fapt, un contract de servicii de securitate (in care cheltuielile cu forta de munca depasesc 85% din costuri)  care este atribuit pe acest criteriu de pret mic, inseamna ca salarizarea agentilor de paza este cel mult la nivelul salariului minim pe economie, inseamna program de lucru pentru agenti prelungit peste limitele legale si fara plata orelor suplimentare, insemna angajarea pe posturile de agenti de paza a unor oameni fara minime calitati individuale pentru aceasta ocupatie, inseamna lipsa programelor legale de instruire si supervizare, inseamna echipare si dotare ieftina si de proasta calitate sau intr-o singura fraza, serviciile de securitate platite cu pretul cel mai mic inseamna servicii de securitate inefective, de slaba calitate, incapabile sa faca fata unei amenintari reale.

Mai mult decat atat, uneori (sau de cele mai multe ori) preturile mici la care sunt atribuite contractele de servicii de securitate mai insemna si evaziune fiscala si „munca la negru”.

Comisia Europeana a sesizat pericolul reprezentat de achizitiile publice de servicii ieftine si de proasta calitate si anul acesta a modificat legislatia europeana in domeniul achizitiei publice prin Directiva Europena 24/2014 CE si prin care se elimina „cel mai mic pret” ca si criteriu de atribuire a contractelor de achizitii publice, care de acum ar trebui incheiate cu furnizorii care prezinta cea mai avantajoasa oferta din punct de vedere tehnico-economic.

Totodata, Confederatia Europeana a Serviciilor de Securitate (CoESS) cu sprijinul Comisiei Europene a reusit deja sa lanseze Manualul pentru Achizitia de Servicii de Securitate de Calitate (disponibili si in limba romana), un instrument deosebit de eficient in a sprijini pe achizitorii de servicii de securitate sa identifice si sa aleaga acei furnizorii profesionisti care pot intr-adevar sa ofere o prestatie, efectiva si profesionala la un pret corect.

Din pacate insa, termenul de transpunere in legislatia nationala a Directivei 24/2014 CE este tocmai in     18 aprilie 2016 si nu sunt mari sperante ca guvernantii nostri se vor grabi sa transpuna directiva mai repede, inainte de acest termen.

Deci, in final si parafrazandu-l pe Marin Preda, nu ne ramane decat sa fim optimisti si sa speram ca timpul va mai avea rabdare cu noi.

Gabriel Badea

http://www.fss.org.ro

Referinte:

http://www.iaea.org/

http://ec.europa.eu/energy/nuclear/euratom/euratom_en.htm

http://www.wenra.org/

https://news.pn/en/incidents/104234

http://romanian.ruvr.ru/news/2014_08_30/Organizatia-Greenpeace-ingrijorata-de-securitatea-centralei-nucleare-din-Zaporojie-9109/

http://www.reuters.com/article/2014/07/30/us-ukraine-crisis-rebels-idUSKBN0FZ1LZ20140730

http://www.bbc.com/news/world-europe-28951324

http://www.neweasterneurope.eu/interviews/1317-a-test-on-the-abandonment-of-ukraine

http://www.ibtimes.com/ukrainians-protest-against-europe-saying-it-abandoned-maidan-russia-1623772

Continue reading →

Reading Time: 6 minutes

Recentele evenimente din Ucraina au adus in atentia opiniei publiceun nou concept de conflict, si anume „razboiul hibrid”: o varietate de conflict armat, care se poarta cu trupe regulate si manevre militare de tip clasic dar mai ales prinfolosirea unei largi palete demijloace si metode de lupta neconventionale, respectiv, atacuri cibernetice, actiuni destabilizatoare in plan economic si social precum si actiuni de factura diversionista purtate cu unitati speciale, forte neregulate, grupari paramilitare etc.

Zonele de conflict, cu precadere in situatia unor operatiuni armate de tip hibrid, au o mare capacitate de a propaga in jurul lor instabilitate si insecuritate in plan politic si social, care se poate materializa inclusiv printr-o crestere cantitativa dar si in intensitate a criminalitatii din teritoriile si tarile din imediata vecinatate.

Cel putin trei factori contribuie la aceasta contagiune destabilizatoare.

Astfel, in spatiile in care deruleaza activitati militare, de regula se concentreaza mari cantitati de armament usor si munitie aferenta, care astfel pot fi relativ usor accesate de potentiali infractori sau grupari ale criminalitatii organizate si care apoi sunt folosite in comiterea de infractiuni de mare pericol public.

Totodata conflictele te tip hibirid care implica prezenta unor forte militare neregulate, au capacitatea de atrage in numar mare si elemente aventuriere („voluntari”, „consilieri”, mercenari) predispuse sa se angreneze in actiuni de violenta extrema, unii dintre acestia avand deja antecedente in sfera criminalitatii de drept comun si care oricand se pot reconverti din combatanti in infractori.

De altfel, criminalitatea organizata poate fi ea insasi o componenta de baza in purtarea razboaielor hibride si este folosita cu predilectie pentru a destabiliza si demoraliza adversarul, pentru a crea dezordine si a sabota procese si functiuni critice pentru infrastructura economica si logistica a inamicului dar si pentru a se asigura finantarea operatiunilor militare insurgente.

De exemplu, organizatia Statului Islamic din Irak si Siria (ISIS) este recunoscuta ca recurge la actiuni din sfera criminalitatii organizate respectiv la extorcari, jafuri si rapiri pentru a-si asigura resursele financiare pentru sustinerea grupurilor sale militante care in prezent controleaza portiuni semnificative din cele doua tari mai sus amintite. Aceeasi model este urmat de gruparile militante islamiste din Afghanistan care se finanteaza in mare masura din traficul cu stupefiante la fel ca si in cazul gruparilor extremiste FARC din Columbia.

Un alt exemplu destul de recent de propagare transfrontaliera a criminalitatii generate de apropierea de zone de conflict este si jaful comis in luna mai a acestui an, la Chisinau in Republica Moldova. A fost o actiune deosebit de violenta asupra unui transport de bani, savarsita cu metode, mijloace si armament de razboi,soldata cu un mort si mai multi raniti grav din randul agentilor de securitate privata care asigurau paza respectivului transport. Ulterior, s-a dovedit ca autorii acestei operatiuni erau elemente cu pregatire si experienta militara avansata, unii dintre ei implicati deja in conflictele din Ucraina sau care se pregateau sa se alature ca si combatanti activi in formatiunile insurgente de la granita Ucrainei cu Rusia.

Deci, un scenariu in care elemente insurgente inarmate, scapate de sub control, ar putea migra (de exemplu folosind rutele si canalele transfrontaliere ale contrabandei cu droguri, alcool, tigari) catre tari invecinate zonelor de conflict, unde se pot angrena in activitati infractionale de mare pericol social sau de natura sa destabilizeze ordinea sociala ar putea fi perfect plauzibil, inclusiv pentru tara noastra.

Sigur, din perspectiva Romaniei, tara membra a Uniunii Europene si a Tratatului Nord-Atlantic, razboiul hibrid din tara vecina nu este de natura sa induca ingrijorari majore cel putin in plan militar.

Peste 60% din infrastructura critica a Romaniei se afla in administrare privata

Totusi, In contextul unei escaladari si chiar a unei posible proliferari a conflictelor hibride precum cel din Estul Ucrainei dar nu numai, o reconsiderare a politicilor, strategiilor, programelor si capabilitatilor de mentinerea ordinii sociale si prevenirea infractiunilor este mai mult decat necesara, mai ales pentru tarile din imediata vecinatatea respectivelor zone de conflict asa cum este si cazul tarii noastre.

Trebuie stiut ca siguranta publica este o rezultanta a mai multor factori astfel ca, pe langa structurile statului de aparare si mentinerea ordinii, securitatea privata joaca si ea un rol deosebit si poate fi si chiar este un contribuitor semnificativ asigurarea unui climat de siguranta la nivelul intregii societati.

In acest sens, trebuie mentionat ca in anul 2013, nu mai putin de 13,000 infractori au fost trimisi dupa gratii de catre angajatii firmelor private de securitate din Romania. Un numar de 118,000 de detinatori de bunuri si valori aveau deja sisteme de alarma conectate la centrele de monitorizare ale societatilor specializate de securitate. De asemenea, in marea lor majoritate, obiectivele economice si sociale, procesele industriale si infrastructurile critice, din toate domeniile si sectoarele publice si private, sunt protejate in prezent, exclusiv cu masuri de securitate privata.

In acelasi timp, trebuie observat ca actele teroriste, care au ca principal scop crearea unor stari emotionale puternice in randul opiniei publice in legatura cu cauzele lor politice, au si un impact economic mult mai mare in ultima perioada, fata de cum era indeobste cunoscut, iar mediul de afaceri privat este afectat masiv in urma unor astfel de actiuni.

De exemplu, in afara de numarul mare de victime si distrugerile directe rezultate in urma atacurilor devastatoare din 11septembrie 2001 asupra Turnurilor „Gemene” (WTC) din New York, multe companii aeriene americane au inregistrat de asemenea pierderi masive, datorita reducerii cererii de bilete cu peste 30%, iar in acest context unele dintre ele fiind nevoite sa-si declare falimentul. Mai mult decat atat, pe langa cele 430 de companii care au fost direct afectate avand sediul in cele 2 turnuri, alte 14,000 de companii din diverse domenii de activitate au suferit indirect pierderi majore in urma respectivelor atacuri teroriste si o mare parte dintre acestea si-au inchis portile definitiv. Una din cauzele principale care a dus la inchideri in masa de firme si companii in urma atacului de la 11 septembrie a fost lipsa unor solutii alternative de continuitate a afacerilor prin care sa asigure reluarea activitatilor in alte spatii decat cele care au fost distruse sau au devenit indisponibile precum si dificutatile in recuperarea si restaurarea informatiilor comerciale legate de afacerile in derulare si ele pierdute ca urmare a dezastrului de la World Trade Center – New York. Lipsite de spatii de lucru si de suport informational acestea au fost nevoite sa-si intrerupa operatiunile curente pentru o lunga perioada de timp, perioada in care au pierdut clienti si oportunitati de afaceri si in final nu au mai reusit sa se redreseze.

Aceasta inlantuire nefericita de circumstante ar fi putut fi intrerupta si consecintele evitate, daca ar fi existat in prealabil o preocupare sistematica si serioasa pentru tratarea si managementul riscurilor.

Amenintari din categoria celor din care au rezultat atacurile de la 11 septembrie, intr-adevar erau greu de prevazut si prevenit prin solutii si masuri clasice de securitate, dar in actualul context geo-politic insa, astfel de evenimente nu mai sunt atat de improbabile asa cum pareau a fi in urma cu 10-15 ani. Deci consultantii de securitate, evaluatorii de riscuri la securitatea fizica, trebuie sa fie acum pregatiti si in masura sa ia in considerare aceste riscuri si sa proiecteze si sa recomande masuri si solutii de securitate apte sa faca fata nu numai riscurilor „normale”, specifice unei perioade de pace, ci si celor ce ar putea fi generate de proximitatea zonelor de conflicte militare hibride sau chiar de o escaladare a tensiunilor politico-militare in regiune si in lume, asa cum este cazul in aceasta perioada de volatilitate politica pe plan international.

In astfel de circumstante, o importanta deosebita trebuie acordata acelor obiective definite ca infrastructuri critice nationale si infrastructuri critice europene. Acestea asigura functiuni vitale in societate precum reteaua sanatate publica, sistemul de transporturi, furnizarea de energie, gaze si combustibili, retele de distributie a apei potabile, sistemul bancar si circuitele financiare, infrastructuri informatice si de comunicatii etc. Data fiind importanta strategica a unor astfel de infrastructuri, securizarea acestora a fost reglementata prin lege atat la nivel national cat si in ansamblu la nivelul Uniunii Europene.

Pe langa cerintele de conformare legala , un management profesionist al riscurilor, o planificare serioasa a masurilor de recuperare si restaurarea rapida a functiunilor de baza a unei companii, indiferent ca administreaza sau nu o infrastructura critica, poate face diferenta intre viata si moarte in cazul unui incident major de securitate. Astfel, in functie de expunerea si specificul fiecarei companii, o gestionare competenta a amenintarilor si riscurilor relevante, trebuie sa aiba in vedere printre altere existenta si mentinerea unor planuri de recuperare dupa accidente, planuri de contingenta– prin care operatiuni critice ale companiei pot fi derulate pe fluxuri alternative dar si planuri de continuitate a afacerilor . Toate sunt destinate sa sprijine operatorii economice sa functioneze si in situatii de criza rezultatul materializarii unui risc major. Mai mult decat atat, viabilitatea acestor planuri trebuie testata si imbunatatita permanent.

Deci, asa cum este mentionat si mai sus n conditiile unei volatilitati crescute a mediului economic si politic care in prezent tinde chiar sa reactiveze focare de conflict „inghetate” si care aduc in prim plan noi elemente de risc precum cele generate de „razboaiele hibrid”, problematica managementului riscurilor, care de multe ori este tratata de o maniera formala si fara consistenta, doar pentru a „bifa” niste obligatii legale, trebuie reevaluata si gestionata cu responsabilitate si profesionalism, nu numai la nivelul structurilor statale cat si mai ales, de catre mediul privat, unde sunt concentrate cele mai multe valori structuri si functiuni vitale, de o mare semnificatie la nivelul general al intregii societatii.

 

Gabriel Badea (MBA, MSc Risk &Security Management, FsyI)

Presedintele Federatiei Serviciilor de Securitate din Romania

Reading Time: < 1 minute